31 august 2010

Un strop de sange vienez

trebuie sa existe-n Timisoara asta, oricat de departe ar fi ea de marea Viena.. Nu ma imbat cu apa rece visand la vechea eticheta si, chiar daca exista un eveniment anual numit "Timisoara, mica Viena", nu m-as hazarda sa vad orasul meu drept o copie in miniatura a capitalei austriece. Dar, un strop de sange vienez tot este si-aici pe malul Begai..., o pofta pentru cultura si pentru evenimente culturale, un gust minim pentru muzica clasica si pentru Opera. Si pe cat de mult se straduiesc niste oameni sa tina viu Festivalul de Opera si Opereta (zilele trecute a fost a 6-a editie), in aceeasi masura e si publicul dispus sa le rasplateasca eforturile printr-o prezenta de tip sala plina (cu toate ca e in aer liber) si cu un bun simt pe care nu-l vezi la un Festival al berii, spre exemplu. Nu zic ca n-or fi aceeasi oameni, sau macar o parte din ei, dar cred ca exista o reactie constienta sau poate un reflex in a-ti sti locul si a te purta ca atare.

Am fost in doua seri in Parcul Rozelor, in seara cand a fost "Carmen" si in cea cu baletul vienez. Multa lume in fiecare din ele. Parcul era plin. Am intelez ca zilnic s-au prezentat vreo 3000 de oameni. Si cel putin in ziua cu spectacolul de balet Sange vienez, una din serile racoroase care au 'lovit' orasul, spectatorii au manifestat acel stoicism ce caracterizeaza omul venit din interes nu din lipsa de ocupatie. Am vazut oameni de toate varstele, tineri si batrani in proportii egale, oameni pregatiti de stat, veniti cu paturi si haine groase. Cred ca in fata scenei erau si multi copii, ori asa mi s-a parut ca eram in spate, dar de obicei ii vad deseori la manifestari de genul asta (adica gratuite) cum stau fascinati cu barbia in coate si coatele pe marginea scenei si admira ceva menit sa-i uimeasca.

Desigur ca au fost si nelipsitii comercianti si chiar nu vad nici o problema in a vinde niste gogosi sau popcorn la poarta 'Operei in aer liber' (grilu cu pui la rotisat era poate cam mult) atata vreme cat nu devine un balci galagios. Lumea rabda mai bine frigu cu stomacul plin, asteptarea trece mai usor cand nu tre sa iti faci griji de sete etc. Si nu, n-am auzit fosnaieli deranjante de pungi chiar daca in spate erau cativa tineri bine aprovizionati. Au avut bun-simt, nici macar sucul nu a fasait. Si uitandu-ma prin public crantzanelele erau destul de rare. Deci se poate..

In rest cred ca Festivalul a fost inca o dovada ca 1. chiar se intampla 'chestii culturale' pe-aici prin TM (deloc putine) si 2. exista si un public pentru ele, chit ca gratuitatea lor e o motivatie in plus pentru o parte din acel public. Insa simplul fapt ca ceva e gratis nu inseamna ca va si atrage.. e nevoie de o minima curiozitate si un pic de simt al aprecierii. Adica nu stai 2 ore la un spectacol daca nu te atrage.
Cateva chestiuni legate de organizare: nu cred ca ecranul ala plasat in mijlocul spectatorilor e o idee buna; ar fi mai ok ridicarea lui mai sus sau mutarea intr-o parte a scenei ca sa nu fure din vizibilitate. Iar bancile alea din parc sunt cam mancate de carii.. ar putea fi inlocuite, se aude la primarie?

sursa foto

30 august 2010

Cer de vară

Dacă ai vedea luna aşa cum o văd eu...
Dacă ai vedea lumea aşa cum o văd eu..
Ce simplu ar fi să-ţi ghicesc în palmă.

Dacă ai vedea stelele cum le văd eu..
Te-ai ascunde-n noapte învelită doar cu mine,
Aşteptând vreun ceas sau două
ca să înveţi cum să descânţi o luna nouă?

Uite-o pe Casiopeia
Şi pe-a ei copilă, Andromeda,
Cum fără minte şi în aroganţă oarbă
Îşi împart seninul cer de vară..
În şoaptă numai de-aş numi cinci stele,
Fiecare pe câte-un buric de deget fin
- Al tău -
N-aş zgândări mai tare
Orgoliosul şi impunătorul nimb divin.

Şi totuşi,

Dacă ai vedea luna aşa cum o văd eu..
Dacă ai vedea lumea aşa cum o văd eu..
Gândul meu ar fi pentr-o secundă gândul tău.

Dacă te-ai privi o clipă doar prin ochiul meu..
Nu ţi-ar fi greu să mă citeşti ca-n palmă,
Şi-ai aştepta poate un ceas, sau două,
Să deşteptăm deodată soarele şi lumea nouă!

29 august 2010

Bula misoginului (14)

E o diferenta intre a vrea sa oferi totul si a fi capabil sa oferi totul. In mod ironic insa cel ce vrea nu e intotdeauna si capabil iar cel capabil nu e intotdeauna si dispus. Cele mai multe femei tind sa uite insa ultima parte atunci cand aleg...

27 august 2010

Culori

Cred ca cea mai misto scena din J'ai tue ma mere (I Killed My Mother) trebuie impartasita cititorilor. Pentru muzica si culori.

Blogmeet XXXI

Din motive tehnice legate de gazduirea domeniului Tm99Blog saitul e cam picat pentru moment dar asta nu ne opreste sa ne intalnim la a 31-a blogereala. Daca vreti desigur. Asadar duminica facem o mica iesire la aer? Pe dupa-masa, in jur de 17.. o crasma, o terasa, un birtulet.. mie sincer mi-e cam dor de Irish ca din primavara nu l-am mai vazut..

26 august 2010

Muzica clasica in Parcul Rozelor

De azi incepe la Timisoara editia a 6-a a Festivalului de Opera si Opereta ceea ce inseamna 4 zile de muzica clasica pe scena Teatrului de Vara din Parcul Rozelor. Faptul inedit e ca vom avea parte pentru prima data si de un spectacol de balet.."Sânge vienez" - pe muzică de Johann Strauss şi Franz Lehar. N-avem noi parte de prea mult balet la Timisoara asa ca nu-l ratati.. Bineinteles Carmen de Bizet, care e in seara asta, si Vaduva vesela de Franz Lehar, care se tine maine, sunt nume sonore iar ce ma face sa zambesc e musicalul My Fair Lady care ma intreb daca va avea ceva din savoarea filmului cu Audrey Hepburn. Trebuie verificate. Btw, daca esti un copil, du-te la Motanul Incaltat, duminica de la 12.

Programul integral

Joi, 26 august 2010, ora 20:30
CARMEN de G. Bizet

Vineri, 27 august 2010, ora 20:30
VADUVA VESELA de Fr. Lehar

Sambata, 28 august 2010, ora 20:30
SANGE VIENEZ - spectacol de balet

Duminica, 29 august 2010, ora 12:00
MOTANUL INCALTAT de C. Trailescu

Duminica, 29 august 2010, ora 20:30
MY FAIR LADY de F. Loewe


Intrare libera ca-ntotdeauna..

via Crinutza

Joust!


Iubesc turnirurile moderne, acele intalniri neprevazute intre doi oameni sexual si diametral opusi, care, intr-un moment nespecificat al zilei, se nimeresc pe un trotuar pustiu. Daca eu vin dispre sud, de la nord e musai sa apara o Ea, iar daca eu pornesc de la rasarit, de la apus o alta Ea se-ntoarce. Pe un trotuar pustiu. (Relativ. In fine, chiar daca ar fi alti oameni prezenti acestia ar iesi temporar din campul nostru vizual.) Si o vad de departe si ea ma vede la randul ei si stim amandoi ca ne privim reciproc in ciuda ochelarilor de soare care ne ascund ochii. Ai mei sunt cenusiu spre negru, cu rame subtiri de titan si contur road patrol -fara oglinda- oferind un bun contrast si o protectie UV multumitoare. Ai ei sunt mari si neregulati, cu rame groase de plastic roscat, cu sticle oranj-fumurii ce-i ofera imaginea luminoasa a unei lumi de ei polarizate. 
Pe masura ce ne apropiem, pasii isi copiaza ritmul iar mersul ni se echilibreaza de parca suntem doua pendule pe-aceeasi masa. Trupurile sunt nefiresc degajate, ca si cand ne-am afla la o plimbare pe plaja si nu in inima infierbantata a unui oras aglomerat. E insa doar o fatada menita sa-i dezvaluie celuilat armura impasibila pe care ne-am pus-o la plecare. Doar un mic zambet sfidator, adeseori luat drept ranjet, isi face loc pe chipul care altfel para sa ignore iminenta intalnire. Cu doar cativa metri despartindu-ne, expiram profund si trupul fiecaruia executa acea miscare subtila de aplecare si rotire spre stanga, de doar cateva grade, un fel de plecaciune medievala ce si-a redus de-a lungul vremurilor inclinatia devenind astfel aproape insesizabila, si alunecam rapid unul pe langa celalalt: eu prin dreapta, Ea prin stanga. Inspirand... Adulmecand... Sorbind cu nesat parfumurile, odorile, mirosurile trupurilor noastre ce pentru o fractiune au parut a intra pe o orbita reciproca... Ah ce dans ar fi iesit. Si departandu-ne unul de celalalt in acelasi ritm de pendul sincronizat, nu resistam nicicare tentatiei de-a intoarce capul, chiar si pentr-o clipa, ca sa vedem posteriorul ultimului adversar. Iar singurul neajuns al acestor intalniri e ca foarte rar reusim sa ne intoarcem in aceeasi clipa...

photo source

24 august 2010

Raceala de vara

De o saptamana m-am pricopsit cu o raceala de-aia urata care apare odata la 5 ani si, ca o femeie fatala, iti face praf imunitatea si-ti goleste portofelu.. Da, nu-i chip sa scap de ea, tot pe capul meu sta si simt ca ma sufoc, caci chiar nu mai am nervi cu mucii astia si cu tusea care nu ma lasa sa dorm noaptea. Si bag acum antibiotice in mine, dinalea tari de zici ca-s arme de distrugere-n masa, gen 1 pilula pe zi ca mai mult se lasa cu victime colaterale. Bai si e vara! Si sunt in concediu! Si n-am mai iesit din casa de o saptamana (nu c-as fi invalid dar am asa o stare pe care-as putea-o caracteriza drept proasta! si devin irascibil) si ma oftic la culme ca nu-mi pot regasi placerile alea mici ale vietii.. Eu sunt un om cu tabieturi, ca britanicii, imi place sa-mi beau ceaiul negru dimineata, sa ies singur pe-o terasa la cafea dupa-amiaza, sa cutreier librariile, sa rasfoiesc ziarele proapete si ghidurile citadine iar acum sunt asa sictirit ca n-am chef decat sa zac. Si daca dorm putin sunt obosit si daca dorm mult sunt la fel, nu-mi gasesc o stare de gratie si ma seaca la culme.

Si mai am si timp liber ca sa mi-l umplu cu toate hobby-urile alea cultivate cu grija in acesti ani pana sa ma scarbesc si de ele, pana nu mai gasesc nici placere nici relaxare.. Adica ma uit la filme sa treaca timpul, citesc o carte si ma plictisesc in 10 minute de trebuie sa ma fortez, sa-mi impun mie sa continui pentru ca ea, cartea, n-are nici o vina dar starea mea actuala e de nestatornic. Si mai e si caldura asta enervanta plus miriadele de ganganii infernale care intra prin orice crapatura, fereastra, usa, gaurica, atrase de lumina monitorului aprins la care ma inchin eu in fiecare seara..

Caut muzica linistitoare. Ascult Club 8 si Seabear si descarc seriale de pierdut timpul fara regrete. Big Bang Theory cade perfect: scurt si tonifiant. Noul Sherlock imi solicita rabdarea cu episoadele lui de 90 de minute, dar merita pentru stil si personaj. Sincer, daca as vrea sa vad toate serialele misto cu detectivi cred ca nu mi-ar ajunge o viata! Valabil si pentru fanii serialelor cu medici. De bloguri abia de ma apropii.. iar restul instrumentelor de zaboveala in online (twitter, mess, facebook) imi provoaca depresie. Fuck, oameni buni, eu vreau sa ies si nu pot, dar voi ce-asteptati.. mirositi o floare sau ceva; rupeti o frunza si pentru mine ca se-apropie toamna imediat.

22 august 2010

Si a vazut asina pe inger

Din nou Nick Cave! Placut impresionat de al doilea roman al sau, Moartea lui Bunny Munro, pe care-l cititsem anul trecut, am pus repede mana si pe cartea de debut, proaspat publicata asta vara. Şi a văzut asina pe înger e altfel, e mult mai intunecata, fara pic de umor, cu personaje si intamplari grotesti, cu multa religie, alcool si putin spre deloc sex (in comparatie cu al doilea roman, care abunda in desfrau). In cartea cu titlu imprumutat din Biblie, Cave descrie o lume sumbra in care violenta e trasatura definitorie si preponderent indreptata inspre un singur personaj - Euchrid Eucrow - un tanar mut, nascut dintru mama exagerat de betiva si un tata exgerat de sadic care prindea si tortura animale in cele mai inventive moduri. Locul de desfasurare e o vale numita Ukulore unde locuiau cateva mii de oameni printre care si ukulitii, o secta crestina ce se inchina profetului Jonas Ukulore. Acolo la marginea satului, intr-o curte plina de gunoaie si-n caroseria arsa a unui Chevy, Euchrid, "pe atunci fara nume, s-a prelins in lume cu toata gloria unui oaspete nepoftit". Glorie de care nu va scapa pana la moarte intrucat un personaj mai napastuit decat el n-am gasit pana acum prin lecturile mele.
"Cu intuiţia ţinându-i loc de moaşă şi cu un ciob mare de sticlă în loc de bisturiu, [Pa] şi-a întins pe spate nevasta gravidă, stoarsă de vlagă, şi i-a stropit părţile intime cu tescovină. Apoi, în timp ce un lanţ de sudalme i se revărsau din gură şi toate insectele verii îi bâzâiau în jur, cu soarele pe cer şi fără nici un nor în zare, cu un urlet sinistru şi un jet de sânge purulent, două mogâldeţe au năvălit afară miorlăind.
- Doamne! Îs doi! a strigat Pa, dar unul a murit curând."

Fiind povestea lui Euchrid, Cave il face constient de sine inca de la inceput, atribuindu-i ganduri si intrebari pe care un nou nascut intrat atat de violent in lume si le-ar putea pune, referitor la Viata si la Moarte. Intrebarile vor continua pe tot parcursul cartii, cu raspunsuri din cele mai halucinante privind rostul sau in lume iar la final tanarul Euchrid ajunge sa se considere un veritabil Mesia, indeplinind planul lui D-zeu de a-i pedepsi pe nedemnii sai concetateni. Cartea e scrisa cand la persoana I cand la a III, oferind atat punctul de vedere al "naratorului" cat si gandurile sau personajului sau. Totodata nu e deloc cronologica, constituind o succesiune de momente al caror loc in axa timpului e destul de confuzant.

In principiu e vorba de drumul nefericitului mut, care, crescut fara iubire de o familie de nebuni, se refugiaza in mintea lui si accepta situatia de oropsit. Retras intr-o mlastina din apropiere si convins ca vede un inger care il protejeaza si-l conduce spre un destin deocamdata obscur Euchrid dezvolta o manie de colectionar, adunand tot felul de resturi, construind un mic altar si devenind un mic voyeuer. O pandeste pe prostituata satului pana se indragosteste de ea, isi pandeste tatal confectionand capcane si torturand animale, isi pandeste mama band ca o scroafa pana e ucisa de taica-su, crescand astfel o fiinta fricoasa si ascunsa. Abrutizat de copiii mai mari, batjocurit de locuitori, alungat de peste tot, Euchrid devine un fel de outcast intr-o comunitate de muncitori tampiti si sectanti zelosi. Ajuns la maturitate se transforma intr-un personaj caricatura, un nebun luminat care vorbeste singur in capul sau, care uraste pe toata lumea drept reactie la ura cu care a fost tratat, cu halucinatii si episoade de timpmort in care nu-si aminteste ce-a facut, si care, imbracat intr-o veche uniforma de ofiter de marina si inarmat cu o secera pregateste Ziua Judecatii in satul natal. Adaugand la astea si aparitia unui personaj feminin, Beth, o fetita din flori gasita pe-un altar si care e crescuta de babele satului ca un fel de "mireasa pt Christos" avem toate premizele pentru un deznodamant epic intrucat relatia ciudata (obsesie/iubire divina) nascuta intre Euchrid-necuratul si Beth-ingerasul poarta auspiciile bizare ale unui sacrificiu ritual.

Nick Cave scrie genial, la modul ca poate aduna cele mai "murdare" cuvinte si construi o fraza de sa-ti mangaie neuronii iar abundenta de "sange si cacat" nu are de ce sa oripileze caci e dozata potrivit de lirismul unui poet-muzician. Insusi autorul spune ca „In proza gasesc o libertate pe care muzica nu mi-a oferit-o niciodata...” Tipul are un vocabular si o apetenta pentru detalii si imagini plastice, ceva fantastic.. Tot timpul mi-am imaginat personajele si scenele relatate ca niste benzi desenate pulp, grotesti, bizare, interzise sub 18 ani, uneori respingatoare. De ex. descrie venirea unei ploi torentiale pe vreo 4 pagini, incepand de la o senzatie pe piele si pana la drumul unei tigai luate de suvoaie si scufundata in mlastina, tocmai pentru a intari imaginea ei de "pedeapsa divina", caci urgia urma sa dureze 3 ani:
"Şi a tunat. A tunat rău. Pielea cerului s-a despicat revărsându-şi povara în bazinul văii. Spurcată, puturoasă şi neînduplecată, cădea în valuri de zoaie şi cascade de lături - ape scârboase şi otrăvite, de parcă toată fierea celestă ar fi fost pompată din canalele Iadului şi vomitată într-un torent negru şi furios peste colibă şi peste trestie, udându-mă pană la piele înainte să-mi treacă prin cap măcar să fug, înainte să-mi vină să ridic capul. M-am uitat cum praful roşcat se umple de pustule, apoi se transformă în noroaie şiroinde în jurul bocancilor mei. Am lăsat ploaia să-mi muşte ceafa şi braţele goale, gândindu-mă că era pierdere de vreme să-mi caut adăpost şi oricum n-aş fi suportat să aud larma blestemată dinăuntru - căci o văzusem pe Ma, stând în continuare pe prispă, cum ridică un pumn grăsan la ploaie şi izbucneşte în scurte şi furtunoase imprecaţii, întrerupte brusc când jgheaburile ruginite de deasupra capului ei s-au încovoiat sub povara lor neaşteptată şi noroioasă şi au pişat o zeamă de frunze şi căcat de oposum între ţîţele ei săltăreţe." Tre' sa recunosc ca si traducerea Alexandrei Coliban e pe masura.

Nu mai insist ca deja m-am intins cu vorba insa ca o concluzie de incheiere: Si asina a vazut pe inger e chiar mai buna decat Moartea lui Bunny Munro, iar asta spune totul din punctul meu de vedere.

21 august 2010

Micile placeri ale vietii

Un scurt metraj sensibil care te pune pe ganduri. Ti-ai identificat micile placeri ale vietii? Stii sa le pretuiesti, sa le gusti, sa le transformi in scurte clipe de fericire gratuita..