31 august 2012

Poezie pentru sanatate

Nu stiu voi dar eu as da 15 lei sa citesc poeziile lui Daniel D. Marin. Sau mai mult. Omul isi vinde cartile pe net, in format electronic, pentru ca are nevoie de bani de operatie. Nu cere pomana, e un troc simplu si pragmatic. Poezie pentru sanatate. Genul asta de disperare ma tulbura. Uitati o mostra de versuri mai jos:


un corb se aşeză pe trupul ei.

îl urmăream. cu cât se apropia de ea

penele îi creşteau

peste măsură şi aplecat peste trupul ei părea

că o strânge încet cu aripile negre


corbul o strângea. era o îmbrăţişare lentă

nesfârşită însă mă intriga trupul ei inert. rochia

roşie îi alunecă de pe sâni. avea pielea albă

aproape transparentă. îi vedeam venele

încordate. îi simţeam respiraţia

în pieptul meu. aripile corbului pe mine

mă îmbrăţişau acum. priveam luna înălţându-se

printre copaci şi trupul ei gol

am alunecat cu teamă înlăuntrul ei

şi i-am putut privi inima.


bătea imperceptibil

neregulat. am strâns-o într-un pumn

şi am fugit. am deschis pumnul

şi inima s-a ridicat încet plutind

luminându-mă. atunci corbul

îmi acoperi repede ochii cu aripile lui grele.


Un corb din volumul L-am luat deoparte şi i-am spus, Ed. Brumar, 2009 

29 august 2012

Henry Miller despre altruism

nu-s intru totul de acord cu omul asta dar chiar imi place argumentatia lui.

For me it is no problem to depend on others. I am always curious to see how far people will go, how big a test one can put them to. (pentru mine e chiar invers, sunt mai degraba interesat de cat de departe pot merge in "oferta", cat de dur pot fi testat)

Certainly there are humiliations involved, but aren’t these humiliations due rather to our limitations? (foarte adevarat) Isn’t it merely our pride which suffers? It’s only when we demand that we are hurt. I, who have been helped so much by others, I ought to know something of the duties of the receiver. It’s so much easier to be on the giving side. (really?) To receive is much harder — one actually has to be more delicate, if I may say so. One has to help people to be more generous. (haha, vorbeste ca o gazda la o strangere de fonduri. sau un adevarat crestin). By receiving from others, by letting them help you, you really aid them to become bigger, more generous, more magnanimous. You do them a service.

And then finally, no one likes to do either one or the other alone. We all try to give and take, to the best of our powers. It’s only because giving is so much associated with material things that receiving looks bad.
(intr-adevar, totul parca s-ar reduce la bani si la sentimentul de ramas dator) It would be a terrible calamity for the world if we eliminated the beggar. The beggar is just as important in the scheme of things as the giver. If begging were ever eliminated God help us if there should no longer be a need to appeal to some other human being, to make him give of his riches. Of what good abundance then? Must we not become strong in order to help, rich in order to give and so on? How will these fundamental aspects of life ever change?

Letters of Anaïs Nin and Henry Miller, 1932-1953

27 august 2012

Inima intunericului


- Am gasit-o..
- Hmm? Ce anume?
- ...Sau mai degraba, am simtit-o...
- Ce?
- Stii, despre ce vorbeam noi.. inima intunericului..
- Da... Si? Unde e?
- Pai, o sa razi, da nu-i unde ma asteptam...
- Dar?
- E in stomac... sau pe-acolo. Se casca asa ca un gol in tine, de simti ca o sa lesini... E atat de brusc momentul.. E ca privitul intr-un hau adanc, o gaura in intuneric pe care-o simti ca te va inghiti curand. Te infiori de parca sufletul te-ar fi parasit pentru o clipa disparand intr-un vid inghetat si-apoi s-ar fi intors la loc in tine plin de turturi reci. 
- Ca o ameteala?
- Nu, ca o senzatie de prea mare claritate. Si ce te mai arde! In scurta vreme golul devine ca un carbune incins care-ti prajeste intestinele fara a te vatama in vreun fel... Apoi dintr-odata focul sau creste miraculos, hranindu-se parca cu emotiile, frica si sangele rau pe care ti-l faci, pana devine aidoma unui ghem de serpi incolaciti in spatele buricului. Un ghem cat pumnul de mare si de strans, de serpi negri si alunecosi care colcaie si se framanta in burta ta, scuipand venin si facandu-te sa te-nfiori de raceala lor.
- Teribil...
- Si cel mai groaznic lucru e ca simti cum din ghem se desprind parca pui infernali ce urca slinos spre pieptul tau ca sa-ti insface inima. Iar cand primii colti otravitori se infig in ea, o greata imensa te loveste iar capul incepe sa-ti zvacneasca. Dar nu dureaza mult. E ca o paralizie a simturilor... Singura care ramane e arsura vie din stomac, ce creste din ce in ce mai mare, de-o simti ca te devoreaza pe interior si e gata sa te absoarba in inima ei intunecata. Dar, poate cel mai straniu lucru dintre toate, e ca dintr-odata iti vine sa zambesti... Dar nu de bucurie sau de incantare... Zambesti pentru ca, abia atunci realizezi ca toata fierberea asta nu poarta decat un singur nume.
- Care?
- Gelozie. Inima detestabila a intunericului din noi si copila retardata a orgoliului personal. Slujnica sardonica a amorului, sora ne...
- Ah... iar la subiectul asta ajungem...
- Sincer, nu m-as fi gandit daca-ai fi raspuns la telefon de prima oara...

25 august 2012

Într-o noapte


Într-o noapte,
pe când aerul stătut şi încins de arşiţa zilei
punea stăpânire pe noi,
răpindu-ne mari picături de sudoare,
şi-n timp ce tăcerea ce ne zidea împrejur se-nchina doar celor două suflări
care ritmic oftau,
te-am vegheat.
dormeai,
aşa cum mi-am imaginat întotdeauna că dorm prinţesele,
fără o singură umbră pe chip şi adânc suspendată în vis,
mirosind uşor a femeie şi-a flori.
subjugat, te-am privit astfel o vreme;
iar când zorii au intrat
peste noi,
luminându-ţi trupul şi chipul plăpând,
ţi-am numărat, fir cu fir, nisipul din păr...

foto.

24 august 2012

Romanul romanesc al anului 2011

Uite chestia asta imi place. O asociatie culturala - Asociatia Casa de Cultura - s-a gandit sa analizeze romanele lansate la noi in 2011 si sa il premieze pe cel mai reusit cu o suma de bani deloc mica: 10.000 de euro. Premiul literar 'Augustin Fratila' e sustinut si de Editura All si va fi acordat la capatul unei proceduri care implica atat critici literari cat si bloggeri, o alaturare interesanta de puteri decizionale. Juriul profesionist format din criticii Alex Ştefănescu, Dan C. Mihăilescu şi Daniel Cristea-Enache va selecta 5 finalisti pana pe 8 octombrie iar apoi va veni randul celor 20 de bloggeri (desi pe site sunt deocamdata doar 14 din ei) sa citeasca romanele pana pe 2 noiembrie si sa acorde un punctaj fiecaruia astfel incat la final sa apara un castigator. Corina e si ea in juriul bloggerilor, ceea ce ne bucura. Ceilalti jurati sunt fie autori de bloguri literare fie bloggeri foarte vizibili si implicati in tot ce misca prin online si sustinand indeosebi cultura. Sper sa aibe timp suficient sa citeasca finalistii. 5 romane in 3 saptamani e ceva...

Ultima sufocare

Vezi tu, sufocarea e o chestiune de perspectiva. Teoretic, ne putem sufoca si unul si celalalt intre oricare doua respiratii. In fiecare moment al existentei noastre, din clipa in care expiram si pana in cea in care inspiram, ne aflam intr-o stare de virtuala sufocare. In aceste scurte rastimpuri avem suficient aer pentru cateva minute. Atat. Un minim garantat de unu, doua, trei-patru minute, depinzand de cat de fumatori sau astmatici suntem. Ce nu avem insa e promisiunea urmatoarei guri de aer. Ea sta in mainile celui care a inventat acest ingenios si regulat mecanism al rasuflarii. Ne bazam ca mesterul a stiut ce face si nu vom intampina niscai convulsii. Dar nu avem o certitudine. Poate ca, la un moment dat, a fost distras si el de-o aparitie cu chip angelic si-a uitat sa intinda cum trebuie un muschi, un nerv atunci cand ne-a plamadit. Cine stie, poate e doar un miracol faptul ca nu ne sufocam definitiv la fiecare 2 secunde, de vreme ce fiecare noua expiratie parca e un inceput firav de moarte. Deci nu-mi spune mie ca, daca vin 2 centimetri mai incoace, te sufoc... cand, practic, ne putem sfarsi in orice clipa.


21 august 2012

Stapanind locuri imaginare

cum ne mai amagim ca umplem unii intr-altii goluri abisale cu fiinta noastra. si cata nevoie mai avem sa-i exploram pe ceilalti ca pe niste pesteri nedeslusite, asmutind focuri in cele mai intunecate unghere si gandind ca noi suntem cei ce intretin caldura. ori sa ni-i imaginam sub forma unor piese dintr-un gigantic puzzle tridimensional in scobiturile caruia, alergand sa ne cuibarim mangaierile necautate, ne impaunam apoi cu edificiul ca niste rasfatate chei de bolta. dar ce facem cand vedem ca pesterile acelea nu sunt sculptate de suvoaie de lacrimi amare ci sunt doar proiectii inselatoare ale propriei noastre cochilii? atunci focurile aprinse nu fac decat s-o arda pe ea din interior, mocnind cu unul dintre noi la piept, taciune inclestat in pumn visand ca e o perla.... iar cand cheia boltii noastre, ca orice piesa dintr-un puzzle de carton vopsit, se va indoi sub greutatea propriei masluiri, cazand franta intre ruinele unui castel de joc demult hulit, pe cine vom mai invinui? pe Marele Arhitect al Amagirilor Sentimentale? pe Zidarul Temperamentelor Schimbatoare? oare nu ocupam noi doar niste locuri imaginare in sufletele celorlalti... pretinzand... sperand ca suntem chiar esentiali? ce facem cand ne trezim si aflam ca singuri am tesut vesminte calde si singuri ne-am imbrobodit? rupem urzeala? distrugem coconul imaginar rontaind ca niste omizi bete panza la care, inconstienti, am trudit? oare chiar ne vom visa de-a pururi fluturi metamorfozati printre viscere de fecioare? si-n veci ne vom trezi exact in pragul marii transfigurari, lipsiti a nu-stiu-cata oara de perechile de aripi?
poate ca, intr-adevar, avem nevoie de cineva care sa ne salvaze si de noi insine... cine stie?

19 august 2012

17 august 2012

Self-reflection is key for personal change

cand ai multumit ultima oara pentru decenta? cand te-a miscat ultima oara bunul simt al cuiva? cand ai admirat ultima data un om pentru toleranta si rabdarea de care dadea dovada, in loc sa-l consideri un fraier sau un ciudat? ai avut vreodata o clipa in care sa te opresti din gandit ca sa remarci linistea din jurul tau? si ai rezistat impulsului de a sparge acea liniste intr-un mod brutal? cat de des rasplatesti disponibilitatea altora? ai atata aroganta incat sa crezi ca ti se cuvine de drept? cand ti-ai cerut scuze ultima oara doar ca sa aplanezi un conflict sau ca sa nu ranesti orgolii mai fragile? crezi ca asta e un semn de slabiciune? crezi ca opusul e o dovada de forta sau superioritate morala? ce face un om sa fie om daca nu controlul asupra impulsurilor, toleranta si compasiunea? ce face un om sa fie diferit de alti oameni daca nu diversitatea motivatiilor subconstiente ale deciziilor pe care le ia? iti permiti sa ai incredere in oameni noi? dar lor le starnesti aceeasi incredere? cat la suta din afectiunea primita restitui? cat de importanta este fidelitatea in fata pricipiilor tale personale? dar cat de greu e sa-ti invingi teama de ridicol? ai luat apararea cuiva in absenta sa? cum te-a facut asta sa te simti? te trezesti vreodata ca analizezi prea mult o anumita persoana? sau ca rationalizezi prea mult o situatie tulbure? poate ar trebui sa te opresti. ratiunea are si ea dreptul de a fi naiva si sentimentala, chiar siropoasa, din cand in cand... ia o pauza.

i can see the weather changing you...

16 august 2012

Ray Bradbury - Fahrenheit 451


“Exista mai multe feluri de a arde o carte. Lumea e plina de oameni care o colinda tinand in mana chibrituri aprinse. Orice minoritate, baptisti, unitarieni, irlandezi, italieni, octogenari, budisti, sionisti, adventisti de ziua a saptea, feministi, republicani, protestanti, crede ca are vointa, dreptul, datoria de a stropi cu petrol si de a aprinde torta. Orice editor sarac cu duhul, care se considera sursa unei literaturi nedospite, terciuite si insipide, isi linge ghilotina, gata sa sara la gatul autorului care ar indrazni sa ridice putin glasul sau sa scrie peste nivelui unei poezii de gradinita.” 


Asta scrie Ray Bradbury in coda atasata multi ani mai tarziu romanului sau de debut, Fahrenheit 451, in urma mesajelor si scrisorilor primite de-a lungul timpului in care i se solicitau sau sugerau diferite modificari ale povestirilor deja publicate. Si este ironic pentru ca tocmai in Fahrenheit 451 -o distopie esentiala a secolului XX- viitorul sumbru in care cartile si cultura scrisa au fost ingenuncheate si inlocuite cu avalansa divertismentului televizat se datoreaza, indeobste, aceleiasi dorinte de a taia, condensa si uniformiza continutul astfel incat sa nu starneasca disensiuni intre oamenii de conditii diferite. “Toata lumea sa fie fericita”. Dar cu ce pret?

Doua personaje sunt cheie in acest roman. Primul este Guy Montag, un pompier desensibilizat care-si indeplineste metodic sarcina de ardere pe loc a tuturor cartilor descoperite impreuna cu casele in care erau ascunse si, uneori, chiar cu proprietarii acestora. Intr-una din seri e acostat de o vecina, Clarisse, o fata tanara de 17 ani care are o comportament total neobisnuit. Se plimba prin ploaie, miroase papadii, pune o groaza de intrebari ciudate ca “esti fericit?” sau “esti indragostit?”, lucruri care-l fac incet-incet pe Montag sa-si evalueze viata personala si s-o descopere complet lipsita de sens. O slujba ce presupune distrugere si o nevasta care petrece ore intregi intre “peretii vorbitori” (metafora pentru un sistem TV interactiv) nu e un ideal de fericire. Trebuie sa fie mai mult.

Curand fata dispare misterios iar Montag are un soc profesional cand trebuie sa incendieze o batrana ce-si apara cu ardoare biblioteca confiscata. Incepe sa-si puna intrebarea fireasca: ce se poate ascunde intr-o carte astfel incat sa fie atat de pretuite de oameni? Dosind cateva volume confiscate si citind pe ascuns din ele Montag realizeaza ca in spatele unei carti a stat un om care si-a dedicat poate intreaga viata pentru a lasa ceva in urma lui. 

E momentul cand intra in scena al doilea personaj cheie, Beatty, comandantul pompierilor. Acesta e un tip care poseda nu doar cunostintele din cartile pe care Montag le arde dar si care a decis la un moment dat ca toata intelepciunea aceea e inutila si face mai mult rau societatii. “Nu nascuti liberi si egali, ci facuti sa fim egali. Fiecare om trebuie sa fie imaginea celorlalti; atunci toti sunt fericiti pentru ca nu exista piscuri care sa-i infricoseze sau cu care sa se compare. O carte este o arma incarcata in mainile vecinului de alaturi.” Cand il confrunta pe Montag, Beatty face dovada unui avocat al diavolului extrem de articulat, care adora sa-l umileasca aruncandu-i in fata citate din clasici. Deviza sa “Arde tot. Arde orice. Focul e stralucitor si curat.” poarta haina unei manii a purificarii.

Citind cartea lui Bradbury la 2 luni de la moartea sa (avea 91 de ani) dar la aproape 60 de ani de la publicarea ei, am sentimentul ciudat ca daca forta cenzurii a ramas inapta in fata digresiunilor autorilor moderni, evolutia tehnologica si industria divertismentului facil si manipulator de minti plictisite are o sansa reala sa faca literatura desueta pentru o mare parte din oameni. Totusi, un lucru Bradbury nu l-a putut prevedea: internetul si digitalizarea informatiei scrise. Practic, la ora actuala, orice carte scrisa vreodata devine virtual indestructibila, afara de ipoteza apocaliptica in care nu doar cartile, dar si noi, vom arde in flacari. Atunci vom intelege poate sensul frazei: 

“Adevarata frumusete a focului consta in faptul ca distruge raspunderea si consecintele.”

Jumatati de paturi goale

jumatatea patului tau
este mai mare decat jumatatea patului meu.
in fapt,
jumatatea patului meu are lipsa
exact dimensiunea corpului tau
din care m-ai exilat.

jumatatea sufletului meu
este mai mare decat jumatatea sufletului tau.
asta pentru ca,
intr-un moment de neatentie,
jumatatea sufletului meu s-a infruptat
din jumatatea sufletului tau.
si ai uitat.

jumatatea mea de plaja
e mai ingusta deca jumatatea ta de plaja.
din cauza valurilor agitate ce o bat necontenit,
sorbindu-i cu pofta nisipul.

iar jumatatea mea de bere
e mai tot timpul in urma jumatatii tale de bere.
probabil pentru ca,
atunci cand bem,
imi pierd incet, incet, simtul echitatii,
poftind la jumatatea ta.

din aceste motive si, probabil, din multe altele,
jumatatile noastre nu se pot alinia intr-un intreg
niciodata...

15 august 2012

Mic dejun la capatul lumii

Cel mai apropiat capat de lume e la 900 de km departare. Sfantu Gheorghe. Delta. O palma de nisip pe malul Dunarii. Dincolo de ea e doar o plaja virgina si-o intindere de apa. Pare nesfarsita. Eterna. In centru e primaria, portul, scoala, birtul si magazinul comunal. Acum, supermarket. Avantajul de a sta in centru inseamna 2 minute pana la terasa birtului pentru o cafea. Dezavantajul inseamna juma’ de ora pana la plaja. Pot trai cu asta.

Ulita principala e lunga si dreapta. Nisipoasa. Cu cel mai fin nisip de pe litoral, ca-n dunele sahariene. Singurele masini locale sunt niste rable cu numere de bulgari, un jip, vreo doua dacii si-un tractor cu remorca zis trocarici. De regula transporta turisti sau marfa. Mie imi place mersul pe jos chiar daca nisipul il face mai obositor.

La doi km de comuna e plaja. Nimic amenajat, doar nisip, scoici si maracini. Uneori pescarusi. Cineva vinde bere rece. Sa-i dea dumnezeu sanatate. Vad tomberoane pentru gunoi. Iar sticlele se dau pe garantie. Respect sfantugheorghienilor. E, totusi, o rezervatie naturala.

Apa e curata. Nici pic de alge, pungi de plastic sau prezervative. Daca e linistita poti inota frumos. Daca nu, te poti ineca, ca nefericitul ala pe care l-am vazut acum 5 ani scos din valuri... Cine sa te salveze? Nimeni nu mai are timp de sine, dar de ceilalti... In definitiv, la capat de lume nu se gasesc salvamari.

Daca nu stai la cort, sa te smulga soarele afara, la mare diminetile-s tarzii. Parca e duminica in fiecare zi. La ora 11 crasma satului e deja plina. Si nu doar cu oameni de festival. In fata mea la coada stau 3 localnici. Primul: o sticla de vin cu 4 pahare. Al doilea: doua sute de votca si 2 cuburi de gheata. Al treilea: o suta de votca si un cub. O da peste cap pana sa primeasca restul. Eu imi iau o cafea. O beau singur, in liniste. Oare cat mai am pana sa-mi ard gatul inainte de pranz?

N-am reusit sa iau nici un mic-dejun la mare. Asta daca nu iau in calcul cafeaua si prima bere a zilei. Pana ajungeam eu in camping se servea pranzul. Peste cu mamaliguta, pui cu cartofi prajit, ficatei, carnati, mici... dinastea ieftine. Cu 30 de lei mancam de doua ori. Dadeam mai mult pe bere.

Sunt putine oportunitati de distractie in Sfantu Gheorghe. Plimbare cu barca prin Delta si o tura cu aeroplanul ar fi cele mai intense. In perioada festivalului de filme Anonimul (inceput de august) insa nu prea e timp de altceva decat, efectiv, vizionat filme. Altfel, e un loc linistit, destinat reflectiei sau contemplarii, depinde care ti-e mai la-ndemana. Lectura e o activitate raspandita. Birtul satului are wi-fi, lucru care nu se poate spune despre multe alte capete de lume... asa ca daca simti, totusi, nevoia unei ancore sociale, acolo o poti gasi. Ar fi pacat sa faci insa pentru doar atat un drum de 25 de ore... ca sa urci o fotografie cu marea pe facebook.





Ps: pozele-s pustii pentru ca asa le-am vrut eu. in perioada cand am fost in Sf. Gheorghe erau aproape 2000 de turisti, dublu populatiei locale.

14 august 2012

Galapagos, un documentar spectacular

Intotdeauna am fost convins ca despre insulele Galapagos e suficient sa stii ca au jucat un rol esential in dezvoltarea teoriei evolutioniste de catre Charles Darwin si ca acolo traiesc cele mai mari testoase ca sa te afirmi drept un om cultivat. Drept urmare nici nu m-am prea deranjat sa caut mai multe informatii despre ele, macar cat sa-mi fac o idee despre pozitia lor geografica, chestie pe care o afli la o vizita scurta pe wikipedia. Acum, sincer, ma bucur ca n-am facut-o. Am putut urmari total absorbit un documentar facut de BBC despre insulele care au schimbat fundamental conceptiile despre lume. E atat de misto realizat si are niste imagini splendide in HD incat iti vine sa intinzi mana sa atingi ecranul. Iar vocea Tildei Swinton, naratoarea spectacolului vizual, ofera un bagaj de informatii intr-o formula artistica ce indeamna la reflectie. O lume tulburator de frumos colorata si de diversificata in care vietuiesc specii pe cat de rare pe atat de spectaculoase. E fara indoiala unul din cele mai bune documentare naturaliste vazute pana acum. Si e vizionabil pe tub, in 3 parti subtitrate in romana. Ce poti sa ceri mai mult?

13 august 2012

Eyesight to the blind

You learn to appreciate te quality of a fine espresso in a remote place.

Ignorance is bliss but it takes only a shot of pure revelation to leave that happy place and never look back.

"- Honey, you're like a princess trapped in a room full of pillows. You can sleep on any of them and feel very confortable but, still, none of them will ever cover you. That's why your feet always get so cold!
- Yeah? And what's your excuse?"

When you think about it, I'll probably die on my bike, killed by some unlucky lady. Doesn't matter if she'll drive over me or just walk by me, wait at de corner streetlight or, perhaps, call me on the phone. She's gonna distract me and kill me. I know it. That blind is my ride...

05 august 2012

The movie on your eyelids

Tren. Noapte. Ore sacadate. Muzica. Efectul Placebo. Pagini de lectura. Rutina unui drum spre capitala. Se anunta canicula. 451 de grade Fahrenheit la umbra. Poate paginile imi vor lua foc. Am renuntat sa le mai privesc demult ca sa nu le ard singur. Gandurile stinghere cand sunt exprimate stingheresc. why can’t you be me? because then I’d be you... Reflectii caniculare intre reflexii neclare. Cand va avea cfr-ul ferestrele curate? Cand Romania de afara le va merita. Bucuresti. No more sleeping with ghosts. Oras in care nu ma bucur decat cand ajung sau cand plec. Taxi vs troleu. Intotdeauna esti obligat sa iei o decizie ca sa mergi mai departe. Metrou. Cum ar fi sa traim doar in subteran. Macar un an intr-o viata. waiting for you. without you I'm nothing. Cersetori. Florari. Obor. Colentina. Prieteni. Putini dar buni. Black market music.

Alt tren. Alt drum. Alte ore sacadate. Pagini de viata, pagini de lectura. Tulcea. O gara fluviala intr-un port fluvial. Sau invers. Salupe pe Dunare. Nimic nu se compara. Capat de tara. There’s no reflection of myself. Daca ma trezesc la timp vad rasaritul cu cateva secunde inaintea oricui din tara asta. Sf. Gheorghe. Nu-i mai mare decat un sat. Satul Filmului. I wanna be, I wanna be your movie... Pentru ca are blocuri si bancomat ii zice oras. Un festival il pune pe harta. Urmasii lipovenilor il intretin. Ma intorc, dupa 5 ani. La fel de anonim. La fel de curios. E acolo un loc unde iti e permis sa privesti rutina infinita drept in inima. Confluenta apelor induce consecventa. Mecanica fluidelor. E maret. E frumos. Asta inseamna sa te scalzi in doua ape. In anumite conditii se spune ca te poti emotiona si refuza sa mai pleci. Dar nu mai spuneti nimanui. Salbaticul din mine v-o cere. watch this movie on your eyelids.


03 august 2012

Narcoleptic



This is it. Ai facut tot ce depindea de tine. Chiar si cand stiai ca nu depindea nimic de tine. Sterge-ti zambetul ala sfidator. Nu te prinde. Uita-te la tine... Atat de debusolat... Fara sa stii incotro sa apuci, incotro sa cazi mai bine. Ce idiot. Niciodata nu cazi. Esti prea impietrit pentru asta.

De ce te lasi atat de afectat? Inceteaza sa-ti mai plangi de mila.. Alatura-te mascaradei. Nimeni nu e ceea ce pare. Nimeni nu e ceea … La ce te asteptai, serios acum? Pelerina si spada? Doar atat? Fara masti? Fara oglinzi inselatoare? Fara picaturi de sange si falduri de catifea groasa cat o plapuma de plumb?

Asculta muzica ambientului. Ii simti gravitatea? Nimeni nu baga de seama asta... Toti o iau de-a gata. Toti asculta versurile. Citesc povestea. Dar e ca o coloana sonora pentru o scena dramatica. De asta nimeni nu vorbeste. E tacerea dinaintea crimei. Fiecare-si tine rasuflarea: tu, eu, mortul, spectatorii.

De ce continui sa negi asta? E doar vina ta... Asuma-ti-o sau ramai legat pana la primavara. Ai facut-o, asta e. Nu mai e loc de dat inapoi. Ai luat viata cuiva si... recunoaste ca te-ai simtit bine. Chiar daca n-ai prea avut de ales. Toti suntem sclavii alegerilor noastre dar unii invatam sa traim cu ele. Le adoptam, oricat de anacronice si antisociale se dovedesc. Le crestem la san pana devin cu adevarat monstruoase. Parinti de sacrificiu, asta suntem.

Si pe cine ai ucis, pana la urma? Pe-un simpatizant al unor vechi idealisme? Ultimul odor al dinastiei vorbelor incet rostite... Ce insemna el pentru tine dincolo de o oglinda enervanta? Un gramofon de soapte toante si scanceli scrasnite, relicva putreda a unei vieti acum decrepite ce inca pare a te intimida in mod inexplicabil. Sterge-l din istoric asa cum stergi o mahmureala inedita. E un secret pe cale sa fie impartasit neantului. Lasa-l sa doarma alaturi de fantomele ce nu l-au putut salva.