Ps-uri (XII)

Stii, ma intrebam oare cate zile mai avem pana sa incetam sa ne mai vorbim? Chestiunea asta obisnuia sa ma framante in fiecare noapte. Si in fiecare dimineata ma trezeam cu ea in cap, bizaindu-ma ca un bondar sacaitor: o fi astazi? Pentru ca, intr-o zi, tot avea sa se intample, de asta eram sigur si ti-am spus-o cel putin o data. Stiam pentru ca se intamplase absolut de fiecare data in momente similare. De-a lungul unei vieti un barbat are parte de 9 muze. Eu pierdusem deja 4. Ma temeam ca vei fi a cincea si incercam sa te avertizez. Pur si simplu, intr-o zi, eu voi spune ceva nepotrivit sau tu vei face ceva negandit, ori viceversa, si mirajul se va risipi. Pauza. Sunet alb. Nu ne vom rani cu buna stiinta dar, practic, nu vom fi capabili sa ne mai adapam constiintele din aceeasi oaza de onestitate. Jenati de claritatea faptului ca ne eram tot mai indiferenti si mai straini, vom amuti, ca doi fosti care intotdeauna s-au codit sa puna singura intrebare care mai putea schimba ceva: de ce-ar fi nevoie ca sa ramana ‘prieteni’? De uitare? Dar uitarea nu vine atunci cand te gandesti la ea... pur si simplu se intampla sa uiti. La fel si inspiratia... de aici tot paradoxul.