10 decembrie 2012

Colectionarul de John Fowles

Desi am luat cunostinta cu John Fowles acum cativa ani cand am citit Magicianul - experienta pe care am s-o tin minte toata viata, asimiland-o cu o expeditie in jungla ecuatoriala in cautarea Arcei Pierdute - abia dupa Colectionarul am putut sa-l urc pe autor din cercul celor respectati in cercul celor preferati. Mai putin voluminos si mai accesibil unei lecturi rapide, romanul de debut al lui Fowles m-a surprins prin forta imaginativa si armele de seductie narativa cu care-si impresoara cititorul. Colectionarul e genul acela de carte care arunca un carlig otelit direct in pleoapa superioara tinand-o deschisa pana ce termini de citit. Rareori intalnesti asemenea romane si rareori ai parte de asemenea experiente - care nu sunt musai sa se petreaca la fiecare om cu aceleasi carti - incat pe durata lecturii toate simturile iti sunt in alerta iar concentrarea atinge cotele maxime. Practic sorbi fiecare pagina, fiecare rand, fiecare vorba, si-o stochezi in mintea proprie, filtrand-o si contextualizand-o in raport cu propriile tale experiente pana ce esenta ei se intrepatrunde cu propria ta esenta.

Povestea e relativ simpla, avand de-a face cu un barbat care rapeste o femeie fiind convins ca acesta e singurul mod de a fi impreuna cu ea. Un caz clasic de obsesie amoroasa cu final nedeslusit. Explicatia sta in caracterul barbatului: un singuratic alienat de conditie modesta si educatie mediocra, blazat si fara preocupari reale afara de o pasiune mostenita pentru colectionat fluturi. Un maniac al insectarelor. Un singur lucru il mai preocupa si anume o studenta la arte pe nume Miranda, cu totul din alta liga, frumoasa, desteapta, cultivata, delicata, si pe care tipul e convins ca o iubeste. Fiind insa complexat si las se multumeste s-o stalkuiasca ocazional ca pe-o creatura fantastica. Abia in momentul in care castiga o suma imensa la loterie barbatul decide sa actioneze planuind in amanunt rapirea ei.

Complexitatea cartii se regaseste in felul in care abordeaza intriga, prezentand intamplarile intr-un mod personal, filtrate prin punctul de vedere al fiecaruia din cele doua personaje. Relatate subiectiv, intamplarile sunt mult mai sincere si angajante decat daca ar fi fost prezentate de un narator impartial si atotstiutor. Cartea e astfel “rupta” in doua parti, prima deruland actiunea asa cum o percepe colectionarul iar a doua reluand firul povestii din perspectiva Mirandei via un jurnal scris in captivitate. Rezulta astfel o imagine suprinzator de clara a momentelor petrecute de acest “cuplu” fortat de imprejurari. Exista si o a treia parte, mai scurta, care continua actiunea din momentul in care jurnalul Mirandei se opreste si care reprezinta deznodamantul povestii. 

Colectionarul e unul din putinele romane in care am simtit ca personajele prezente ar putea avea o viata a lor, ar putea exista in realitate. E un remarcabil dublu studiu de personaj. Initial il descoperi pe Frederick Clegg, fost functionar marunt imbogatit peste noapte dar care nu are alta ambitie afara de a-si asigura obiectul dorintei pentru tot restul vietii. E metodic, politicos, atent, insa gol de orice fel de empatie. Interesul lui e strict de observator, satisfactia lui e in posesia asexuala. O fura pe Miranda si-o aseaza intr-o colivie subterana, ii asigura tot confortul de care are nevoie, ii satisface orice dorinta, oricat de extravaganta ar fi insa nu-i ofera libertatea. Iar Miranda e tocmai genul de specie rara care se usuca in captivitate, avand nevoie de lumina, aer si oameni interesanti in jurul ei pentru a trai.

Initial F. Clegg nu pare cu adevarat detestabil in ciuda faptului ca lipseste de libertate o fiinta umana. Grija pe care o afiseaza si justificarile pe care le ofera dau impresia unui tip nefericit si naiv care a facut un gest extrem pentru a-si schimba ceva in viata. Abia cand privesti lucrurile din perspectiva victimei descoperi cat de inuman e in realitate acel barbat, cat de “caliban” poate fi pentru un suflet atat de senin si gingas ca cel al Mirandei. Iar relatarile lor distincte asupra celor petrecute intre ei creioneaza doua portrete extrem de vii si doua ferestre spre doua lumi atat de diferite.

Clegg o rapeste pe Miranda pentru ca astfel, in ignoranta lui, spera ca in timp ea se va indragosti de el si va uita ca a fost rapita.. Amagind-o cu promisiunea ca o va elibera intr-o luna ii castiga docilitatea si o minima prietenie. Barbatul incearca s-o traga astfel in lumea lui sufocanta si ingusta, s-o convinga ca existenta poate avea insemnatate si din postura de bibelou lustruit, de femeie iubita declarativ, protejata prin restrangerea libertatii de actiune si rasfatata cu implinirea oricaror dorinte materiale. Miranda la randul ei se convinge repede de limitarile custodelui ei si incearca sa-l lumineze intelectual, deschizandu-i ochii catre cultura si arta. Ii da carti sa citeasca, ii explica concepte filozofice, ii recomanda poezii, tablouri, in speranta ca astfel il va scoate din placiditate si-l va face sa vada greseala pe care e gata s-o comita. Amandoua demersurile sunt destinate esecului, cele doua caractere fiind incapabile sa-si schimba natura. 

Intr-un fel, pe langa ideea de cautare a identitatii (Clegg prin iubirea fata de Miranda, Miranda prin pastrarea luciditatii si rememorarea momentelor esentiale din viata ei), romanul lui Fowles pune in discutie si ideea de putere, in sensul ca fortei brute, fizice a barbatului ii este opusa indaratnicia morala, spirituala a femeii, speranta ei oarba intr-o dreptate finala... Dar finalul romanului e unul realist si curajos, desi intr-o masura destul de previzibil, incredintandu-ne ca ceea ce initial fusese o greseala naiva culminata intr-un act de cruzime era in realitate doar perioada de incubatie a unui veritabil spirit al raului.

5 comentarii:

  1. Posturile despre carti nu au parte de retroactiune. De ce?
    Eu stiu ca se citeste.
    Richie, tu povestesti cam mult din carte. Nu e un repros, ci o constatare.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ce vrei sa zici prin retroactiune? comentarii?

      scuze daca am divulgat prea mult.. totusi, e foarte putin :)

      Ștergere
  2. Am citit-o in clasa a 8-a si m-a fascinat total..Cred ca ar merge recitita

    RăspundețiȘtergere
  3. dupa parerea mea trebuia sa zici si finalul, ca acum ma zgandare ideea, daca a scapat miranda si i-a luat gatul aluia sau a fost el mai rapid :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Am citit cartea. E superba. Nu spune finalul, strici toata surpriza.

    RăspundețiȘtergere

Comentezi?