O poveste de dragoste, poate

A treia carte scrisa de Martin Page pe care o citesc nu satisface din punct de vedere literar ca cele precedente (O perfecta zi perfecta si M-am hotarat sa devin prost) parcurgerea ei neoferind acelasi tip de ridicol fantastic si amuzant cu care ma obisnuisem dar asta nu inseamna ca e o pierdere de timp. E oarecum reconfortanta si mi-a picat in mana intr-o dispozitie potrivita, motiv pentru care am si finalizat-o desi inceputul mi s-a parut slabut. E vorba despre un tip de 31 de ani ce lucreaza in publicitate, Virgile, cu destul de mult success as spune dar fiind in “pericol” sa fie promovat fortat, un ipohondru cu tendinte mizantropice si care e un dezastru la categoria relatii sentimentale. Are cateva prietene foarte bune dar nici o femeie nu pare sa reziste alaturi de el, mai devreme sau mai tarziu parasindu-l. O explicatie ar fi ca asa si le alege, lipsite de personalitate, astfel incat sa nu sufere daca l-ar fi parasit, dar nici el nu stia sigur. Plus ca locuieste intr-o cladire frecventata de curve.

Viata lui plina de sincope amoroase dar fara depresii post-relatie se complica in momentul in care o tipa Clara ii transmite prin intermediul robotului telefonic ca relatia lor s-a terminat. Nimic deosebit, doar ca el nu-si aminteste cine e Clara si cum de are/a avut o relatie cu ea. Cumulata cu perspectiva schimbarii din plan profesional, schimbare pe care un om normal ar imbratisa-o, noua lovitura din plan sentimental il deregleaza destul de grav, aruncandu-l intr-un soi de sinucidere sociala, in cursul careia isi anuleaza contractele de utilitati la apartament pe motiv de deces. Apeleaza la psiholog, la prietene, incearca sa gaseasca o explicatie pentru pierderea de memorie care pare sa-l afecteze si apoi decide s-o identifice pe respectiva tipa.

Probabil cea mai deranjanta chestie la cartea lui Page e faptul ca nu are un sfarsit clar, o incheiere multumitoare. Iti lasa impresia ca s-a terminat 5 minute prea repede si daca in alte cazuri am apreciat un final deschis mai multor interpretari, in cazul asta senzatia e doar de neimplinire. N-am inghitit momentul de meditatie stradala in care Virgile, visand naiv la ideea ca toata alergatura sa se datoreste unei tentative semi-poetice de agatare, conchide ca nu mai trebuie sa fuga pentru ca undeva, candva, confirmarea ii va pica in brate. Sec dar fie.

XXI - Blogmeet fotbalistic

Mai intai sa prezentam Balada unui blogger mic conceputa de d-ra Corina la masa blogerilor printre halbe si mici:

De esti blogger si "frustrat",
Mare sau chiar mic la stat,
De bei bere nefiltrata
Si dai Publish ziua toata,
Du-te acum si da de stire
Ca s-a pus de intalnire.
Cica intr-o zi din luna,
ultima din saptamana
Se aduna gasca mare,
Oameni luati la intamplare;
Si se pun de rad si beau
Cuie cu ciocanu-si dau,
Toarna bere in gatlej,
Pan' se pune de-un vartej.
Limba li se-mpleticeste,
Halba-n halba se ciocneste,
Frustrarile si le disipa,
De zambete ei fac risipa.
Hai noroc si la mai mare,
TMBlog e-n sarbatoare!

Se pare ca fetele noastre au pe langa talent la penita si niste abilitati mai sportive motiv pentru care si-au facut curaj si au provocat barbatii la un meci de fotbal - sport national pesemne - o incercare timida de a ne misca fundurile din birturi si a mai lua aer. Urechile noastre au auzit si au raspuns favorabil, astfel ca intalnirea XXI s-a petrecut pe gazon intr-o joaca nevinovata cu balonul rotund. Insa, asa nevinovata cum a fost, joaca s-a lasat cu ceva scranteli si capete aproape sparte :)). Nu-i probleme, am supravietuit cu totii si ne-am dres la bere mai apoi.

La fotbal am fost vreo 16 oameni din care 5 fete curajoase dornice sa rupa picioare plasa portii baietilor. Ca sa echilibram jocul :p i-am "vandut" pe Horia si pe Raka fetelor, ei oricum se asortau cu tricourile roz ale sexului decorativ, si in poarta l-am plasat pe domnu' Moroi, care s-a accidentat insa destul de repede si a fost inlocuit de Luci, probabil golgeterul intrecerii pana la final. Echiba barbatilor a inceput surprinzator de bine plasand 5 boabe in plasa domnisoarelor mai ocupate initial cu admiratul posterioarelor noastre. Gen, ele ne abordau din spate si ne tineau de vorba. Le-a mers insa mai mult cu portarii treaba asta, fiecare din noi luand la momentul potrivit niste goluri suspecte in intalnirile unul-la-una. Ca sa mai echilibram un pic lucrurile si sa nu jucam la o singura poarta (ouch ce rau sunt) am aplicat tehnica jocului cu handicap la poarta fetelor incercand sa dam numai goluri cu capul. Ceva mai greu dar nu imposibil. Chichita regulamentara a dat ocazia echipei de "fetite" sa faca un adevarat show pe teren, sa preia conducerea partidei si sa fie aproape de a face istorie daca noi n-am fi uitat cu totul scoru holbandu-ne la ele. Chestii trivia:

- Anda si Ily au facut marcaj foarte strans baietilor ceea ce e remarcabil daca ne gandim ca Anda juca fara ochelari iar Ily o "simpatiza" in mod evident, ceea ce noua nu ne-a displacut deloc.

- Tomata se baga la minge cu curaj nebun chiar daca doi baieti isi rup deja picioarele intr-un clinch. Unu in plus ce mai conteaza. Asta sacrificiu pe teren, 110% etc

- Andrea, proapata achizitie a blogosferei timisorene, a facut senzatie in poarta fiind si posesoarea unor brate incredibil de lungi. S-o privesti cum apara e aproape la fel cu vizionarea unui spectacol de balet.

- Dora poseda acea abilitate unica de a parea ca e pe tot terenul: intr-un minut dadea gol in poarta noastra, in minutul urmator scotea cu capul din poarta ei, facea stop pe piept si continua dribland un jucator invizibil :)). Magic.

- la rubrica accidente: s-au remarcat in afara de Moroi, Ionesta care i-a mirosit de prea aproape fruntea lu Horica acesta spargandu-i in consecinta nasu. A curs sange. Si Ily s-a remarcat printr-un sacrificiu de sine exemplar receptionand o minge trasa atat de tare in burta de cred i-au ramas patratelele pe abdomen. Bravo Ily.

S-au remarcat pe teren: Anda, Ily, Tomata, Dora, Andrea, Horia, Raka, Luci, Richie, Ovidiu, Dani, Paul, Nuzzu, Rob si Moroi. Au stat pe banca de rezerve: Deme, Meli, Alina, Corina cealalta, Tudor, Bloodie, Ovi, Corina, vara lu Rob - Mara, Cami, Daciana, Raoul si Nebuloasa 5 minute. Urmatoarea actiune: polo sau hochei...in functie de vreme.

Ps: nu stiu daca exista poze. Se poate ca meciul sa fi fost filmt cu camera ascunsa dar intrucat s-a renunatat la schimbul de tricouri inregistrarea afost aruncata la nervi.

Exista si poze la Tomata. Una chiar epica cu mine executand un dribling de toata frumusetea!

Adoratio Humanum Est

Oh dammit, de ce nu sunt acel tip arogant si sigur pe el si pe propria lui suficienta, care se complace intr-o multumire de sine gresit evaluata ca fericire. Stiu sigur ca exista si acel tip pe undeva dar eu nu sunt el. Ceea ce e chiar neplacut intrucat, uneori, ignoranta ii binecuvanteaza pe ignoranti. Si-i face demni de adorat prin insasi natura lor egocentrica si arhisuficienta care frustreaza si atrage deopotriva. Din pacate nu e cazul meu. Ar fi misto sa fii adorat din cand in cand, magulit asa cu vorbe de apreciere, rasfatat, chestii muieresti la care sa replici "hai termina!" dar de fapt sa gandesti "ce norocos sunt". Cred ca voi sfarsi de partea gresita a altarului divinatiei urbane, cu aia care dau in loc sa primeasca, ceea ce-i ingrozitor. Mi-a luat ceva timp sa realizez, dar cred ca ingredientele mele moleculare sunt nepotrivite. Stiti voi, la fel cum pompierul e alcatuit din cenusa si foc iar militianul din nisip si rahat, probabil pe mine divinitatea m-a facut din apa si sapun. Nestatornic, permanent involburat si destinat sa lanseze acele baloane amuzante dar de scurta durata la fiecare moment semnificativ din viata. Asta fiind situatia cred ca am sa ajung sa caut neincetat lucruri si persoane care sa-mi valideze existenta. Cred ca de la o vreme eu mie nu-mi mai sunt suficient asa ca apelez la prieteni, familie, femei sau obiecte, "lucruri" o idee mai consistente decat baloanele de sapun, pe care nu le posezi dar le admiri-adori-divinizezi intr-o oarecare masura. O vreme, cel putin. Asta-i fatalismul insuficientei personale. Gasind satisfactie in adorarea altor "chestii" la fel de imperfecte ca noi ne expunem riscului profundei dezamagiri atunci cand "obiectul divinatiei" nu mai corespunde cu imaginea pe care ne-am format-o singuri. Caci parintii se despart sau se dovedesc a nu fi modele demne de urmat, prietenii te lasa balta sau mai rau, te uita, femeia se schimba, te inseala sau te paraseste, lucruri normale intr-o viata normala, dar cu efect deprimant in fiinta acelui "dependent social" ce-si ignora propria valoare fiind mai recunoscator fata de lumea exterioara decat fata de cea interioara. E ca si cum ti-ai inventa propria "religie" si apoi ti s-ar prabusi biserica sub greutatea unor sperante total nerealiste. Tipul asta de adoratio nu aduce nimic palpabil in final doar un calup mai mare de tristete. Eu zic ca m-am trezit la timp. Voi?

Artistul si Arta

 * dupa ce-am terminat Portretul lui Dorian Grey am simtit nevoia sa-mi salvez "Prefata" lui Oscar Wilde, adica raspunsul autorului dedicat criticilor si detractorilor sai. Admirabil.

Artistul e creator de lucruri frumoase.
Scopul artei este de a dezvalui arta si de a-l ascunde pe artist.
Criticul este acela care traduce intr-o alta maniera sau printr-un mijloc nou propria impresie despre lucrurile frumoase.
Critica elevata precum si critica de proasta calitate sunt ipostaze autobiografice.
Cei care descopera sensuri josnice in lucrurile frumoase sunt corupti, fara sa aibe acea calitate de a fi incantatori. Acesta e un defect.
Cei care afla sensuri frumoase in lucrurile frumoase sunt cultivati. Pentru ei mai exista speranta.
Ei sunt alesii pentru care lucrurile frumoase inseamna doar Frumosul.
Nu exista carte morala sau imorala. Cartile sunt fie scrise bine, fie scrise prost. Atat si nimic mai mult.
Aversiunea secolului al nouasprezecelea fata de realism este furia lui Caliban care isi vede propriul chip in oglinda.
Aversiunea secolului al nouasprezecelea fata de romantism este furia lui Caliban care nu isi vede propriul chip in oglinda.
Viata morala a omului este parte a problematicii artistului, dar moralitatea artei consta in utilizarea perfecta a unui material imperfect. Artistul nu doreste sa dovedeasca nimic. Chiar lucrurile care sunt adevarate pot fi demonstrate.
Artistul nu are simpatii etice. Simpatia etica la un artist este un manierism de neiertat stilului.
Artistul nu-i morbid. Artistul poate exprima absolut orice.
Gandirea si limbajul sunt pentru artist instrumentele artei sale.
Viciul si virtutea sunt pentru artist materialele artei.
Din perspectiva formei, tiparul tuturor artelor este arta muzicianului. Din perspectiva sentimentului, tiparul este mestesugul actorului.
Arta este in acelasi timp suprafata si simbol.
Cei care merg dincolo de suprafata risca pe propria raspundere.
Cei care descifreaza simbolul risca pe propria raspundere.
Arta nu reflecta viata, ea il reflecta de fapt pe spectator.
Diversitatea de opinii despre o opera de arta demonstreaza ca opera este noua, complexa si vie.
Atunci cand criticii nu cad de acord, inseamna ca artistul are dreptate.
Il putem ierta pe acela care face un lucrur bun util atata vreme cat nu-l admira.
Singura scuza de a face un lucru inutil este de ca-l faci dintr-o admiratie intensa.
Arta este cu totul inutila.

Oscar Wilde.

As vrea pentr-o zi sa fiu

* primarul Timisoarei: ca sa fac pe dracu-n patru si sa inchid circulatia auto pe stradutele din Unirii sambata si duminica.

* un insotitor al tipilor aia de pe Discovery care fac "surviving". O zi mi-ar fi de-ajuns, zau. As incerca sa ma tin departe de mancat serpi vii sau zebre putrede, dar ar fi interesant sa ma "joc cu focu" sa ma catar pe stanci sau sa cobor in albii de rau, sa-mi incropesc un adapost etc.

* nas! pe ruta Timisoara - Severin :)). as vinde cele mai multe bilete din istorie.

* tobosar intr-o formatie de rock alternativ. E visul meu sa bat in tobe de sa crape boxele, cere multe energie si in plus are parte de cele mai multe admiratoare in timpul prestatiei live.

* poet de crasma, care isi scrie versurile pe sevetele la bar langa o halba de bere si-un shot de teq ca sa le trimita apoi pe mail revistelor literare si sa fie elogiat!

* pilot pe un F22 Raptor. Sau copilot. Sau bagaj de drum, orice :))

* assistant director pe langa Ridley Scott pe platourile urmatorului Alien.

Idee pasata de Daimon sub forma de leapsa. Preluati-o daca vreti, mi-e lene sa nominalizez.

Trei chestii

Numaru' unu:

Daca faci parte dintre acei soferi care ma claxoneaza din 3 metri cand sunt pe bicicleta esti penibil. Si ce daca-ti par ca merg anapoda de parca as pica sub rotile tale. Si eu merg pe acelesi drumuri gaurite si denivelate ca si tine doar ca tu stai pe 4 cauciucuri si asculti radio in vreme ce eu ma lupt sa-mi tin echilibrul pe doua roti si sa nu dau in borduri. Si da, mai ocolesc cate-un canal sa nu-mi rup gatul, dar atata vreme cat sunt in fata ta nu se cheama ca m-am bagat in calea ta, ci tu tre sa te asiguri ca ma depasesti cand ai loc, fraere! Si ia mana de pe claxon! Te aud cand esti in spate, doar vii cu autobuzu sau basculanta de 10 tone, nu esti chiar silentios...

Numaru' doi:

Daca esti sofer jmecher cu jipan si-ti faci afacerile prin cafenelele din Unirii e de prost gust sa-ti parchezi bengoasa chiar langa terasa. Dar asa la milimetru, intre bordura si terasa. Iar pe trotuar normal ca e altu ca tine, si uite asa nu mai strabate nici un pieton, biciclist sau mama cu pruncu-n carut respectiva strada (Mercy se cheama ea). Merci si noi tarane!.

Numaru' trei:

Tre sa ma iau si de tigani ca altfel nu se poate. Ma intreb cand or sa inteleaga si ei ca toate bataile si scandalurile pe care le provoaca unii dintre ei vor fi imputate intregii minoritati si ca nu reprezinta decat zgandarirea elefantului roman. Ala care atunci cand s-a saturat si a avut cativa oratori priceputi care sa-i aminteasca niste chestii, chit ca era iarna, s-a rasculat si a facut ce-o facut in '89. Lumea zice ca romanului ii e frica de tigan. Hai sictir. Romanu tace si inghite pana vine unul si zice "ba am inghitit destul!". Nu lipseste decat o scanteie mai mare si unul cu limbarnita care sa le aminteasca la suficienti romanasi toate cacaturile facute de vecinii lor mai tuciurii ca astia sa-si bage p00la si sa le de-a foc la palat cu tot cu sabiile lor cu tot. Nu zic ca ar fi un lucru bun. Zic ca omul e imprevizibil de la un punct. Poate ca judecata aia tiganeasca ar fi mai salutata de comunitate daca ar scoate ticalosii la iveala si i-ar preda autoritatilor: "iata-i, astia ne-or facut de ras!" Cand o sa vad asa ceva o sa pot fi si eu mai tolerant.

Eee... pai ce io mi-s prost?

Daca tot se da "leptop" pe gratis cum sa nu ma bag si eu in concurs. Chit ca nu-i laptop ci doar un netbook Asus Eee PC 1002HA, asta n-are importanta, jucaria ar fi exact ce-mi trebuie. Eu oricum sunt cam antilaptop si prefer un desktop acasa dar cand ma duc prin calatorii parca simt nevoia unui comp cu net ca sa-mi verific reader-ul si sa-mi reactualizez blogu'. Si daca Banipepost da cadou unul pai sper sa-l castig eu, chiar daca sansa ar fi una la 1/10000 de blogeri. N-am avut eu noroc la loto pana azi dar cine stie...poate se rupe ghinionul. Regulamentul zice ca se va folosi o metoda speciala pentru tragerea la sorti, ceva formula matematica cuplata la hazardul jocului cu bile. Doamne-ajuta.

Si porumbelu' a scapat

Timisoara era sa fie azi mai saraca de un porumbel. Nu zic ca asta ar fi facut cine stie ce diferenta dar totusi...sa fim chiar indiferenti? Oricum, pedalam eu de zor prin oras pornit pe fapte mari - sa descopar locuri de jucat fotbal pentru blogarii mei credinciosi - si am ajuns prin Maria pe lina de tramvai de pe strada Doja. Pe acolo e cam inghesuiala si n-ai cum sa circuli decat pe linia de tramvai. Ceea ce nu-i deloc indicat mai ales cand vine un tramvai numit dorinta sa te spulbere din spate. M-am tras olecuta mai pe trotuar sa-i fac loc namilei de fier plina cu pensionari si elevi, apoi dau sa ma incadrez in spatele lui, cand ... de sub ultimul vagon se rostogoleste ca-n filmele cu brucewillis un porumbel ciufulit. Doamne ce cocos zice el...nu ma, nu zice nimic...ci sta ca blegul in picioare si se clatina privind la mine cum ma avantam spre el in urmarirea tramvaiului. Si nu, nu se da la o parte nici de-al dracu. Io aveam si ceva viteza, el incapatanat, pan la urma cel mai destept cedeaza, trag de ghidon si franez mai sa cad, ma uit la el din mers si-i prind tulburarea din ochi, Doamne ce nebun sinucigas, plec mai departe. Nu trec nici cinci secunde si aud scrasnet de frane in spate, intorc capul la timp sa vad o Dacie papuc ratand la milimetru zburatoarea nauca iar pe sofer facand manevre disperate de reintrare in trafic. Cata agitatie pentru un porumbel ati zice. Nu stiu prieteni dar ieri a deraiat un tramvai in Timisoara urat de tot.... si azi unul in Bucuresti...din cauze neclare. Eu nu zic nimic dar lucrurile vorbesc de la sine.

A gresi gaura e omeneste

Si nu vorbim de biliard! E genial clipul si melodia asta despre un subiect oarecum delicat. Si probabil dureros, eu n-am de unde sa stiu, fetele stiu mai bine :p.




via

Fara vise

Nu mai pot visa. Cred ca mi-am pierdut abilitatea de a ma deconecta complet pentru cateva ore si a mai visa ceva concret si memorabil. Mi-oi fi epuizat imaginatia oare? Obisnuiam sa am vise atat de realiste si de fantastice incat meritau scrise scenarii pornind de la ele. Filme de groaza, filme de dragoste, filme de actiune cu urmariri periculoase puteau iesi din mintea mea involburata. De cativa ani parca am secat deodata ca o fantana in mijlocul verii. Ma culc si ma scol iar intre ele totul e blank, de parca nimic nu s-a intamplat. ON/OFF. Timp mort, timp gol, timp pierdut. Ceva lipseste. Nu gasesc explicatii. Ceva imi suge toata imaginatie creativa care ar trebui sa zburde printre neuroni de sa-mi pocneasca sinapsele noaptea. Sa fie blogul cel de vina? Sa fie toata tehnologia asta din jurul meu? S-au mutat visele in realitate? N-as crede ca altfel m-as trezi zburand peste campii. Poate nu-i dau suficient ragaz creierului sa adune o masa critica imaginativa care sa explodeze intr-o noapte intr-un vis ravasitor cu foste si viitoare prietene, un bal mascat, doi cai albi si-un vultur intelept care vorbeste. Sa conduc o masina care cade-ntr-o prapastie in vreme ce eu m-agat in crengile unui copac si raman asa atarnat visand ca ma pis pe mine. Si sa ma trezesc la timp desigur. Imi cam lipsesc astea. Si cand mai vine cate unu (de regula una, va stiti voi) si-mi dati peste nas cu visele voastre vivide sau translucide imi vine sa va rup fashul. Sau sa va smulg petalele ca la floricele. Voi nu stiti ca eu nu mai visez? Si va mai numiti creaturi sensibile. Am avut parte de mai multa sensibilitate de la un tantar si stiti ce s-a intamplat cu el.


Later Edit: tocmai ce-am avut parte de o dimineata cu un somn plin de vise scurte. A fost misto, m-am trezit de cateva ori zambind. Acum nu mai stiu ce anume visam dar cred ca lamentatia asta m-a ajutat cumva :).

Editors - Papillon

Mama, mama, mai trei saptamani pana la lansarea oficiala a albumului #3 Editors, In this Light and On this Evening! Pana atunci desfatati-va simturile cu primul single de pe el, Papillon. Clipul e cam simplist, o multime de oameni alearga prin oras, dar piesa kicks like a sleep twitch!

Zei Americani

Zei Americani e romanul cel mai premiat al lui Neil Gaiman, onorat in 2002 cu cele mai prestigioase premii ale literaturii SF & Fantasy: Hugo, Nebula, Locus si Bram Stoker. Pentru ca o carte sa curete masa in felul asta ar trebui ori sa fie foarte buna, ori competitia sa fi fost extrem de slaba, ceea ce ma indoiesc. Pentru cine se intreaba "who the f.. is Neil Gaiman?" e suficient sa-si aminteasca filmul Stardust (o fantezie cu vrajitoare de acum 2 ani) si animatia Coraline de anul asta: Neil a scris cartile de la baza ecranizarilor. Alea insa reprezinta mai degraba literatura pentru copii sau parinti care citesc povesti copiilor, pe cand Zei Americani e o idee mai "serioasa" iar prin asta inteleg mai horror, mai intunecata, mai explicita fara a fi vulgara etc. E un fantasy sumbru de 700 de pagini despre un razboi imaginat intre Zeii Mitologici si Zeii Noii Americi impersonati de aspectele moderne ale vietii urbane: Internetul, Media, Televiziunea, Industria Auto etc, lucrurile in care crede omul modern si la care se inchina propovaduind doctrina capitalista.

Cartea e un fel de calatorie de autodescoperire a personajului principal - Shadow - un tip inalt, bine facut dar de inteligenta medie si posac. Aflat in inchisoare de 3 ani Shadow e eliberat cu 2 zile mai repede datorita decesului nevestei sale, Laura, si a celui mai bun prieten al sau intr-un accident pe autostrada. Proaspat iesit tipul e abordat de un nene suspect pe nume Wednesday care se pare ca stie tot despre el si ii propune sa lucreze ca si garda de corp si sa-l insoteasca prin tara. Confuz si fara perspective de viitor Shadow accepta slujba si din acel moment devine martor la tot felul de ciudatenii. Are vise care-l pun pe ganduri, vede si intalneste personaje inexplicabile pe care si le traduce drept halucinatii, afla ca nevasta il insela cu amicul sau inainte de moarte, o ingroapa dar noaptea primeste vizita ei la hotel si promisiunea de a-i deveni un inger pazitor (ce ironie!). Seful lui, Wednesday, ii prevesteste o furtuna ce se apropie, un razboi pe care trebuie sa-l castige si apoi i se dezvaluie ca fiind un zeu mitologic, o incarnare a lui Odin, adus pe taramurile Americii de vikingi. Ideea ar fi ca zeii exista datorita oamenilor care cred in ei, iar oamenii ii cara dintr-un loc intr-altul - in cazul lui din lumea veche in cea noua. Cu timpul insa oamenii si-au pierdut credinta astfel ca puterile lor au slabit, urmand ca sa dispara cand vor fi uitati. Avand forma umana zeii astia sunt ca niste magicieni: pot insela, manca, bea, fac sex si se bat utilizandu-si insa trucurile si vrajile din vechime. Iar teritoriul Americii e plin de zei adusi acolo de colonisti si parasiti: zei indieni, egipteni, nordici sau chiar nativi, ascunsi printre oameni si ducandu-si existenta in cele mai precare moduri. Zilele de glorie apartin noului panteon. Progresul a adus electricitatea, fibra optica si televiziunea iar noile zeitati nu au de gand sa renunte la tronul castigat in inima consumatorului. Deci se preconizeaza o lupta.

Neil Gaiman nareaza foarte misto toate aceste lucruri, dezvaluind strat dupa strat intriga, captivandu-te pagina cu pagina pana la deznodamant. Deschide numeroase subploturi, contureaza personaje interesante si are o gramada de referinte mitologice intercalate in text. Tese cu talent in jurul sacrificiului lui Odin si creeaza ipoteze referitoare la "descalecarea" diferitelor zeitati pe tarmul american care de fapt sunt mici referiri contextuale la comertul cu sclavi dintre Africa si Lumea Noua, la deportarea infractorilor peste ocean sau la revoltele din America Centrala. Mi-a placut sa citesc cartea asta pentru ca Neil e un adevarat povestitor cu o imaginatie extraordinara si o obsesie pentru detalii, de la ce culoare la camasa are nush ce ospatarita dintr-un restaurant pana la melodia care se aude pe fundal la radio sau cum e mobilata o camera. Abundenta asta de informatie nu e deloc plictisitoare, e doar un decor pentru supranaturalul care stii ca va urma si care intr-un fel se va lega de un mic nimic aruncat in text mai devreme. O recomand cu prisosinta mai ales amatorilor de fantasy si horror. Presimt ca va veni un film in viitorul apropiat :).

A-nceput de ieri sa cada cate-un tren

Abia acum mi-a venit netu asa ca pot sa zic si eu doua vorbe de evenimentul zilei. Deci ma scol dimineata ca boieru pe la 10, imi pun castronul cu cereale in fata si ma holbez la tv: un tren a deraiat cu 110 km la ora in Oltenia. Mana Criminala. Nasol frate, da nu e nici un mort. Ok. Ma duc prin oras, beau o cafa, o apa si o limonada, ca n-am griji sau calatorii planificate si ma inotorc acasa la stiri: un tren a deraiat in Cluj! WTF. Americanii ar zice ca unu e coincidenta, dar doua e atentat! Ok, ma pun la un film, mai lejeresc, vine netu si aflu de pe twitter: trei trenuri deraiate!! No ce cacat?! Cineva se distreaza cu CFR-ul? CFR-ul se distreaza cu noi? Sa ma mai uit la stiri? Si cea mai importanta intrebare e pentru voi: cate trenuri vor mai cadea pan' la sfarsitul zilei?

Ps: dupa prima deraiere au aparut imediat si informatiile cu mana criminala si cercul de suspecti din interiorul regiei! Nu e cam suspect ca deja au suspecti? Oare au fost dinainte amenintati cu ceva razbunari de niste "maini criminale" care acum s-au concretizat, ceea ce ar fi naspa, sau avem pur si simplu de-a face cu niste neglijente criminale foarte usor de dibuit!

O jertfa de sange

Era odata un tantar. Intr-o seara, cand afara se intunecase, in camera mea patrunse printre jaluzele un tantar. Asa se intampla daca stau cu fereastra deschisa si lumina aprinsa. Sau o fi intrat pe usa camerei in cautare de forme de viata mai inteligente, cu sange mai fierbinte si numai bune de supt? Cine stie... Cert e ca nu si-a facut remarcata prezenta decat in ultimul moment, atunci cand a venit in zbor lejer si mi s-a asezat pe burta. L-o fi indus in eroare tricoul meu rosu-aprins (ce-mi ascunde durereaaaa..) si n-a rezistat tentatiei. Momentul aterizarii sale a coincis (sau poate nu) cu o portiune foarte interesanta din cartea pe care o citeam (Zei Americani de Neil Gaiman). Pe la pagina 626 personajul principal, Shadow, tocmai se intorcea in casa unui zeu strabun pe nume Czernobog pentru a-si primi in frunte lovitura de ciocan promisa pentru jocul de dame pierdut pe la inceputul cartii. Asa se intampla cand iti joci sortii cu fiinte supranaturale. Deci o promisiune onorata cu alte cuvinte, si un act sinucigas de noblesse oblige. Dar lectura mi-a fost intrerupta de interventia tantarului care, intr-o maniera similara, se oferi ca jertfa mie, probabil cunoscandu-mi juramantul facut astavara de a inrosi peretii cu sangele lor (sange care, ce-i drept, era si al meu - deci o dubla jertfa). Am inchis deci cartea si l-am privit cum se plimba tacticos pe tricoul meu de parca isi cauta locul de sacrificu. Nu dadea niciun semn de frica, nu parea deranjat de mana mea care il ameninta de la 1 cm. Parea impacat. L-am asteptat cateva secunde lungi pana s-a hotarat unde sa moara, undeva aproape de buric, departe de imprimeul de pe piept pe care nu tineam sa-l murdaresc defel, si apoi, cu gest solemn, am indreptat degetul aratator spre el si l-am extins soptind: "Inchin aceasta jertfa lui Odin, Tatal Tuturor, slavit fie numele sau!"

La frizer

Pentru mine drumul la frizer nu implica prea multa bataie de cap. Am o frizerie/coafor/loc de infrumusetat femei chiar langa casa, la nici 50 de m. As putea sa ma duc pana acolo in sosete. Sau in pijama. DE FAPT ... as putea sa-i chem pe ei la mine! Cum de nu m-am gandit la asta pana acum? Anyway, acolo e un tip foarte linistit si pe treaba lui, fara aere de stylist, care deja imi stie deja trendul: cu 3 aici, cu 2 aici si cu 1 aici. Din masina, te rog, si fara lama! Simplu ca buongiorno-ul lu' Brad Pitt.

Colega mea de lucru insa nu e la fel de norocoasa. E o tanti de vreo 50 de ani care face curatenie si se declara in pas cu moda in ce priveste freza, haina si papucul. Si s-a dus dansa la o frizerie dinaia comunista - fosta cooperativa Igiena - care nu si-a schimbat personalul de pe vremea impuscatului si s-a rugat de o tanti mai tanara ca ea s-o tunda ca-n revista oameni buni. Chiar avea revista la ea. Iar zaluda aia i-a spus ca nu poate(!). Resemnata femeia a rugat-o: "Bine atunci tunde-ma cum esti tu!" Ha, ti-ai gasit sa rogi o "coafeza" sa te faca la fel ca ea. Parca dansa nu s-a chinuit nush cat sa arate original si nemaivazut si o sa te faca si pe tine identica pentru zece lei. Si stiti ce i-a facut? A tuns-o baieteste! Un pic mai lung ca mine. Doar un pic :)) Ce oameni... asa ceva...

Comentariile Reddit sunt savuroase

Am intrat pe un link twituit de baietii de la Rezistenta, era ceva debate intre barbati despre influenta pornachelui asupra relatiei de cuplu, si pe langa informatii foarte utile (domnii inteleg asta) am avut parte de juma de ora de comedy. Enjoy:

de aici

Scriu de mana [Leapsa]

Pentru ca Liz ma pofteste sa-i arat ca mai stiu sa scriu de mana m-am decis sa-i fac hatarul si sa-mi pozez "manopera" in compania unor peisaje menita sa fure ochiul si sa ma scape de o privire prea critica. N-am ce face, asta-i viata, scriu mai mult din taste decat din deget, am pix ca sa semnez doar si asta imi aduce putina cinste. Totusi, era o vreme, prin liceu, cand eram oarescum mandru de scriitura mea. Arashi, Clawd, Anda si Spotless Mind scoateti si voi o foaie de hartie ca aveti lucrare de control :).

Bye Bye America

S-a deschis stagiunea la Teatrul National Timisoara. Si s-a deschis bine, cu o piesa tinereasca in sala mare a TNT-ului, piesa pe care am vazut-o aseara. E doar a patra piesa pe care o vad intr-un an (de restul am vorbit deja) dar cred ca ar trebui sa fiu multumit ca am gasit timp pentru ea intre vizitele la cinema si descarcatul de torrenti. Partea misto la teatru e asteptarea dinainte cumulata cu surpriza din timpul spectacolului amandoua cauzate de faptul ca niciodata nu stii cum o sa fie. Nu exista trailere pentru piese de teatru. Ceea ce poate ca e un lucru bun, I love a good surprize.

Asa deci. Bye Bye America e o piesa de Carmen Dominte, montata de Cristian Ban, in care gasim o poveste cu tineri fascinati de visul american. O gasca de baieti skateri si-au propus sa plece in America, tara tuturor posibilitatilor, locul unde te poti reinventa si iti poti face viata asa cum vrei. Problema e ca nu le ajung banii de drum. Liderul grupului, Batman, ii cere ajutor financiar lu nenea Shakespeare, un "pustnic urban" care emite in aer dintr-un post de radio amator. Intre timp fratele mai mic a lui Batman, Manu "de la Manuel" se indragosteste de fata care vinde inghetata, Misha, si nu vrea sa plece fara ea. In consecinta, situatia deja complicata de lipsa banilor se rascomplica si mai tare cu cresterea numarului de "fugari". Mi-a placut piesa, asa moderna si nonconformista cum e ea, cu vulgaritati si sensibilitati, cu vise naive si probleme serioase. Personajele - alea patru care aveau consistenta - sunt foarte usor de indragit. Ni s-au oferit pe langa senzatiile vizual-auditive si unele olfactive, din partea lui nenea Shakespeare care pufaia cu relaxare dintr-o narghilea de s-a umplut sala de tutun dulce aromat.

Actorii au intrat foarte bine in pielea personajelor iar piesa a curs intr-un ritm frenetic fara hopuri sau pauze lungi. Nici n-am simtit cum a trecut ora. Nenea Shakespeare (Ioan Strugari) e un zapacit genial care "face emisiune", coace cornulete si bea bere. Ocazional da sfaturi tinerilor despre iubire, viata, parinti si mai tranteste cate-o zicala. Batman (Calin Stanciu) mi s-a parut rolul cel mai consistent si cel mai convingator, fiind deopotriva sef de gasca si frate mai mare, cel pe care viata l-a calit. Misha (Malina Manovici) e blonda prostuta care fuge de-acasa pentru a fi cu fratele mai mic, Manu (Bogdan Spiridon), amandoi prea naivi pentru a sti ce presupune viata din America, dar hotarati sa-si apere iubirea. Cu toti au facut o treaba buna umpland scena si rolurile lor au fost potentate de prezenta baietilor skateri cu rol de figuratie care au completat imaginea de copii de strada ramasi de capul lor. O piesa foarte interesanta si plina de umor, nu neaparat prin text ci prin interpretare, care mi-a facut pofta de mai mult. Luna asta as mai vedea si Trei Surori de Cehov si Norii de Aristofan. Programul aici.

sursa foto, precum si o analiza mai atenta a piesei gasiti aici.

Mancarurile mele favorite

Daca tot m-am intors de la masa cu burta plina si pofta de scris de ce sa nu trec eu in revista un top 10 al mancarurilor mele favorite, acele "delicatesuri" pe care le-as papa oricand si oriunde, si care au acea calitate uimitoare de a-ti lasa gura apa imediat ce-ti amintesti ca sunt pe masa din bucatarie. Plus ca as putea folosi lista ca o eventuala carte de vizita pentru nevasta-mea. Cand va fi vremea... Deci Top 10 de-ti ploua-n gura:

- salata de vinete. Nu-mi placea in copilarie deloc dar noroc ca m-am destupat la minte si mi s-au maturizat papilele ca acum nu ma mai satur de ea. Cand face maica-mia chestia asta o simt de la etaj si-mi ghiortaie matzele de pofta. Pana la felul I eu deja m-am saturat cu multe felii unse cu salata gustoasa. Ah, si-mi place fara sau cu putina maioneza. Cine are stoc in congelator pentru la iarna :)) ?

- salata beoff. Alta chestie care ma face sa apreciez sarbatorile. Orice masa festiva are un platou dinasta de salata de beoff. Dementiala. singura problema e ca nu-mi place rece, ci asa mai dezmortita la temperatura camerei sau, ideal, imediat ce-o fost preparata si e inca un pic calduta de la cartofi, pui, morcovi etc. Stau prin bucatarie cand se prepara, asa fara o treaba anume, pandind momentul cand sa ma arunc pe ea. Tre sa-i iau fata lu taica-miu ca altfel nu mai pup. Asa, si asta sa fie cu maioneza din plin!

- supa de usturoi cu crutoane. Am mancat doar de doua ori in viata, in turele prin Cehia si Slovacia, dar o fost cea mai buna din supele lor. Cred ca-i ceva specialitate de pe-acolo. Pare saraca in compozitie, niste fiertura cu bucati micute de usturoi si parca niste fidea sau paste microscopice dar odata ce ti-ai bagat crutoanele in ea, alea se umfla si ai ce inghiti. Iar gustul, nu va zic. Daca aveti drum sau abilitati de gatit, sa ma luati cu voi ba!!

- ciorba de fasole. Asta-i ciorba mea preferata, as manca trei portii la o masa (dar manc doar doua ca ma satur cu paine), o iubesc din copilarie si nu mi-o imaginez decat cu sfecla rosie prin ea ca sa-i dea culoarea specifica. Neaparat de papat cu ceapa rosie! fuck, ce foame m-a luat.

- cartofi prajiti, sau pai, french fries, you name it! Astia or sa ma bage in mormant dar macar voi fi un om fericit. De obieci ii comand ca garnitura la o mortaciune dar eu ii manc si separat, gen main dish, cu cascaval ras peste si muult ketchup picant. V-am zis ca or sa ma omoare. Sunt ca si Coca Cola, ii comanzi fara sa-ti dai seama si dau dependenta.

- muschi de vita cu sos de piper verde. Asta e ceva mai fancy, am mancat de putine ori dar ce amintiri... De fiecare data intreb "Asa, si cum se face?" cu gandul ca ma duc acasa si-mi trag o portie doar pentru mine :)) Zau, sosul ala e genial, unt, piper verde, coniac, smantana - orgazm!!

- ardei umpluti. Eu nu ma prea omor dupa sarmale, eventual pe la vreo nunta, dar ardeii umpluti sunt slabiciunea voinicului. Nu exista moment cand sa fi refuzat vreodata imbucatirea lor. Poti sa ma trezesti la 4 dimineata si sa-mi zici ca ma asteapta pe aragaz doi ardei umpluti si stropiti cu smantana ca nu te-o blestema ca mi-ai intrerupt somnu'. Valabil si pentru ardeii copti si prajiti in ulei.

- ceafa la gratar. Mancarea barbateasca, specialitatea romanului iesit la iarba verde nedespartit de gratar si carbuni. Toti masculii tre sa stie sa-si prajeasca ceafa, nu la soare bre, pe gratar, sa arati nevestii cum te stii cu focu'. Nu-i asa de usor cum pare, ceafa tre sa iasa usor in sange, zemoasa si gustoasa nu o halca uscata si carbonizata la suprafata ori cruda in interior. E o arta fratilor. N-o sa uit cum faceam acu 2 ani cefe la gratar in seara de revelion pe ninsoare si -15 grade.

- omleta. Asta-i chestia default la barbat, basic skill-ul cu care vine din fabrica, atat de necesar pentru a supravietui pana in primul fastfood/restaurant. Fara pic de rautate barbatul e tot atat de prieten cu cartea de bucate pe cat iubeste femeia instalatul Windows-ului. Tocmai de aia daca e sa se priceapa la tigaie apoi stie sa faca o omleta de se linge pe buze. E cazul meu, cand ma trezesc dimineata visand la o omleta cu sunca, ceapa verde, branza mmm. Partea naspa e ca pute toata bucataria la final, dar ce conteaza, eu am razbit foamea pentru o ora si ceva.

- shaorma. Si daca tot am zis de fasfood, pai nu-i mancare ca shaorma. Meniul studentului grabit, doza de colesterol care pica numa bine dupa cateva beri la miezul noptii, acea delicatete de care tre sa profiti in tinerete pentru ca stii ca la batranete ti-o va interzice doctorul. Plus ca am eu chestie cu lipia aia, uneori o manc si goala. Ca fapt divers, mi-am tras si o shaorma home edition cu setarile de baza: piept de pui, varza si cartofi prajiti + sos de mujdei si a iesit perfect.

Gata, zece mancaruri preferate. Observati ca nici nu m-am bagat in deserturi ca alfel ieseam cu frisca la gura :)). Sau de mancarurile servite pe munte la foc de tabara (fasole la conserva, slanina prajita, frigarui cu surprize etc). Astea sun ocazii speciale si nu prea le repet odata intors la civilizatie. Shit, nici n-am crezut ca o sa-mi faca asa placere sa vorbesc despre mancare. Gata ma opresc. Luati-o ca leapsa sau cum vreti da ziceti-va poftele.

La portile Timisoarei

Mai in gluma mai in serios Alina ma intreaba cum as vrea sa arate Portile Timisoarei. Stiti voi, cele 11 cai de acces in urbea noastra. Pai raspunsul intr-o forma simplista ar fi "oricum, dar nu asa cum sunt acum"!! Eu nu circul prea des in afara orasului asa ca mi se intampla o data la cateva luni sa ies pe una din "porti" si  nici sa-mi dau seama c-am iesit. Cum bine ziceau niste straini, daca te zgaiesti la pancardele de pe marginea drumului la intrare in oras poti gandi ca intri intr-un SRL, sau o zona industriala, intrucat nu numai ca lipseste un "ceva" simbolic care sa iasa in fata si sa atraga atentia ca intri in mediul urban al unui municipiu de judet, dar nici macar pancardele cu numele nu sunt prea vizibile intre panourile cu reclame. Sau mai rau, intre copaci si boscheti. Nu ma indoiesc ca si edilii nostri au discutat problema asta dar e greu de priceput de ce nu s-a miscat nimic pana acum. Presupun ca nu e o problema de consens acolo. Asa ca, daca isi amintesc ca pe la inceputul anului se discuta de asta si a ramas in pom, sper sa faca ceva estetic si util, adica salubrizarea zonei adiacente soselelor si montarea unor panouri vizibile si mari cu ceva informatii despre oras ca populatia la ultimul recensamant (la 1 ianuarie 2009, avand 311.586 mii de locuitori e al doilea din tara), sau oras atestat documentar la 1212, primul oras liber de comunism etc. N-ar strica niste structuri solide din piatra sau otel sau amandoua, ceva sculptat acolo intr-o forma estetica care sa placa ochiului si sa aibe macar subtil legatura cu comunitatea. Si sa fie luminate pe timp de noaptea. Nu e obligatoriu pentru toate intrarile sa fie la fel, unele sunt mai importante decat altele, dar sa fie ceva. Si sa dispara "arcadele" alea metalice cu banere de firme care induc in eroare si mai rau, se pot prabusi de ruginite ce sunt.

Ashes and Snow

Daca as fi murit fara sa vad clipul asta, m-as fi considerat un om sarac. Cine ar fi crezut ca se poate face poezie din imagini. Gregory Colbert se numeste artistul iar filmarile lui m-au lasat mut. De urmarit in liniste. Vocile apartin lui Enrique Rocha, Ken Watanabe si Laurence Fishburne.

Later Edit: am vazut si documentarul din care face parte clipul. Poezie in miscare.

Si din nou...leapsa

Pop quiz de la catedra Cartitoiului. Nu-mi asum raspunderea pentru valabilitatea raspunsurilor:

1. Când ţi s-a întâmplat ca lecţiile de la cei vechi să contribuie la succesul tău?

Nu prea mi-am facut lectiile. Drept urmare si succesul se lasa asteptat.

2. Dacă ai putea invita un mare clasic la cină, cine ar fi şi de ce?

Alexandru cel Mare. Varste apropiate, ne place la amdoi vinul, si sunt sigur ca are o carca de povesti.

3. Cine-i cea mai influentă persoană din viaţa mea?

Eu sunt cam independent si capos de felul meu, iar daca ma influenteaza cineva n-as recunoaste in veci. Presupun ca seman cu tata.

4. Care-i ambiţia ta secretă?

Sa scriu o carte de 100 de pagini care sa se vanda ca painea calda.

5. Preţul gloriei?

Vanzarea sufletului?

6. Greci sau romani?

Pai latina mi-e mai familiara deci tre sa raman cu romanii.

Bula misoginului (11)

"Daca o femeie e urata, displace. Daca e frumoasa, place altora. Daca e bogata, e sarac barbatul. Daca e saraca, e greu de intretinut. Daca e desteapta, vrea sa conduca. Daca e proasta, nu se pricepe sa asculte."

Arthur von Hippel

Ps: asta suna cu o scuza gay...

Plai 2009: ziua doi

A doua zi, sambata, m-am dus si eu la Plai cu bitza. Nu puteam sa nu profit de vremea bunicica, nici calda-nici racoroasa, ca sa nu strabat orasul intr-un sprint pe doua roti. Am sosit pe la jumatatea recitalului celor de Christoph Auer Quartet, pe care i-am lasat sa-mi mangaie auzul in surdina in vreme ce eu ma delectam la Scart cu o bere bruneta. Am avut timp sa trag si o poza cu ei, ca sa nu uit ca am ajuns sa-i vad.

Despre Kaloome numai de bine. Am ascultat vreo juma' de ora rumba gitana catalana care a incins fetele la dans in dreapta scenei si mi-au placut suficient de mult cat sa ma duc in fata sa-i pozez. O trupa de muzicieni foarte talentati, vocea fetei remarcabila, instrumente foarte armonioase si spectacol. I-as mai fi ascultat dar foamea imi dadea ghes si nu puteam ignora gulasul ala traditional de la birtut.

Pe georgienii de la The Shin nu ii cunosteam deloc deci au fost o alta surpriza. Poate nu e chiar genul meu ceea ce canta ei (de fapt, nu-s deloc genul meu) dar nu m-au plictisit deloc, chiar i-am ascultat cu interes, uimit de abilitatile de percutionist ale lui Muki si de sunetele pe care le scotea nenea cu chitara. Parca era un mariachi cand ciupea corzile alea.

Pentru mine seara s-a incheiat cu Dobet Gnahore, cantareata si dansatoare din Coasta de Fildes si una din cele mai in voga voci din Africa. A fost senzationala. Pe langa ca are o voce excelenta si canta cu multa pasiune, pose si un trup de felina, antrenat in tot felul de miscari cu specific tribal, salturi si unduiri, ceva de speriat pentru un ochi neobisnuit ca al meu. Mai ca-mi era teama sa nu-si rupa ceva, desi o voce in cap imi soptea, "e ok, face chestia asta la mic-dejun". Surprinzatoare prin prezenta, cumunicativa cu auditoriul, folosind ba franceza ba engleza pentru a se exprima, plus ca o cantat in mai multe limbi africane (asta am citit in program, ca eu nu disting dialecte de-astea originare) despre probleme sociale, despre tara ei, etc. O fost foarte misto, ce mai, inca o editie reusita de Plai, cred ca peste nivelul celor anterioare.

Tipologia serialelor cu vampiri

- se ia o pustoaica ingenua, obligatoriu sa arate bine si care sa fi trecut printr-o tragedie care a marcat-o puternic.
- tipa trebuie sa aibe neaparat un frate derbedeu, ce joaca perfect in trilogia alcool-sex-droguri
- tipa sa aibe si o prietena cea mai buna, de preferat de-o alta culoare, si care sa posede ceva abilitati paranormale inexplicabile
- totul sa se petreca intr-un orasel micut inconjurat de paduri
- in orasel se intoarce (sau locuieste de mult timp) un vampir bun, care e un tip sensibil si politicos, nu bea sange si merge pe lumina
- vampirul bun evident ca se indragosteste fara speranta de fata ingenua si tot apare si dispare din calea ei cu diverse motive tampite (ti-am gasit jurnalul tine-l, te-ai impiedicat si eu eram pe aici etc)
- evident ca incep sa moara oameni (atacati de animale salbatice, gen) si vina pica pe vampirul bun care astfel descopera ca cineva ii sapa groapa(!)
- toti cei din jurul lor tre sa fie niste fotomodeli, tipele curvistine, iar baietii, fundasi sau betivani. nu exista nici un geek!
- episodul pilot trebuie sa para un videoclip cu ultimele hit-uri pe coloana sonora: Katy Perry, MGMT - Kids, The Raconteurs, Placebo, White Lies ca intr-un playlist de pe Guerila.

Ghiciti serialul? Nu, nu e Twilight The Series (doamne ajuta), dar tot la nivel de clasa 6-a se preteaza. E primul episod din Vampire Diaries. Eu unul cred ca raman la True Blood, care mi se pare ceva mai destupat si care a luat-o un pic pe alt drum. Nu cred ca mai am sange sa incep inca un serial fie el cu vampiri, werewolfi sau vrajitoare... Sunt deja suprasaturat. Plus ca luna asta revin din "vacanta" o gramada de seriale pe care le-am testat deja: Heroes, Californication, Dexter, Dollhouse sau Fringe.

Echilibristica

Intrebare: Cat poti merge pe bicicleta, noaptea, fara lumini si fara maini?
Raspuns: Pana iti taie calea masina politiei.

Plai 2009: prima zi

Deci, daca e sa ma mai mir de ce in weekend e asa pustie blogosfera, apai saptamana asta am un raspuns satisfacator. Lumea e la Plai si se distreaza bine. Sunt putine lucruri in Timisoara pe care sa le incadrezi la categoria "event" ca sa nu mai vorbesc de "festival". Am avut o prima editie de Timishorts, foarte incurajatoare, avem TMBase-ul in curand care e deja emblema in ce priveste muzica electronica din tara, mai avem cate o Serbare a Berii, care e si ea acolo necesara, mai se descarca omu de rand pe muzica semi-expirata. Mai vine cate un Festival de Teatru, Jazz, Opereta la liber sau cu plata, ca sa nu uitam ca exista si ele. Dar apoi vine Plai-ul. Pentru cine merge la Szigetfest, Plai-ul e cam ce inseamna scena World Music la unguri. Adica muzica din toate colturile pamantului, despre care nu stiai ca exista, muzicieni desavarsiti si foarte apreciati la ei acasa sau chiar peste hotare, ca lumea e larga. Si de patru ani incoace ei vin la Timisoara, de fapt Timisoara ii chema sa ne aduca muzica, arta si culturalizare!! Multa culturalizare. Eu m-am dus acum a treia oara la Plai.

Imi place Plai-ul pentru ca are o locatie misto: in aer liber, in cadrul verde al Muzeului Satului, printre gospodarii vechi romanesti, cu scena la 100 de metri de o biserica neagra de lemn, cu un "birtut" care serveste gulas si pui rotit la rotisor, cu bere ieftina si cocktailuri originale ca "Vaselina". E ca un sat al muzicii! Ma bucur ca e intr-un fel "nisat" pe un anume tip de public, din care lipsesc coke-rii si pisi-cile, betivii guralivi si jmecherii cu samanta de scandal. Cred ca sunt opriti la intrare de "security" sau s-or fi ratacit cu SUV-ul prin Padurea Verde in drum spre Plai, altfel nu-mi explic. Apoi, e fain la Plai pentru ca au indemnat lumea sa vina cu bicicletele si au pus la dispozitie multi suporti de legat bitzele. Si pentru ca au pus si transport gratis cu autobuzele din centru pana acolo si inapoi. Sau pentru ca au invitat si blogeri pe langa jurnalisti care pot spune comunitatii online ce si cum a fost. Ieri s-a desfasurat prima zi de Plai si a fost asa:

- l-am prins pe final pe Tomasz Bednarczyk, muzica lui mi-a parut ceva perfect de ascultat intr-o cafenea, chill-out atmosferic bun de savurat intr-un hamac.
- am ascultat-o pe  Sainkho Namtchylak cu neincredere la inceput dar apoi am fost cucerit. Are o voce extraordinara si muzica ei m-a surpins foarte placut. E ca un experiment de sunet, un cantec din gat, cu acorduri ciudate, ba creepy ba melodioase, cu incantatii budhiste, samanice, ce vreti voi dar pe ritmuri electronice care imi aminteau de Enigma.

- i-am vazut pe Farfarello cantand muzica instrumentala la vioara, chitara acustica si chitara bass. Manni Neumann, violonistul nebun (prin alura si fervoarea cu care scotea sunet din coardele viorii) a cantat demult demult cu Phoenix. Acum, de ce nu m-am nascut pe vremea lu tata? Deci, fara cuvinte, geniali.

- seara a incheiat-o Esma Redzepova cu muzica tiganeasca "macedoneasca". Atunci s-a pus si lumea pe dansat in fata scenei si a fost veselie chiar daca se simtea tristetea in muzica "tigancii din Skopje". A cantat alaturi de Ansamblul Teodosievski, si cu toata stima, tre sa spun ca anul trecut Fanfara Ciocarlia au fost mai tari. Bine, erau si mai multi.

Alarma de dimineata

Pentru ca mi-o placut asa mult clipul asta cu trezitul de dimineata il bag si eu aici. Nu de alta dar imi aminteste de niste prieteni de-ai mei cu 7 remindere si butoane de snooze! Btw, eu tocmai am ajuns acasa si acum ma culc. Deci zi usoara la servici!

Senzational!! Avem racheta!!

 

Dragi preteni, am trait s-o vedem si pe asta. Astia mai batrani un pic, care ne uitam la Racheta Alba pe singurul post de televiziune ceausist, am visat intotdeauna ca o sa zburam in Cosmos. Acum in sfarsit suntem aproape. Avem cu ce!! Asociaţia Română pentru Cosmonautică şi Aeronautică anunta ca va lansa in octombrie prima racheta romaneasca in spatiu. Racheta poarta numele Helen(!) si cantareste 1800 de kg. Cat un fulg, comparativ cu dracoveniile alea americane sau ruse. Si cum tot e criza Helen foloseste drept combustibil apa oxigenata (din 200 000 de sticlute ramase de la dna "doctor inginer" Helena) si va fi urcat in spatiu cu un balon :)) (pe nume Nicu). Bine, nu chiar pana in spatiu, doar pan' la jumatea drumului, ca de-acolo vantul si apa oxigenata vor face restul, desi eu am oaresce indoieli intrucat forma rachetei nu-i cea mai aerodinamica evar. Seamana cu un pion de sah (zic ei) sau cu un dildo futurist (zic eu) iar daca nu va zbura pana in cosmos, macar cand o sa cada, o sa se infiga bine de tot. No, aveti grija, zic, pe la inceputul lui octombrie sa va uitati bine pe cer cand iesiti din casa!

sursa poza

Cine cunoaste, (crede ce) stie

Ospatara: - Cu ce va servim?
O domnisoara: - O bere!
Ospatara: - De care?
O domnisoara: - Cum de care? Heineken!! Probably the best beer in the world!

Sindromul vezicii timide

I haz it! ... I think. Timiditatea urinarii nu e una din problemele social-medicale care sa umple paginile la fel ca o gripa porco-aviara pentru ca-i lipseste senzationalul. Ca urmare, primeste ceva spatiu de umplut in pagina 5 sau 15 la rubrica Sanatate. Acolo insa "specialistii" spun ca este ingrijoratoare si ca foarte multi evita sa vorbeasca despre aceasta problema. Tot ei spun ca ar trebui manifestata o mai mare deschidere fata de acest subiect, fata de aceasta "fobie secreta". Pai sa vorbim oameni buni.

Eu ma suspectez pe mine ca as "suferi" inconstient de o asemenea timiditate la nivel de vezica. Probabil ca ea are o minte a ei proprie (ca tot suntem acuzati ca gandim cu capu care nu trebe) si isi doreste o "eliberare" in natura, pe frunze uscate sau in straturile cu flori, in bataia vantului, pe malul raului sau cu pasarele ciripind vesele deasupra noastra, ceea ce mi se pare si normal de altfel. Dar, cum omul e un animal social prezent  mai mult prin baruri decat pe camp, ma trezesc deseori in ipostaza neplacuta de a ma alatura unui grup vesel in drum spre pisoar. Si atunci sa vezi munca de convingere, ca ea saraca e stresata, nu poate asa fara o ambianta potrivita. Toata galagia aia i se pare de prost gust, iar inghesuiala ii da o stare de claustrofobie. E clar ca vina ii apartine pentru ca din partea mea nu exista nici o jena. Mie nu mi-e teama ca vreun jet neastamparat ar devia in mod fatal spre mine sau ca al meu s-ar gandi nostalgic la o bataie cu apa si ar actiona ca o stropitoare. Nu, chiar deloc, e doar bere ce naiba. Nu mi-e nici rusine de priviri indiscrete sau remarci wtfomg, astea intaresc caracterul :)).

Ma enerveaza insa ca atunci cand ar exista toate conditiile pentru o eliberare linistita, adica o vezica plina plina, un trup relaxat de alcool si un pisoar alb stralucitor, mai tot timpul ajung sa termin ultimul. Cand sunt dezalcoolizat asa ceva nu se intampla deci ceva e pe dos. Poate ar trebui sa se numeasca sindromul vezicii bete. Am imbatat-o atat de tare ca ea saraca nu mai stie ce are de facut, cum sa porneasca mecanismul, sa ridice zagazul, sa dea drumu' la ecluza si sa ne desartam pacatele. Simplu, si-a pierdut abilitatea de a face un lucru simplu. Dar "expertii" nu sunt de acord. Ei spun ca "Fobia este provocată de un sentiment de vinovăţie, ruşine sau jenă în privinţa urinării în public." Daa, convenabil nu-i asa? Sa mergem cu totii la consiliere, impreuna cu vezicile nostre, desigur. Sa ne intindem pe canapele, sa luam vezica in mana si sa-i spunem ce simtim cu adevarat. Totul in cadrul unor grupuri de sprijin :). Se mai baga cineva? Hai, impartasiti-va fobia.

Le cafe pentru toata lumea

Pentru ca m-am trezit mai devreme ca voi ia poftiti de ascultati cea mai faina piesa despre cafegii!




via

Noutati in Blogger Editor!!

Bai de cand asteptam asta :D. In sfarsit s-au gandit corporatii de la Google sa imbunatateasca editorul de postari pentru Blogspot/Blogger. Cred ca noutatea e veche de vreo 2-3 saptamani, de cand Blogger a implinit 10 ani, dar eu abia acum mi-am aruncat ochii prin setari. Deci e acolo la Setari Generale o optiune de selectat folosirea editorului actualizat si acum ca mi-am bifat-o ma joc un pic cu ea. Deci:

- finally avem buton de strike ca sa taiem textul.

- avem butoane de Undo si Redo, doamne ajuta!

- pe langa culoarea textului putem schimba si culoarea fundalului din postare.

- fereastra de link are motor de verificare a valabilitatii linkului. cool nu-i asa? si optiune de adresa mail!

- marea imbunatatire e in ce priveste urcatul pozelor: s-a simplificat ferestra urmand ca dupa upload sa-ti apara un floating bar cu editor pentru dimensiuni si pozitie!! I love it! 

- la optiuni de publicare sunt niste setari privind interpretarea codului html care presupun ca-s utile!

This is me in my most egotistic way

Stiti, eu am o singura placere reala in lumea asta: sa-mi petrec timpul cu Ea; oricare ar fi Ea, fiinta speciala care ma face sa zambesc chiar si atunci cand ma gandesc numai un pic la ea. De la cafeaua bauta dimineata pe o terasa anonima pana la paharul de vin rosu demi-sec din cel mai afumat birt in care poposim la sfarsitul zilei, eu nu-mi imaginez un alt mod mai placut de a petrece aceste clipe decat cu Ea alaturi. In momentul in care cineva ca Ea imi patrunde in viata, ma transforma. Nu ma schimba fundamental, ci ma aduce la viata, imi capteaza interesul si mi se instaleaza apoi confortabil in cele mai intime ganduri. Si e minunat. In momentele acelea ma simt cel mai "Eu", spiritual, curtenitor, atent, un gentleman cum a visat mereu. Si oricat m-as amagi ca sunt asa doar pentru Ea, eu stiu adevarul - sunt un egoist sentimental. Caci fiecare gest frumos e nascut dintr-un subconstient viciat care are un singur tel: sa O conving cu orice pret ca sunt "baiat bun". Pentru ca atunci cand Ea va veni la mine cu fraza: "Stii, trebuie sa vorbim..." voi sta senin si nu voi avea nimic sa-mi reprosez, pentru ca, in sinea mea, voi sti ca n-am facut nimic care sa mi se poata imputa. S-apoi, ce-ar trebui, sa-mi blamez geamanul mai egocentric care-si ia masuri de prevedere pentru a nu-mi da motive de mea cupla in viitor? Deloc. Comportamentul meu pan' la final nu face vreun rau nimanui. Sau, poate, cine stie...imi face mie.

O a doua dovada a egoistului din pielea mea o vezi atunci cand incerc sa ma insinuez in viata Ei. Vreau sa fac parte din orice moment constient al ei, sa fiu o bucatica din fiecare maruntis care O inveseleste. Daca viata Ta ar fi o plaja nesfarsita eu as cauta sa fiu primul si ultimul fir de nisip care se vantura pe ea. Asa ca O urasc in mod stupid cand nu-mi raspunde la telefon, sau cand e prost dispusa, ori cand isi face programul fara sa m-anunte. Si, da, as vrea sa-I strig in fata cat ma enerveaza derapajele Ei dar strig in mine si nimic nu-mi trece de masca zambetului amar. Iar cand vine clipa in care tre' sa stam de vorba, ma vad pe mine intorcandu-i spatele satul de inca o discutie plina de clisee "tu esti ok dar eu am o problema" sau "e mai bine sa fim prieteni". Esti Tu prea lasa sau eu prea incisiv!? E asa de greu de priceput? Daca eu nu Te condamn pentru ca vrei doar atat, Tu de ce simti nevoia sa ma dispretuiesti pentru ca vreau mult mai mult? Da, atat de egoist sunt.

In al treilea rand, acest copil egoist ce zace-n mine nu se gandeste la Ea decat in numele propriilor nevoi. Nu-i pasa decat ca Ea ma face fericit, si nu gandeste vreo clipa daca eu o voi face fericita la randul meu. Va avea oricand un umar de sprijin sau o ureche atenta si va aprecia asta dar cand va astepta sa-i cer acelasi lucru nu se va-ntampla. Pentru ca tot ce ma priveste tin in mine si rar imi vor scapa mai mult decat banalitati, iar tot ce O priveste vreau sa stiu. Si se va mira cat de bun ascultator ii pot fi. Ha! Inc-o masca falsa. De fapt, ma satur repede sa-i ascult povestile tragice si puerile in care i-a fost inselata increderea de oameni dragi, dar le suport cu chip stoic si ingaduitor. E doar mila condescenta. Ia uita-te la mine si intreaba-te daca omul ce-l privesti merita sa-ti fie macar prieten. Judeca! Poate ca ai fi capabila sa-mi deconspiri subtilul sfetnic ce ne pierde si sa-l inchizi intr-o oglinda ca sa-si proiecteze falsitatea asupra-si pana s-ar schimonosi de uraciune. Dar nu, Tu nu privesti atat de adanc. Esti superficiala draga...

Te crezi neprihanita? O oaza de perfectiune si-nocenta? Sau, poate, esti doar mai abila decat mine in mascarea aparentei? Ia zi, Te joci si Tu cu dublul firii Tale si crezi ca ai talentul inzecit, o mostenire stramba de-a urmasei pogorate din Eva lui Adam? Nu voi sti niciodata...dar ce ma sperie mai tare nu e identitatea sufletului tau ci sansa ca acel Eu de care ti-am vorbit sa fie odata crunta realitate!!!

Femeia = Tarantula

Razbunarea barbatilor gandaci! Am stat si m-am gandit un pic cum am putea noi sa replicam in razboiul psihologic pe care Anda l-a declarat barbatilor, reducandu-i la stadiul de gandaci (insecte cauzatoare de fobii dragute) si in a caror "stropsire" cauta o placere nemeritata. Evident cu aceeasi arma. Repede mi-a picat fisa cand am cautat in natura o corespondenta similara pentru jumatatile nostre mai slabe (asta-i compliment, gen). De ce tarantula? Ei bine pentru ca e un paianjen (deci o fiinta cauzatoare de fobii, dar nu insecta) si apoi, pentru ca are COLTI!! Clar? Ok, sa continuam:

- tarantula are 8 picioare. Pai si femeia are 8 ... ceva. Daca nu va vine sa credeti imaginati-va scenariul urmator: vii beat acasa, esti vesel si guraliv, ea te astepta de 3 ore, se ridica in doua membre, pune alte doua in sold si in vreme ce gura tzaca-tzaca deodata zboara spre tine numai bibelouri, pahare, farfurii, flori uscate in ghivece si chiar un cutit de mici dimensiuni de parca are inca 4 membre sau chelicere (asta suna razboinic de aia il folosesc) care stateau ascunse.

- apoi tarantula e un paianjen paros! Asa. Ce stiti voi despr femei? Au par luuung si merg des la epilat si coafor - ergo, sunt foarte paroase. Si cum tarantulele naparlesc putem considera ca si femeile naparlesc organizat! O mica deosebire ar fi ca tarantulele sunt dragute asa paroase cum sunt, pe cand femeia neagra la subrat, pe brat, sau oriunde mai putin pe cap, e un film horror francez!

- tarantula este fragila, o simpla cadere ii poate provoca leziuni grave. Checked! "Au puiu ma doare ce ma strangi asa?" e textul lor favorit prin care sa-ti aminteasca cat sunt de delicate. Ca sa nu mai zic ca am informatii ca se invinetesc de la un bobarnac.

- o masa pe saptamana este suficienta pentru hrana tarantulei. Suna familiar? "- Hai draga manca si tu o shaorma cu mine. - Mno, las ca manc o salata si-mi ajunge pana maine!"

- tarantulele sunt animale friguroase. Apai de cate ori nu v-ati dat geaca jos de pe voi pentru a inveli dom'soara care nu s-a uitat la meteo si-a venit intr-o bluzita sexi? Pentru noi sufera, desigur... ca ei nu-i pasa cum arata..

- tarantulele sunt animale foarte, foarte curate. Nu suporta sa le faci tu ordine in cuib. Da si femeile sunt la fel! Adica curate. Sau majoritatea cel putin. Plus ca exista niste dubii legate de eliminarea excrementelor... mituri urbane cu aroma de levantica si aloe vera! Cat priveste ordinea din cuib, "asta numesti tu ordine!?" spune totul!

- tarantula are un simt foarte dezvoltat, nimic nu-i scapa! Well goddammit!!! Ain't that a fact!?

- Toate tarantulele au COLTI si sunt VENINOASE!!! Nu aplica venin decat in cazuri rare dar se poate lasa cu soc anafilactic! Totusi, specialistii spun cu certitudine ca nu te poate omori! Well, se banuie ca femeia te poate baga si-n mormant, dar tre' sa recunosc ca uneori muscatura ei ofera si placere.

Acum printeselor, nu va zburliti perii la mine ca io-s alergic de felul meu si singurii mei tovarasi sunt acarienii... gandaci adevarati!

photo source

Parov Stelar la Timisoara

Pe pagina lor de myspace The Note-ul figureaza ca un popas in drumul acestei trupe de jazz electro si pe mine ma bucura peste masura. In 29 septembrie vin la Timisoara. Sper sa se concretizeze.

via

De ce ne pisam pe ziduri?

E o placere nedeslusita in hotararea unui barbat de a urina pe zidul unei case, biserici, cimitir ori alta suprafata construita in sens vertical dupa metoda caramida peste caramida. Strange din dinti, mareste pasul, nu vede nimic in jur, nu saluta, merge ciudat - omul se tine! Dar cand ajunge in dreptul unui zid, lung si intunecat, nu conteaza daca-i tencuit sau nu, uita ca mai are cateva sute de metri pana la o buda normala si o face. V-ati intrebat vreodata de ce? Va spun eu:

- ei bine pentru ca putem, de aia; si e ultimul loc unde ELE nu pot ajunge; ele fac pipi pe asfalt, in iarba, pe nisip, pe papucii iubitului cand sta de sase, chiar si chiuveta ne-au luat-o (am vazut poze) dar zidul e al nostru, prieteni. Daca nu cumva e vreo contorsionista prin preajma.

- pentru ca e indicat; zidul iti ofera pe langa un loc dosnic si un loc de sprijin atunci cand esti certat cu echilibrul pentru ca ai iubit prea mult sticla. zidul nu te lasa la greu.

- pentru ca e necesar; zidul iti ofera protectie pentru noptile cand ai vant din fata, teribila situatie care lasa urme urate pe pantaloni sau pe papuci insa usor de evitat in compania unui zid mai inalt ca tine.

- pentru ca ne place; nu e o rusine sa recunosti ca iti place sa-ti scrii numele pe ziduri; e si asta o forma de arta, la fel ca scrisul din toaleta - un fel de marcare a teritoriului.

- pentru ca e ilegal; toata lumea are o doza de insubordonare in sange si cand legea spune ca urinatul in public e interzis iti vine sa te pisi pe ea; sincer. apoi, o amenda pentru urinat public pe zidurile cetatii nu se compara cu una de la RATT sau radar; astea-s mizilicuri pe cand prima e un manifest revolutionar, un act de fronda!

Blogurile de aur!! Live.

Fac ce fac blogerii astia si nu mai prididesc cu lauda reciproca, nu-i asa? Ce oameni faini :)) Nu stiu de la cine a inceput treaba asta insa adevarul e ca am primit si eu trei "statuete" de la niste blogeri dragi - Tomata, Nebuloasa si Sirb - pe care ii banuiam ca ma citesc frecvent dar nu-i credeam asa sentimentali. Le sunt recunoscator pentru apreciere si pentru ca mi-au gadilat orgoliul, sper sa nu-i dezamagesc, si ma apuc in continuare sa dau cu globuri de aur in blogeri. Pana nu se fura premiile.

Krossfire - scrie rar dar foarte bine, articole lungi ca niste mici eseuri, pe subiecte bine tintite si excelent argumentate; il invidiez sincer pentru claritatea cu care le asterne pe hartie.

Cititor SF - sursa perfecta pentru recenzii si cronici de literatura SF, e un blog comun facut din pasiune, de oameni cu un hobby comun - acela de a "devora" carti!

Cer de Opiu - sensibila, melancolica, frustrata, ratacita si Varsatoare ca mine, plus indragostita de Eternal Sunshine of a Spotless Mind e fata asta din Cluj. Simte multe si le simte puternic si le scrie frumos iar eu nu pot decat sa-mi imaginez despre ce e vorba in bucatica ei de text.

Ily - pentru ca scrie foarte amuzant si are o tona de issues despre care sa opineze. Numa de-ar scrie mai mult, dar probabil ca are si ea o viata sociala.

OviSirb - pentru ca-l citesc de cand era atatica si nu m-am saturat de poantele lui cu cacat. Ceea ce-i mare lucru. Probabil ca textele alea romantice ale lui mai spala greata. Glumesc. Adevarul e ca imi pare cel mai entuziast blogar pe care-l cunosc si entuziasmul lui e contagios.

Cami - o citesc de 2 ani cred si intotdeauna mi-a placut felul cum le aseaza in pagina. N-am fost intotdeauna de acord cu ce zice, dar modul cum o face imi e suficient pentru ca s-o felicit.

Nebuloasa - femeia de cariera pe care o admir cel mai mult pentru ca e si om. Simte si traieste bucurii si tristeti, le asterne cu talent in vazul nostru, are principii si convingeri dar stie cum sa fie ingaduitoare. Intr-un fel, e ca o mama, dar o mama cool :D

RaduS - desi s-a lasat de sportul asta in ultima vreme, nu pot uita ca era un timp cand simpla citire a unui articol de-al sau starnea in mine spiritul cetatenesc.

Tomata cu scufiţă - ea zice ca sunt varianta masculina a blogului dansei. As contrazice-o un pic intrucat eu scriu despre mai putine carti decat dansa iar singura expozitie a mea - cea cu burice - a fost un fiasco! Iar daca blogul ei ar fi varianta feminina a subsemnatului probabil ar fi ceva mai melancolic. Oricum cand e vorba de calatorii, acolo ne lasam pe povestit amandoi.

Deceblog - pentru ca se pricepe foarte bine la ce face si e cel mai "traficat" timisorean. Chiar daca nu ti-ar placea cum scrie, tot ar trebui sa-i dai credit pentru realizare. Dar mie imi place cum scrie, chiar si cand o da cu posturi tehnice din care nu pricep o boaba. Oricum sunt si alea utile. Are insa si o doza de sentimentalism, de regula cand e indragostit oleaca, si atunci nu se mai cenzureaza. Acolo se vede scoala.

Dojoblog - din aceleasi motive ca si pe Dan - se pricepe la ce face! Om de media, priceputa in online, ne poate fi profesor fiecaruia si apoi are o "limbarnita" fata ceva de speriat :). Chiar daca sunt uneori descurajante din cauza lungimii, posturile ei sunt crampeie de realitate cotidiana sub forma de dus rece.

La categoria mea preferata - film - am grupat mai multi fani:
Movieaddicted - daca nu credeti ca se poate mai obsedat decat mine, cititi-o pe ea.
Zeemovies - blog de cinefili, care fac ce facem si noi pe Marele Ecran, adica scriu despre ce vad si recomanda. Nu e competitie, e pasiune.

Acum, zau ca au ramas multi pe dinafara, eu citesc vreo 80 de regula, iar asta inseamna ca imi plac, dar eu i-am "premiat" asa fictiv doar pe cei care au luat blogingul in serios si scriu/au scris regulat.

Daca pica net-ul [Leapsa]

Moroi zice: "Să presupunem că de mâine apare un mega-super-hiper virus şi fute toate servărele din lume. Să presupunem că în lume nu va mai "egzista" internet. Ce aţi face?" Pai sa vedem:

1. eu cand pica netul ma enervez, dar in sensul ca ma ia cu calduri si injuraturi, apoi trag aer si ma ventilez, pun mana pe telefon si-mi sun "provaiderul". Adica pe un prieten din copilarie care si-a facut retea si-mi da interneti. El imi zice ca e de la switch, router, prostii d'astea la care eu nu ma pricep si ca va reseta, sa vada etc.

2. dupa ce am asteptat cateva ore sa reseteze, il sun iar si aflu ca e un bai mare peste capu lui. Ok, m-am resemnat.

3. deci n-am net asa ca pot sa-mi continui viata. am o groaza de filme pe comp care asteapta vizionare. Ma enervez dupa fiecare film pentru ca n-am net ca sa le dau nota pe imdb, cinemarx, etc si sa scriu pe Marele Ecran de ele. Life just sucks!

4. am terminat cu filmele intr-un maraton de 7 zile si 7 nopti si netul tot nu a venit. Minunat, pot sa mai si citesc o carte fara sa ma intrerupa vreun "guraliv" pe mess sau twitter. Poate ca e ceva bun in deconectarea asta.

5. dupa alte 7 zile ies din casa si pun mana pe un ziar, Adevarul de seara, ca e gratuit. Aflu astfel ca s-au terminat alegerile si ca intram in iarna. O sa fie naspa de tot, s-a dublat gazul si curentu', s-au ieftinit cutitele de inox, briscele Victorinox si lamele de unica folosinta. De mancare nu se zice nimic.

6. la lucru nu am mai mers pentru ca fara net nu mai aveam nici noi clienti, plus ca afacerile stagnau, asa ca ne-am luat concediu.

7. mi-am sunat prietenii si cititorii mai apropiati sa-i intreb daca au ceva de comentat la blog. Nu, n-au nimic de spus, le pare rau.

8. m-am dus la librarie si mi-am luat un carnet de-ala ieftin si niste indigo si mi-am scris primul post offline pe care l-am pus apoi in cutiile postale de la doua scari de bloc. Acum astept postasul sa-mi aduca comentariile.

Dora si Raka voi ce faceti daca "mor" internetii?

Contraste

Mie imi plac bibliotecile. Nu doar pentru utilitatea lor ci si pentru felul in care arata. Mii si mii de carti frumos aranjate si puse permanent la dispozitia mintilor flamande de cunoastere. Cu toate astea n-am resuit sa pun piciorul intr-una atat de uimitoare ca cele de mai jos. Le-am gasit aici si ... n-am cuvinte. Cum naiba reusesc altii?

Real Gabinete Portugues De Leitura, Rio De Janeiro, Brazil

Trinity College LIbrary, AKA, The Long Room, Dublin, Ireland

George Peabody Library, Baltimore, Maryland, USA

Pentru contrast avem mai jos Biblioteca Nationala, incepura in '86, sistata dupa Revolutie, acum din nou in proiect de refacere/modernizare. Credeti c-o sa traim sa intram in ea ca sa citim un rand de literatura?