Cand am atins 30 de ani eram deja satul de mers la nunti. Neamuri, prieteni, colegi, multi si-au pus pirostriile intr-un interval destul de scurt, chestie care a inceput sa ma deprime.... Iar viata, parca citind in sufletul meu, a inceput sa ma trimita din ce in ce mai des pe la inmormantari. Si atunci am inteles ca prefer sa "sufar" 10 nunti intr-un an decat o singura inmormantare, ca-i mai lesne sa-ndur oboseala unei nopti cu lautari si clinchet de pahare decat o ora de tacere intre priviri cernite... si ca-s mai putin stanjenit la niste petreceri cu manele decat la orice 'nunta muta', a unui om fain cu nefiinta sa. Dar vietii nu-i pasa de mofturile mele...
Dincolo de orizont nu se fac curse regulate
