06 octombrie 2009

Guest post: Şi eu sunt handicapat

*Astazi dau cuvantul tovarasului meu Luci sa va zica el niste lucruri:


Să vezi ce păţesc în drum spre District 9 (un sefeu cu alienşi mai umani, uneori, decît rasa umană). N-am să vorbesc însă despre film (deşi ar merita), ci despre rasa (in)umană.

Ajung la mall pe locul din spate al motocicletei unui camarad. Rampa de acces spre parcarea motoarelor e blocată (normal!), de o maşină. Îl rog politicos pe masculul alfa (romeo) dinăuntru să ne facă loc. „Asta-i pentru handicapaţi” zice. Apoi, în timp ce dă cu spatele, adaugă provocator: „Doar nu sunteţi handicapaţi. Sau sunteţi?” Brusc, realizez că AM UN HANDICAP. Îmi lipseşte reacţia. Îmi stă pe limbă să-i spun că există persoane cu dizabilităţi care chiar au nevoie de rampa aia. Sau că poate el e handicapatul, de vreme ce stă pe acel loc.

Dar tac. Tac şi mă uit tîmp la el timp de un minut. Masculul revine pe rampă. Vine şi un alt motociclist care renunţă repede la luptă. Un cuplu de părinţi se chinuie să-l ocolească, fără succes, cu căruciorul. Vreau să reacţionez, dar nu ştiu cum. „Ce, vrei să bage cuţitul în tine?” îmi zice amicul motociclist. Nu vreau. Nu vreau să intru prematur în statistici. Iar Poliţie ştiu că nu prea avem (şi aia pe care o avem e împiedicată şi nu ştie să ţină un pistol).

Şi atunci cum procedăm? mă întreb în timp ce urc scările spre multiplex. Am o idee: o echipă de supereroi. Nişte mascaţi cu abilităţi speciale şi costume din lycra care să vegheze asupra comunităţii. Să suni la un număr cu 0800 şi în două minute să-l ia pe mitocan cu fulgi cu tot. Ştiu, am văzut prea multe filme. Nici un supermen n-ar putea scoate din mentalul românesc obiceiul de a călca spaţiul personal al celuilalt. De a strivi cu maşina „şi flori şi buze şi morminte”. De a merge cu vehiculul personal pînă în dormitor, dacă s-ar putea.

Lumea vorbeşte tot mai mult despre o Revoluţie. Dar pentru o revoluţie trebuie să fim mulţi. Mă tem că putem încerca cel mult o Rezistenţă. Una activă. Ăştia “normali” am ajuns minoritari şi, într-un mod pervers şi paradoxal, ANORMALI. Mă tem că rolul supereroilor ne revine nouă. De fiecare dată cînd protestezi că ţi se bagă altul în faţă. De fiecare dată cînd nu accepţi să fii călcat în picioare. De fiecare dată, cînd nu treci mai departe ca şi cum n-ai fi observat. În fiecare din aceste situaţii TU EŞTI Batman.

În ziua cînd vor dispărea aceşti supereroi „normali”, vom fi murit deja. Iar ceilalţi, „majoritarii”, ne vor fi asimilat. Sincer, prefer să fim invadaţi de o rasă extraterestră, cum sunt „creveţii” ăia din District 9. Măcar aştia au o scuză că sunt inumani.
Lucian


Ps: La fel ca Luci m-am simtit si eu handicapat, adica incapabil de reactie, in destule situatii. Cunosc si pe altii confruntati cu aceeasi pasivitate nevinovata in mare provocata de surprindere. Uneori e nevoie de ceva timp pentru a ti se declansa resorturile intime ale moralei si cuviintei sociale si a striga: Gata, ajunge cu mitocania! Cred ca ar trebui sa fim mai treji un pic, mai gata de reactie, pentru ca numai prin stanjenirea cat mai evidenta a celor care o comit cu indolenta, ii putem trezi. Rezistenta pasiva nu functioneaza la noi. Clipul de la fulgerica da o idee despre ce fel de rezistenta e vorba, chiar daca e doar o campanie sociala.

5 comentarii:

  1. si mie mi s-a intamplat o data in centru sa mi se bage o famelie de rromi (sa nu le zic altfel) inainte la inghetata. Asa, ca si cum asta ar fi fost normal si noi, restul prostilor ar fi trebuit sa tacem si sa ii lasam in pace. Eu nu pot sa tac la faze de-astea, asa ca, inconstienta m-am pus sa le atrag atentia. erau vreo 2 barbati, 4 pirande si cine mai stie cati puradei. Si eu cu gura mare.
    Am avut noroc pentru ca s-au pus la coada, eu primind si ajutorul vanzatoarei de inghetata. Dar in alte cazuri, eu, Batman, poate ma alegeam cu ceva in plus in stomac...
    Ideea e ca nu e bine sa taci, dar nici sa sari cu gura la cine nu trebuie. Sau cum nu trebuie.

    RăspundețiȘtergere
  2. Si-atunci cine determina la cine trebuie sa sari cu gura si la cine nu? Pentru ca mitocanu' "daily average" isi face dreptate ori cu pumnu' ori cu portofelu' in functie de ce crede el ca are mai impresionant in dotare, si ordinea solutiilor variaza de la specimen la specimen. De asemenea, turmele functioneaza la ei ca progresie aritmetica a fortelor, in ideea ca or fi ei multi si prosti, da sunt solidari, si cu cat is mai multi, cu atat ii mai crunt...

    Si-atunci eu stau si ma-ntreb, legat de ceea ce ziceti voi aici : are cineva curaju' sa-si asume responsabilitatea publica si sociala de a tria care-s corecti si care-s de toata pleava?

    Nici eu nu-s de acord cu astia care fac marsavii de genu' celor pe care le-ati descris voi mai sus, da' parca si pielea mea tare draga mi-e. Si stiu ca indiferenta ii alimenteaza sa continue, ca ei nu-si vor da seama ca fac ceva gresit in mod cronic si repetitiv, pentru marea majoritate, asta devine obisnuinta.

    Problema e, asa cum subiniau si Luci si Richie mai sus, ca noi, astia cu un dram de decenta am devenit eroarea statistica, in intregul lot statistic national, ca sa zicem asa...

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu-mi place să fiu o eroare statistică, dar ce să fac? La fel ca ei nu pot reacţiona, că nu ştiu nici karate şi n-am nici măcar antrenament la fugit. Doamne-ajută că până acuma nu m-am luat în gură cu nimeni nepotrivit, deşi recunosc că mi-ar plăcea să fiu jandarm însetat de sânge pentru o săptămână.

    Dar fiind fată ...

    Oricum eu rămân la fel de blocată cu replicile ca şi Luci. După ce trece câte un moment de-ăsta, mamă! câte-mi vin, dar pe moment îs blocată complet.

    RăspundețiȘtergere
  4. Eh, eu stiu si karate, ca am facut 6 ani, kumite (lupta competitionala); am si pistol de airsoft in torpedou' masinii pentru cazuri de forta majora; am si argumentu' ratiunii; am si cojones necesare si 80 si ceva de kile care sa ajute la convingerea grobiana, in caz de absoluta necesitate...

    DAR... Eu sunt unu' singur si ei "e prosti dar e multi". Si intr-o bataie generala, 3 iau cu mine jos, la pamant, da' la mai mult de-atata stiu sigur ca nu are rost sa ma incumet. Pentru mine mai mult de 3 insi scosi din lupta, intr-o bataie de strada fara reguli, arbitri si arme albe deja e un hazard norocos...

    Si chiar daca-i indrept cocoasa respectivuui pe moment, data viitoare, ma prinde cu 3 amici... Sa zicem ca-i rezolv iar...

    Da' in momentu' in care se-aduna si fiecare din astia 4 mai vin cu cate 3, deja ma vad la stirile de la ora 5. Si-atunci ce fac? Oare pot sa mai fiu lupu' moralist cu coloana fracturata in 6 locuri si mancand printr-un pai pentru tot restu' vietii?

    RăspundețiȘtergere
  5. Eu cred ca aveti nevoie de niste persoane un pic irationale, care actioneaza emotional... cum ar fi niste femei la PMS. Sau niste femei inselate. Sau orice de genul asta. :) Sa vedeti atunci tupeu!

    Ain't no fury like a woman scorned!

    Eu in starea in care sunt acuma, daca cineva m-ar atinge din greseala cand trece pe langa mine, l-as spulbera!

    RăspundețiȘtergere

Comentezi?