Inca un concert impecabil: Al Di Meola

Dupa cum ma asteptam organizatorii Plai incheie anul 2013, un adevarat tur de forta muzical pentru talia orasului in care ne desfasuram, cu inca un concert impecabil. Aseara chitaristul Al Di Meola si trupa s-au adaugat listei de nume importante care au vizitat Timisoara in acest an, incepand cu trupa Nouvelle Vague, trecand prin greii de la JazzTM (capete de afis: Richard Bona, Kurt Elling, David Murray si Macy Gray) pana la sarbatoarea din ograda proprie la care, printre altii, au cantat Zaz si Patrice. Desigur ca suntem inca departe de agenda culturala pe care ne-am dori-o dar nu cred ca acest lucru se poate imputa publicului care, de bunavoie si nesilit de nimeni (bilete intre 68-198 de lei), au umplut pana la refuz Sala Capitol a Filarmonicii Banatul pentru 2 ore de maiestrie instrumentala. Asta in masura in care chitaristul american vine a treia oara in 7 ani in orasul de pe Bega. S-ar putea spune ca s-au molipsit…atat unii cat si ceilalti.

Concertul a fost o incantare a urechilor si un exemplu de profesionalism. La 19:15 artistul era pe scena anuntandu-ne in ce va consta recitalul: piese de Beatles inregistrate pentru albumul omagial (All Your Life) in istoricul studio Abbey Road, compozitii proprii de pe albumele mai vechi si piese de Astor Piazzolla. Chitaristul era acompaniat de alti trei instrumentisti: Peo Alfonsi (chitara), Fausto Beccalossi (acordeon) si Peter Kazsas (tobe si percutie). Nefiind un ascultator impatimit de jazz/fusion soundul mi-era cam nefamiliar, lucru care insa nu m-a impiedicat sa constat ca muzica interpretata de quartetul inedit era destul de rafinata. Am gustat cu precatere piesele mai ritmate, care implicau bateristul si finalizau in riffuri frenetice de chitara. Fascinant insa mi-a parut acordeonistul, un adevarat virtuoz care se armoniza atat de bine cu chitara lui Al incat uneori aveam impresia ca formeaza un singur instrument, cu clape si coarde. Prezenta lui a imprimat unor melodii si o tenta mai folkish iar felul in care omul isi folosea vocea era intrigant: din fundul salii unde sedeam, nevazandu-i buzele prea bine, aveam impresia ca mai exista un instrument pe scena, bizar si ascuns. In fine, convingerea mea e ca Al di Meola e un experimentat explorator al sunetelor si stilurilor iar ceea ce ascultam era un bine pus la punct repertoriu de jazz, tango, rock sau flamenco.

Publicul insa a parut un mai fin observator decat mine, reactionand la schimbari si treceri de ritm subtile si felicitandu-l cu entuziasm pe artist. Al a fost insa si el un abil om de spectacol, punctand prietenos pauzele dintre piese cu momente joviale, glumind cu auditoriul. Atmosfera din sala a fost destinsa, calda, uneori chiar melancolica (cateva bucati atmosferice numa bune de sedus sexul opus) dar si complet lipsita de intreruperi neprevazute, probleme tehnice sau alti factori de bruiaj. Pe scurt totul a mers ceas. Oamenii l-au aplaudat cu darnicie pe artist, electrizati de o muzica extrem de personala si de subtila. Bisul a insemnat inca 3 cantece care, daca ar fi fost la latitudinea spectatorilor, ar fi insemnat doar startul unui nou recital #panadimineata.