28 decembrie 2011

Geniul lui Leonardo


Daca n-ati apucat inca sa mergeti la expozitia Leondardo da Vinci de la Bastion ar fi cazul sa va grabiti. Dansa mai tine pana in 15 ianuarie, deci vreo doua saptamani, dar cum revelionul la romani e in genere scandalos presimt ca tot doua saptamani va dura si mahmureala. So, ori va duceti maine-poimane, ori va puneti alarme la toate telefoanele incepand cu Sfantu Ion. Bine?

Io m-am dus azi pe-acolo ca mi-am amintit brusc de Leo in timp ce savuram un ceai negru-n Irish (dupa ce-n prealabil savurasem o cafea la Mokum, unde, ca o paranteza, a venit un tinar cu niste turta dulce homemade de zici ca locuia in bucataria lu Mos Craciun si, bineinteles, ca ne-am servit toti cu ea, buna turta) si cum IrishPub-ul e practic atat de aproape de Bastion incat ar putea imparti acelasi cod postal, am zis ca e o ocazie buna sa vad inventiile davinciene.

Acum, ca spatiu expozitional, mansarda asta de la Bastion e chiar faina, numai ca-i lipseste un pic de muzica acolo. E prea liniste. Nu cer galagie da un susur de vioara ceva... ar fi minunat. Legat de inventiile lui Leonardo tre sa recunosc omul asta practic pune I-ul in Inventator. Sigur ca nu toate schemele lui au si fost realizate ori sunt fuctionale (am vazut un model de elicopter sinucigas si o parasuta patrata) dar limitarile impuse de materialele disponibile sunt surclasate de solutiile lui ingenioase pentru probleme curente: surubul fara sfarsit, macaraua rotativa, scripeti, rulmenti, un lant rudimentar si tot felul de instrumente de masura. Plus o bicicleta!
cel mai potrivit loc pentru o bicicleta nesupravegheata.

colac de salvare si labe de scafandru

barca cu pedalier

arbaleta gigant

mitraliera?

da, mitraliera.

bombarda (sic!)



In total sunt vreo 30 de inventii ale genialului inventator plus cateva reproduceri dupa tablorile sale faimoase ale caror originale sunt tinute in adancurile muzeelor din Europa unde tre sa platesti multi euroi ca sa patrunzi laolalta cu hoardele de turisti cu ochii oblici. Tinand cont ca expozitia e gratuita si, oarecum, interactiva (daca scapi de vigilenta curatorilor ca sa-nvarti si tu o manivela) concluzia care se impune e de bun simt: n-avem prea multe evenimente de genul asta in oras. Ar trebui sa profitam de initiativa Consulatului Italian.

26 decembrie 2011

Si ne calim prin file de poveste

file de jurnal,
27 decembrie 2010

...Nu mai stiu nimic. Nici n-am stiut vreodata mai multe decat mi-a fost ingaduit. Nu stiu ce asteptari am de la ea. Nu stiu ce vrea ea pana la urma de la mine. Poate nimic. Nu stiu cum am ajuns atat de receptiv la cele care tin de ea; cum am ajuns asa nevrednic in toate care tin exclusiv de mine. Si nu pricep de ce atata persistenta in confuzie. De unde izvoraste atata rabdare in conditiile in care ma cunosc din fire cat sunt de nerabdator si curios? Probabil asa se intampla cand pierzi contactul. Ratacesti intre iluzii si deziluzii fara sa le mai poti distinge...

...Nu stiu prea multe despre viata, despre lume si toate cele, dar stiu ceva mai multe decat ea. E natural. Sunt parte din hora de mai multa vreme. Reversul medaliei ar fi ca nu stiu decat foarte putine despre ea. Sunt multe pe care as vrea sa le aflu. Nu am idee de ce. Sau poate am. E irelevant. Poate pentru ca nici ea nu stie nimic despre mine. Caut sa compensez. Undeva in subconstient exista impresia ca dorinta de a o cunoaste mai bine imi va oferi si cheia unei cunoasteri personale mai temeinice. Sau va starni, simpatic, dorinta ei de a ma cunoaste, la randu-i, ceva mai bine... In ambele cazuri... castig.

...Nu stiu ce simt pentru ea. N-am stiut niciodata sa-mi traduc sentimentele. Nu exista nici un dictionar pentru ele, nici o functie de autocomplete. In definitiv, oamenii inca au dubii daca vad aceleasi culori in curcubeu iar eu cer definitii de stare. Sugestii care sa-mi determine implicarea. Cand nu exista decat simptome si un acord de principiu asupra insemnatatii lor. Cand nu exista decat emotii particulare si individuale si fiecare hotaraste ce rol joaca ele in existenta sa. Eu decid daca simplul fapt de a petrece atat de mult timp in reflectii legate de Ea inseamna ca sunt pe cale sa dezleg un mister personal. Nu-mi poate spune nimeni care e misterul sau daca interpretarea mea e justa dar de ea depinde cursul lucrurilor viitoare. No pressure.

...Tot ce stiu e ca exista un lucru care se agata de mine sa-i acord atentie. O intrebare sau un raspuns, o emotie sau o deductie logica, un “ceva” fara forma ce asteapta de la mine sa-l materializez intr-o reactie fara echivoc. Ma incalzeste chiar si numai gandul ca e acolo. Ma inspaimanta insa transformarea. Prea multe bariere se ridica de la sine. Prea multe alarme declansate-n mine... Cine-i acolo?

file de jurnal,
26 decembrie 2011

...desi nu ma simt cu mult mai luminat decat in urma cu un an, desi nu am avansat nici macar un metru intr-o directie clara sau, mai important, spre o finalitate, totusi, cred ca am ajuns la un dram de cunoastere in ce ma priveste... suspensia decizionala e cel mai periculos narcotic.

Si mai ceva,


Feeling loved is very important, but loving... that's the necessity.
E adevarat.


24 decembrie 2011

Craciun fericit

cu tuica, sarmale, turta dulce, cozonaci si vin fiert, cu cadouri faine, sperante de mai bine si, daca nu-i prea mult, niste zapada. De la mine cadou un videoclip de sezon.

22 decembrie 2011

5 imbunatatiri pentru blog

Leapsa veche de 2 saptamani primita de la nebuloasa isi gaseste in sfarsit loc si la mine. Ce imbunatatiri am de gand sa aduc blogului in urmatoarele zile, luni, ani etc... ?

1. domeniu. n-am doar unul ci chiar doua. Dupa ce in toamna Laurentiu m-a servit cu richietm.com pana sa ma apuc sa fac demersurile de mutare hop si ovi cu oferta de rezervare pentru richie.ro. Pe ideea ca era pacat sa nu... Mno bine mai, o sa-mi scurtez linkul, fir-ati voi al naibii de pretini buni.

2. wordpress. pentru ca tre' sa stiu cum se mananca platforma asta unde 99% din bloggerii de succes isi toaca degetele. si pentru ca are etichete. damn you google!!

3. o curatenie in arhiva. am adunat un balast de 1500 de articole... parca nu le-as tine chiar pe toate.

4. o reintoarcere spre sine, spre ceea ce ma defineste pe blog: curiozitatea pentru muzica noua, literatura, poezie si iubire.

5. diacritice. ok, nu chiar de maine dar in curand...promit.

Daca-i leapsa s-o faca si Anca, Alexandra, Deea, Oana si Adi Dragos.

21 decembrie 2011

Muzica noua de Craciun (2)

Se plangea cineva pe twitter ca e satul de muzica tipica de supermarket din perioada sarbatorilor (aceiasi Wham, Sinatra si Abba) si-i dau perfecta dreptate. Colindele noi de Craciun sunt rare. Intrebati-l pe Hrusca. Totusi, eu mai gasesc si piese pe care nu le stiu. Acum doi ani am dat peste superbul duet The Hives & Cindy Lauper - A Christmas Duel care pana la ora actuala e piesa mea preferata de Craciun. Anul trecut Annie Lennox a avut o revenire neasteptata cu un album de covers, A Christmas Cornucopia. Anul asta am alte piese "grele" de ascultat. Si pentru ca-i sezonul darurilor le fac cadou aici.

Incepem ca de fiecare data cu ceea ce e evident si anume ca The Killers sunt cei mai consecventi lansand 6 piese de sezon in 6 ani consecutivi. Piese originale. Si chiar daca la ei in Vegas Craciunul e altfel, cu nisip, cowboy si pistoale, The Cowboy's Christmas Ball trebe ascultata.




Alti impatimiti ai cantecelor despre Craciun sunt The Raveonettes. Anul asta au lansat un album de raritati pe care se regaseste si The Christmas Song, o piesa inregistrata prin 2001 dar tinuta sub perna pana acum.




Lansarea surpriza de sezon vine de la Zooey Deschanel, care impreuna cu M. Ward formeaza un band: She & Him. A Christmas Waltz e doar una din piesele clasice cantate de cei doi pe A very She & Him Christmas.




In caz ca nu v-au ajuns astea mai puteti incerca The Bird and The Bee - Carol of the bells sau Sum 41 & Tenacious D's Christmas song. Ultima e un pic mai punkish si mai explicita. Doar e Jack Black la microfon.

19 decembrie 2011

Am bifat niste #superfete in calendar

Nu, pe bune, chiar asa cum scriu, le-am selectat dupa gustul meu pe cele 12 frumoase cu #obiceiurisanatoase care vor impodobi calendarul Activia. Am raspuns invitatiei Standout de a intra in juriul celor 30 de bloggeri masculi care vor filtra voturile publicului exprimate saptamana trecuta pe blogul lui criserb. N-am sa dezvalui pe cine am ales si de ce pentru ca nu vreau sa se ciufuleasca doamnele pe la sedinta foto, mai ales ca nu cunosc personal decat pe doua din candidate. Tot ce trebuie stiut e ca am folosit cel mai superficial si de incredere instrument de selectie: ochiul. Cand va aparea calendarul o sa mentionez care "luni" au sa-mi fie recunoscatoare pentru obiceiurile mele nesanatoase. Tot ce-mi doresc e ca sedinta foto sa fie deosebit de creativa si sa iasa un calendar misto ca m-am saturat de calendare functionale. Vreau niste arta pe perete!

Dupa 4 ani, astia suntem

Cand au inceput intalnirile de bloggeri in Timisoara nu s-a pus problema "viitorului" nostru ca si comunitate, nu s-a avut in vedere o directie sau un plan anume, eram doar niste oameni care-si cautau 'semenii'. Dupa ce ne-am cunoscut un pic si-am adunat ceva experienta am crezut ca putem face lucruri marete daca ne asumam o identitate comuna. Adica daca ne organizam un pic. 

N-am dus pana la capat organizarea insa ideea a ramas vie si ne-am dat seama ca nu ai nevoie de formalitati ca s-o intretii. E o nevoie viscerala de apartenenta in fiecare din noi iar TM99Blog satisface acea nevoie. Nu avem nevoie ca TM99Blog sa faca efectiv ceva pentru noi sau pentru Timisoara pentru ca suntem noi dispusi sa facem astea in numele ei. 

Datoram succesele noastre (si) comunitatii si "inobilam" comunitatea cu reusitele noastre. Nu suntem autosuficienti, atotstiutori sau infailibili dar stim ca atunci cand ratam exista o plasa de siguranta sub noi. Ceilalti. Oameni cu aspiratii, temeri si orgolii asemanatoare, pasionati si frustrati de lucruri asemanatoare dar care sunt constienti ca exista o zi pe luna in care lasa totul deoparte si nu sunt nimic mai mult decat prieteni iesiti la o bere impreuna. Asta-i toata ideea. Asta-i ce ne uneste in ciuda diferentelor si diferendelor existente in si intre noi. Tm99Blog simbolizeaza aceasta idee si dupa cum bine stim o idee e foarte greu de ucis.

Sambata am pus oarecum in practica aceasta idee. Peste 50 de oameni ne-am strans sa aniversam 4 ani, cu cadouri de Craciun, tort delicios de la Ottima Pan, bere si petrecere dansata. Ne-am organizat in online si ne-am distrat in offline. This is who we are.











restul pozelor din album - Cristi Sitov.

17 decembrie 2011

Chestionar a la Proust


principala mea trăsătură – de a fi disponibil
calitatea pe care doresc să o întîlnesc la un bărbat – generozitate
calitatea pe care o prefer la o femeie – indulgenţă
ce preţuiesc mai mult la prietenii mei – faptul că se descurcă singuri.
principalul meu defect – lipsa unor ambiţii clare
îndeletnicirea mea preferată – să (mă) gândesc.
fericirea pe care mi-o visez – mai lucrez la identificarea ei
care ar fi pentru mine cea mai mare nenorocire – să aflu ca sunt adoptat.
cum aş vrea să fiu – autosuficient
locul unde aş vrea să trăiesc – o cabană în Retezat.
culoarea mea preferată – roşu pe fundal negru
floarea care-mi place – cea care-i aduce aminte de mine
pasărea mea preferată – şoimul.
prozatorii mei preferaţi – miller şi palahniuk (acum)
poeţii mei preferaţi – V. Voiculescu şi John Keats
eroii mei preferaţi din literatură – D’ Artagnan
eroinele mele preferate din literatură – Lady Jessica (Dune)
compozitorii mei preferaţi – Clint Mansell, John Murphy, Howard Shore, Hans Zimmer
pictorii mei preferaţi – Rembrandt, Caravaggio
eroii mei preferaţi din viaţa reală – Julian Asange, Anna Politkovskaya
eroinele mele preferate din istorie – Amelia Earhart
numele mele preferate – cel care-mi rămâne în minte când adorm
ce urăsc cel mai mult – nevolnicia
caracterele istorice pe care le dispreţuiesc cel mai mult – Stalin
fapta de arme pe care o admir cel mai mult – victoria de la Termopile
reforma pe care o preţuiesc cel mai mult – cea care va schimba fundamental societatea
calitatea pe care aş vrea s-o am din naştere – elocinţa.
cum aş vrea să mor – împăcat
starea mea spirituală în clipa de faţă – resemnat în faţa timpului deja pierdut
greşelile ce-mi inspiră cea mai mare indulgenţă – cele pe care le-aş fi făcut eu însumi
deviza mea – cand nu mai ai nimic de pierdut, pariază totul.


Ps: poate fi o leapsa dar nu nominalizez....

14 decembrie 2011

Giant Sun


The winter winds
blow on your porch
The rip tide of monsters
and men is taking me away;
I am lost and found again
out of your sight,
making mirrors
to search myself in them again;
I am somebody that I used to know.
I am the Giant Sun.

13 decembrie 2011

Psihologia poporului român

Am dat peste cartea asta, Psihologia poporului român, si pot sa spun ca citind fina analiza de acum 100 de ani facuta poporului roman simt ca dupa 2 razboaie, o perioada interbelica, un comunism atroce si o tranzitie fara sfarsit, noi ca popor sunt foarte rezistenti la schimbare.


"Sufletul neamului nostru s-a format ca o rezultantă din sufletele românilor care au trăit şi trăiesc; el îşi are firea sa proprie, pe care o putem explica din sufletele românilor, dar pe care nu o putem confunda cu firea vreunuia dintre aceştia. El este în fiecare din noi, şi cu toate acestea este în afară de noi: noi îi împrumutăm viaţa organică, el ne dă continuitatea şi durata istorică; el este chipul în care ne întrupăm pentru ochii altor neamuri."


"Nu este ţară în hotarele lumii civilizate în care „gura lumii“, „gura satului“ să aibă mai multă trecere ca în ţara noastră! Cele mai multe din convingerile noastre sunt întemeiate pe „zvonul public“ şi numai foarte puţine pe dovezile adunate de noi personal."


"Când un român stă la îndoială fiţi siguri că el nu stă fiindcă are o convingere personală de apărat, ci fiindcă nu ştie încă de partea cărui grup să se dea."


"Se apucă românul cu greu de câte ceva, dar de lăsat se lasă uşor, zice proverbul. Mai exact ar fi însă să se zică: sub influenţa mulţimii românul se apucă de orice, dar când este să execute prin faptă individuală lucrul de care s-a apucat, atunci se lasă de el foarte uşor. Nu este iniţiativă pe care să nu o ia românul în grup! Să facem o şcoală? Să facem şi două. Să facem o societate cu scopul acesta şi acesta? Să facem şi mai multe! Să contribuim pentru a asigura mersul acestei şi acestei instituţii? De ce nu? Să contribuim. Dar când vine rândul fiecăruia să pună în execuţie hotărârea luată în grup, atunci fiecare amână pe mâine, sau se face nevăzut. Când se adună din nou grupul, atunci încep recriminările şi noile hotărâri. Este ruşine, domnilor, trebuie să începem odată! Patria îşi are ochii îndreptaţi asupra noastră! Ne privesc străinii, râd străinii. Să ne punem pe lucru. A doua zi aceeaşi indiferenţă. În grup, şi ca grup, fiecare se judecă sever, foarte sever; în parte, individual, fiecare se judecă foarte indulgent. Lasă să înceapă ceilalţi, ca să nu rămân eu singurul păcălit!"


Omul, care îşi are atenţia îndreptată asupra activităţii sale personale şi ştie şă preţuiască virtuţile din care izvorăşte această activitate, aşteaptă foarte puţin de la politică. Dar unde atenţia nu este îndreptată asupra activităţii personale, şi unde lipseşte conştiinţa valorii sufletului individual, acolo este natural să stăpânească politica. De aceea românul este pasionat pentru politică. Pentru el politica este ca o baghetă magică prin care totul se poate transforma; fericirea neamului întreg, ca şi fericirea sa personală pot fi aduse prin politică. „Dacă aş fi eu la guvern“, „dacă aş face eu legea“, cum s-ar mai îndrepta lucrurile! Pentru români lucrurile nu se pot îndrepta decât prin lege. Fiecare dintre noi are ca supremă ambiţie să facă cel puţin o lege. Activitatea sa proprie nu este unul să o ştie dirija cum trebuie; dar fiecare totuşi vrea să facă o lege prin care să dirijeze activitatea tuturor. Toţi aşteaptă mântuirea de la acţiunea poporului întreg. „Iată ce trebuie să facem noi, românii“; „iată cum este mai bine pentru neamul nostru“; şi niciodată: „iată ce trebuie să fac eu, Ion sau Gheorghe“, „iată ce este bine pentru activitatea mea“.


"Preocupat de ce vor zice alţii; uşurelnic când are să ia hotărâri sub influenţa mulţimii; religios si naţionalist de ochii altora, şi în genere totdeauna cu privirea aţintită la ce vor face alţii, românul pare dar a trăi sufleteşte mai mult cu o conştiinţă de grup, decât cu o conştiinţă a sa personală. În conştiinţa grupului îşi găseşte dânsul pe de-a gata până şi cele mai intime motive ale vieţii sale zilnice. Casa lui este făcută după obiceiul românesc şi nu după gustul său personal; masa lui de asemeni; haina lui, de asemeni; până şi mormântul părinţilor săi, de asemeni."


"Imităm ca oile faptele din jurul nostru şi nu arătăm o energie decât când suntem în grup. La război ne luptăm voiniceşte, fiindcă acolo suntem umăr la umăr, dar la munca profesională suntem neglijenţi, fiindcă aici fiecare este lăsat pe seama datoriei sale proprii. Nu avem curajul părerilor noastre, când este să ni le apărăm fiecare în parte, dar suntem poporul cel mai susceptibil, când este să ne rostim în grup, şi ca grup. Ne aprindem uşor ca un foc de paie, dar ne şi trece uşor prinderea, cum trece şi focul de paie, fiindcă sufletele noastre luate în parte sunt prea puţin personale ca să opună rezistenţă. şi o dată ele aprinse au prea puţin substrat propriu ca să nu se şi stingă uşor. Din cauza aceasta trecem foarte adesea prin adevărate crize sufleteşti."


"Scopul şcolii noastre este ca toţi copiii românilor să iasă cu aceeaşi mentalitate, învăţând toţi aceleaşi lucruri – parcă n-am avea din naştere o mentalitate destul de uniformă! De asemenea şi scopul bisericii. Citirea personală a credinciosului în timpul cât ţine slujba preotului care ar contribui la împuţinarea numărului analfabeţilor şi ar arunca în sufletul credincioşilor deprinderea reflectării personale – rezultate care s-au obţinut aiurea – la noi este un obicei practicat numai de străini. Când cineva îl va propune are să fie acuzat că tulbură ordinea în biserică. În serviciul bisericii noastre trebuie să nu se dea deloc ocazie individualizării sufleteşti! Să asculte toată lumea la preot, adică să nu reflecteze personal nici unul!"

Psihologia poporului român / Constantin Rădulescu - Motru. - Bucureşti : Paideia, 1998


Despre autor:
Reprezentant de seamă al şcolii filosofice româneşti (într-un fel, în spiritul lui T. Maiorescu putând fi considerat chiar iniţiator), gânditor cu formaţie enciclopedică, savant, dar şi remarcabil dascăl şi promotor al noului în educaţie şi învăţământ, Constantin RĂDULESCU-MOTRU (n. 2.02.1868 – m. 6.03.1957) rămâne, orice s-ar spune, una dintre personalităţile de prim rang din istoria României moderne.

12 decembrie 2011

Fapte bune impreuna, de la an la an

In primul an in care bloggerii s-au adunat cu de la sine putere si-au colindat o casa de copii din Timisoara a fost ceva ce nu credeam ca va deveni un obicei. In al doilea an manusa aruncata a fost ridicata de Porsche Timisoara care a facut o campanie serioasa cu bloggerii si-a plusat gestul in alte 4-5 case de copii. Cristina, care s-a ocupat de campanie acum un an, spune ca am facut fericiti vreo 180 de copii din Timisoara, Arad, Lugoj, Resita si Oradea. Am fost 3 Mos Craciuni, o Craciunita si-un "ren" care am umblat prin judet transportand lucruri donate pentru ca in final impreuna cu armata de bloggeri sa colindam acelasi centru local pe care l-am vizitat cu un an inainte. Anul asta povestea nu doar ca se repeta dar merge si mai departe.

Fapte bune impreuna inseamna ca se vrea o implicare mai larga a comunitatii. Cristina impreuna cu fetele de la Persoana I (un ong) si in parteneriat cu Porsche Timisoara au inceput deja sa colecteze haine, jucarii, carti sau rechizite pentru copii din centrele de ajutor social. Studentii de la OSUT dau o mana de ajutor si ei organizand un punct de colectare la Universitatea de Vest intre 12-16 decembrie. Bloggeri sau cititori de bloguri vor contribui si ei, e de la sine inteles.

Insa un sprijin se asteapta si de la alte companii, indiferent daca au sau nu un plan de responsabilizare sociala pentru sarbatori. Spuneti colegilor sau sefilor vostri, in cazul in care n-o stiu deja, ca in loc sa dea 3 lei la cersetori mai bine dau 30 la un centru de copii care se ocupa de reabilitarea lor! Sau sa doneze haine, carti etc care sa le foloseasca. Nici nu trebuie sa se deplaseze ci le pot strange la sediu si va veni cineva dupa ele le va impacheta drept cadouri iar intre 19-22 decembrie vor face niste copii sa simta Craciunul. Comunitatea le va fi apoi recunoscatorare. Imaginea firmei lor va avea un plus de luciu. Si, daca nu-i de-ajuns, Tourmaline Boutique le va darui cadouri handy de sarbatori. Nici o fapta buna nu ramane nerasplatita.

Pentru mai multe detalii, vorbiti cu Cristina.


In acelasi spirit lucreaza si baietii de la FoodCrew (saitul care "investigheaza" ce baga romanii in stomac si unde) prin campania lor de a oferi o Masa de Craciun persoanelor nevoiase din Timisoara. Actiunea se va derula in 18 decembrie la cantina scolii de arte si meserii Gheorghe Atanasiu (Gh. Doja nr 16, aproape de P-ta Maria) insa ca totul sa mearga bine au nevoie de voluntari pentru:
  • a ne ajuta la contactarea de restaurante și localuri care pot pregăti sau livra porții gata pregătite la locația evenimentului;
  • a transporta porțiile de mâncare de la acele restaurante sau localuri care nu au un serviciu de livrări;
  • a ne ajuta la contactarea de restaurante, localuri dar și super/hypermarket-uri care ne pot pune la dispoziție produsele necesare pregătirii celor 300 de porții de mâncare în bucătăria cantinei liceului Gheorghe Atanasiu;
  • a ne ajuta la împărțirea porțiilor de mâncare la locația evenimentului, duminică 18 decembrie;
  • a ne ajuta în obținerea de donații în bani de la restaurante, locații și super/hypermarket-uri din care urmează să cumpărăm produsele necesare pentru a completa lista de ingrediente utile pregătirii Mesei de Crăciun.
E o intreprindere serioasa care nu beneficiasa de sponsorizari din capul locului si ne testeaza capacitatile de implicare si colaborare pentru o cauza buna. Mai multe detalii despre ce si cum gasiti aici. Si nu uitati, fapte bune impreuna.

11 decembrie 2011

Satyagraha sau forta adevarului

Ce mai fac protestatarii americani zilele astea? Rezista. Se inspira din istoria lui Gandhi, campionul rezistentei pasive care a ingenunchiat un Imperiu acum 50 de ani si a dat independenta Indiei. Desigur ca miscarea lor nu e inca atat de relevanta si nici nu au un tel bine definit dar inima le e in locul potrivit si nu duc lipsa de idei. Dreptul de a protesta e la fel de constitutional (chiar si intr-o forma tacita ca libertatea de expresie si de adunare) ca si cel de ati cauta fericirea. Uneori sunt chiar interconectate.

Acum o saptamana "ocupantii" s-au postat in fata Operei Metropolitane unde se punea in scena Satyagraha de Philip Glass. Satyagraha inseamna literal forta adevarului sau insistenta cu care acesta rezista fortei brute. Opera insa e o transpunere artistica a vietii lui Gandhi pe textul din Bhagavad Gita si muzica unuia din cei mai influenti compozitori contemporani, Philip Glass. Acesta, un batranel care a trecut dincolo de baricadele Politiei, le-a vorbit protestatarilor prin deja cunoscutul people's mic. Inaintea sa au mai vorbit Lou Reed (veteranul Velvet Underground) si un spectator ce tocmai vazuse opera (acesta e primul speaker). Clipul de mai jos e pe muzica lui Glass.


10 decembrie 2011

Gandul matinal: De ce atatea calendare sfinte?

Nu stiu daca ati observat zilele astea dar cam toate chioscurile au fost serios aprovizionate cu calendare pe 2012 cu imagini de sfinti. Na, acum nu sunt nici eu absurd. Recunosc dreptul enoriasilor de a fi informati de Sfanta Biserica in privinte ca posturile ori sarbatorile lor. Si mama cumpara in fiecare decembrie calendarul ala proaspat sfintit pe care il lipeste apoi cu grija undeva in bucatarie, la vedere. Dar ala e informativ si fara rol estetic. E util sa stii cand e dezlegare la peste sau cand sa nu-ti tai unghiile ori sa pui la spalat chit ca altcuiva aceste griji i se par ridicole. Nu despre asta e vorba.

Problema e cu imaginile sfinte pe care pana ieri romanul le pupa in biserica sau le agata in preajma unei candele din dormitor. Acum ele te privesc cu serenitate din calendare agatate te miri unde, goale de orice semnificatie religioasa ca niste simple reprezentari artistice de picturi renascentiste. Adevarate icoane pe care sa-si bifeze enoriasii chestiuni esentiale ca plata facturilor, prima zi de leafa, ciclul nevestei, deschiderea unui nou hipermarket, Il Clasico sau o vizita la medic. Iar chestia asta nu ma face decat foarte confuz. E criza si-n tagma “preafericita” de-au recurs la asemenea metode desacralizante ca sa adune niscaiva bani de lumanari? Sau e o actiune laica de exploatare a habotniciei nationale?


Super Google Reader "omoara" feed-ul partial

Sa presupunem ca tu esti un blogger nu doar relevant dar si constiincios si scrii cam 2 articole pe zi. Minimum. Sa mai presupunem ca eu sunt un om care se vrea informat astfel ca citesc vreo 50-80 de bloguri si mai cateva site-uri necesare mie asa incat utilizez un cititor de feed. Google Reader, ofcors. Sa ne imaginam ca tu, bloggerul cu 2 articole pe zi, imi oferi doar feed partial la ele si sa prespunem ca mai sunt si altii care procedeaza la fel. E doar o chestiune de timp pana cand eu o sa ma trezesc cu cateva sute de articole in reader si pe cele partiale o sa le ocolesc pentru simplul fapt ca titlul si fragmentul preluat partial nu-mi comunica ceva interesant. Nu, chiar n-o sa intru pe fiecare din ele ca sa vad exact despre ce e vorba pentru ca ma grabesc. Asta-i realitatea.


Exact pentru asemenea cazuri mi-am instalat Super Google Reader. E o extensie de Chrome care adauga in pagina reader-ului un buton de Super Settings din care se poate bifa pentru fiecare site in parte show readable content. Asta-mi arata textul complet al articolului. Mai exista si full entry content care arata pagina completa (ca in preview). Zic ca e mai util pentru mine sa pot scana vizual chiar si un articol care nu mi se adreseaza ca cine stie... poate dau click si comentez... Sunt mai mari sanse sa actionez pozitiv din proprie initiativa, deplin informat, decat sa raspund la tentatii stiind ca sunt dus cu zaharelu'.

Mai exista o solutie de fentare a feed-ului partial prin folosirea unui tert, de ex un site ca FeedEx.net unde convertiti adresa de feed original intr-una de feed total, tertul actionand ca un caine credincios, scormonind dupa textul integral al articolului si livrandu-l in reader asa cum l-a facut mama lui. Insa cu ceva intarziere.




09 decembrie 2011

Informatii gratuite si nesolicitate

Traind intr-o tara cu tot mai multi fripturisti si piscotari - perceptie la formarea careia si blogerii contribuie activ - m-as simti indeptatit sa cred ca romanilor le place cam orice vine pe gratis. Constatarea ar putea fi valabila insa azi am descoperit ca in ce ma priveste exista o exceptie: nu-mi plac sfaturile nesolicitate, informatiile gratuite, ajutoarele de bine pe care daca le refuz sunt tratat ironic. Astea sunt la fel de utile ca spam-ul. Uneori te fac mai informat dar nu-ti aduc vreo reala utilitate.

Cele mai "nepretuite" sunt acelea care vin din partea unor oameni cvasi-necunoscuti care, motivati de cine stie ce brusca nevoie de a da o mana de ajutor, cauta de fapt sa se urce pe sine intr-o pozitie usor autoritara. Si care cand le refuzi ajutorul se stropsesc sau scuipa printre dinti o "impolitete". Dupa modelul babei care atunci cand iesi din casa isi semnaleaza prezenta si autoritatea cu un "vedeti ca ploua!!" iar cand tu ii spui "multam, am gluga" traduce instinctiv adversitatea ta intr-o chestiune personala: "Aaa. pai daca nu-ti pasa de hainele tale.." Iar tu esti cu o spranceana cel putin ridicata..

O chestiune de genul asta am patit in statie la RATT. Ma duc sa-mi incarc portofelul electronic ca un calator responsabil ce-am devenit dupa ani de blat si spaga si, dupa ce-i comunica functionarei de chiosc textul descriptiv (10 lei pe portofel), dansa imi replica dupa cateva secunde: Stiti ca iesiti in pierdere asa. mai bine imi dati inca 50 de bani si aveti o calatorie in plus. Pentru clarificare sa facem calcule:

o calatorie RATT = 2 lei, deci 10 lei pe E-portofel imi cumpara 5 calatorii
1 bilet cu 2 calatorii = 3.50 lei deci 10.50 lei imi cumpara 6 calatorii.

Sfatul ei era logic dar eu l-am refuzat. Din motive care pentru mine nu tin de bani. Am agreat portofelul electronic tocmai pentru ca e un card magnetic care nu necesita o grija prea mare. Cumuleaza mai multe calatorii, e destul de rezistent, nu trebuie sa-l scot din portofel decat daca vreau sa-l reincarc etc. Accept ca ma costa un pic mai mult pe termen lung dar imi da un anumita independenta fata de orarul chioscurilor in care se vand bilete. Circul mai mult seara si n-am chef sa-mi fac un stoc de bilete pe care sa am grija unde si cum le pastrez. Asa ca i-am multumit RATT-istei si i-am sugerat sa faca ce i-am cerut. Replica ei - nepretuita:

- Daca aveti bani de aruncat...

Insulta e atat de subtila ca nici n-o simti... o iei ca o gluma. Doamna in cauza era insa "doar" zeflemitoare sugerand de fapt ca mi-as administra mai prost finantele decat dansa si oarecum pozand intr-o pozitie de superioritate. Eu sunt fraier ca dau mai multi bani Regiei care o plateste pe ea sa stea-n cusca aia de 2x2 si sa dea sfaturi destepte. Fabulos.

08 decembrie 2011

Căţei de sărbători

Daca faceti febra la umblat prin magazine dupa cadouri de Craciun v-ati scos. Cu doar cateva click-uri si-un comentariu va pot face io mandri posesori de patrupezi cainosi pe care sa-i oferiti cuiva drag sau, de ce nu, chiar voua. In urma unui mesaj prietenesc va cer si eu ajutorul pentru a le gasi casa unor pui de catea nascuti in luna cadourilor. Sunt sanatosi, caraghiosi, corciti si aproape fericiti (daca n-ar sta asa de ingramaditi). Daca va batea gandul sa va luati o mogaldeata dinasta nu mai tre sa cautati. Ui' le ei cum stau.. Ps. sunt fetitze.



07 decembrie 2011

Revine Scoala de Blog

Azi incepe o a doua editie a Scolii de Blog. Cei care treceau pe-aici si-acum doi ani isi mai amintesc ca am fost unul din 'profesorii' primei editii, alaturi de Dojo, Andrei si Dan. Intr-o serie de 4 cursuri-workshop le-am povestit atunci unor tinere studente (si unui student) despre ce inseamna un blog, cum sa-l faca, chestiile tehnice de baza in wordpress, despre redactarea articolelor, documentare, un pic de SEO si de conduita blogosferica. Aportul meu a fost atunci mai insemnat la lectia despre articole review, cu un tip de prezentare "cum sa..." in care le-am impartasit elevilor din experienta mea cu Marele Ecran

Acum iata-ma cooptat si in a doua editie organizata de baietii de la blogu.lu si Facultatea de Stiinte ale Comunicarii, intr-o echipa pe jumatate schimbata fata de acum doi ani. Cristina si Corina vor lua si ele loc la catedra bloggerilor si impreuna cu mine si cu Dan vom face tot posibilul sa le bagam in cap celor inscrisi ce inseamna bloging si sa ingrasam comunitatea locala cu niste sange proaspat. Prin urmare intre 7-21 decembrie o sa fiu cam ocupat cu lectiile. 

05 decembrie 2011

Gandul zilei: Unde-i Adevarul in (punct)ro?

Uneori te apuca asa un sictir de presa asta romaneasca ca-ti vine sa vomiti. Aproape regret ca cele mai multe ziare au iesit de pe print. Daca nu ma insel cea mai buna utilitate a lor era aprinsul sobei in odaile comuniste. Acum le-au luat locul pliantele de supermarket, alti manipulatori de texte. Iti vine sa-ti iei lumea gura tevii si s-o trimiti intr-un loc mai bun. Si totusi nu renunti sa speri la o... minune?


Fotbalul e pentru fete. Incercam rugby?

No bun, am fost la Alba Iulia asa cum ziceam ca fac, adica cu banner, gasca de bloggeri si suporteri ca sa-i sustinem pe rugbystii timisoreni. Si i-am sustinut atat in tribune cat, mai ales, pe sfantul twitter, unde am tinut la curent tara-ntreaga care nu se uita pe GSP sau TVT89. Despre drum nu am nimic de declarat afar de faptul ca s-a dovedit un trip in toata regula (chiar si autocarul purta un numar gen TM-xx-LSD, halucinant). Despre partida insa...


Zica lumea ce-o zice dar meciul de rugby de sambata asta a fost mai frumos si mai barbatesc decat orice alta finala de cupa sau derby din campionatul intern de fotbal pe care le-am vazut in ultimii zece ani. E foarte posibil ca un rol sa fi jucat in toata experienta si faptul ca era Timisoara in finala Cupei si ca ne-am dus o mica armata de suporteri pana la Alba Iulia sa-i sustinem si, nu in ultimul rand, faptul ca au castigat. Accept ca si conjunctura asta a avut rolul ei. Dar pun mai mult pret pe rolul jucat de vederea unui meci de rugby curat si live pe stadion. Nici macar un stadion impunator sau cel putin ticsit de suporteri (au fost cam 6000) ca sa zici ca atmosfera a fost atat de ireala incat m-a transfigurat ci un stadion modest, de provincie, asa cum avem si noi la Timisoara, cu doua tribune de cetateni neutri si doua galerii respectuoase, care au cantat tot meciul (a noastra mai tare ca a lor, evident).

albastrii-s banateni (foto by Cezar@Tomata)

Iar meciul a fost interesant de la un capat la celalalt. Am avut ceva emotii ca baimarenii or sa se impuna tactic mai ales dupa ce au deschis repede scorul cu o lovitura de pedeapsa. Insa timisorenii au fost tare in forma. Si lucizi. Si foarte motivati. Au preluat repede conducerea printr-un eseu si apoi s-au dus in ritm sustinut cu inca doua plus cateva transformari incat la pauza scorul era 24-3 pentru “universitari”. Zece minute nu le-au fost suficiente zimbrilor sa-si revina asa incat repriza a doua a debutat cu inca un eseu pentru Timisoara iar noi respiram usurati in tribune: 29 - 3. Cine ar fi crezut. Fluierul final a venit cand pe tabela scria un remarcabil 32 - 10 (baimarenii au dat un singur eseu).

Simpla mea relatare omite insa feeling-ul pe care mi l-a creat vederea unui grup de oameni de 2-3 ori cat mine ciocnindu-se vitejeste, culcandu-se la pamant cu niste bufnituri surde sau alergand cat ii tin picioarele. Rugby-ul nu e un sport mai energic decat fotbalul dar emana o anume forta bruta care zace in asteptare si apoi se descatuseaza ritmat, in salturi, pe toata linia. Se lupta pentru fiecare petec de iarba, se repliaza, se ataca din nou. E ceva ce te lasa mut de admiratie. In unele momente. Ca atunci cand doi adversari din cei mai solizi se ciocnesc head-on la cateva zeci de metri de tine si simti impactul nu doar il auzi. Parca universul sufera o fractura spatio-temporala in locul ala si te astepti sa fiti toti supti in neant cu tot cu fanioane.

In ciuda violentei care imbraca acest sport in #Finala de Aur am vazut destul de putine ‘ilegalitati’. Normal ca se mai imbrancesc, isi mai trag cate-un ghiont iar cand sunt gramada la pamant habar n-ai ce-i acolo. Accidente se intampla, intinderi, nasuri sparte etc... dar sunt suportate cu stoicism. Eliminare pentru zece minute a fost cea mai grava abatere. Deciziile de arbitraj nu au fost contestate, simulari nu au existat, iar erori si mai rar. Daca nu ma insel cumva arbitrii au fost aplaudati la iesire. Unde mai vezi asa ceva!?

M-am bucurat pentru baietii nostri cand or castigat. A fost ca un moment vindicativ, ne demonstrau noua ca nu-i fair din partea noastra, gen ‘cetateni timisoreni’, sa ne punem mizele pe un singur sport - fotbalul - doar pentru ca ne inunda prin toate canalele media. Vorbesc aici de sustinatoarii de ocazie nu de ultrasii care probabil iubesc fotbalul mai mult decat orice altceva. Ma refer la cei ca mine care-si gasesc uneori supapa deconcertanta intr-o competitie sportiva si exulta de patriotism local pentru cateva ore. Nu vad nici o problema in a folosi rugby-ul timisorean drept o astfel de supapa. De fapt, chiar e ceva recomandabil.

Ps: pentru cei care au deschis mai tarziu blogurile e vorba de Finala Cupei Romaniei la Rugby Rosia Montana Gold Corporation desfasurata la Alba Iulia in 3 decembrie 2011 intre RCM Universitatea de Vest Timisoara si CSM Stiinta Baia Mare.

Ps 2: titlul articolului e inspirat de reclama asta.
Galerie foto aici.

04 decembrie 2011

Oglinda si masca

am sa las asta aici daca nu va deranjeaza:

După încheierea bătăliei de la Clontarf, în care umilit a fost norvegul, Preaînaltul Rege şi-a chemat poetul şi i-a spus:
– Isprăvile cele mai strălucite îşi pierd lumina dacă nu sunt pecetluite prin cuvinte. Voiesc să-mi cînţi biruinţa şi slava. Deci fi-voi eu Eneas; iar tu îmi vei fi Vergiliu. Te simţi în stare să porneşti la astă înfăptuire, ce ne va face pe amîndoi nemuritori?
– Da, Rege, i-a răspuns poetul. Eu sunt Ollan. Dousprezece ierni în şir deprins-am ştiinţa metricii cu de-amănuntul. Pot spune pe de rost cele trei sute şaizeci de alcătuiri ce stau la temelia adevăratei poezii. Ciclurile din Ulster şi din Munster supuse-s, toate, strunelor harfei mele. Canoanele mă îndrituiesc a mînui străvechile cuvinte ale limbii ca şi metaforele cele mai dibace. Stăpînesc tainica scriitură ce ocroteşte meşteşugul nostru de curioasa iscodire a plebei. Pot cînta deopotrivă iubirile, furtul de vite, isprăvile pe mare sau războiul. Ştiu stirpea mitologică a tuturor caselor domnitoare din Irlanda. Cunosc virtuţile ierburilor, astrologia judiciară, matematicile şi dreptul canonic. Mi-am înfrînt, în publică întrecere, adversarii. Am deprins iscusinţa în ale satirei, speţă care pricinuieşte vătămarea pielii, chiar şi lepra. Cunosc şi mînuirea spadei, aşa cum dovedit-o-am în bătălia ta. Un singur lucru nu-mi stă în puteri: să mulţumesc pentru darul ce-mi faci.
Regele, care ostenea lesne în faţa discursurilor lungi şi neobişnuite, îi spuse cu uşurare:
– Cunosc prea bine aceste lucruri. Am aflat că în hotarul anglilor privighetoarea a şi început să cînte. Cînd se va fi încheiat din nou ploi şi zăpezi, cînd iar se va fi întors privighetoarea de pe meleagurile ei din sud, îţi vei rosti cîntarea în faţa curţii şi a Sfatului Poeţilor. Un an întreg îţi las. Vei şlefui fiece literă şi fiece cuvînt. Răsplata, ştii prea bine, nu va să fie nevrednică nici de regeasca noastră rînduială şi nici de veghile-ţi pline de har.
– Rege, răsplata cea mai mare e să-ţi văd chipul, spuse poetul, care era, totdeodată, curtean.
Se închină şi se duse, întrezărind, deja, cîte un vers.
Cînd se împlini anul – tot, numai molime şi răzvrătiri – înfăţişă cîntarea. O declară cu lentă siguranţă, fără o privire către manuscris. Regele încuviinţa din cap. Iar toţi în jurul lui făceau la fel, pînă şi aceia care, îngrămădiţi la uşi, nu desluşeau nici un cuvînt. În cele din urmă, Regele grăi:
– Primesc opera ta. E o victorie mai mult. Ai redat fiecărei vorbe miezul ei nestricat şi fiecărui nume epitetul pe care i-l dăruiseră poeţii cei dintîi. În tot poemul n-ai găsi nici măcar o imagine care să nu fi fost folosită de clasici. Războiul e frumoasa întreţesere de oameni, iar apa spadei este sîngele. Marea îşi are zeul ei, iar norii prezic viitorul. Ai mînuit cu iscusinţă rima, aliteraţia, asonanţa, cantităţile, artificiile doctei retorici, înţeleapta alternare a metrilor. Dacă s-ar pierde întreaga literatură a Irlandei – omen absit – ea s-ar putea reconstrui, fără nici o omisiune, prin mijlocirea clasicei tale ode. Treizeci de scribi o vor transcrie de cîte două ori.
Urmă o tăcere şi apoi continuă.
– Totu-i desăvîrşit, însă, cu toate acestea, nimic nu s-a întîmplat. În vine sîngele n-a prins să curgă mai năvalnic. Mîinile n-au tresărit în căutarea arcului. Şi nimeni n-a pălit. Nimeni n-a slobozit răcnetul luptei, nimeni nu şi-a repezit pieptul drept stavilă în faţa vikingului. De astăzi într-un an aplauda-vom o nouă laudă, poete. Ca semn al mulţumirii noastre, primeşte această oglindă care e din argint.
– Mă închin şi înţeleg, spuse poetul.
Stelele cerului îşi reluară limpedea cale. Din nou cîntă privighetoarea în pădurile saxone şi poetul se întoarse iar cu codicele său, mai puţin lung decît acela dinainte. Nu-l spuse pe de rost; îl citi cu vădită şovăială, înlăturînd anumite frînturi, de parcă el însuşi nu le-ar fi înţeles pe deplin sau n-ar fi voit să le pîngărească. Pagina era stranie. Nu era o descriere a bătăliei, era chiar bătălia. În vălmăşagul luptei se zbuciumau Dumnezeul care e Trei şi totdeodată Unu, zeii păgîni ai Irlandei şi aceia care aveau să se înfrunte peste veacuri, la începutul Eddei celei Mari. Forma era la fel de curioasă. Un substantiv la singular putea admite un verb la plural. Prepoziţiile erau străine normelor comune. Asprimea se învecina cu armonia. Metaforele erau arbitrare sau, cel puţin, aşa păreau.
Regele schimbă cîteva cuvinte cu învăţaţii care îi stăteau în preajmă şi apoi vorbi astfel:
– Despre întîia ta cîntare am spus că este esenţa fericită a tot ce s-a cîntat cîndva în Irlanda. Aceasta le întrece, însă, pe toate cîte-au fost pînă la ea şi totdeodată le ucide. Te minunează, te farmecă şi te descumpăneşte. De n-o vor preţui nepricepuţii, vor preţui-o în schimb, din plin, cei ştiutori, nu mulţi la număr. Un sipet din ivoriu va fi străjerul unicului exemplar. Iar de la pana care a zămislit o operă atît de strălucită putem nădăjdui una şi mai măreaţă.
Adăogi cu un zîmbet:
– Suntem figuri ale unei fabule cu toţii, şi se cuvine să ne amintim că în fabule-i stăpînitor numărul trei.
Poetul îşi îngădui să şoptească:
– Cele trei daruri ale vrăjitorului, triadele şi neîndoielnica Treime.
Regele continuă:
– Iar drept zălog al preţuirii noastre, primeşte în dar această mască de aur.
– Mă închin şi înţeleg, rosti poetul.
Sorocul se împlini din nou. La palat, străjile observară că poetul n-avea cu sine nici un manuscris. Nu fără uimire Înaltul Rege îl privi: era aproape alt om. Ceva ce nu putea fi timpul îi adîncise şi îi preschimbase chipul. Ochii păreau să privească foarte departe ori să fi rămas fără vedere. Poetul ceru îngăduinţa să-i vorbească. Slujitorii părăsiră încăperea.
– N-ai compus oda? întrebă Regele.
– Ba da, răspunse trist poetul. De nu mi-ar fi îngăduit Atotputernicul s-o fac!
– Poţi s-o repeţi?
– Nu mă încumet.
– Îţi dau curajul care îţi lipseşte, spuse Regele.
Poetul rosti poemul. Era alcătuit doar dintr-un singur rînd.
Fără a îndrăzni să-l spună cu glas tare, poetul şi Regele său îl murmurară în şoaptă, ca pe o rugăciune tainică ori un blestem. Regele nu era nici mai puţin uimit, nici mai puţin cutremurat decît poetul. Se priviră amîndoi, palizi la chip.
– În anii tinereţii mele, spuse apoi Regele, am navigat înspre apus. Pe o insulă am văzut ogari de argint care ucideau mistreţi de aur. În alta ne-am îmbătat de aroma merelor fermecate. În alta am văzut ziduri de foc. În cea mai depărtată dintre toate, un rîu boltit, atîrnînd în văzduh, brăzda cerul iar apele lui erau pline de peşti şi de corăbii. Acestea toate sunt minuni, desigur, dar nu se pot asemui cu poemul tău, care într-un fel le cuprinde pe toate. Ce vrăji ţi l-au dezvăluit?
– În zorii zilei, răspunse poetul, m-am pomenit rostind nişte cuvinte pe care întîi nu le-am putut pricepe. Cuvintele acestea sunt în poem. Am simţit că făptuisem un păcat, acela, poate pe care Spiritul nu-l iartă.
– Şi pe care acum îl împărtăşim amîndoi, şopti Regele. Acela de a fi cunoscut Frumuseţea, care-i un har neîngăduit oamenilor. Acum va trebui să ne primim osînda. Ţi-am dăruit o oglindă şi o mască de aur; iată cel de al treilea dar, care va fi şi cel din urmă.
Îi puse în mîna dreaptă un pumnal.
Despre poet se ştie că şi-a dat singur moartea îndată ce a părăsit palatul; despre Rege că-i cerşetor şi rătăceşte pe drumurile Irlandei, care i-a fost cîndva regat, şi că n-a mai rostit poemul niciodată.

Jorge Luis Borges