10 iunie 2010

Odiseea Spatiala 2001

Nu-mi vine in minte un caz mai evident in care sa se potrivesca sintagma: "exista cel putin doua moduri de a spune o poveste" decat in cazul Odiseii Spatiale 2001. In cazul ei nu e vorba de un film dupa o carte sau de o carte dupa un film. Odiseea lui Clarke e cu mici diferente aceeasi poveste cu Odiseea lui Kubrick doar ca cei doi autori folosesc limbaje diferite de expresie. In vreme ce Arthur C. Clarke isi scria romanul de capatai sf-istul lucra impreuna cu Stanley Kubrick la scenariul pentru filmul ce urma sa fie lansat in '68, deci a fost un proces simultan de dezvoltare. Insa daca Clarke alege calea directa de adresare a informatiei, oferindu-ne o lectura clara, usoara, explicativa a odiseii umanitatii, Kubrick recurge la tot bagajul de care dispune pentru a vorbi subconstientului, facand un film atat de plin de interpretari si de inovator incat a inspirat o generatie de realizatori de film si intr-un fel a "omorat" genul SF nelasand prea mult loc de originalitate. Ca unul care intotdeauna a privit filmul 2001: A Space Odissey nesigur de ce sa creada, cartea lui Arthur C. Clarke a jucat rolul unui rezumat detaliat si pentru asta sunt multumit ca am citit-o.

Odiseea incepe, asa cum se stie, in zorii umanitatii, cu vreo 3 milioane de ani in urma in Africa populata de oameni-maimuta. Episodul intalnirii stramosilor omului cu misteriosul monolit negru e mult mai detaliat in roman, cateva capitole bune fiind dedicate acestui moment hotarator in evolutia unor creaturi fricoase dar curioase. Monolitul actioneaza ca o sonda primordiala, ceva lasat de o superinteligenta extraterestra pentru a testa si modela mintile creaturilor de pe Terra, sadind in ele primul germene al tehnologiei - unealta - asul din maneca paroaselor primate care le-a permis sa subjuge natura in milioanele de ani ce au urmat. Povestea strabate apoi eonii catre anul 2001, cand omul se afla in plin avant cosmic, colonizand Luna si aventurandu-se spre planetele indepartate ale sistemului solar. Un eveniment neasteptat e pe cale sa le schimbe toate conceptiile legate de rostul lor in lume. Pe satelitul Pamantului, intr-un crater adanc este dezgropat un monolit negru mat, perfect dreptunghiular, evident o dovada e existentei unei civilizatii extrem de avansate. Cand obiectul este datat la cel putin 3 milioane de ani in urma si apoi este trezit la viata de prima raza de soare, emitand un puls radio catre Jupiter, misiunea cea mai importanta a omenirii e gata sa inceapa.

Prin urmare Arthur C Clarke exploreaza ideea ca o civilizatie mult mai avansata ar fi intervenit in evolutia omului lasand apoi in asteptare o sonda, un far, care sa-i avertizeze cand semintele cunoasterii vor rodi si omul va fi capabil de contact. Dar afara de partea de fictiune care ne rascoleste imaginatia Clarke ofera elemente de stiinta impecabile care il fac un adevarat vizionar. Cartea a fost scrisa in anii 64'-68' si publicata cu un an inainte de aterizarea pe Luna. Cu toate astea modul de descriere a modulului lunar corespunde cu realitatea, navigarea in stil de "prastie" folosind gravitatia unui gigant pentru a propulsa nava cu viteza sporita a fost folosita 10 ani mai tarziu cu sondele Voyager, pata ovala de culoare alba numita Ochiul lui Iapetus aflata pe un satelit de-al lui Saturn a fost ulterior fotografiata de Voyager 1 starnind rumoare. Nu mai vorbesc de modul in care au fost astronautii inspirati: cand Apollo 8 a aterizat orbitat peste fata nevazuta a Lunii prima intentie a fost sa transmita ca au observat un monolit negru.

Prima Odisee a lui Clarke inseamna si primul contact pe care il am eu cu acest "titan" al SF-ului care desi a scris putin a lasat urme de nesters. Cartea e foarte accesibila (repet acest lucru pentru ca filmul e un adevarat cub Rubik, dupa cum ziceau criticii, putand fi intors pe nenumarate fete si tot astfel interpretat) lectura ei decurge usor (mi-a luat mai putin de o zi s-o termin) si ofera o mai mare claritate asupra evenimentelor descrise. Sunt multe detalii, atat in ce priveste naveta Discovery, rutina celor doi membri ai echipajului care o opereaza, explicatii in privinta defectarii supercomputerului HAL 9000 - care in film e ceva infiorator - apoi descrieri vizuale superbe privind Jupiter si Saturn cu inelele sale si, in plus, finalul mult mai bogat imaginativ. La filmul lui Kubrick lucrurile sunt lasate intentionat intr-o forma abstracta tocmai pentru a forta o deschidere subiectiva a constiintei proprii si o evolutie personala a fiecarui privitor. Singurul neajuns ar fi ca mi-a lipsit tonul intunecat din film, probabil asta tine de limbaj, dar cartea nu mi-a dat nici un sentiment de nesiguranta, spre deosebire de film. Dar oricum, e o lectura misto.

5 comentarii:

  1. Ar mai fi un singur lucru de adaugat, introducerea asta de Richard Strauss: http://www.youtube.com/watch?v=SLuW-GBaJ8k

    taam-taaaam-taadaaaam.... :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Asa grait-a Zarathustra :). Ai fi surprins dar si in carte e un moment in care un personaj asculta piesa.

    RăspundețiȘtergere
  3. Lectura placuta si la cele 2 continuari, 2010 si 2061. Nu sunt la fel de populare, dar au si ele doza necesara de provocare pentru minte si suflet.

    RăspundețiȘtergere
  4. Prima aselenizare s-a facut cu Apollo 11. Pe partea nevazuta a lunii nu s-a facut nici-o aselenizare, lipsa semnalului radio nu permitea o astfel de manevra. Scuze de interventie...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. mersi de corectie. au orbitat doar.. scuza-mi neatentia.

      Ștergere

Comentezi?