25 august 2013

Pe drum cu Jack Kerouac

"Matusa mea spunea ca-mi pierd timpul cu Dean si gasca lui. Stiam ca nu e asa. Viata e viata si oamenii sunt oameni."


N-am mai citit o alta carte care sa ma faca atat de mult sa vreau sa ma sui in masina si sa plec la drum ca On The Road, ‘jurnalul de calatorie’ fictional-biografic a lui Jack Kerouac. Ritmul e atat de frenetic si de exuberant incat te contamineaza cu o pofta de viata la viteza dementiala, traita haotic, nepasator si intr-o permanenta miscare dintr-un loc in altul. Cartea asta efectiv te face s-o lasi din maini la fiecare doua pagini pentru a iesi din casa si a experimenta pe propria piele naivitatea si libertatea personajelor din ea. Lucrul acesta, surprinzator, nu se datoreaza unei curiozitati turistice brusc atatate de vreo enumerare a locurilor vizitate ci fantasticei autenticitati a experientelor descrise de autorul-narator. Felul in care sunt expuse intamplarile e visceral, dezorganizat si de o sinceritate emotionanta, intocmai ca o conversatie in viu grai cu un om intors dintr-o lunga calatorie care vrea sa-ti impartaseasca toata experienta dintr-o data.

"Nu aveam nimic de oferit nimanui, doar propira mea confuzie.
Petrecerile erau gigantice. Intr-un apartament de la subsol, de pe strada 90 Vest, erau cel putin o suta de persoane. Oamenii se revarsau in despartiturile din pivnita, aflate linga horn. Se intampla cate ceva in fiecare ungher, pe fiecare pat si canapea - nu o orgie , ci o petrecere de Anul Nou, cu tipete dezlantuite si muzica turbata la radio. Se afla acolo chiar si o chinezoaica. Dean alerga ca Groucho Marx de la un grup la altul, vrind sa cunoasca pe toata lumea. Din vreme-n vreme, luam masina si mai aduceam alti invitati."

Romanul e construit in jurul lui Sal Paradise (alter ego al lui Kerouac) si parcurge cativa ani din perioada sa de ratacitor, focalizand in special pe relatia lui de stransa prietenie - chiar iubire intelectuala - cu smintitul Dean Moriarty, “sfantul prost” impatimit al vitezei si maniac al soselelor, si calatoriile lor nebunesti de-a lungul si de-a latul Statelor Unite. Insotindu-i pe acesti frumosi nebuni in goana lor dementa esti spectator pasiv intr-un carusel scapat de sub control, gata in orice clipa sa se zdrobeasca de coasta unui munte sau sa pice intr-o prapastie, dar cursa e atat de palpitanta incat iti doresti sa nu se termine niciodata. Mai mult, te cuprinde si nerabdarea de a te aseza la randul tau in scaunul soferului si a apasa pana la fund acceleratia urmandu-ti propriul itinerar.

"Prin orasele atipite din Illinois, unde limuzinele gansgsterilor erau o priveliste familiara, aparitia noastra a fost destul de neobisnuita: toti eram nebarbieriti, soferul era gol pana la briu, apoi mai erau cei doi vagabonzi si eu, pe bancheta din spate, tinandu-ma de centura de siguranta laterala, cu capul dat pe spate si cu o privire dispretuitoare. Aratam chiar ca o banda din California, sosita sa-i scoata din paine pe rasfatatii din Chicago, o banda de desperados scapati dintr-o puscarie de sub luna din Utah. Cand am oprit intr-un orasel la pompa, ca sa bem Coca-Cola si sa luam benzina, oamenii au iesit sa se uite la noi dar nu au zis nici pâs. [...] Curand purpuriul lua locul rosului, traversaram cel din urma din raurile fermecate si zariram in departare fumurile orasului Chicago. Venisem din Denver, via ferma lui Ed Wall, aproape o mie noua sute de kilometri, in exact saptesprezece ore, nepunand la socoteala cele doua petrecute in sant si cele trei de la ferma si alte doua la politia din Newton, Iowa. Cred ca am avut o medie de 110 km/h cu un singur sofer, de-a curmezisul intregii tari. Ceea ce e un record cam nebunesc."

Calatoriile descrise ofera o imagine deosebit de plastica a Americii tarziilor ani ‘40, cu autostrazile ei nesfarsite si campiile ei infinite, si a generatiei beat, caracterizata de o intensa sfarseala produsa de cautarea neobosita a exaltarii pe care doar gasirea “propriului drum” si a raspunsurilor la intrebarile existentiale o poate oferi. Preocupati de trairi cat mai senzoriale, de excese de orice fel, de depasirea propriilor limite si ignorarea tuturor conventiilor sociale, Sal, Dean si tovarasii lor de calatorie apar ca o banda de rebeli caraghiosi si imaturi insa cu suflete de poeti vagabonzi. Muzica ii insoteste permanet si devine un cadru esential al naratiunii, Kerouac efectuand cateva viraje ingenioase in istoria jazzului si a bop-ului cantat in acele vremuri la New York, Denver sau in Frisco. Periplurile lor sunt insa fara exceptie modele de supravietuire cu bani putini si descurcareala ingenioasa intr-o zona a societatii plasata intre subteran si periferie.

Acesta e unul din elementele cele mai percutante in roman: dezinteresul asumat pentru orice fel de confort personal si elanul iresponsabil care-i insoteste in roadtrip-urile lor. Desi Sal apare ca cel mai matur dintre ei, constient de nebunia tovarasului sau Dean Moriarty, si el e la fel de sedus de vizunea romantica a unei libertati absolute de miscare si a unei existente ‘dezradacinate’ in care tot ce conteaza de momentul. Conflictul sau interior impreuna cu conflictele celorlalte personaje cu sotiile, amicii sau rudele lor apar in mod repetat de-a lungul romanului, oferind unele din cele mai vivide si subtile caracterizari literare: una bazata deseori pe realitate. Nu in ultimul rand, stilul aparent nefinisat al autorului, convulsiv, observational si bogat in detalii istorico-culturale (care chiar daca sunt straine unui non-american contribuie la efectul de autenticitate) are ca rezultat un roman extrem de accesibil si captivant.


"Era cu totul remarcabil felul in care Dean o lua razna, iar apoi revenea deodata la sufletul sau - care cred ca e infasura intr-o masina rapida, un tarm de ocean unde sa ajunga si o femeie care sa-l astepte la capat de drum -, cu atata calm si ratiune de parca nimic nu s-ar fi intamplat.."

"Pentru o clipa doar, reusisem sa ajung la acea culme a extazului pe care dorisem dintotdeauna s-o ating, iesirea completa din timpul cronologic in taramul umbrelor vesnice si miracolul simtit in intunecimea lumii muritoare si senzatia ca moartea ma imboldeste sa merg inainte, ca o fantoma care se urmareste pe sine insasi, iar eu ma grabesc, precum marinarii legati la ochi, pe o scandura de unde toti ingerii s-au aruncat in genunea sfanta a necreatului pustiu, ei, ingerii, preaputernice si de neinchipuit straluciri ale Miezului arzator al Mintii, infinite taramuri ale belsugului deschizand aripile si prabusindu-se in fermecate roiuri de fluturi ale paradisului."

"Marylou il privea pe Dean asa cum o facuse tot drumul, cu coada ochiului. Avea o expresie iritata si trista, ca si cum ar fi vrut sa-i taie capul si sa i-l ascunda in camera ei. Il iubea cu dusmanie si amaraciune pe omul care, in mod uimitor, era atat de stapan pe sine, furios, si dispretuitor si zanatic. Zambetul ei imbina un fel de credulitate afectuoasa cu o ura neimpacata care-mi dadea fiori, era o dragoste care, stia ea, nu avea sa rodeasca nicicand pentru ca, atunci cand ii privea chipul osos, cu falcile cazute, pe care se citea siguranta de sine si nepasarea tipic masculine, ea stia ca nebunia lui e fara leac. Dean era convins ca Marylou e o curva; stia el ca e o mincinoasa din nastere. Dar cand avea privirea aceea era dragoste in ea, iar cand Dean o baga in seama, se intorcea oferindu-i zambetul lui fals de cuceritor, cu fluturat de gene si dinti albi ca perlele..."

16 august 2013

Degustator autorizat de whiskey irlandez


Vara cam asa stau lucrurile: daca nu te suna vreun amic sa iesi la o bere te cauta un producator de bauturi fine sa participi la degustarea celui mai recent sortiment bagat pe piata romaneasca. Am acceptat fara rezerve invitatia celor de la Jameson si m-am inscris pentru unul din locurile de degustator fruntas in autobuzul parcat aseara in Piata Unirii. Nefiind bautor de tarie si nici prea cunoscator al marcilor de whiskey decizia mea a fost sustinuta de un interes neobisnuit pentru istoria bauturilor alcoolice, curiozitatea care mi-a fost satisfacuta de un material video informativ vizionat in autobuz si de prezentarea gazdelor, urmata de degustarea aferenta.

Ironia face ca cea mai vanduta marca de whiskey irlandez sa fie la origine produsa de un scotian emigrat in Dublin, John Jameson, care la 1780 a preluat o distilerie locala si-a transformat-o radical devenind unul din cei mai mari producatori din lume (vinde 32 milioane sticle/an). Whiskey-ul Jameson se face din orz in principal la care se adauga in functie de sortiment mici cantitati de porumb. Borhotul este triplu distilat (una din inovatiile aduse de Jameson la inceputuri), lucru care-i asigura o puritate si o finete foarte bune. Invechirea se face in butoaie folosite de bourbon sau scotch din lemnul carora isi trage aromele. Jameson nu foloseste butoaie noi pentru a nu imprumuta din iuteala lemnului proaspat.

Sortimentul degustat a fost un Jameson Select Reserve, un whiskey premium putin mai exclusivist decat cel aflat deja pe piata, cu o culoare ceva mai inchisa, de chihlimbar, si un gust de fructe exotice usor afumat. Am inteles ca in cazul sau procentul de porumb era mai mare decat se obisnuia iar butoaiele in care se invechea erau arse inainte de utilizare. Desi whiskey-ul se bea in mod normal sec nu am refuzat nici combinarea sa in diferite cocktailuri dintre care mai interesant a fost cel cu suc de cramberries si o felie de lime. Pentru sexul frumos cred ca e o alegere mai buna decat cu energizant... Noi barbatii ar trebui sa ne limitam la sec sau cu gheata iar daca ne iese pe nas (desi Jameson e prea delicat ca sa iasa pe nas) ar fi indicat sa ne intoarcem la bere. Tariile nu sunt pentru toata lumea.

Ca o nota personala as vrea sa adaug ca tipul asta Jameson nu pare sa fi fost scotian verde. Una din inovatiile sale in materie de business, lucru pentru care a ramas in memorie, a fost faptul ca impartea castigurile dar si bautura cu angajatii sai, ceea ce l-a facut foarte iubit si respectat. Asa directori mai rar vezi. Iar blazonul familiei (obtinut in urma luptelor cu piratii pe la 1500) si al distileriei - sine metu (fara frica) - e cel mai bine integrat in campania publicitara a marcii, seria de reclame/povesti tall tales dintre care una se poate viziona mai jos:


13 august 2013

Eu nu sunt fan Lidl, sunt client

Trebuie sa traiesti intr-o pestera sau sub o piatra ca sa nu fi remarcat stirea zilei de duminica, anume ca lantul de magazine Lidl Romania a facut un milion de fani pe facebook. De ce ar fi asta important eu unul nu pricep, mai ales ca nu a fost o crestere organica produsa de clienti multumiti transformati in fani pentru a fi "mai aproape" de magazinul lor ci a venit in urma unei campanii glorioase in online si a unei luni de concerte prin diferite orase din tara. Nu stiu, poate imi explica cineva de ce e important pentru un magazin de discount care vinde 'de toate' - de la alimente la produse de gradinarit si de la haine la accesorii auto - sa aibe o asemenea masa de prieteni online.. in Romania. Pentru contrast, Lidl are mai multi fani in Romania decat in Italia si UK la un loc, tari in care exista fix 1080 de magazine, cam de 8 ori cat aici.

Nu cred ca gresesc cand spun ca in cazul supermarketurilor ce conteaza pentru client sunt proximitatea si preturile. Nu conteaza mai deloc "brandul", reputatia, awareness-ul, cat de cool si prietenos esti in online etc atunci cand te duci sa-ti iei un sixpack de bere si niste mici, doua perechi de chiloti si-un kil de banane... Conteaza oferta, cat de repede te intorci acasa si daca iti mai raman bani de tigari! Eventual sa nu fie acra casierita... E absurd sa crezi ca-ti vei fideliza atat de bine clientela incat sa ignore alt hypermarket mai apropiat si cu preturi mai bune ca sa cumpere de la tine. Brandul de supermarket nu e o garantie a calitatii. Nu mergi la Billa pentru ca parizerul de-acolo e mai bun decat parizerul de la Profi. Ba din contra, bati 2 km pana la Kaufland pentru ca in revista din posta au berea ta preferata la reducere.

Eu nu sunt fan Lidl. Sunt insa client Lidl. Am un magazin la fix 200 de metri de mine. Merg zilnic pe-acolo pentru ca e foarte aproape. Anul trecut insa mergeam la Penny, care-i la vreo 500 de metri. Cand nu era Penny mergeam la Billa sau la Profi. Iar acum multi, multi ani mergeam la Metro, ca tot omu... 10 km mai departe. Chiar nu ma intereseaza ce fac aceste maganzine in social-media. Pe facebook, cel mai bine reprezentat segment de varsta in randul fanilor Lidl este 18-24 de ani. Ma indoiesc ca el este si segmentul cu puterea financiara necesara care sa furnizeze clienti reprezentativi in cifre de vanzari. Dar ce stiu eu... poate un student care pleaca dupa paine si cremvusti simte nevoia sa-si ia si-o bormasina la oferta..

Personal, imi place Lidl nu pentru ce stie sa faca in online ci pentru reducerile pe care le practica si pentru saptamanile gastronomice. In prima luna de la deschidere le-am terminat baconul. Cand a fost saptamana americana am mancat pentru prima oara marshmellows. Acum am o obsesie pentru rahatul grecesc cu migdale. Toate astea le-am aflat din catalogul cu produse, singura "publicatie" scrisa pe care o mai citesc in ziua de azi... Deci da, teoretic s-ar putea zice ca sunt "fan" Lidl insa asta pentru ca las o parte consistenta din salar in casele lor nu pentru ca am dat un click pe pagina lor de facebook. In acelasi timp insa in momentul in care un alt supermarket se va deschide la 100 de metri de mine, Lidl Romania va trebui sa faca ceva mai mult decat concerte cu Connect-R si campanii online ca sa ma atraga in magazin...

02 august 2013

Alergatura cu noaptea-n cap

Timisoreni, in caz ca n-ati aflat deja, sambata, 3 august, de ziua Timisoarei, suntem invitati la o alergare de seara prin oras. Un cros nocturn de 4 km prin centrul orasului care are si o componenta caritabila: o strangere de donatii pentru sectia de ortopedie din Timisoara. Nu e exclus ca intreaga actiune sa aibe si un efect benefic asupra tonusului individual si sa alunge oaresce insomnii acumulate in cursul saptamanii..


Înscrierele se vor face înainte de eveniment, între orele 20.30 și 22.30, în fața Primăriei Timișoara, de unde la ora 23 se va da startul Crosului Nocturn. Locul de start este și locul de finish.
Organizatorii spun că nu există taxă de înscriere, dar participanții sunt încurajați să facă donații de 10 lei pentru o secție de ortopedie din Timișoara. Campania de strângere de fonduri este destinată pentru conștientizarea comunității locale că starea de sănătate este importantă și avem nevoie de servicii medicale de calitate atât pentru prevenție, cât și pentru tratament.
La deschiderea Crosului Nocturn vor participa reprezentanți ai Primăriei Timișoara, ai Consiliului Județean Timiș, ai Athletic Club Maraton și un medic de specialitate în ortopedie. Apoi, la finalul alergării, primii sosiți vor fi declarați câștigătorii celei de-a doua ediții a Crosului Nocturn. Felicitări și diplome de participare vor primi toți cei care se înscriu și aleargă pe întreg traseul.
(alergotura.ro)