26 iulie 2013

'Nu ma intreba cum am castigat primul milion'

Acum vreo 2-3 zile ascultam la radio ceva emisiune matinala (cred ca la ProFM) in care gazdele se distrau pe seama raspunsurilor date de ascultatori la o intrebare foarte simpla: “cum am castigat primii mei bani?” Nu conta suma ci metoda folosita si, cu cat mai ingenioasa sau mai traznita parea, cu atat era mai demna de lauda. Ceea ce mi s-a parut insa foarte interesant in minutele alea a fost faptul ca din toate povestile lansate in aer nici macar un sfert nu divulgau metode oneste de castigare a painii. 

Practic, fiecare pusti mai dezghetat a facut o combinatie, o smecherie din care sa-i iasa si lui de-o ciorba - sau mai bine. Unu i-a sterpelit tuica lu taica-su si-a vandut-o vecinilor, altu s-a bagat in vinul bunicului, unul a cules ciuperci si le-a bagat cuie in tulpina ca sa traga la cantar, ce mai, toti pareau sa fi studiat la scoala strazii copiind si aplicand metode de pacalit aproapele tau. Singura sclipire mai antreprenoriala a fost a unui tip care cumparase prezervative de la oras si le vinduse prin sat. Ala a intuit cererea si a furnizat oferta. Restul erau toti diferite versiuni de proto-bisnitari, comercianti cu marfa altora. Unul n-ar fi mutat o mobila sau ar fi dat cu sapa in gradina, facut babysiting sau plimbat cainele vecinilor...

Nu incerc sa fac pe moralistu ci doar sa propun o explicatie pentru stereotipul cultural al “romanului descurcaret”. Probabil ca la originea lui sta o carenta in cei sapte ani de-acasa imputabila parintilor si anume obsesia ca ‘copilul trebuie sa-nvete.. si atat.’ Cred ca cel putin de la 14 ani, copilului ar trebui sa i se insufle si ideea ca e ok sa muncesti, ca munca “innobileaza” caracterul, ca e ceva cu care sa te mandresti daca il practici cu onestitate. Chiar sa fie initiat in mijloacele de castigat existenta specifice varstei (sau in afacerea familiei), in loc sa fie expediat - in cel mai fericit caz - intre carti si lasat sa creada ca, atunci cand va veni vremea, se va descurca el cumva. Smecheria are ea farmecul ei dar cand caracterizeaza o intreaga societate devine un cusur strident. 

Ps. Primii mei bani munciti au venit sub forma unei lectii usturatoare (de la basicile din palme) dupa ce am spart piatra cu 2 amici o dupa-amiaza intreaga pentru fundatia casei si am castigat de la taica-miu cat sa ne ajunga de-un hamburger si-un cola. Nu exagerez cand spun ca fost cea mai gustoasa portie de junk-food ever!!

20 iulie 2013

Drained, metafora pentru detoxifiere conjugala

Cred ca fiecare cunoaste cel putin un exemplu de cuplu in care un membru - de regula, ea - ii inghite toate cacaturile celuilalt membru - de regula, el. Sigur ca viceversa e la fel de valabila insa in spatiul carpato-danubiano-pontic lucrul acesta e foarte improbabil. Iata mai jos o prelucrare artistica a acestui tip de parteneriat, o viziune metaforica in care adictiile auto-distructive a unuia din parteneri se scurg prin fosa iubirii catre celalalt, mai curat si mai pasiv, pana il sufoca cu zile... Sa vada cine are ochi sa vada si sa inteleaga cine are puterea s-o faca...



DRAINED - nsfw from Nick Peterson on Vimeo.

18 iulie 2013

Gura tigancii cand te pizduieste...

tot norocul ti se risipeste. Nu e o vorba din batrani dar ar putea deveni. Am inventat-o in drum spre o cafea dupa o intalnire 'apropiata' cu o reprezentanta a etniei de culoarea romului. Imi vedeam de treaba mea pedaland voiniceste spre Unirii cand am dat de un semafor functional intr-o intersectie pe care de obicei o traversam fara pierderi de viteza. Am decis sa astept si, in clipa in care s-a inverzit organu', io si inca o masina ne-am imbulzit sa ne luam drumu'. Dar la fel de repede ne-am desumflat pentru ca pe zebra abia inrosita se deplasau ilegal niste morcovi, oameni de la salubritate cu portocaliile lor etichete. In fruntea lor o piranda fara fusta se misca ca o adevarata bulibasa, in ritm de promenada de parca ar fi adunat mai devreme toate gunoaiele de pe malul Timisului. 

Luand act de mina mea dispretuitoare si incordarea tipica unui sprint pe doua roti blocat in fasa, mi-a adresat cateva vorbe de duh ce sunau a propunere de cunnilingus cu partile ei private si, foarte probabil, usor iritate. E posibil sa fi zis si ceva de ochelarii mei de soare dar n-am luat-o personal. Dat fiind ca nu cunosc jargonul de ghena m-am prins cu intarziere ca mie imi erau adresate politeturile si, catarandu-ma de zor pe soseaua ciuruita, am strecurat in sertarul cu injuraturi inca una proaspata. O suta de metri mai incolo mi-a cazut aripa la bicicleta si era sa mi-o calce un autobuz. Coincidenta, pesemne... 

17 iulie 2013

Turism cultural: In căutarea lui Faust

Un weekend la Sibiu pentru un spectacol de teatru? Daca e vorba de Faustul lui Goethe interpretat de Silviu Purcărete, obligatoriu. Cronica de teatru, asadar:

Când am intrat la Faust nu ştiam la ce să mă aştept. Scena era obturată de un cearşaf alb ridicat chiar în faţa primului rând de scaune. Semăna cu un ecran de cinema iar ăsta putea fi un prim indiciu legat de cât de cinematică urma să fie viziunea lui Purcărete. M-am aşezat în rândul al doilea şi am început să fac presupuneri la ce se ascunde în spatele albului cearşaf. Toate gândurile însă mi se îndreptau către ceva de natură să dea fiori. Nu se simţea nici o mişcare dar dincolo de fojgăiala produsă de spectatorii care-şi ocupau locurile în sală se infiripa o muzică duioasă ce părea a fi produsă de-un cor medieval de voci astrale. La un moment dat s-a făcut linişte. Maestrul de ceremonii îmbrăcat într-un costum alb a coborât printre noi, ne-a privit dispreţuitor şi-a părăsit sala smulgând la ieşire cearşaful alb cu un râs sălbatic. Începea spectacolul.


Pe Faust (Ilie Gheorghe) l-am identificat repede - era în mijlocul scenei. Mefisto (Ofelia Popii) s-a lasat mai greu descoperit. Vocea i-o auzeam prea bine - o şoaptă răguşită ce parcă izvora din neant - dar sursa ei, gura şi trupul său contorsionat, l-am remarcat abia după o jumătate bună de minut, efectul fiind identic cu cel simţit când crezi că eşti singur într-o cameră goală şi descoperi că nu eşti. Am ştiut în acel moment că Silviu Purcărete se va juca puţin cu percepţiile noastre iar simţurile vor fi destul de agresate în cele 2 ore.


Oricare din cei care l-au văzut poate depune mărturie că Faust e mai mult decât un spectacol de teatru. E o experienţă senzorială completă şi un performance complex în care nu eşti doar invitat să participi ci efectiv corupt, sedus, ispitit să te alături. Decorul evocă moarte şi ruină, mişcările figuranţilor invocă haosul şi pierderea minţilor, muzica compusă de Vasile Şirli electrizează ca o mantră hipnotică iar în mijlocul lor se desfăşoară un joc de-a şoarecele şi pisica între un om raţional şi o fiinţă eterică, stăpană a viscerelor. Jocul e violent, explicit până la provocator de controversă, însă pasional, emoţionant şi, nu în ultimul rand, intelectual. Coruperea minţii se împlineşte prin coruperea cărnii iar sufletul e moneda de schimb într-un pariu diavolesc dar şi tichetul de intrare în Iad pentru o ‘noapte a Valpurgiei’ în care bizarul şi grotescul îşi dau mâinile şi o pun de-un spectacol de dans cu sânge şi flăcări, capete de porci şi care alegorice. Festinul demonic e unul din motivele pentru care Faust se joacă exclusiv la Hala Balanţa şi mai deloc în deplasare - deşi a fost prezent în festivaluri internaţionale. Amploarea desfăşurării de forţe - cca 120 de oameni - îl transformă într-o producţie monumentală de rangul unei opere rock, o chestie cam unică în ţara noastră.



Nu am prea multe de zis despre textul piesei. Am fost prea puţin atent la el şi nu am reţinut prea multe, din păcate. E şi greu în contextul în care accentul e pus insistent pe partea vizuală. Practic mintea ţi-e mult prea ocupată să absoarbă tot ce se întamplă pe scenă ca să mai înregistreze fidel replicile personajelor. Sigur că unele din ele sunt suficient de puternice ca să zăbovească un timp în memorie dar odată ieşit de la spectacol mintea cedează şi trece la odihnă păstrând doar încântarea unei amintiri fantomatice. Una în care Diavolul era şi femeie şi bărbat, şi diform dar şi lasciv, iar vocea lui prefăcută, tânguitoare, mieroasă sau seducătoare avea forţa de a subjuga. Una în care locul scheleţilor din dulap e luat de cadavrele de sub podea. Una în care inocenţa şi fecioria sunt răpite la adapostul nopţii iar preţul îmbrăţişării lor sunt braţele Morţii. Şi una în care Mefisto priveşte lacom prin ochii Ofeliei Popii iar zâmbetul său pervers te fascinează în aceeaşi măsură în care lacrimile deznădejdii sale te emoţionează. Faust e cel mai bun exemplu de poveste în care, la final, auditoriului i se face milă de villain şi-şi doreşte să-i fi reuşit ‘afacerea’. Din păcate singura consolare pe care i-o poate oferi sunt ropotele de aplauze. Fără număr...fără număr... Bravo Ofelia, bravo Silviu, bravo tuturor.


12 iulie 2013

Cultura bundle - divertisment la pachet umanitar

Cu ceva timp in urma am luat contact cu fenomenul humble bundle si constat acum ca mecanismul care sta in spatele acestei noi strategii de vanzari online e uimitor de simplu si de eficient. Pentru cine nu stie exact despre ce vorbesc, bundle-urile sunt pachetele de bunatati online care constau in jocuri (initial), e-books (mai recent) si muzica. Avantajul e faptul ca ele actioneaza ca o promotie de vreo doua saptamani in care cumparatorii stabilesc pretul la care vor sa cumpere pachetul. De regula pretul poate fi chiar si sub 1$ dar exista stimulente pentru a plati peste pretul mediu achitat de restul cumparatorilor (acesta insa se stabilizeaza undeva tot la vreo 10% din valoarea totala pe piata a produselor care-l contin). Stimulentele constau in dorinta de a debloca unul-doua produse mai selecte - care sunt anuntate de la inceput - sau cea de a-ti asigura niste bonusuri acordate ulterior, dupa startul promotiei, si care uneori dubleaza numarul de produse cumparate.

Acum, in mod obisnuit, vanzarea “la pachet” nu difera cu nimic de cumparaturile online de electronice sau alte nebunii in care ti se sugereaza inca doua trei chestii pe langa produsul dorit de tine la un pret mai avantajos. Pana la urma si aici tot de un pachet de lucruri e vorba, fie ele produse de divertisment cultural. Smecheria insa - si probabil sclipirea ingenioasa a intregii miscari care a pornit initial pentru promovarea dezvoltatorilor independenti de jocuri - consta in faptul ca tu, cumparatorul, poti imparti suma platita in trei directii: autori/developeri, un ONG cu scop caritabil (Crucea Rosie, Child’s Play, Electronic Frontier Foundation - o asociatie care-i apara pe cei atacati in instanta pe considerente de incalcarea drepturi intelectuale) sau drept comision celor care compileaza si gestioneaza pachetul (ex. Humble Bundle ca sunt cei mai notorii). Poti cu alte cuvinte sa faci o donatie din intreaga suma platita sau sa decizi ca doar autorii isi merita banul. 

Ce contin aceste pachete? Ei bine, cum e si normal, majoritatea cuprind jocuri - initial titluri indie, ulterior nume mai grase pentru colectionari, nostalgici sau gameri mai zgarciti. La unul din bundle-urile achizitionate de mine cu 5 euro am primit initial 6 jocuri, apoi inca 4, din care n-am jucat decat vreo 2 - 3 din motive de timp insuficient. A fost insa suficient ca unul din jocuri sa mi se para interesant si sa existe componenta aceea caritabila care te seduce ca faci o fapta buna adapandu-ti obsesiile. Mai important insa e faptul ca mecanismul a fost preluat de piata de carte electronica si sub tutela scriitorului de SF Cory Doctorow s-au compilat si vandut pana acum doua bundle-uri de carti SF$F. De ce mi se pare chestia asta importanta? Pentru ca in felul asta se evita tirania amazon si a altor magazine online de carte. Ca sa va faceti idee in doar doua saptamani din octombrie 2012, s-au vandut 80.000 de pachete din prima editie ebook bundle iar banii incasati au mers la autori si la ONG-uri. In total doar cei de la Humble Bundle au strans 13 milioane $ in scop caritabil lansand peste 20 de bundle-uri.

Unde se poate merge de aici incolo? Pai imaginati-va colectii de albume muzicale, de filme sau seriale legate frumos intr-un bundle si promovat ca atare. Practic orice fel de continut digital dorit de un consumator ar putea fi vandut la pachet, la un pret foarte avantajos pentru cumparator, cu maxim de impact pe plan social si in zona de imagine, dar care prin numarul de clienti atrasi ar oferi si un oarecare profit. Si nu vad de ce prin asta nu s-ar mai reduce putin si pirateria.

Ps. azi chiar am achizitionat al doilea ebookbundle.


03 iulie 2013

JazzTM, barometrul ambitiilor timisorene


In cateva zile incepe la Timisoara un festival de jazz in toata regula, cu nume mari si o adresare mai mult decat prietenoasa tuturor celora care apreciaza muzica buna, indiferent daca e sau nu jazz. Organizatorii (PrimariaTM) n-au facut nici un secret din faptul ca festivalul JazzTM e un cap de pod in ofensiva lansata anul acesta pentru campania Timisoara, capitala culturala europeana. Viceprimarul Dan Diaconu a spus-o foarte clar dealtfel: 
"Un festival muzical creeaza un simbol pentru orasul care il organizeaza, devine parte din identitatea lui si o intareste. Festivalul JAZZ™ vine tocmai sa celebreze energia culturala vibranta a Timisoarei. In acest an punem piatra de temelie a ceea ce poate fi unul din cele mai importante evenimente culturale din aceasta parte a Europei, parte a efortului de a obtine titlul de Capitala Europeana a Culturii 2021."
Ambitii mari, asteptari pe masura. In ce ma priveste am toata increderea ca echipa Plai care s-a ocupat de selectia invitatilor si tot ce tine de logistica unui asemenea festival au avut grija ca totul sa fie binepus la punct. Experienta lor nu poate fi comentata caci finantarea publica consistenta era ceea ce lipsea pentru a dovedi ca isi pot asuma sarcini mai mari. 

Urmeaza asadar trei zile de concert in Piata Operei, cum n-a mai avut de mult orasul asta, iar calitatea actelor artistice anuntate (Richard Bona, Kurt Elling, Macy Gray si David Murray Infinity Quartet sunt doar headlinerii care insumeaza multe premii Grammy) e un prilej de mandrie locala. Una usor rezervata, ce-i drept, pentru ca evenimentul inca nu s-a produs, si privita doar in contextul istoric al momentelor asemanatoare din perimetrul local. Dar nu pot sa nu privesc cu optimism caci de reusita acestui concert depinde imaginea viitoare a orasului si agenda sa culturala pe urmatorii ani. 

Ca ultima precizare, JazzTM e un festival deschis catre toata lumea, accesul fiind liber in spatiul Pietei Operei cu posibilitatea de a se rezerva locuri pe scaune in fata scenei la un pret modic de 50 de lei pe toate cele 3 zile.