Dragostea e subestimata. A fost si va fi intotdeauna descalificata din ceva "extraordinar" in ceva monden si "dragut" la fiecare schiopatare sentimentala, la fiecare zbatere confuza intre doua raspunsuri lucide si cu orice prilej de barfa ex-conjugala... N-am absolut nici o idee ce-i dragostea dar stiu sigur ca nu a fost inventata de oameni. Poate cel mult descoperita. O fi ea un cumul de efecte biochimice cauzate de feromoni, hormoni si cativa pitici pe creier dar hai sa nu fim superficiali: exista istorii de amor ce-au durat ani de zile pe baza unor simple scrisori dragastoase, asa ca nu, nu suntem chiar sclavii unor instincte ancestrale. Poate la origine a fost ceva de tip prada-pradator, un joc sexual menit sa aduca in prim plan cei mai potriviti parteneri pentru imperechere dar azi acest concept e destul de depasit. Nu mai iubim pentru singurul scop de a ne imprastia samanta, iubim pentru purul sentiment al dragostei si nimic nu ne mai poate convinge ca ceea ce simtim e doar un joc dragut..
Curtarea e un joc. Seductia e si ea un joc. Amorul fizic poate fi si el o multitudine de jocuri dar dragostea nu pot sa cred ca e un simplu joc. Nici macar unul complex. In primul rand nu are reguli. Apoi nu are loc de desfasurare precis. Si cel mai important nu are o miza!! Dragostea se intampla. E ca o idee care se infiripa, creste si apoi nu mai poti scapa de ea pentru ca te domina in orice moment al existentei. Nu exista motive. Nu poti iubi pe cineva pentru ca are pantofi sau ochi frumosi. Alea cel mult il fac atragator, tolerabil sau eligibil pentru a-ti completa anturajul. E adevarat ca oamenii au fost cei care au dat un nume dragostei dar cred ca au facut-o pur si simplu pentru ca n-au stiu ce sa spuna despre ea. Da, ii poti sesiza efectele, ii poti banui consecintele, poti specula asupra factorilor care ar putea s-o fi influentat, dar cand esti tu fata in fata cu oglinda ta si constientizezi ca "iubesti pe X" ai cumva atasat si un motiv in spatele ei? Pentru ca atunci imi pare rau sa-ti spun dar nu e dragoste... Poti gasi o mie de motive pentru care cineva sa fie placut ochiului sau pielii sau nasului sau simturilor tale dar cand pui in balanta inima ta intr-o parte si motivele in cealalta echilibrul lipseste. Pentru ca oricat le-ai substitui intre ele, oricate compromisuri si permutari ai realiza, inima tot greu iti va atarna si vei sti ca renuntand la ele te vei usura. Cand iubesti nu exista balanta, talgere sau echilibru iar inima ti-e usoara ca un nor.
Un om rational va lua intotdeauna in deradere dragostea. Probabil pentru ca cei care au descoperit-o si laudat-o au fost poetii, cei sentimentali, cei naivi, cei visatori, cei simtitori. Nu poti gandi ca iubesti si simti ca iubesti in acelasi timp. Poti simti si poti apoi concluziona ca ceea ce simti e inexplicabil, dar nu poti dovedi empiric ca esti indragostit. Sau cine stie, nu inca... Drept urmare nu poti sa te joci constient cu dragostea.. Poti insa simula ca te joci cu ceva, dar nu cu sentimentele tale. Ti-ai pierde mintile... te-ai sfasia singur. Flirtul nu e dragoste, e teasing, atatare.. gluma mai mult sau mai putin vinovata, o farsa pe care mintea o joaca trupului ademenindu-l sa produca raspusurile instinctuale. Putem flirta atata vreme cat stim ca suntem detasati, cat stim ca avem plasa de siguranta ori ca nu ne avantam prea adanc, ca nu avem nimic de pierdut etc... dar cand iubim e trup si suflet.
Iar jocul intotdeauna necesita parteneri. Nu te poti juca singur, corect? Dar de iubit? Cati n-au simtit pe pielea lor povara unui amor ascuns. Cati n-au iubit din umbra, cati nu si-au ocrotit cu grija sentimentul, rusinati sau timorati de o dezvaluire prea rapida.. Cati n-au pastrat tacerea arzand in sinea lor ca un taciune intr-un cuptor de lut, pazind taina fata de cei dornici sa le-o stinga-n mod barbar. N-a fost nici pe departe-un joc. Eu nu ma consider un om foarte rational desi las impresia de judecata rece in unele momente, n-am raspunsuri nici pentru cele mai aiurite abateri ale sufletului meu si tot ce stiu e ca bajbai neincetat in cautarea a ceva ce sa-mi justifice ratacirile de idealist.. Nici n-am verificat pe propria piele teoria celor 18 luni (dumnezeu mi-e martor ca am incercat) dar parca mi-e mai usor sa accept rostul unei afectiuni nedeclarate decat o viata de jocuri repetate... Asa ca daca o sa spun odata "Te iubesc" o s-o fac cu acea usurare sisifica din varful muntelui iar daca vorbele-mi vor fi aruncate din nou la vale, ei bine, dupa ele nu ma duc... Eu nu ma joc.
Curtarea e un joc. Seductia e si ea un joc. Amorul fizic poate fi si el o multitudine de jocuri dar dragostea nu pot sa cred ca e un simplu joc. Nici macar unul complex. In primul rand nu are reguli. Apoi nu are loc de desfasurare precis. Si cel mai important nu are o miza!! Dragostea se intampla. E ca o idee care se infiripa, creste si apoi nu mai poti scapa de ea pentru ca te domina in orice moment al existentei. Nu exista motive. Nu poti iubi pe cineva pentru ca are pantofi sau ochi frumosi. Alea cel mult il fac atragator, tolerabil sau eligibil pentru a-ti completa anturajul. E adevarat ca oamenii au fost cei care au dat un nume dragostei dar cred ca au facut-o pur si simplu pentru ca n-au stiu ce sa spuna despre ea. Da, ii poti sesiza efectele, ii poti banui consecintele, poti specula asupra factorilor care ar putea s-o fi influentat, dar cand esti tu fata in fata cu oglinda ta si constientizezi ca "iubesti pe X" ai cumva atasat si un motiv in spatele ei? Pentru ca atunci imi pare rau sa-ti spun dar nu e dragoste... Poti gasi o mie de motive pentru care cineva sa fie placut ochiului sau pielii sau nasului sau simturilor tale dar cand pui in balanta inima ta intr-o parte si motivele in cealalta echilibrul lipseste. Pentru ca oricat le-ai substitui intre ele, oricate compromisuri si permutari ai realiza, inima tot greu iti va atarna si vei sti ca renuntand la ele te vei usura. Cand iubesti nu exista balanta, talgere sau echilibru iar inima ti-e usoara ca un nor.
Un om rational va lua intotdeauna in deradere dragostea. Probabil pentru ca cei care au descoperit-o si laudat-o au fost poetii, cei sentimentali, cei naivi, cei visatori, cei simtitori. Nu poti gandi ca iubesti si simti ca iubesti in acelasi timp. Poti simti si poti apoi concluziona ca ceea ce simti e inexplicabil, dar nu poti dovedi empiric ca esti indragostit. Sau cine stie, nu inca... Drept urmare nu poti sa te joci constient cu dragostea.. Poti insa simula ca te joci cu ceva, dar nu cu sentimentele tale. Ti-ai pierde mintile... te-ai sfasia singur. Flirtul nu e dragoste, e teasing, atatare.. gluma mai mult sau mai putin vinovata, o farsa pe care mintea o joaca trupului ademenindu-l sa produca raspusurile instinctuale. Putem flirta atata vreme cat stim ca suntem detasati, cat stim ca avem plasa de siguranta ori ca nu ne avantam prea adanc, ca nu avem nimic de pierdut etc... dar cand iubim e trup si suflet.
Iar jocul intotdeauna necesita parteneri. Nu te poti juca singur, corect? Dar de iubit? Cati n-au simtit pe pielea lor povara unui amor ascuns. Cati n-au iubit din umbra, cati nu si-au ocrotit cu grija sentimentul, rusinati sau timorati de o dezvaluire prea rapida.. Cati n-au pastrat tacerea arzand in sinea lor ca un taciune intr-un cuptor de lut, pazind taina fata de cei dornici sa le-o stinga-n mod barbar. N-a fost nici pe departe-un joc. Eu nu ma consider un om foarte rational desi las impresia de judecata rece in unele momente, n-am raspunsuri nici pentru cele mai aiurite abateri ale sufletului meu si tot ce stiu e ca bajbai neincetat in cautarea a ceva ce sa-mi justifice ratacirile de idealist.. Nici n-am verificat pe propria piele teoria celor 18 luni (dumnezeu mi-e martor ca am incercat) dar parca mi-e mai usor sa accept rostul unei afectiuni nedeclarate decat o viata de jocuri repetate... Asa ca daca o sa spun odata "Te iubesc" o s-o fac cu acea usurare sisifica din varful muntelui iar daca vorbele-mi vor fi aruncate din nou la vale, ei bine, dupa ele nu ma duc... Eu nu ma joc.
Frumos spus :)
RăspundețiȘtergereParca mi-ai luat vorbele din gura.
Dragostea nu e un joc, pentru simplu motiv ca ar trebui sa fie ceva pe care il dai, nu ceva ce iei.
Eu cel putin, asa vad lucrurile.
adevărul crud....e bine că mai exista oameni care nu percep dragostea ca fiind un joc...( cam 10 % din populație )...
RăspundețiȘtergereImi place foarte mult articolul tau.
RăspundețiȘtergereDaca vezi dragostea ca pe un joc inseamna ca vezi oamenii ca pe niste jucarii. Si mentalitatea asta nu te duce prea departe. Eventual financiar, niciodata emotional.
Sigur, poti indragi un om ca pe o posesie, ca pe o jucarie noua care iti provoaca placere. Dar asta nu se cheama dragoste.
Mersi pentru oferirea unor unghiuri noi de abordare :)
RăspundețiȘtergereMie nu mi-ai luat vorbele din gura pentru ca nu cred ca as fi putut sa fac o descriere mai reusita decat tine.
RăspundețiȘtergereAah... fantezia mea permanenta: sa iubesc rational. :)
RăspundețiȘtergereMa mananca-n varfu' degetelor sa scriu ceva, dupa cum imi sta in caracteru-mi de carcotas, da' pentru prima data in istorie, nu mai pot si nu mai am ce sa adaug. Bravo!
RăspundețiȘtergerecred ca ti-am zis zilele astea ca esti the boy of my dreams, nu-i asa? dap, cred ca si daca te vrei rational, dragostea este calcaiul lui Ahile
RăspundețiȘtergereNu pot sa-ti spun decat ca-ti impartasesc in totalitate opiniile de mai sus si ca ai un mod deosebit de special si iscusit de a le expune. Cred ca ar fi sacaitor sa vezi cate un comentariu de-al meu, spunandu-ti asta, ori de cate ori se intampla sa gandesc astfel. And it happens A LOT. In special cand e vorba de "decantarile tale sentimentale".
RăspundețiȘtergereSacaitor? Deloc! Mai ales ca acele comentarii de care vorbesti sunt destul de rare :p
RăspundețiȘtergere