08 decembrie 2009

Evanghelia dupa Saramago

Scrie Jose Saramago asta niste carti de ramai perplex asa, vreo doua ore dupa ce le termini si te gandesti bai da ce fumeaza omu asta? Evanghelia dupa Iisus Christos ia Noul Testament si inca vreo cateva apocrife despre viata lui Iisus si le desface bucati apoi le recompune intr-o singura lucrare sub forma unui roman istoric imbogatit, spre bucuria cititorului, cu propriile opinii ale naratorului. Ca urmare personajul principal al romanului apare mai mult uman decat divin si asta, impreuna cu cateva "blasfemii" ale autorului, ar putea deranja pe unii crestini mai habotnici ce ar putea-o considera drept erezie. Ei bine nu e decat modul in care un ateu a ales sa scrie o poveste fictiva cu radacini fundamentate in religia noastra moderna.

Saramago dealtfel explica singur: "Acest Iisus este unul dintr-o mie posibili, este Iisusul meu, pe care eu l-am inventat, eu l-am creat pornind de la anumite date carora le-am dat viata. Nu am niciun motiv particular pentru a crede mai mult in acest Iisus pentru ca este al meu decat in oricare altul care s-ar putea sa apara intr-o alta carte scrisa de alt autor." Iar raspunsul sau la acuzatia de erezie este elocvent: "ereticul e cel care alege si actul de a alege este un act liber, iar Iisus Cristos alegand o cale, separandu-se de iudaism, a fost eretic" la randul sau. Priceless. Deci da, cartea asta poate fi "periculoasa" dar nu pentru cei care au o credinta reala si de nestramutat, pentru ca adevarul e ca te face sa-ti pui niste intrebari si sa cauti niste raspunsuri. Cam ce a facut Saramago adica.

Naratorul Evangheliei face ceea ce probabil multi dintre noi a facut-o, anume priveste in urma a doua milenii de crestinism si reflecteaza asupra discrepantei dintre religia propovaduita (a milei si a iubirii) si religia practicata a razboaielor sangeroase si a crimelor infaptuite in numele Domnului milostiv. In aceasta ipostaza Saramago isi imagineaza planul divin un pic mai altfel decat parintii Bisericii, ca fiind nascocit mai degraba de un "politician" dornic de a strange mase de adoratori si a-si creste influenta peste intreaga lume decat de un Tata bun si iertator, iar apoi completeaza spatiile goale din cartile sfinte cu propriile sale fictiuni sau cu realitatile ultimelor descoperiri arheologice (crucificarile se pare ca erau facute cu picioarele indoite, nu intinse, cuiul strapungand calcaiul osanditului).

Ideea centrala a romanului ar fi Vina tatalui transferata asupra fiului si care asa cum l-a devorat pe Iosif la fel musca din inima lui Isus: pacatul de a nu-i fi salvat pe copiii sacrificati in Bethleem, la nasterea pruncului, in urma ordinului lui Irod. Desi Iosif aflase de plan nu si-a protejat decat fiul, ascunzandu-l intr-o pestera si astfel 25 de copii au murit pentru ca unul sa se nasca. Vina il va sufoca multi ani pe Iosif sub forma unui cosmar perpetuu in care el imbracat ca soldat roman vine sa-si omoare copilul. In cele din urma izbavirea va sosi sub forma crucificarii nevinovate a lui, cazut in mainile romanilor si confundat cu rebelii rascolalei lui Iuda Galileanul. Dar visul poposeste asupra fiului Iisus, astfel ca acesta isi lasa familia (Maria si cei 8 frati, alta "blasfemie" a lui Saramago) pentru a cauta raspunsul.

Episodul celor 4 ani in pustiu, cu Iisus slujitor la turma Pastorului (alt nume pentru Diavol) e o profunda fabulatie, insa vine ca explicatie a ratacirii lui Iisus dupa aflarea adevarului privind nasterea sa. Si deasemenea ofera prilejul ispitirii Fiului in sensul impotrivirii vointei divine si pastrarii libertatii. Episodul se incheie cu intalnirea Fiului cu Domnul si incheierea unui legamant. Un alt episod interesant este intalnirea cu Maria din Magdala, prostituata, in care Iisus cunoaste femeia si se indragosteste, perfect posibil daca acceptam si natura umana a Fiului Domnului.

Cel mai interesant episod este insa cel din barca in care Domnul, Pastorul (Diavolul) si Iisus petrec 40 de zile pe mare discutand planul divin care presupunea ridicarea fiului de dulgher ca propovaduitor in numele Domnului, afirmarea sa ca Fiu al lui Dumnezeu si vindecator miraculos si sacrificiul sau pe cruce ca martir al unei noi religii ce-i va purta numele si care-i va permite lui D-zeu sa-si intinda stapanirea dincolo de neamul evreiesc. Genial dezvoltat, dialogul celor trei (de fapt doi caci Pastorul are mai degraba rolul de observator) ii da ocazia Fiului de a cunoaste consecintele actului sau in viitor (sunt narate 4 pagini cu nume de martiri ucisi datorita credintei lor) si consemneaza primele intentii de impotrivire la nasterea unei religii care va face sa curga rauri de sange (Cruciadele, Inchizitia).

Inclusiv Diavolul are o reactie ciudata, de abnegatie, cerandu-i lui D-zeu iertare si aratandu-se dispus sa dispara din Lume pentru a nu fi nevoie sa moara atata lume. Raspunsul lui D-zeu la ispita este categoric: "Nu te accept si nu te iert, te vreau asa cum esti si daca se poate si mai Rau decat esti pentru ca Binele care sunt eu n-ar exista fara Raul care esti tu, un Bine care ar trebui sa existe fara tine ar fi de neconceput..." Conceptia lui Plotin la un alt nivel: Dumnezeu si Diavolul - doua fete ale aceleiasi monede - Binele si Raul nu exista in sine, fiecare e decat absenta celuilalt, dar totusi Diavolul este subordonat lui Dumnezeu si parte din fiinta lui.

Categoric este Domnul si in fata Fiului care incearca sa refuze implicarea sa in nasterea unei "religii a ororii": "Tata, indeparteaza de mine paharul acesta, Sa-l bei este conditia puterii mele si a gloriei tale, Nu vreau aceasta glorie, Dar eu vreau aceasta putere." Ironia lui Saramago e si mai vizibila in vorbele Diavolului: "Trebuie sa fii Dumnezeu ca sa-ti placa atat de mult sangele." Tensiunea creata in paginile sale e captivanta practic am sorbit ultimele capitole ca intr-un thriller misterios, asteptand deznodamantul - care ne aminteste inca o data cat de nestiute sunt caile Domnului - iar singurul motiv pentru care aceasta carte ar deranja este prezenta numelor cu o sensibilitate crestina. Eu o vad ca un act literar liber exprimat, o fictiune care insa poate trezi interesante dezbateri teologice (confirmate si de cativa catolici portughezi).

o recenzie asa cum trebuie are Ama aici.

5 comentarii:

  1. Nu citesc niciun review inainte sa citesc cartea asta!!! Toate cartile lui, fara exceptie, sunt bune [mai am doar vreo 3-4 necitite de la el]. Deci sa fie clar ca data viitoare cand ne vedem va trebui sa mi-o aduci, pentru ca imi este rezervata! Presupun ca la blogmeet.

    RăspundețiȘtergere
  2. pentru mine asta este una dntre cele mai bune cart contemporane. din pacate eu mi-am imprumutat exemplarul cuiva care a uitat sa mai returneze :(( ca tare as mai vrea sa il rasfoiesc.

    RăspundețiȘtergere
  3. Chiar cautam sa-mi cumpar o carte si, ce sa vezi, am gasit-o. Mersi.

    RăspundețiȘtergere
  4. Dar, Richie, recenzia ta e cum trebuie să fie. Cu patos mult...Mă face să mai citesc o dată cartea.
    Foarte frumos.

    RăspundețiȘtergere
  5. Cititi-o, recititi-o ca merita din plin :). Putem si discuta aspecte la SdC.

    RăspundețiȘtergere

Comentezi?