Portretul unui barbat imatur

Poate o sa va surprinda (sper) dar nu vorbim despre mine, ok? Titlul apartine unei carti scrise de Luis Landero si anunta foarte clar la ce sa te astepti in paginile ei: un portret al unui barbat, oarecum, imatur. N-o sa va mint ca nu m-am simtit insa, de prea multe ori pentru a nu fi pus pe ganduri, ca si cum as privi intr-o oglinda. Dar ma repet, articolul asta nu e despre mine ci despre cartea, autorul sau personajul din paginile ei, cel care-si deapana amitirile. 

Luis Landero e insa un scriitor extraordinar. Portretul sau, fictiv sau autobiografic, ori amandoua habar n-am, e atat de migalos conceput si de plin de substanta incat m-am intrebat neincetat cum poate cineva sa mearga atat de adanc cu reflexia si apoi sa mai gaseasca forta pentru a infrumuseta cele descoperite astfel incat nu doar esenta lor dar si forma sa se cuibareasca in gandurile tale. Si totul cu atata naturalete si sinceritate. Scriitura sa e cea care m-a lipit de fiecare pagina iar gandurile expuse acolo - chiar si prin vocea unui personaj moral ambiguu ale carui virtuti par a fi pierdute si castigate de la un capitol la altul - m-au facut sa revin neinceptat in locuri cheie pentru a reciti fragmentele care m-au intrigat.

In mai putin de 150 de pagini, Portretul unui barbat imatur descrie viata unui personaj deloc extraordinar, un om ca toti oamenii, plin de indoieli si de regrete, care, ajuns la o varsta cinica si simtindu-si sfarsitul, ni se confeseaza noua, cititori sau martori invizibili, in legatura cu cele mai vii si definitorii momente ale sale. Ceea ce rezulta e o viata uneori aventuroasa, alteori plina de rutina, in care cel ce si-o deapana rasare cand ca un idealist vulnerabil, cand ca un sarlatan detestabil. E deopotriva o descriere de intamplari si de roluri jucate, de alegeri si de contraste marcante, dar si un noian de puseuri filosofice pe seama chestiunilor fundamentale: viata, moarte, iubire, fericire etc..

E simplu sa te identifici cu el pentru ca, luata in asamblu, viata fiecaruia e un montaj ametitor de pasiuni, de libertati, de tristeti si orori, de excese de putere, de clipe de slabiciune, de tradari si dovezi de prietenie. Cu totii le incercam de la clipele petrecute pe o plaja sau pe-un varf de munte pana la cele dintr-un hol de spital. Diferenta sta, ca intotdeauna, in detaliile specifice:

Toti am cunoscut o asemenea fetiscana, irumpand miraculos in realitate din versurile, filmele si cantecele care ne-au inveninat tineretea si ne-au consolat amaratele noastre de vieti cotidiene. Si uneori, epuizati de subtirimea firului ce sustinea iluzia, ne-am gandit sa o imbratisam cu jind, sa punem dintr-odata stapanire pe trupul ei muritor, dar in ultimul moment ea si-a intors spre noi privirea febrila, implorandu-ne nu se stie ce, iar noi ne-am oprit cu un gest brusc, aproape religios, de frica ori de pietate. Acea experienta a ceea ce frumusetea are de neatins si sfant, ne-a insotit pentru totdeauna. Reprimata, dorinta ducea chiar la interzisa placere trupeasca. Am inteles cate ceva despre putere si despre servitutile vointei, am infruntat privirea balaurului care pazeste infinitul, am intrezarit sarmana noastra conditie, efemera si amarata, da, dar cu un tragic iz de divinitate. Fata implora. Buzele ei tremuratoare, care la fel de bine puteau rosti o rugaciune sau o obscenitate, erau intredeschise. Si nu ziceau oare ia-ma, atinge-ma, fa dragoste cu mine? Dar am ramas paralizati dinaintea trupului mereu nemeritat al femeii. Ne-am maturizat in acea seara a carei lumina incalzea semintele viitorului, a ceea ce eram condamnati sa devenim: oameni obisnuiti, indragostiti de un ideal neclar si imbatranit. Astfel, visul ne purta, cu mare grija, spre prapastia maturitatii.

Naratiunea se succede asemenea amintirilor: haotic, in valuri, fara vreo ordine cronologica. Cuprinde scene naive din copilarie sau cruzimi adolescentine, atitudini romantice sau dispretuitoare, momente ce frizeaza absurdul sau banalitati mondene. Uneori ironic si sarcastic, alteori contemplativ sau chiar cinic, imaturul lui Landero poarta masti si joaca roluri. Dar are sinceritatea s-o recunoasca, caci toate amintirile sale au rostul de a contura o singura concluzie... viata acestui om a avut vreun sens? Si apoi, prin comparatie, vietile noatre au vreun sens? Raspunsul si-l da fiecare...

Eu am ramas perplex la o chestiune: dragostea poate insemna si sa traiesti o scurta iluzie si apoi sa suferi tot restul vietii de nostalgie dupa ceva ce nici n-a apucat sa fie.. Si daca stau si ma gandesc ...e o forma de dragoste si asta... nu una de dorit, ce-i drept...