Ziua bloggerilor la Brumar

Saptamana asta am ajuns si la Editura Brumar, intr-o vizita ce-a debutat cu o ora de discutii informale in birourile editurii cu directorul acesteia si noul responsabil cu PR-ul, Andrei Ruse. Momentul introductiv a fost urmat apoi de o excursie in teren, la marginea Timisoarei, acolo unde se afla tipografia care reprezinta de fapt miezul afacerii conduse de Gabriel Timoceanu. Din vorbele sale realitatea pietii de carte din Romania are un gust usor amar. Daca nu esti unul din cei mari, care sa umple cu titluri juma' de librarie, elanul micilor edituri se preschimba repede in frustrare. Din fericire pentru Brumar tiparnitele merg non-stop iar comenzile de cataloage, pliante si afise publicitare acopera salariile si mai reduc durerile de cap provocate de vanzarile mici ale cartilor de poezii. Dar nici in printul publicitar treaba nu-i chiar roz, in special cand ai drept adversari imprimerii ca cea a Statului sau a Bisericii Ortodoxe, entitati care nu prea respecta aceleasi reguli de business.

Cu o istorie de aproape 20 de ani, Editura Brumar n-a fost “chiar” o editura de la inceput. Practic ea s-a infiintat si a functionat in 1994 ca tipografie dupa ce dl. Timoceanu, inarmat cu o tiparnita adusa din Germania, a trebuit sa-si faca firma ca s-o bage in tara. Momentul are iz de poveste romaneasca din tranzitie, de el fiind legat si numele Brumar: firma s-a infiintat in luna noiembrie. Patru ani mai tarziu, din considerente de oranduire stilistica a degringoladei de idei editoriale, s-a trecut la editarea de carte, Brumar orientandu-se in principal pe poezie si albume de arta. Publicul carora se adresau volumele de versuri, fie ele si scrise de Cartarescu, numara tot undeva la o mie-doua de cititori. Abia recent au atacat si proza iar pe viitor ar vrea sa scoata o colectie de autori proveniti din online -Blogger- un pas curajos care s-ar putea sa fie si inspirat. Astept cu interes sa vad pe cine au in vedere.

Tipografia Brumar am gasit-o intr-o hala a fostei fabrici de tigari a lui Zaher, iar una din masinile ce tipareau pe vremuri pachetele controversatului industrias avea acum o intrebuintare mai putin nociva. Nerabdatori si plini de intrebari ne-am strecurat printre angajati si de la o masina la alta sa vedem si noi odata cum se tiparesc cartile. Nu m-a mirat sa aflu ca fiecare om de-acolo e specialist doar pe masina lui: sculele, unele in valoare de sute de mii de euro, par al naibii de complicate. Bineinteles ca totul e automatizat, cu ritm de mii de coli pe ora, dar pentru ca procesul sa mearga perfect e nevoie de zeci de minute de reglaje si teste si de multa pricepere, atribut care apare doar in urma experientei caci tipografia nu se invata in scoala ci se fura de la maistru. Oricum, inarmati cu rabdare, am reusit sa parcurgem toate etapele productiei de carte, chiar daca nu in ordinea fireasca.

Tragand linie dupa toata aceasta experienta (de care au avut parte si Dunia, Andreea, Ovidiu si Bogdan) am realizat ca nu m-ar fi deranjat prea tare sa lucrez intr-o editura sau tipografie. E chiar stimulant. 

*poze din galeria realizata de Sergiu P.