26 decembrie 2011

Si ne calim prin file de poveste

file de jurnal,
27 decembrie 2010

...Nu mai stiu nimic. Nici n-am stiut vreodata mai multe decat mi-a fost ingaduit. Nu stiu ce asteptari am de la ea. Nu stiu ce vrea ea pana la urma de la mine. Poate nimic. Nu stiu cum am ajuns atat de receptiv la cele care tin de ea; cum am ajuns asa nevrednic in toate care tin exclusiv de mine. Si nu pricep de ce atata persistenta in confuzie. De unde izvoraste atata rabdare in conditiile in care ma cunosc din fire cat sunt de nerabdator si curios? Probabil asa se intampla cand pierzi contactul. Ratacesti intre iluzii si deziluzii fara sa le mai poti distinge...

...Nu stiu prea multe despre viata, despre lume si toate cele, dar stiu ceva mai multe decat ea. E natural. Sunt parte din hora de mai multa vreme. Reversul medaliei ar fi ca nu stiu decat foarte putine despre ea. Sunt multe pe care as vrea sa le aflu. Nu am idee de ce. Sau poate am. E irelevant. Poate pentru ca nici ea nu stie nimic despre mine. Caut sa compensez. Undeva in subconstient exista impresia ca dorinta de a o cunoaste mai bine imi va oferi si cheia unei cunoasteri personale mai temeinice. Sau va starni, simpatic, dorinta ei de a ma cunoaste, la randu-i, ceva mai bine... In ambele cazuri... castig.

...Nu stiu ce simt pentru ea. N-am stiut niciodata sa-mi traduc sentimentele. Nu exista nici un dictionar pentru ele, nici o functie de autocomplete. In definitiv, oamenii inca au dubii daca vad aceleasi culori in curcubeu iar eu cer definitii de stare. Sugestii care sa-mi determine implicarea. Cand nu exista decat simptome si un acord de principiu asupra insemnatatii lor. Cand nu exista decat emotii particulare si individuale si fiecare hotaraste ce rol joaca ele in existenta sa. Eu decid daca simplul fapt de a petrece atat de mult timp in reflectii legate de Ea inseamna ca sunt pe cale sa dezleg un mister personal. Nu-mi poate spune nimeni care e misterul sau daca interpretarea mea e justa dar de ea depinde cursul lucrurilor viitoare. No pressure.

...Tot ce stiu e ca exista un lucru care se agata de mine sa-i acord atentie. O intrebare sau un raspuns, o emotie sau o deductie logica, un “ceva” fara forma ce asteapta de la mine sa-l materializez intr-o reactie fara echivoc. Ma incalzeste chiar si numai gandul ca e acolo. Ma inspaimanta insa transformarea. Prea multe bariere se ridica de la sine. Prea multe alarme declansate-n mine... Cine-i acolo?


file de jurnal,
26 decembrie 2011

...desi nu ma simt cu mult mai luminat decat in urma cu un an, desi nu am avansat nici macar un metru intr-o directie clara sau, mai important, spre o finalitate, totusi, cred ca am ajuns la un dram de cunoastere in ce ma priveste... suspensia decizionala e cel mai periculos narcotic.

Si mai ceva,


Feeling loved is very important, but loving... that's the necessity.
E adevarat.


2 comentarii:

  1. 1. titlu e misto de tot. 2. sa nu stii e uneori mai bine. pe cati nu ne-ar omori adevarul. sau lumina... 3. mai ai vreme, esti tanar. ea ce stie despre tine?

    RăspundețiȘtergere

Comentezi?