20 iunie 2008

Marea

Foto: deviantart.com

Mi-e dor de mare. Mi-e foarte ... foarte dor de mare. O simt in nari cand ma gandesc la ea si numai pentru o secunda. O clipa de melancolie si briza calma a marii cu izul ei de alge statute imi inunda narile. Aproape ca simt gustul sarat al apei ce-mi intra in gura la fiecare val mai inalt care ma pleznea in obraji cu spumele sale. Inchid pentru o vreme ochii si sunt intins pe plaja langa ea, dimineata, si o ascult cum loveste incetisor tarmul meu: fashhh...fashhh... Nici un pescarus nu ma deranja vreodata dimineata, sau daca o facea, eu chiar nu-l auzeam, atat eram de concentrat la cantecul marii. Trebuie sa ajung la ea...e imperativ. E o chestie de viata si.... numai de viata. De un an nu am mai vazut-o. De un an stau inchis in marea de asfalt si otel. In padurea de betoane si balcoane. Nu mai suport civilizatia urbana. Nu mai vreau tehnologie si nici aglomeratie. Vreau nisip si apa. Vreau scoici care sa ma intepe in talpi, alge care sa mi se lipeasca de brate. Sa tin in palme o meduza, sa manc un peste proaspat prins. Sa am parul aspru de la sare si pielea neagra de la soare. Sa alerg pe plaja fierbinte si sa stau pe terase pana noaptea tarziu. Sa ma trezesc la 8 dimineata naclait de sudoare intr-un cort incins de raze nemiloase si sa ma trag sub un copac pentru a-mi continua odihna. Sa-mi beau cafeaua la umbra unui acoperis de stuf. Vreau sa ma inadus de caldura si sa-mi testez limitele rabdarii inainte de a ma arunca in apele ei pentru racoarea binecuvantata. Vreau sa ma scufund in ea si sa-mi tin respiratia pana simt ca explodez pentru ca apoi dintr-o zbatere de picioare sa tasnesc la suprafata ca un peste zburator urland de fericire.... Marea mea e locul descatusarii tuturor energiilor. Locul in care imi curat trupul si sufletul. Acolo trebuie sa ajung. Si peste o luna sper ca voi fi acolo.

6 comentarii:

  1. dorul de mare face ravagii cu primul val de căldură... e chiar mai periculos decât zile urbane de caniculă... el afectează în principal sufletul...

    Şi uite-aşa de când cu sezonul dorului de mare blogurile sunt părăsite, gândurile în loc să fie aşternute pe-o pagină, pe alta, sunt susţinute zgomotos pe terase pline şi deasupra halbelor reci de bere şi promisiunile că peste o luna vom respira aer sărat de val ne ajută să trecem peste zi...

    RăspundețiȘtergere
  2. Foarte adevarat. De cate ori imi vine vreo idee sa scriu ceva caldura ma moleseste si ma abandonez unei placute leneveli.

    RăspundețiȘtergere
  3. seara - sunat prieteni - gara - plasa de bere - cateva sandwitch-uri - nashu - betie - somn - trezit in caracal - baneasa, bucuresti - atipit - cernavoda - constanta - trenul pleaca incet - ii simt mirosul - pentru prima data undeva pe langa far o vad - ochii ne sclipesc - costinesti...

    RăspundețiȘtergere
  4. mie mi-e dor continuu de mare,fie ca e vara,fie ca e iarna...e ciudat anul asta am vazut marea mai mult iarna...vara asta nu am ajuns sa ma cuibaresc in cort...zilele astea plec pe moldoveanu...inca nu-mi vine sa cred ca am facut schimbul asta:(

    RăspundețiȘtergere
  5. @mihai: costinesti - mangalia - 2mai - VamaVeche, jump!!!

    RăspundețiȘtergere
  6. @jeux-d'enfant: tu esti fiica marii si prin vene iti curge apa sarata :) distractie pe moldoveanu, o sa vezi ca merita schimbul asta din cand in cand.

    RăspundețiȘtergere

Comentezi?