07 martie 2013

24 de ore de inot in obscuritate

Din ce in ce mai des mi se intampla sa nu pot sa-mi explic niste lucruri. Azi e vorba de lipsa de interes a publicului, mediei sau cui vreti voi fata de o idee care daca stai putin si-o gandesti e de un potential interesant. Un club de inot din Timisoara organizeaza un maraton de inot. Nu un maraton de urmarit seriale, baut bere sau mancat chipsuri (nu ca as avea ceva impotriva unor asemenea activitati). Un maraton ce presupune oaresce efort fizic si pregatire si care celebreaza taria fizica si mentala a omului. Asta, pe langa faptul ca indeamna la o activitate sportiva cu impact vizibil in mentinerea tonusului muscular sau in dezvoltarea armonioasa a trupurilor in crestere.

Deci, niste oameni se pregatesc sa inoate - in echipa - 24 de ore. Dupa cum e organizat concursul (anul asta ajuns la a doua editie) daca echipa are 8 oameni ar veni pentru fiecare din ei o repriza de jumate de ora la fiecare 4 ore. Nu e usor deloc. De fapt e foarte dificil. Vorbind aseara cu un prieten care a participat anul trecut, omul fiind inotator cu diplome si medalii, competitia te darama fizic. E epuizanta. Iar cei care o termina, indiferent de locul pe care se afla, sunt demni de aplauze. La fel ca dupa un maraton de alergat, unde participarea e mai importanta decat finishul.

Si acum revin la ceea ce ma framanta. Se pare ca un asemenea eveniment nu preocupa pe nimeni in afara de cei care il organizeaza, in speta Clubul de inot Masters Timisoara, o organizatie non-profit. Daca arunc un ochi spre comunicatele de presa publicate in 2012, ele au trecut aproape invizibile in online. Nici un like, nici un twit, nici o postare de blog. Articolul de pe tion are 10 recomandari pe facebook. Atat. Anul asta nu gasesti nici o prezenta in presa desi inscrierile au inceput iar maratonul are loc in 23-24 martie. Din interior mi s-a spus ca nu li se publica comunicatul de presa... Habar n-am daca chiar asa stau lucrurile. Poate presa e mai inceata cu stirile care nu sunt breaking sau nu contin nume de notorietate. Dar publicul? Daca poate iubi alergatura si mersul cu bicicleta, nu poate indragi si inotul?

Despre sponsori ce sa zic.. premiile au constat in diplome anul trecut. Cand ma gandesc cate lucruri fara substanta sunt bugetate in orasul asta, cate parteneriate se incheie cu o simpla strangere de mana, fara a putea cuantifica avantajele de pe urma lor. Chiar atat de banal ni se pare efortul fizic al unor sportivi de a-si depasi limitele, de a oferi exemple de tarie psihica si spirit competitional. Refuz sa cred ca sunt singurul care vede un potential latent in aceasta chestie. Refuz sa cred ca un sponsor (magazine sportive, producatori de bauturi racoritoare, corporatii de IT-isti care-si trimit oricum angajatii sa faca fitness) n-are 100 de lei si dorinta sa-si asocieze brandul cu un eveniment sportiv atat de inedit ca un maraton de 24 de ore de inot.. E absurd... Dar, probabil, absurdul e deja parte din cotidian..

2 comentarii:

Comentezi?