17 august 2011

Summerwell: Ziua Doi

Un neajuns al acesui festival branduit "ca o vacanta" a fost nevoia de a parasi locul de distractie pe perioada noptii. Asta nu e cool. Cand esti intr-o vacanta nu parasesti locul de vacanta ca sa revii la indeletnicirile de dinainte de "vacanta". Iti iesi din ritm. N-am cautat sa aflu motivele pentru care acest festival s-a putut desfasura doar intre anumite ore pe acel domeniu, cert e ca locul are potentialul de a gazdui si un camping cu toate facilitatile pentru minim cateva sute de oameni. Accesul cu doar 2 ore inainte de concerte lasa si el putin timp pentru alte activitati conexe. Presupun ca a fost o varianta "beta", organizatorii nestiind inca la ce sa se astepte in materie de public. Dovada fiind aceleasi toalete ecologice pe care le-am amintit in ziua unu si care a doua zi isi dublasera miraculos numarul.

In ziua secunda a Summerwell-ului am venit ceva mai pregatit, cu vreo ora inainte de primele concerte ca sa pot arunca o privire mai atenta asupra zonei si posibilitatilor de petrecere a timpului. Prima oprire a fost la Food Court unde am incercat ceva clatita indiana cu pui, destul de gustoasa si picanta dar probabil trebuia sa mai manc 4 ca sa fie o masa adevarata. Existau insa si alte mancaruri, cateringul fiind la putere. Locuri de zacut ca sa-ti tihneasca erau suficiente, la mare pret fiind scaunele de plaja ale sponsorului. Pentru ars caloriile unii chiar incisesera un meci de volei in vreme ce vizitatorii mai comozi se relaxau pe terasa Sunset by Fratelli cu niste haus. Cinema-ul indoor era spatios si racoros dar putin vizitat dat fiind ca intr-o zi de vara lumea prefera sa stea la aer si s-asculte muzica. Alta treaba era insa o vizionare pe timp de noapte, spre exemplu, a acelui documentar in 7 parti despre rock. Poate ca organizatorii or sa tina cont pe viitor.
alex clare
Concertele au fost tot in numar de cinci. Primul care a deschis seria a fost Alex Clare insa prestatia lui si a band-ului a fost cam dur faultata de absenta basistului. Cantand un mix de soul, funk si dubstep (lovemaking music, hehe) lipsa unui bass a fost eficient suplinita de electronica insa atunci cand s-a incercat un cover dupa When Doves Cry (Prince) au trebuit sa renunte cu scuzele de rigoare. Alex a fost insa un om de mare treaba, putand fi abordat de niste amice si saracit de niste autografe la o sueta pe malul lacului.

Chapel Club sunt niste londonezi fixati pe rock alternativ si cu un singur album la activ. Din nefericire sunt atat de multe trupele de acest fel incat mai au de luptat pana sa se impuna ca niste viitori/promitatori/tinere talente. Solistul avea o voce familiara insa nu stiam de unde sa-l iau. Au pastrat ambianta pana le-a venit randul danezilor The Raveonettes, motivul prezentei mele acolo din capul locului.
the raveonettes
The Raveonettes insa au avut un ghinion bizar luna asta (si noi pe langa ei) caci lead vocalul/chitaristul, efectiv jumatatea masculina a trupei - Sune Rose - suferise o hernie de disc pe 3 august si a lasat-o singura pe blonda Sharin Foo sa onoreze concertele programate (cu ajutorul colegilor normal). Or fi ei mai dark si depresivi dar chiar sa-i bata soarta asa? Pe blogul trupei e clara frustrarea lui Sune ca va lipsi de la o serie de concerte si presiunea la care urma sa fie supusa Sharin. Desi concertul nu a fost asa cum il speram ma bucur ca nu l-au anulat (ar fi fost perfect posibil). Au inceput cu primul lor hit Attack of the ghost riders au continuat cu Dead Sound si cele mai cunoscute piese de pe cele 5 albume inclusiv Love in a trashcan, Hallucinations, Last Dance, The Great Love Sound. Vocea lui Sharin suna misto dar s-a simtit o lipsa de vlaga, multe piese avand nevoie de sonoritatea lui Sune iar sora ei a ajutand-o doar putin cu backing vocal. Percutionistul avea insa o precizie hipnotica. Instrumentalul a compensat astfel din plin iar noise rock-ul a rasunat vreo 45 de minute. Distort serios n-am avut decat pe Ally walk with me cu care au incheiat. Insuficient insa dar sper ca ii vom mai vedea in Romania. Acum, ca au spart gheata ramanand datori...
the wombats
The Wombats au fost acea surpriza pe care din experienta mea scurta stiu ca urmeaza sa se intample cam la fiecare festival. Intotdeauna exista o trupa pe care n-ai ascultat-o cum trebuie, sau de care chiar n-ai auzit (cum au fost IAMX la Sziget2009) insa care te face curios si apoi livreaza o tona de distractie cu potential obsesiv. The Wombats au fost atat de energici pe scena iar indie-pop-ul lor a prins publicul imediat storcandu-i de lichidele ingerate. Am dansat si-am transpirat si a fost bine incat m-as fi dus impacat acasa daca ei inchideau seara. But, still, Interpol owned the damn show.

N-am vazut pana acum o trupa mai distanta (in sens un pic mai metafizic, desigur) decat Interpol. Poate doar Snow Patrol. Invaluite in ceata si protejate de lumini difuze, chipurile celor trei americani abia s-au putut observa pe scena Summerwell-ului. Erau ca niste mistici iesind din intuneric, proiectand versuri si riff-uri de chitara inspre public si apoi disparand ca inghititi. A inceput cu Success si au trecut prin cele mai tari hituri cu la fel de mult succes. M-am sucarit ca n-au abordat Rest my chemicals chemistry dar asta e, au cantat o ora si jumatate. Insa foarte putina comunicare cu audienta, verbal sau emotional. Poate e o chestie studiata, asta fiind felul lor de a presta live: scot ce-i mai bun din instrumente, din voce, creaza atmosfera si atat.
 filmare via mahmur.info


Paul Banks a fost cam prea cool si nu s-a exteriorizat deloc, lucru care m-a cam lasat rece dar... asteptam sa zica si el ceva trivialitati de post-punker, sa ne incite la un dezmat sau  niste crowd surfing, un ceva acolo de inchidere... Vorbind de crow surfing n-o sa credeti cine a fost singurul care a "plutit" pe multime. Dementul de Matthew Murphy, vocalul de la Wombats, aparut in public impreuna cu trupetii ca sa-i vada pe new-yorkezi. N-am reusit sa-l filmez dar m-am ales cu o intalnire de gradu 3 mai mult decat prietenoasa la finalul concertului. Tipul era atat de fumat incat m-a confundat cu o bunaciune nebarbierita si aproape mi-a mancat fata.

In incheierea acestui review exagerat de lung ramane de pus o singura intrebare: a fost Summerwell un festival de hipsteri sau n-a fost? Pentru unii care au stat acasa probabil c-a fost, pentru unii care au batut sute de km clar n-a fost, pentru unii de-ai locului e posibil sa fi aproapefost, la fel cum aproape a fost un festival al purtatorilor de tenisi, al studentelor, al parintilor cu copii in carucior, al snobilor sau al catorva pensionari boemi. Pentru mine n-a fost hipstereala deloc, nu m-a agasat nimeni cu vreun fashion statement, nu m-a revoltat nici o atitudine, fiecare si-a vazut de treba sa si a fost numa bine. Sau fain. Indiefain. Iar in doua zile de umblat pe insula n-am vazut un singur om beat, un singur scandalagiu, un singur gest ofensator sau  reprobabil. Youtubul e foarte sarac in Summerwell. Daca i se poate reprosa ceva festivalului ar fi "prea cumine". Asa, ca de duminica.

Un comentariu:

Comentezi?