Leaving Las Vegas

Cumpar o multime de carti. Cred ca doar anul asta am cumparat vreo 50. Asta ma face un client preferat al librariilor presupun. Mi se intampla des sa plec fara vreo tinta anume in oras, sa petrec cateva minute intr-o librarie si sa plec cu o carte in mana din care sa incep sa citesc la o cafea in Funky. Leaving Las Vegas insa n-am luat-o dintr-o librarie ci de la o tipa care anunta pe blogul ei (i-am uitat numele) ca vinde 10 carti cu 5 lei bucata. Puteam sa refuz asemena chilipir :)? Am luat si eu una.

Stiam demult filmul Leaving Las Vegas pentru care Nicholas Cage a luat un Oscar. Pe vremea aia insa nu ma gandeam ca ar putea fi ecranizarea unei carti, si oricum, cartea s-a editat la noi abia in 2007. Mai bine mai tarziu decat niciodata pentru ca romanul lui John O'Brien e foarte reusit. Tipul asta (pe care domnisoara asta il face obsedat sexual cu un nume de libidinos) reuseste sa scrie o poveste de iubire atat de autentica si trista incat incep sa-mi pun problema daca nu cumva e putin autobiografica. Vreau sa spun, cartea e dedicata nevestei sale iar autorul s-a sinucis in '94 la 2 saptamani dupa ce a aflat ca va fi ecranziata. Avea 34 de ani.

Romanul e destul de complex, e alcatuit din doua fire narative, al prostituatei Sera si al betivului Ben, care abia in ultima treime se unesc devenind o singura poveste. Cel al Serei e plin de flashback-uri asupra vietii sale sordide iar cel al lui Ben e infipt in prezentul zilnic, marcat de neobositul drum de acasa la birt si inapoi acasa, si stropit cu litri de alcool. Imaginile sugerate de O'Brien in paginile cartii sunt violente, dure, fara menajamente pentru cititor. E relatata lumea de jos, a prostitutiei si alcoolicilor notorii, cu detalii destul de pornografice pe alocuri: Sera sufera violuri, batai si tot felul de abrutizari constienta ca e de prea mult timp in viata asta pentru a mai schimba ceva asa ca tot ce-i ramane e sa supravietuiasca rutinei zilnice cu un fals optimism. Ben e pe alta directie, pe o cale a autodistrugerii. Bea pana adoarme, vomita, se prabuseste pe strada, e o ruina. Un alcoolic suicidal din LA cu o singura grija: sa nu ramana fara bautura peste noapte. In aceasta ipostaza mi-a amintit de Bukowski, un adevarat "barfly" american. Singurul regret e ca nu am gasit o explicatie clara care sa-i justifice alcoolismul, probabil faptul ca si-a pierdut nevasta, sau poate tocmai din cauza alcoolismului a pierdut-o, nu-s lamurit.

Cele doua personaje au insa parte de o reala surpriza atunci cand se intalnesc in Las Vegas, una de proportii sa deregleze ceva in sistemul lor interior. Sera descopera ceva ce credea a fi murit inauntrul ei si totodata puterea de a se rupe de pestele care o tinuse legata de el prin teroare, iar Ben constata ca planul lui de merge cu sticla in mormant e in pericol de a fi distrus de sincera afectiune a Serei. Cronica degradarii umane a lui O'Brien insa e atat de realista incat nu sufera de cliseul happy-end-ului si duce povestea celor doi la finalul intuit inca de la inceput. Leaving Las Vegas este o trista si emotionanta poveste de dragoste nerecomandata insa celor "delicati" sau "pudibonzi".