25 septembrie 2012

Istoria romantat-intunecata a PR-ului

Edward Bernays e un tip despre care, exceptandu-i pe cei care au studiat PR-ul la facultati, majoritatea oamenilor n-au auzit. Totusi e unanim recunoscut ca taticul PR-ului. Omul considera ca manipularea e absolut necesara intr-o societate pe care o vedea drept irationala si periculoasa datorita instinctului de turma. Combinand ideile lui Gustave LeBon si Wilfriend Trotter asupra psihologiei maselor cu cele din psihanaliza unchiului sau, Sigmund Freud, Bernays a identificat mecanismul si motivatiile intelectului de grup afirmand ca este posibil sa controlezi si manipulezi masele pana la un anumit punct.

In documentarul BBC realizat de Adam Curtis - The Century of Self - am dat peste o interesanta expunere a influentei sale si a nasterii "relatiilor publice".

(de la minutul 7:35) sau pur si simplu cititi mai jos

Edward Bernays:
When I came back to the United States, I decided that if you could use propaganda for war you could certainly use it for peace. And propaganda got to be a bad word because of the Germans using it. So what I did was try to find some other words so we found the word "Council on Public Relations".

Bernays returned to New York and set up as a Public Relations Councilman in a small office off Broadway.
It was the first time the term had even been used. Since the end of the 19th century, America had become a mass industrial society with millions clustered together in the cities. Bernays was determined to find a way to manage and alter the way these new crowds thought and felt.

To do this he turned to the writings of his uncle Sigmund. While in Paris Bernays had sent his uncle a gift of some Havana cigars. In return Freud had sent him a copy of his "General Introduction to Psychoanalysis".

Bernays read it, and the picture of hidden irrational forces inside human beings, fascinated him. He wondered whether he might make money by manipulation of the unconscious.

Pat Jackson - Public Relations Adviser and Colleague of Bernays:
What Eddie got from Freud, was indeed this idea that there is a lot more going on in human decision making.Not only among individuals but even more importantly among groups that this idea that information drives behavior. So Eddie began to formulate this idea that you had to look at things that will play to people's irrational emotions. You see, that moved Eddie immediately into a different category from other people in his field and most government officials and managers of the day who thought if you just hit people with all this factual information they would look at that say go "of course" and Eddie knew that was not the way the world worked.

Bernays set out to experiment with the minds of the popular classes. His most dramatic experiment was to persuade women to smoke. At that time there was a taboo against women smoking and one of his early clients. George Hill, the President of the American Tobacco corporation asked Bernays to find a way of breaking it.

Edward Bernays - 1991:
He says we're losing half of our market. Because men have invoked a taboo against women smoking in public. Can you do anything about that? I said let me think about it. And then I said: If I may have permission to see a psychoanalyst to find out what cigarettes mean to women. He said: what'll cost? So I called up Dr. Brille, A.A. Brille, who was the leading psychoanalyst in New York at the time. 
- How come you didn't call your uncle? Why didn't you call your uncle? 
- Cause he was in Vienna..

A.A. Brille was one of the first psychoanalysts in America and for a large fee, he told Bernays that cigarettes were a symbol of the penis and of male sexual power. He told Bernays that if he could find a way to connect cigarettes with the idea of challenging male power then women would smoke, because then they would have their own penises.

Every year New York held an Easter day parade to which thousands came. And Bernays decided to stage an event there. He persuaded a group of rich debutants to hide cigarettes under their clothes. Then, they should join the parade and at a given signal from him they were to light up the cigarettes dramatically.
Bernays then informed the press that he had heard that a group of suffragettes were preparing to protest by lighting up what they called torches of freedom.

Pat Jackson - Public Relations Adviser and Colleague of Bernays:
He knew this would be an outcry, and he knew that all of the photographers would be there to capture this moment so he was ready with a phrase which was "torches of freedom". 
So here you have a symbol, women, young women, debutantes, smoking a cigarette in public with a phrase that means anybody who believes in this kind of equality pretty much has to support them in the ensuing debate about this, because... "torches of freedom".I mean, what's on all our American coins? it's liberty, she's holding up the torch, you see? and so all of this is there together, there's emotion, there's memory and there's a rational phrase, even knowing it's using a lot of emotionall, it's a phrase that works in a rational sense...And all of this is together...

And so the next day this was not just in all the New York papers it was across the United States and around the world. And from that point forward the sale of cigarettes to women began to rise. He had made them socially acceptable with a single symbolic act. What Bernays had created was the idea that if a woman smoked it made her more powerful and independent.

An idea that still persists today.

It made him realize that it was possible to persuade people to behave irrationally if you link products to their emotional desires and feelings. The idea that smoking actually made women freer, was completely irrational.
But it made them feel more independent. It meant that irrelevant objects could become powerful emotional symbols of how you wanted to be seen by others.

Ps: s-a lansat iphone 5. Au vandut 5 milioane de bucati in 3 zile.

Brandurile clujene prin ochi straini (II)

Vineri programul de vizite #clujbrandstour a fost de o factura un pic diferita decat in prima zi, urmand a vizita firme de dimensiuni mai mici decat fabricile Jolidon sau Farmec ori compania Electrogrup. Prima oprire am facut-o la un atelier de lumanari numit Lumanaresele sau Lumea lumanarilor, practic un loc in care cativa oameni entuziasti in frunte cu Ruxandra Sana fabricau lumanari handmade personalizate. Am petrecut acolo mai mult de o ora inconjurati de tot felul de lumanari de Craciun, de decor interior, de nunti, botezuri sau pur si simplu de facut cadou. Ni s-a explicat foarte misto cum se realizeaza si apoi ni s-a demonstrat practic. Lumanarile se fac din parafina incalzita la vreo 70 de grade si turnata in forme din silicon (cele mai complicate) sau matrite de aluminiu sau plexiglas. Dupa racire sunt scufundate in parafina combinata cu un pigment (aici am dat o mana de ajutor la topit pigmentu) iar apoi puse pe masa doamnei Marieta pentru pictat detaliile. Lumanaresele folosesc retete proprii, matritele si le aduc din Austria sau le confectioneaza singure iar parafina nu e din China, sa fim intelesi.



Filozofia de business a fetelor e clientul nostru, copilul nostru astfel incat orice fitza a clientului e de cele mai multe ori indeplinita. Vorbim de lumanari personalizate doar, asa ca daca mireasa vrea pe lumanarea de nunta o frunza de vitza de vie aurita sau un cristal swarovski se rezolva. Vanzarea se face in principal prin magazinul online de pe situl firmei. Un secret pe care l-am retinut e cel legat de greutatea lumanarii, cu cat e mai grea cu atat arde mai mult. Deci daca o lumanare maricica e neasteptat de usoara in maini probabil e din parafina aerata (ca ciocolata cu bule) si nu tine mult. Lumanaresele insa nu apeleaza la trucuri dinastea. Despre ele a scris mai calduros Titza.



Urmatorul popas l-am facut la cea mai misto sala de fitness in care am intrat pana acum, sala Gimmy din Gheorgheni. Patronul Liviu Alexa ne-a intampinat in receptie si ne-a descris scurt cum stau lucrurile pe piata salilor de sport din Cluj si care sunt principiile dupa care se ghideaza in afacerea lui. Omul merge pe ideea de spatiu larg, aerisit, curat si dotat cu echipamente profesionale de calitate. Totul e minutios pus la punct astfel incat sa poate gestiona nevoile celor 2000 de abonati. Interesant e ca la Gimmy nu ti se ofera piscina ori sauna, motivul fiind acela ca sauna e cam prost inteleasa si folosita la noi iar piscine exista deja vreo 2 olimpice in Cluj facute de administratia locala. Asa ca investitia de 500.000 de euro a mers strict pentru aparate de calitate, fitness si zumba, crearea de conditii de confort si atmosfera prietenoasa, cu antrenori, consilier psihologic sau nutritionisti, daca-i cazul.



S-a marsat mai ales pe atragerea tuturor categoriilor de varsta, in special a doua si a treia, genul de oameni care daca n-au fost sportivi in tinerete nu s-ar apropia de o sala de sport din jena sau timiditate. Pe idee ca oricine are nevoie de miscare pentru sanatate se pare ca Gimmy a reusit sa-si faca si clienti mai putin tineri. Preturile mi se par foarte ok pentru conditiile oferite: un abonament lunar all acces e 100 de lei. Noi n-am facut prea multa miscare acolo insa ne-am facut carduri VIP care ne aboneaza 10 ani de-acum incolo. Numa’ sa-i mearga bine lu Gimmy si sa se extinda la Timisoara ca altfel trebuie sa astept urmatoarea deplasare la Cluj. O opinie feminina la Cleo.


Al treilea brand clujean vizitat a fost o firma de software pe nume Arobs de care nu mai auzisem pana azi dar care se pare ca e printre primele 5 din Transilvania, activand in domenii diverse de la turism si finate-banci si de la automotive pana la cel medical. Atentia ne-a fost indreptata insa de la inceput spre zona de transport, prin sistemul de TrackGps pentru monitorizarea flotelor de masini (vreo 17000 de vehicule) dar si a persoanelor care au nevoie de atentie speciala, gen copii, batrani, soti infideli sau diverse alte creaturi amuzante. Firma are 300 de angajati, 4 sedii in Cluj plus centre operationale in Iasi si Bucuresti si inca fac angajari.

Brandul lor cel mai cunoscut e Smailo, un sistem GPS romanesc cu care am avut si noi ocazia sa ne jucam intr-o expeditie de city hunt (a trebuit sa ne miscam pana la al doilea punct de lucru al firmei urmand harta). A mers perfect si drept urmare l-am primit cadou. Ca tendinte de dezvoltare am inteles ca se lanseaza in curand si o tableta cu Android care a starnit deja interes intre bloggeri mai gadgetari. Mie mi s-a parut mai interesant serviciul lor de TraficOK pe care vor sa-l introduca pentru fluidizarea traficului, acesta urmand a capta informatii despre trafic de la masinile dotate cu GPS-urile lor si apoi sa le retransmita prin radio tuturor soferilor. Destul de util zic.

Cireasa de pe tort la Arobs insa era la subsol, unde detin un adevarat ‘loc al odihnei si pierzaniei’, birt, pub, miniclub -ce vreti voi- cu frigider de bere, espressor, lada cu inghetata si muzica, frate. Sa vii sa te relaxezi cum trebuie dupa atata stat cu ochii in monitoare. Ca si programatorii sunt oameni...

Ultima oprire am facut-o la beraria Fabricii de Bere Ursus, ca dupa atata umblatura eram putintel deshidratati. Acolo n-am mai studiat insa nimic altceva decat berea iar de interogat, eventual, cate-o chelnerita mai zglobie...

Cam asta a fost ziua a doua. In cea de-a treia am plecat la vreo 100 de km de Cluj sa vedem cramele Liliac, cel mai bun vin produs in Ardeal pe care l-am degustat (si baut, desigur). Despre piciorul asta de rai data viitoare.

Cluj Brands Tour este un eveniment TVdece realizat cu spijinul Primăriei Cluj-Napoca. Sponsori principali: Farmec, Napolact, Ursus, Jolidon, Electrogrup, Arobs, Liliac, Gimmy, Lumea lumânărilor. Partener media: 24 FUN Cluj. Parteneri: Hotel Athos, Bistro Maitresse, Autonom Rent-A-Car, Webfactor

24 septembrie 2012

Pustanii de azi, infractorii de maine?

Stiu ca ne-am cam saturat de stiri senzationale dar sa ne gandim doua minute la pustii aia din Medias de-or sarit cu paru' la un batran. Sau cu tuburile de confetti, ce dracu erau, de i-or spart capu'. Sa uitam vina cea mai evidenta, a "statului" care prin autoritatile pe care le detine nu-i in stare sa rezolve nici problema oamenilor strazii, nici a cazurilor sociale si nici pe cea ordinii publice. Sa ne concentram doar asupra noastra, ca oameni de rand care observam o chestie ce nu e normala si care ar trebui macar sa ne revolte un pic asa, la modul instinctiv. Pasivitatea asta nu e chiar ok. Lipsa de reactie nu e chiar ok. Trecutul cu vederea nu e chiar ok. Absolut nimeni pe strada aia n-a putut sa-i mustre pe dracii aia de 10 ani? Macar un sofer sa se fi dat jos la ei sa-i alerge un pic cu suturi in fund. Pai daca ei vad ca lumea din jur, societatea, cei care ar trebui sa functioneze ca un exemplu - fie el si imperfect - le tolereaza asemenea iesiri, de ce sa nu continue pe panta asta? Adica, pana la urma, Portocala Mecanica nu a fost chiar o fantezie... nu? Lasat de capul lui outsiderul (sau neintegratul) poate aluneca foarte usor intr-o zona gri societatii, una in care morala nu mai face doi bani, iar anarhia de dragul anarhiei e distractiva.

23 septembrie 2012

Brandurile clujene prin ochi straini (I)

Cluj brands tour, ziua 1, a inceput foaaarte devreme. La ora 7:00 eram la parterul hotelului Athos in fata usii restaurantului gata sa dam buzna la cafea. In jumatate de ora urma sa fim preluati de autobuzul alocat bloggerilor si sa-i facem o vizita, inainte de a porni in inspectia firmelor locale, primarului din Cluj, Emil Boc (fost brand guvernamental cu acoperire nationala, sustinatorul principal al acestei vizite prin institutia pe care o conduce). Ne-am executat constiincios, fara fitze de mic dejun a la carte, acceptand prin vot democratic aceeasi sfanta omleta si cafeaua care sa ne puna pe picioare, stiind ca primarul e om cam ocupat si nu da bine sa intarzii la o audienta.

foto credit: Andrei Crivat

La Primarie am fost primiti calduros si cu zambetul pe buze. Dl Boc a glumit cu noi pe seama intalnirii matinale, ne-a demonstrat cat e de bine consiliat in online - cont de twitter, pagina de facebook SI cont de foursquare de pe care si-a dat check in Primarie -, s-a plans de iphone dar s-a aratat incantat de reclama agresiva pe care i-o facem noi orasului si catorva din brandurile locale. Discutiile cu noi au ajuns repede la fotbal si apoi la demersurile facute de autoritati in vederea accederii la titlul de Capitala Culturala Europeana, fiind dezvaluite doua directii interesante: una axata pe TIFF si evenimente conexe iar alta pe turism regional ce-ar putea coopta doua zone foarte atractive din acest punct de vedere: Alba Iulia si Maramures. Ca timisorean, sunt putin ingrijorat, nu fiindca ne-ar lipsi potentialul ci pentru ca autoritatile noastre nu par a avea inca un plan bine definit. Ori daca-l au, nu-l comunica cum trebuie spre cetateni.

De la Primarie am plecat la fabrica de cosmetice Farmec, practic cel mai mare producator roman de cosmetice, cu 600 de angajati si afaceri de 26 de milioane de euro, firma care detine intre altele si brandul Gerovital, mult apreciat in intreaga lume. Nu-i cunosc efectele dar am auzit ca e o chestie foarte buna. La Farmec, am fost luati imediat la atelierul de productie sa vedem cum se fabrica cremele astea magice de le cumpara femeile ca sa-mpace viciile si deliciile cu frumusetea. Drept urmare, in conformitate cu standardele de igiena dintr-o industrie similara (medicamente sau electronice) am fost imbracati cu halate, bonete si ciupici asfel incat sa nu contaminam produsul finit. Sefa din productie si-a luat foarte in serios misiunea descriindu-ne procesul tehnologic, plimbandu-ne prin hala labirintica cu malaxoare, cutii, benzi rulante si oameni ce-si vad de treaba lor. Am retinut ca procesul e de mare finete, fiind controlate foarte strict cantitatile si temperaturile, si ca totul aduce cu o bucatarie foarte sofisticata: operatorul primeste reteta si ingredientele, isi prepara singur cap-coada produsul si apoi il stocheaza 6 zile la rece inainte sa-l dea la ambalat. La Cristina sunt informatii mult mai detaliate.

foto credit: Andrei Crivat

In partea a doua a vizitei am patruns in atelierul de creatie unde doamna Jofi cerceteaza arome si substante noi. Asa am resuit sa imbinam un episod din how it's made cu unul de do it yourself. Fiind, practic, un laborator de chimie, am ajuns sa-mi produc singur un aftershave din alcool etilic, apa, glicerina, niste extract de busuioc (pentru efectul antiseptic) si ceva esenta de parfum. Fetele au zis ca le place, deci undeva in viitor Farmec va lansa o linie cu numele meu care o sa le aduca si mai multi bani...


Dupa Farmec, raiul cosmetic al onlineritzelor, am mers sa vizitam alt brand clujean renumit, Jolidon, raiul lor vestimentar. Cea mai cunoscuta firma de lenjerie intima si costume de baie din tara, cu vechime de 20 de ani, care a supravietuit crizei si poseda, se pare, cea mai buna scoala de design vestimentar din tara. Chilotii, sutienele si celelalte produse ale lor se vand pana-n Dubai dar cel mai bine platesc rusoaicele (probabil au ceva mai multi miliardari decat noi), urmand ca firma sa intre pe piata Statelor Unite. Mai nou si-au deschis si-un magazin online cu care spera sa atinga si cumparatorii mai comozi. Bineinteles ca sunt foarte prezenti pe interneti (FB, twitter si pinterest) aratand ce bine se adapteaza la noile modele de comunicare in afaceri.




Noi am strabatut sectiile de croiala, depozitele si atelierul de creatie unde fetele au tras cu ochiul la noile tendinte. Cea mai dezbatuta intrebare a fost “ce inovatii putem aduce in privinta inchizatorii sutienului?” Barbatii au convenit ca slide to unlock n-ar fi o idee chiar rea. Btw, exista si o gama de boxeri pentru masculi, de conceperea careia se ocupa, evident, un mascul, probabil unul din cei 3-4 barbati intalniti in companie. Mai multe detalii despre brandul asta insa are Alexandra.


Ultima companie vizitata joi a fost Electrogrup, o firma cu experienta de 15 ani in oferit solutii si proiecte complexe de infrastructura energetica, telecomunicatii sau inginerie civila. Aici am fost literalmente dati pe spate de primire fiind tratati ca o delegatie de investitori japonezi. Dupa ce am vizitat un parc de panouri fotovoltaice la vreo 50 de km de Cluj, unde ploaia si vantul ne-a cam dat de furca, ne-am intors la sediul central pentru discutii serioase. Oamenii de la Electrogrup au o viziune clara: oferim solutii la cheie. Asta inseamna ca se ocupa de toate etapele unui proiect (design, implementare, mentenanta, dispecerat) cu rigoare si dotari tehnice de calitate. Au facut linii electrice, statii de transformare, situri de telecom si retele de fibra optica pentru toti jucatorii mari de pe cele doua piete. Au 300 de angajati si 6 centre operationale (unul si la Timisoara).


Parcul foto-voltaic de la Campia Turzii e in stadiul de amenajare, deocamdata fiind instalate panouri ce cumuleaza o putere de 1,2 Mw si pot alimenta 200 de case urmand ca puterea totala sa ajunga la vreo 5 Mw in momentul finalizarii. E unul din exemplele de solutii pentru energie regenerabila pe care le realizeaza compania. Directiile lor de dezvoltare mai tintesc microhidrocentrale, fabrici de biomasa si parcuri eoliene, si e un lucru bun ca avem in tara o companie priceputa in asemenea lucruri. Discutiile cu ei au fost foarte degajate, in masura in care 5 directori sau manageri de la o companie a carei cifra de afaceri pe 2011 depaseste 30 de milioane de euro s-au pus la dispozitia a 30 de bloggeri pentru intrebari.


Un lucru inedit pentru noi a fost sa descoperim ca o firma asociata cu Electrogrup, directOne, a lansat acum ceva timp un serviciu de liveTV si video-on-demand (VoD) pe internet numit seenow.ro. Site-ul ofera la un pret mai mult decat rezonabil filme noi sau romanesti, documentare si un pachet de 30 de programe TV (sunt principalele canale de stiri mai putin protv) concurand cu mai cunoscutele voyo.ro sau muvix.ro. Despre el insa o sa scriu ceva mai mult dupa ce il verific.

Asta a fost doar prima zi. In cea de-a doua am vazut un atelier de lumanari handmade (Lumanaresele), o sala de fitness foarte misto (Gimmy) si o firma de softisti extraordinari, Arobs.

18 septembrie 2012

Clujeni, brandul la control!


Maine plec la Cluj sa vad ce se ascunde in spatele unor renumite branduri din inima Ardealului. M-au invitat TVdece-ii, adica Alina si Razvan, ca sa fiu oaspete de onoare in Cluj Brands Tour ed. 2, actiune care are drept scop identificarea brandurilor originare locului si aducerea lor la cunostinta ne-clujenilor. Am presimtit inca din start, vazand doua firme cu rezonanta puternica in urechile sexului opus, Farmec si Jolidon, ca voi fi cumva intr-o minoritate. S-a confirmat, caci plec la drum cu patru femei serioase ale online-ului timisorean: Titza, Andreea, Cristina si Alexandra, dar asta nu e deloc un indiciu ca atunci cand va fi sa ne distram o vom face “ca fetele”. De asta ma voi asigura personal.

Dar pana la distractie mai e pentru ca niciodata nu m-am dus la Cluj sa tai frunza la caini. Prima oara am fost pentru muzica, a doua oara pentru film, a treia in interes de servici (blogger la schimb) iar acum plec sa aflu tainele succesului unor companii importante de-acolo (Napolact are o traditie de 100 de ani iar Electrogrup desfasoara lucrari de infrastructura electrica si telecomunicatii pe tot curpinsul tarii). Iar daca nu le aflu macar sa ma aleg cu ceva povesti interesante de la oamenii care le reprezinta. Voi descoperi asta in zilele ce vin. 

Ar mai fi si situatia ca vin si bloggeri din alte colturi de tara deci va fi o ocazie bunicica sa mai strang cateva maini neobosite. Keep in touch.

17 septembrie 2012

Dupa Plai: impresii si concluzii

Cu vreo doua zile inainte de Plai, eram ofticat pe canalul meteo al telefonului: 'iar ploua la Plai; tocma' acum cand facem si noi ceva activitati pe-acolo'. Intamplarea a facut insa ca ploaia a venit abia asnoapte spre dimineata, asa ca cele 3 zile de festival au fost mai mult sau mai putin uscate (bine, in prima din ele s-au varsat cateva beri pe mine, dar asa-mi trebe daca fac abstinenta in zi de odihna). Altfel, cu exceptia unei temperaturi scazute care ne-a racit bauturile sambata noaptea, factori perturbatori n-au prea fost.

Rolul asumat de proiectionist in Casa Filmelor m-a pus insa in situatia de a nu mai putea aprecia relaxat si fara griji restul festivalului ca in alti ani. In schimb am avut satisfactia de a sta intr-o masa fidela de cinefili cu care am urmarit scurt-metraje de la Timishort, Romania Film Promotion sau Atelier 1, plus filme de la Arhiva Nationala de Film sau Centrul Cultural German. In pauzele luate pentru concerte si alte activitati   (depinde din ce punct de vedere privesti) am reusit doar sa-i vad live pe headlineri, adica Patrice, Fatoumata Diawara si Aziza Moustafa Zadeh

Vineri seara a fost nebunie la Patrice. Pentru prima oara o zi de Plai a fost soldout, organizatorii terminand biletele pana la concert si vanzand si o parte din abonamentele pe tot festivalul. Numarul mare de oameni (vreo 5000) a facut ca locul sa para intr-adevar neincapator iar orice tentativa de hidratare sa fie insotita de proteste la adresa cozilor imense formate la cele 4 birturi ad-hoc. In alte conditii ele ar fi fost indeajuns... acum s-au dovedit nascatoare de frustrari.

Anyway, Patrice a fost tare. Omul e un showman, a stiut sa comunice cu publicul, sa-l perie si sa-l faca sa se simta bine. Am recunoscut alea cateva piese pe care le stiam si mi-a fost de ajuns. Singurul minus a fost intarzierea acumulata de la Oquestrada care a amanat concertul cu vreo ora si jumate. Oamenii insa au dat dovada de rabdare iar odata muzica inceputa nu le-a mai pasat. S-a dansat intr-o masa compacta cum n-am mai vazut niciodata la Plai, Patrice a coborat in public (pe umerii unor oameni de incredere din staff) si a parut ca se simte foarte bine. Dupa concert, pe la 1 jumate, m-am intors in Casa filmelor sa dau drumul la proiectia de scurt-metraje a Noptii Albe.. Si, surpriza, lumea era deja la poarta. Am terminat la 3 jumate, cu vreo 5-6 cinefili mai ambitiosi care au stat pana la sfarsit.

Sambata in Casa Filmelor a fost ziua Dan Pita, cu doua lung-metraje (Duhul aurului si Nunta de Piatra) intre care am inserat o pauza de discutii cu Marian Radulescu in calitate de cunoscator al filmului romanesc, in general, si al filmelor lui Pita, in special. S-au pus intrebari, s-au lamurit niste lucruri, s-au dezvaluit niste anecdote, per total a fost bine. Pentru cei ce nu stiu Casa Filmelor a fost asamblata in Muzeul Satului dintr-o sura taraneasca in prelungirea careia s-a intins un cort militar. De-afara ziceai ca esti in M.A.S.H iar din interior intr-un hambar. Rustic, cadrul era perfect pentru filmele romanesti filmate acu 40 de ani la Rosia Montana.



Concertele le-am cam lasat in plan secund fiind ocupati cu proba de sunet pentru show-ul nostru live de la ora 0. Am dat doar o tura scurta pe la scena principala unde Fatoumata Diawata isi facea recitalul de jazz si funk intr-o limba de o sonoritate foarte interesanta, artista fiind din Mali. Mai putina lume decat la Patrice, cam cat intr-o zi normala de Plai. La Casa Filmelor la miezul noptii am dat drumul proiectiei filmului animat Aventurile Printului Achmed pe muzica originala + remixata a trupei Makunouchi Bento in fata a vreo 70-80 de oameni ghemuiti si cam infrigurati. Din reactiile finale am inteles ca le-o placut mult ceea ce inseamna ca vom mai face, cred.

Duminica a fost ziua teatrului la CF, Boris Gaza (Atelier 1) initiind oamenii in tehnici de pregatire ale actorului si discutand apoi despre experienta sa pe la filmarile The Crossing si Comfort Zone, cele doua scurt-metraje pe care noi le-am proiectat pentru a treia oara in acest an. Mai tarziu am avut ragaz sa-i vad si ascult pe Subcarpati, trupa rezidenta la Plai care a deschis fiecare seara de festival punandu-ne in miscare cu piese de etno-rap ce imbina folclorul cu hip-hopul si cu alte influente din underground. Au facut treaba buna baietii, mi-au placut mai mult decat acum 3 ani cand au venit la TMBase. Am sa-i ascult cu atentie daca tot au albumul gratuit pe site. Ultimul concert, cel al artistei din Azerbaidjan, Aziza Zadeh, m-a gasit intr-o dispozitie foarte relaxata iar pianul si vocea femeii m-ar fi purtat negresit pe carari ale visului. Am rezistat insa fara sa inchid ochii gandindu-ma ca in mod sigur daca adorm ma trezesc abia dimineata.

Lucian, frontman la Casa Filmelor

Cristina si Mihai, voluntari Marele Ecran
-foto by 24FUN-

Ps. dupa ce-am vazut ce-a insemnat pentru noi sa tinem fraiele unei bucatele din Plai destinata filmului, nu pot sa nu-i admir pe voluntarii care se ocupa de tot festivalul asta... ei nu apar in poze dar au fost in spatele fiecarei decizii a noastre, ajuntandu-ne s-o materializam. le sunt foarte recunoscator atat lor cat si prietenilor care ne-au sustinut si ajutat acolo unde a fost nevoie. 

14 septembrie 2012

Plai-ul banatean la a 7-a editie


De cand e Plaiul pe la noi am ratat doar o singura editie. Prima, in 2006. Pe urmatoarele 5 le-am abordat in postura de spectator si m-am simtit excelent. Muzica nu buna sau noua, desi aceste caracteristici se aplicau fara vreun dubiu, ci 'diferita'. Artisti de o valoare incontestabila, din colturi indepartate ale lumii (gen Tibet) si care nu intrau in zona mainstream. Apoi ateliere si activitati conexe menite sa umple spatiul si timpul din afara scenei cu lucruri interesante. Rezulta o atmosfera placuta, degajata, un public de o anumita calitate, nu foarte numeros dar sincer si apropiat de scena. 

Acum, la a saptea editie a Festivalului Plai, ma duc la Muzeul Satului Banatean nu in calitate (doar) de spectator ci si intr-o postura noua, de partener sau participant sau chiar organizator intr-o mica masura: impreuna cu tovarasii din Asociatia Marele Ecran am pus la punct Casa Filmelor. Exista de anul trecut, ce-i drept, dar anul acesta prietenii de la Plai ne-au predat cheia si ne-au incurajat sa facem ce ne trece prin cap acolo. Si-am facut. Ultimele doua-trei saptamani au fost cam agitate pentru noi dar acum vom culege roadele discutiilor si a intregii alergaturi: prezenta si, speram noi, satisfactia celor care ne vor vizita pentru a descoperi un film - lung, scurt sau documentar - ori niste actori romani talentati. 

Altfel spus, in weekend ma gasiti in Casa Filmelor. 

Am facut programul astfel incat sa putem asista cu totii la concertele Plai, care sunt dealtfel marea atractie a festivalului. In seara asta Patrice, Oquestrada, Subcarpati (rezidenti in toate cele 3 zile), maine Fatoumata Diawara si Blue Nipple Boy, iar duminica The Ganga Jazz Ensemble si Aziza Mustafa Zadef. Ca in fiecare an, numele imi sunt complet straine (mai putin Patrice si echipa subcarpatica) ceea ce inseamna ca voi fi din nou surprins placut de o muzica, parca, din alta lume.

Ps. programul nostru la Plai.

13 septembrie 2012

Cine ne mai controleaza zilele astea?

Probabil ca era vremea sa se intample si asta. Un corp de control care sa verifice calitatea printurilor in firmele care opereaza in acest domeniu. Poate asa vom scapa de bannere si afise nu doar inestetice dar si cu greseli gramaticale de clasa a 5-a. Parca-i si vad pe baietii in negru de la Agentia de print inarmati cu echerul sau lupa masurand pixelul si pozitia cratimei. Daca credeti ca fabulez inseamna ca n-ati vazut afisul asta:



Dupa cum vedeti se intampla in realitate. Poate e o gluma (desi ma intreb cine s-ar zbate atat ca sa faca doar o gluma?) poate e un semnal de alarma la o anumita lipsa de profesionalism in mediul asta de afaceri, habar n-am. Ramane de vazut. Iar printerii ar face bine sa-si revizuiasca felul in care aplica Standardul de Calitate si Securitate a Tiparului (SCST) ca poate se lasa cu amenzi. Ca acum avem autoritate de control. Aud ca primele controale incep in Timisoara din 17 septembrie. Asa zic aradenii. Bine mai, tot noi primii...

In fine, pareri? Stiu ca ultima chestie de care aveam nevoie era inca o agentie dar cum nu-mi place sa ma murdarim pe maini mi-e ok sa stiu ca-s altii gata sa verifice cerneala.

12 septembrie 2012

We kill the things we love

Yet each man kills the thing he loves
By each let this be heard,
Some do it with a bitter look,
Some with a flattering word,
The coward does it with a kiss,
The brave man with a sword!

Some kill their love when they are young,
And some when they are old;
Some strangle with the hands of Lust,
Some with the hands of Gold:
The kindest use a knife, because
The dead so soon grow cold.

Some love too little, some too long,
Some sell, and others buy;
Some do the deed with many tears,
And some without a sigh:
For each man kills the thing he loves,
Yet each man does not die.

fragment din The Ballad of Reading Gaol by Oscar Wilde

11 septembrie 2012

Principiul tertului exclus

O, ce controversata figura a geometriei relationale e triunghiul. Nici intr-o viata ideala nu se intalnesc acele triunghiuri perfect echilaterale, formule socio-umane echilibrate cu aceleasi drepturi si obligatii pentru varfurile implicate, in care unghiurile de vedere sunt inevitabil egale, totul culminand astfel intr-o armonie a simturilor si emotiilor desperecheate. Pentru noi, cei din planul apropiat, lumea e mai degraba plina de feluritele triunghiuri neconventionale, de la isoscele la dreptunghice si de la optuze la scalene, care toate tind spre acea perfectiune formica echilaterala dar nu reusesc decat o congruenta defectuoasa.

Si, cu toate ca se straduiesc sa reziste o vreme, alternand intre o forma sau alta, triunghiurile astea imperfecte sunt supuse ciclic unei eroziuni naturale si, astfel, cel mai adesea sfarsesc fracturate. Principiul dupa care geometria relationala nesatisfacatoare isi schimba forma pentru binele tuturor e cel al tertului exclus, ca regula de bun simt atunci cand se urmareste cauzarea cator mai putine erori de calcul. Pentru armonia matematica a simturilor si linistea tuturor figurilor frangem triunghiul provocator retezand conexiunile necuvenite, pastrand dreapta bidimensionala si aruncand punctul intrus in infinit.

Fie ca esti varful unui triunghi isoscel, prietenul aflat la egala distanta de baza stabila pe care o formeaza un cuplu de amici, fie ca esti unghiul drept intotdeauna apreciat pentru pozitia imperturbabila pe care o adopti intr-un anturaj de pareri inegale, fie ca te comporti obtuz incercand sa-i indepartezi pe cei ce n-au nici o treaba in a sta alaturi sau ca te inalti pana la a iesi din propriul tau plan existential ca sa permiti scurtarea distantei dintre doi oameni, mai devreme sau mai tarziu, te vei materializa in tertul exclus din ecuatia unei noi geometrii.

Doar atunci cand te faci imaginea in oglinda a unei laturi de sens opus, pe care nevoia sau ambitia au incovoiat-o la un unghi acceptabil, sau cand esti varf de amplitudine egala cu alt varf, gata sa va masurati in grade si radiani relatia fata de centrul comun, cunosti pacostea dependentei de un lucru atat de marunt ca un simplu pi. Si atunci simti si tu nevoia respngerii oricarui tert inclus. 

09 septembrie 2012

O zi din viata tuturor

"What do you love? What do you fear? What's in your pocket?"

Cu o asemenea intrebare a inceput Kevin Macdonald proiectul Life in a Day, adresand-o lumii intregi si cerandu-le oamenilor sa raspunda intr-un videoclip si sa filmeze un scurt moment al zilei. 80.000 de indivizi s-au conformat cerintei trimitand mii de ore de filmare din ziua de 24 iulie 2010. Dupa o munca de compilare si editare a rezultat un documentar uimitor care ne arata cat de diversi si totusi cat de asemanatori suntem. Documentarul incepe la miezul noptii si se sfarseste la miezul noptii urmatoare. Face tranzitia intre intuneric si lumina si apoi iar intuneric, arata rutina matinala a milioane de oameni sau mici momente individuale sau intimitati care nu vor mai fi niciodata repetate. Trece prin momente de drama sau clipe de fericire, arata oameni simtindu-se bine sau experimentand cele mai acute depresii. Bifeaza momentele esentiale ca nasterea, nunta, sau moartea, si arata, pana la urma, cum era sa fii in viata in 24 iulie 2010. Iar efectul tine de contraste. Bogati vs saraci, tristi vs fericiti, frumos vs urat, incredere vs disperare etc.

Life in a Day e cea mai graitoare panorama a lumii in imensitatea ei, fiind facuta cu sensibilitate si simt estetic. E poate primul film cu adevarat modern - sau din secolul XXI - rod la muncii colectiva a mii de oameni conectati asa cum n-au mai fost niciodata. 

Asadar, ce iubiti? De ce va temeti? Ce-aveti in buzunar?
In cazul meu: frumusetea, diversitatea sau fragilitatea. Respingerea si esecul. Un portofel.
Documentarul se poate viziona integral pe youtube, ca prim monument al social-mediei.

07 septembrie 2012

Fail again. Fail better.

Cand un om cunoaste mai multe carari spre ratare decat spre succes ce-l impiedica sa apuce catre autodistrugerea sa constienta si personala, ca varianta a implinirii prin propriile esecuri?


06 septembrie 2012

Se vinde Odiseea Spatiala

Din motive de rafturi burdusite cu carti si ceva ratiuni financiare (adica sa-mi finantez alte achizitii) am decis sa ma despart de seria lui Arthur C. Clarke - Odiseea Spatiala. Sunt 4 volume, intre 200 si 300 de pagini fiecare, format hardcover, aproape noi (adica s-au uzat doar printr-o singura citire). Sunt strict pentru fanii genului SF, admiratorii lui Clarke sau colectionari. Eu m-am decis ca nu-s cartile pe care le-as lua pe-o insula pustie asa ca n-am nici o problema sa ma despart de ele. Le-am citit, le dau mai departe.


M-am gandit sa le vand la pachet, la un pret bun, asa incat sa iasa de-un chilipir pentru cine si le doreste. Adica 60 de lei. Pentru transport afara din Timisoara se mai pun si niste taxe de posta (vreo 8-9 lei). Oricum iese mai putin decat o achizitie de la Nemira care, la 45% discount cat e acum, vine aproximativ 90 de lei + transport. Cum ziceam, chilipir.

Deci, cine e interesat sa lase un comentariu sau sa-mi scrie un mail (richie.tm@gmail.com). Cine nu, poate are un prieten :)). 


05 septembrie 2012

Portretul unui barbat imatur

Poate o sa va surprinda (sper) dar nu vorbim despre mine, ok? Titlul apartine unei carti scrise de Luis Landero si anunta foarte clar la ce sa te astepti in paginile ei: un portret al unui barbat, oarecum, imatur. N-o sa va mint ca nu m-am simtit insa, de prea multe ori pentru a nu fi pus pe ganduri, ca si cum as privi intr-o oglinda. Dar ma repet, articolul asta nu e despre mine ci despre cartea, autorul sau personajul din paginile ei, cel care-si deapana amitirile. 

Luis Landero e insa un scriitor extraordinar. Portretul sau, fictiv sau autobiografic, ori amandoua habar n-am, e atat de migalos conceput si de plin de substanta incat m-am intrebat neincetat cum poate cineva sa mearga atat de adanc cu reflexia si apoi sa mai gaseasca forta pentru a infrumuseta cele descoperite astfel incat nu doar esenta lor dar si forma sa se cuibareasca in gandurile tale. Si totul cu atata naturalete si sinceritate. Scriitura sa e cea care m-a lipit de fiecare pagina iar gandurile expuse acolo - chiar si prin vocea unui personaj moral ambiguu ale carui virtuti par a fi pierdute si castigate de la un capitol la altul - m-au facut sa revin neinceptat in locuri cheie pentru a reciti fragmentele care m-au intrigat.

In mai putin de 150 de pagini, Portretul unui barbat imatur descrie viata unui personaj deloc extraordinar, un om ca toti oamenii, plin de indoieli si de regrete, care, ajuns la o varsta cinica si simtindu-si sfarsitul, ni se confeseaza noua, cititori sau martori invizibili, in legatura cu cele mai vii si definitorii momente ale sale. Ceea ce rezulta e o viata uneori aventuroasa, alteori plina de rutina, in care cel ce si-o deapana rasare cand ca un idealist vulnerabil, cand ca un sarlatan detestabil. E deopotriva o descriere de intamplari si de roluri jucate, de alegeri si de contraste marcante, dar si un noian de puseuri filosofice pe seama chestiunilor fundamentale: viata, moarte, iubire, fericire etc..

E simplu sa te identifici cu el pentru ca, luata in asamblu, viata fiecaruia e un montaj ametitor de pasiuni, de libertati, de tristeti si orori, de excese de putere, de clipe de slabiciune, de tradari si dovezi de prietenie. Cu totii le incercam de la clipele petrecute pe o plaja sau pe-un varf de munte pana la cele dintr-un hol de spital. Diferenta sta, ca intotdeauna, in detaliile specifice:

Toti am cunoscut o asemenea fetiscana, irumpand miraculos in realitate din versurile, filmele si cantecele care ne-au inveninat tineretea si ne-au consolat amaratele noastre de vieti cotidiene. Si uneori, epuizati de subtirimea firului ce sustinea iluzia, ne-am gandit sa o imbratisam cu jind, sa punem dintr-odata stapanire pe trupul ei muritor, dar in ultimul moment ea si-a intors spre noi privirea febrila, implorandu-ne nu se stie ce, iar noi ne-am oprit cu un gest brusc, aproape religios, de frica ori de pietate. Acea experienta a ceea ce frumusetea are de neatins si sfant, ne-a insotit pentru totdeauna. Reprimata, dorinta ducea chiar la interzisa placere trupeasca. Am inteles cate ceva despre putere si despre servitutile vointei, am infruntat privirea balaurului care pazeste infinitul, am intrezarit sarmana noastra conditie, efemera si amarata, da, dar cu un tragic iz de divinitate. Fata implora. Buzele ei tremuratoare, care la fel de bine puteau rosti o rugaciune sau o obscenitate, erau intredeschise. Si nu ziceau oare ia-ma, atinge-ma, fa dragoste cu mine? Dar am ramas paralizati dinaintea trupului mereu nemeritat al femeii. Ne-am maturizat in acea seara a carei lumina incalzea semintele viitorului, a ceea ce eram condamnati sa devenim: oameni obisnuiti, indragostiti de un ideal neclar si imbatranit. Astfel, visul ne purta, cu mare grija, spre prapastia maturitatii.

Naratiunea se succede asemenea amintirilor: haotic, in valuri, fara vreo ordine cronologica. Cuprinde scene naive din copilarie sau cruzimi adolescentine, atitudini romantice sau dispretuitoare, momente ce frizeaza absurdul sau banalitati mondene. Uneori ironic si sarcastic, alteori contemplativ sau chiar cinic, imaturul lui Landero poarta masti si joaca roluri. Dar are sinceritatea s-o recunoasca, caci toate amintirile sale au rostul de a contura o singura concluzie... viata acestui om a avut vreun sens? Si apoi, prin comparatie, vietile noatre au vreun sens? Raspunsul si-l da fiecare...

Eu am ramas perplex la o chestiune: dragostea poate insemna si sa traiesti o scurta iluzie si apoi sa suferi tot restul vietii de nostalgie dupa ceva ce nici n-a apucat sa fie.. Si daca stau si ma gandesc ...e o forma de dragoste si asta... nu una de dorit, ce-i drept...

Mamihlapinatapai

Un cuvant imposibil de tradus, intr-o limba moarta (yaghan, vorbita odata in Tara de Foc) si care defineste o privire sau un moment in care doua persoane realizeaza ca-si doresc ceva una de la cealalta insa nu-s dispuse sa faca primul pas oferind. Cunosc momentul. Nu m-as fi gandit ca un popor are o expresie atat de succinta pentru el. Te face sa te gandesti ca era o parte destul de importanta in vietile lor. Si la inca o chestie: de ce o limba cu un asa nivel de sofisticare a incetat sa mai fie vorbita?

04 septembrie 2012

Suntem rasisti sau umblam cu cioara vopsita

Ok, toata polologhia de mai jos a pornit de la un articol al lui Maka. El considera ca folosind cuvantul cioara in referinta cu un negru nu e un gest rasist atata vreme cat tu nu gandesti ceva negativ despre acea persoana. Nu am inteles daca folosindu-l la adresa unui tigan il considera un asemenea act. Inclin sa cred ca recunoscand ca simte o repulsie fata de acestia din urma e suficient de onest incat sa recunoasca asta. Si s-o accepte. Dar n-am de gand sa-l judec sau sa-l desconsider pentru asta intrucat si eu in forul meu interior simt o repulsie fata de anumite categorii umane - cersetori, infractori, boschetari, cocalari - iar unii dintre astia sunt prin rasa si tigani. Insa as vrea sa se gandeasca bine la ideea de rasism si sa n-o descalifice din start prin referinte la 'sensibilitati exagerate pe internet' sau 'oameni ce sufera de mania persecutiei'. Racism is not overrated..

Sunt incredintat ca uneori discutiile o iau razna si chiar in moduri neasteptate dar nu trebuie sa pierdem din vedere ce inseamna de fapt rasismul: o forma de a judeca individul nu dupa caracterul si faptele sale ci dupa caracterul si faptele rasei careia ii apartine. (sursa) Prin urmare, civilizatia vestica a judecat vreme de sute de ani africanii ca pe o rasa inferioara, i-a tarat in sclavie, exploatat, batjocurit, prigonit si ucis, iar dupa emanciparea lor “formala” de catre Lincoln in 1863 au trebuit sa mai astepte inca 100 de ani pentru ca efectele sa poate fi resimtite. Pur si simplu nu se pot ignora secole de opresiune. De asta problema cu “nigger” e foarte spinoasa si inca produce controversa in State. “Nigger” e un termen periorativ, dispretuitor, care timp de sute de ani a fost folosit pentru populatia neagra in sclavie. Si in acea perioada a adunat tot bagajul ala de ura si prejudecati la adresa lor iar acum e adanc intiparit in cultura si memoria afro-americanilor. 

Deci, da, e dreptul lor sa sara de cur in sus cand un alb il foloseste la adresa lor pentru ca e ca un semnal de alarma privind felul in care gandeste despre ei. Iar in cel mai fericit caz e doar o scapare accidentala, insa tot o insulta fie si neintentionata. Cand un negru il foloseste e probabil ok pentru ca astfel isi afirma chiar apartenenta la acea rasa. Si poate in felul asta se realizeaza si recuperarea cuvantului si curatirea sa de conotatiile negative. Asa ca nu poti afirma ca in cazul lor e vorba de sensibilitate exagerata. Daca albii ar avea o istorie de sute de ani de cules bumbac sub amenintarea biciului poate ca ar fi si ei sensibilosi la “white boy”. 

Revenind la “cioara” cred ca stim cu totii ca e un cuvant folosit (si) cu sens peiorativ la adresa tiganilor si in relatie cu pielea lor. Relatia romanilor cu tiganii cred ca e foarte aseamanatoare cu cea a albilor americani cu negrii, exceptie fiind modul in care tiganii au ajuns aici. Sa vedem ce spune Neagu Djuvara despre tigani in Scurta istorie a romanilor:

...iată că, începând din ultimii ani ai veacului al XIV-lea, apare încă o categorie de locuitori şi mai defavorizaţi, lipsiţi şi de proprietate, de pământ ori de case, dar şi de libertatea de mişcare, cu un cuvânt, robi: ţiganii. Ţiganii pot fi urmăriţi în exodul lor de mii de kilometri şi sute de ani. A fugit din nordul Indiei un trib întreg care n-a mai putut îndura regimul la care era supus acolo de clasele sociale superioare. Făceau parte probabil din casta paria, de membrii căreia cei din castele superioare nici n-aveau voie să se atingă. Şi (să fie doar coincidenţă?) numele ţiganilor, scris în primele noastre documente aţigani, e probabil derivat din verbul grecesc athinganein, a nu se atinge! Au străbătut tot Orientul Mijlociu, respinşi din loc în loc, războindu-se cât au putut cu persanii şi cu turcii, până au ajuns în Europa, în Imperiul Bizantin, alungaţi din Asia Mică de turcii otomani. Nici aici n-au avut răgaz, în împărăţia bizantină, redusă de-acum (în veacul al XIV-lea) la Grecia continentală şi o fâşie de pământ corespunzând Turciei europene de azi şi sudului Bulgariei — regiune căreia i se zicea România, căci bizantinii, perpetuând timp de o mie de ani pretenţia că reprezentau Imperiul Roman, îşi ziceau romei.
Din şederea lor în România şi-au tras ţiganii şi numele de romi, la care ţin astăzi. La noi au ajuns, tot refugiindu-se pâlcuri-pâlcuri; Pe măsură ce treceau Dunărea, domnia şi boierii, care duceau lipsă de braţe de muncă, i-au făcut robi, adică muncitori lipsiţi de orice drepturi — şi au fost împărţiţi pe la moşiile boiereşti pentru tot felul de meserii şi munci casnice, şi de asemeni pe la mânăstiri, iar o mică parte — cei mai norocoşi — au fost păstraţi ca robi domneşti, de pildă însărcinaţi cu căutarea aurului prin albiile râurilor! Aceştia erau numiţi „aurari". Dintre robii boiereşti, unii erau lăsaţi să-şi exercite meseriile cutreierând ţara cu şatra lor, căci erau foarte îndemânatici ca fierari, tinichigii, potcovari, spoitori. Numai o dată pe an aveau datoria să se mai întoarcă la stăpân, spre numărătoare şi pentru căsătorii. Mici grupuri de nesupuşi au dăinuit sute de ani ascunşi prin codri deşi, într-o stare atât de groaznică de sărăcie şi sălbăticie încât li s-a zis „netoţi". — în Moldova, pe lângă sălaşele ţigăneşti şi uneori amestecate cu ele, s-au strâns sate de robi tătari, care cu timpul nu s-au mai deosebit de ţigani decât prin tipul fizic.”

Mai departe se stie: comunistii i-au impiedicat sa se mai plimbe cu satra si i-au fortat sa se aseze. In sate si mahalale. Ok, deci 450-500 de ani de outsideri ai societatii peste care se adauga fara indoiala o seama de prejudecati bine inradacinate in cultura noastra. Ei bine, cred sincer ca “cioara” e in aceeasi oala cu “nigger”-ul afro-american. Vorbesc de cuvinte. Are aceeasi conotatie negativa la adresa destinatarului atunci cand e folosit pentru a-l identifica ca apartinad unei rase ce a suferit secole de opresiune si dispret. 

Asa ca, da, chiar daca nu te gandesti ca ai ceva impotriva lui de-i zici cioara, doar prin faptul ca-l pronunti faci o referinta rasista: reduci o persoana la atributul depreciativ al rasei sale, ignorand cu buna stiinta ca omul poate fi un membru integrat al societatii si un om respectabil. Nu e acelasi lucru cu a-i spune “coaie”, “pula”, “muie”, “pizda” etc.. si alte formule pline de vulgaritate. Astea sunt apelative urbane folosite in cerc strans si care cer o anume familiaritate sau o cultura a strazii pentru a nu deveni jignitoare. In nici un caz nu identifica un om cu rasa careia ii apartine sau, prin absurd, cu organul aferent.

Si, ca sa ma intorc de unde am pornit: daca substitui un termen peiorativ cu altul, ambele avand o istorie comuna preponderent negativa, nu comit acelasi gest rasist? Eu zic ca da: numind cioara un negru e exact aceeasi chestie ca a-i spune negrotei sau nigger. Il insulti. Poate ca nu il discriminezi pe om in sufletul tau (si nu cred ca exista romani care sa aibe ceva cu negrii, ar fi stupid) dar remarca e una rasista prin faptul ca se face ecoul secolelor de discriminare rasiala. Iar sensibilitatea la ea ar trebui lasata la aprecierea celui tintit si nu masurata de noi dupa standarde vagi si indoielnice ca fiind exagerata.

Cred ca fiecare are prejudecati legate de alte rase, probabil de pe urma educatiei, experientelor negative cu unii membri ai lor sau a unei aprofundari culturale distorsionate sau incomplete in legatura cu ele. Ne place muzica tiganeasca si ne gandim ca toti tiganii sunt lautari in sufletul lor, sau ca au o predispozitie genetica pentru asta uitand ca exista o serie de meserii pe care le-au practicat doar ei vreme de sute de ani. La fel, admiram sportivii africani sau afro-americani si gandim ca sigur sunt predispusi genetic la asemenea performante uitand ca in foarte multe cazuri sportul a fost singura scapare din mahala. Bagajul genetic al unei rase nu e superior alteia. Un individ poate fi insa superior unui alt individ dar nu din cauza sangelui ci ca rezultat al muncii, caracterului si educatiei sale. Iar noi devenim rasisti atunci cand propriul nostru sentiment de inferioritate isi gaseste supapa intr-o scuza extinsa la nivel de rasa. Sau, desigur, cand suntem megalomani cu ambitii de cucerit lumea...