Sunt obosit, intrun-alerg
Fara o tint-anume.
Ceilalti de langa mine
Stiu oare unde merg?
Lumea se schimba-n graba,
Lumea se schimba-n graba,
Mergem spre viitor!
Eu am alta viteza...
Si de prezent mi-e dor.
Suntem o turma oarba
Suntem o turma oarba
Ce ratacim in neguri,
Ne batem in tacere
Dupa un teanc de reguli.
Nu vreau sa fiu alb-negru,
Nu vreau sa fiu alb-negru,
Sa dorm intr-un curent.
Oare pot fi integru
Gri, cenusiu, atent?
Raman in urma singur
Raman in urma singur
Nu mai e nime-n jur;
Doar umbre fara minte
Si nu mai pot sa-ndur!
Trecutul ma inghite
Cuprins de disperare;
Ma duc si, fara suflet
Dispar intr-o uitare.
ultima revolta e la fel ca ultima despratire si stiu ca nu vezi legatura,dar exista ,caci in poezia asta e disperarea sau macar o partea din ea; disperarea mea, a celorlalti. ne revoltam ca ramanem singuri, ca suntem in turma,ne revoltam ca pierdem clipele, fara sa le traim cu adevarat. si crezi ca orice idee iti vine e brilianta, dar dincolo de invelisul asta stralucitor e la fel de putreda si spusa de prea multe ori. caci astia suntem noi: oameni istorici, repetandu-ne povestea. hai mai bine sa savuram o cireasa, sau sa ne bucuram de frunzele galbene din parc...
RăspundețiȘtergere