30 iulie 2012

Daca doriti sa revedeti

ori in caz ca ati ratat spectacolul. E o portiune din deschiderea JO2012, festivitate imaginata, dupa cum bine stiti, de regizorul britanic Danny Boyle (Trainspotting, 127 Hours, Slumdog Millionaire). Imi pare una din cele mai naucitoare si inventive Faceri a inelelor olimpice. Iar corurile de copii din debut, discursul shakespearian al lui Kenneth Branagh si tavalugul Revolutiei Industriale, care matura efectiv idilicul sat pastoral inaltand cosuri de fum si turnand pseudotelul din care se vor forja inelele m-au lasat mut. Cred ca am urmarit de 3 ori filmul si nimic din ce-a urmat nu m-a impresionat mai mult. Si vorbim de un spectacol in care James Bond a adus, chipurile, regina cu elicopterul, Rowan Atkinson a interpretat Chariots Of Fire (intr-o singura cheie) iar Arctic Monkeys au cover-uit o piesa de Beatles insotiti de biciclisti cu aripi ingeresti... Cum spunea o voce britanicaDanny Boyle's banquet felt as deliciously indigestible to global tastes as Marmite or jellied eels. I loved it.



Always a pleasure, faith

"Ironia soartei face sa avem sentimente shakespeariene si (daca nu avem sansa de unu la un miliard de a fi, intamplator, chiar Shakespeare) sa discutam despre ele ca niste vanzatori de automobile, ca niste adolescenti sau ca niste profesori de colegiu. Practicam o alchimie pe dos - atingem aurul si-l transformam in plumb; atingem versurile pure ale experientei si acestea se transforma in echivalentele verbale ale aiurelii si ale bazaconiei."
Aldous Huxley - Geniul si zeita

27 iulie 2012

Boicot gastronomic

Sa zicem ca esti un copil care traieste intr-un internat. Iar profesorii de-acolo, impreuna cu administratorul, directorul si bucatarul au luat toti o hotarare majora. La fiecare inceput de an se va stabili in mod democratic meniul pe care tu si ceilalti copii il veti servi de-a lungul intregului an. Smecheria e ca nu exista decat doua variante si alea mai mult apa chioara. O ciorba de fasolica si una de varza. Nicicare nu tine de foame ba chiar dau gaze si/sau diaree dupa o vreme. Insa copiii s-au obisnuit cu ele pentru ca, deh, sunt singurele optiuni. Unii au ajuns chiar sa dezvolte niste preferinte.

Anul acesta insa profesorii l-au mazilit pe director si-au decis ca din punctul lor de vedere copiii au nevoie de mai multa varza in dieta lor. Asa ca impreuna cu bucatarul si administratorul au urlat la pustime ca fasolea e nesanatoasa si pute si nici macar nu e o leguma la fel de frumoasa ca varza. Iar o gramada de copii satui de balonarile din anii trecuti i-au crezut pe cuvant. Ceilalti, care-si aminteau mai bine vremea cand si ciorba de varza era la fel de toxica, n-au crezut nici o vorba din discursul populist al noilor sefi si s-au enervat.

Asa ca in ziua votarii pentru meniul de peste an, amatorii de fasole au chiulit in masa considerand ca e sub demnitatea lor sa participe la o asemenea mascarada. Idealistii si neutrii au protestat fragil la aceasta subminare a regulilor democratice ale bucatariei interne. Amatorii de varza insa s-au bulucit intr-o masa ampla ca sa-si primeasca tainul. Exista doar o singura regula: trebuiau sa vina la cantina jumatate plus 1 din copiii internatului iar cand asta nu s-a intamplat rezultatul a fost simplu: toata mancarea a fost aruncata si amandoua taberele au facut foamea. Niciunora nu le-a trecut prin cap ca intr-o asemenea situatie extraordinara puterea era de fapt in mainile lor. Daca-si uneau cumva vocile i-ar fi putut convinge pe profesori si pe administrator sa mai puna niste carne in ciorba aia de-atatea ori reincalzita.

O chestiune de convingere

Tu crezi ca daca ai fi in prezenta ‘marii tale iubiri’ ai putea sti asta? Adica, dincolo de amplitudinea emotiei pe care oricum ai pune-o pe seama hormonilor tai nevortici si a unei slabiciuni ereditare pentru indragosteli... ai putea avea o certitudine? Vreun mod de a fi sigur ca daca renunti vreodata la ea ai renunta de fapt la tot ce-ai cautat o viata intreaga? Ar fi util sa poata cineva sa-ti ofere o perspectiva obiectiva asupra dilemei tale astfel incat prin argumente sa fii incredintat ca da, aia e chiar ‘iubirea vietii tale’? Sa auzi acea voce interioara cum se suprapune peste tot zgomotul de fond si tumultul sufletesc ca sa-ti pronunte clar cele doua cuvinte: ‘Asta e!’

Sau e vorba mai degraba de o asumare? Recunosti si accepti nevoia de a prelungi starea in care te afli, constientizand faptul ca, in ce te priveste, nu are importanta daca dupa planul cosmic asta este sau nu ‘marea ta iubire’ atata vreme cat tu esti dispus sa crezi ca e? Faith is a powerful tool for shaping your happiness. Cata vreme esti increzator ca cel mai bine e cu cel de langa tine, cat timp mai exista speranta unei evolutii personale armonioase in doi si atata vreme cat frica de a pierde si aceasta franghie e un perfect avertisment al mizeriei din care te-ai salvat, adevarul obiectiv nu mai conteaza. Contextul ori perspectiva exterioara nu mai au nici o valoare. Imaginea de ansamblu se poate duce dracului. Conteaza doar felul in care planul tau personal se acordeaza cu adevarul tau personal.

De aceea e atat de greu sa explici cuiva ce simti sau ce vrei de la el. De aceea e imposibil sa enunti argumentele pentru care urmezi calea pe care o urmezi chiar daca pare absurda si produce suferinte. Planul tau personal e atat de intrinsec legat de tine incat e mai mult o senzatie, o vibratie a faptului ca simti ceea ce vrei si care sunt pasii necesari pentru a atinge acel ideal. Incearca insa sa pui in cuvinte omenesti toate acele “impresii”, toate acea credinta inscriptionata-n carnea vie a unei inimi mult prea fin acordate. Parca ai incerca sa fabrici dovezi pentru a-l prezenta pe dumnezeu unui agnostic. In loc de ‘Nu pot sa-ti explic, dar trebuie sa ma crezi pe cuvant.’ nu ies decat platitudini schiopatate despre cat de multe aveti in comun, cat de bine va completati frazele, ce bine va sta impreuna, cat de mult va ganditi unul la altul si cum v-ati sprijini reciproc pentru atingerea unor obiective individuale sau comune.

Toate sunt vorbe-n vant, goale de substanta, ca niste forme prefabricate gata sa fie vandute intr-o servieta. Nu spun nimic despre tine functionand doar ca o coloana sonora pentru tensiunea acumulata. Caci, la fel ca intr-un thriller pe viata si pe moarte, tot ce te recomanda pentru a supravietui actului 3 e cat de solida si contagioasa ti-e convingerea.

Deci, ca sa incheiem, cred ca nu, cand esti in preajma ‘marii tale iubiri’ nu esti constient de asta. Cand nu mai esti insa... ei bine, asta-i alta poveste...

23 iulie 2012

Hei, eram prin zona si...

Sa enumeram un pic zonele prin care ne plimbam de-a lungul vietii.

friendzone. o stii prea bine. ai fost de-atatea ori in ea. e portiunea dintre barierele de cale ferata. nu poti merge mai departe dar nici nu te poti intoarce fara sa iei urme de vopsea. cu alte cuvinte, it’s a fucking trap! la fel de adevarat e insa ca unii romantici adora sa-si vare capul in lat. sunt ca niste masochisti emotionali, perversi incapabili sa rupa cercul vicios al infatuarilor sentimentale nepotrivite. si, probabil, adora trenurile.

blind zone. asta-i cel putin la fel de captivanta si excitanta ca friendzona insa din ratiuni diferite. aflat in ea esti orbit de sentimentele proprii, absorbit de gustul propriei iubiri. esti constient de efectul nociv dar iti place dependenta. mai mult, stii ca e doar o faza intermediara din care inca nu se observa exit-urile. practic, esti un condamnat legat la ochi ascultand suieratul trenului. dar realitatea e insasi miza iar iesirile sunt doar doua: fie se ridica bariera fie te calca trenul.

duty-free zone. iesirea de urgenta. ai scapat de un carambol emotional sacrificand sau adoptand principii si instaurand starea de necesitate fizica. e ca la supermarket: intri, umpli cosul, platesti in tigari sau ciocolata si pleci. toata lumea fericita multumita. compromisul perfect prin incredibil de avantajosul raport pret/calitate a serviciilor. stim bine ce gust au lucrurile dupa granita. si cat sunt de efemere.

endzone. daca ai intrat aici esti, cu alte cuvinte, in zona tinta. nu mai ai de facut decat sa “inscrii” un touchdown. chiar si acum insa e nevoie de maiestrie: nu vrei sa pari nici nesigur, va reflecta negativ in analiza de dupa, nici prea hotarat, caci va transmite semnale de panica.

green zone. zona de siguranta afectiva. atata vreme cat respecti regulamentul interior si nu cauti aventuri in afara ei totul e in regula. vizitele regulate la comandament sunt indicate insa nu se recomanda impunerea de idei “eficiente” de modernizare a birocratiei. cu alte cuvinte, nu te da mai destept decat e nevoie...

danger zone. asta te asteapta cand iesi din greenzone. campuri minate cu intrebari, capcane sentimentale, suspiciuni de fraternizari ilicite, defetism relational, spionaj amical, si nu in ultimul rand lunetisti sacaitori gata sa-ti ia capul la tinta cu doze de bere sau sms-uri cheie.

DMZ. zona demilitarizata e locul acela in care ajung cei care “trec peste”. no more bullshit, no more pain, acceptarea noului status-quo si renuntarea la orice sentimente negative sau dorinte criminale. un parc pentru adulti flexati unde poti servi coffee to go si rememora detasat momentele funny dintr-un alt film. unul bun dar ceva mai vechi..

deathzone. locul rezervat celor al caror nume l-ai uitat. nu exista cruci deci nu-i mai poti reidentifica sau vizita la anumite intervale. daca banuiesti ca te afli acolo si tu... bucura-te de liniste. cineva s-a straduit din plin sa te ingroape..

16 iulie 2012

'Ich bin ein penibil'

Am incercat, sincer, sa scap de mitingul de aseara din Timisoara dar ora 19 m-a prins la o terasa de prin Unirii savurandu-mi linistit limonada si cafeaua fara nici un fel de emotii politice. Doar ca... asa cum se intampla cel mai des, placerea companiei sau natura conversatiei au efect de contractie asupra timpului si fara sa-mi dau seama m-am trezit ca asist la o repriza de demagogie si discursuri populiste care-mi disturbau mie zenul..

Dupa doua ore de poluare fonica asigurata de piesa 'Vreau o tara ca afara' a trupei vocal-instrumentale Vunk mi-a fost dat sa vad niste mase compacte de oameni care n-aveau nici o treaba cu P-ta Unirii venind insa efectiv in P-ta Unirii... Initial am zis ca or fi asociatii de locatari suparati care au tinut sedinta la usa blocului si-apoi au plecat hotarati la miting... Inchipuiti-va uimirea mea cand am auzit ca venisera cu autocarele de 'prin zona' (adica Hunedoara, Severin, Arad). Pai practic, asta face ca discursul lui Crin adresat "voua, timisorenilor" sa fie unul penibil si exclusivist.

Pentru ca, dupa cum se stie, in weekend-ul asta timisorenii erau plecati ori la Garana, ori la ExitFest, ori la Timis la iarba verde ori la strand. Iar cei care n-or avut chef de soare si deplasari s-au intins la cate-o bere pe terasele din Unirii total detasati de zarva politica ce razbate din media. Cu alte cuvinte presedintele interimar a vorbit din Timisoara pentru restul tarii, asa cum o fi, adusa cu ploconu sau manipulata cu difuzoru'.

Prin urmare, pentru a contrabalansa scenariul electoral potrivit caruia Crin, Robu, Dinescu si restul distinsilor oratori prezenti aseara ar fi vorbit pe scena 'Timisoara, mica Viena' - unde de regula se canta mai cu talent nu asa amatoriceste - unui auditoriu format din multe mii de urmasi ai revolutionarilor timisoreni... uitati cum stau lucrurile.

P-ta Unirii nu-i chiar P-ta Universitatii. Are 200x150 metri iar jumatate din ea e populata cu terase. Adevarul zice ca au fost vreo 6000 de oameni, Tion-ul vreo 4000, primarul Robu umfla la 15.000 de timisoreni. Jandarmii apreciaza undeva pe la 5000 de cetateni dar cum ei sunt invatati sa numere capete probabil i-au numarat si pe gura-casca si pe trecatori si pe cei de la terase. Din poza mea facuta pe la 19:30, imediat dupa ce presedintele interimar s-a infoiat intr-o gogoasa berlineza ca un Kennedy dambovitean proaspat iesit din razboiul rece, se poate aprecia ochiometric numarul aproximativ de oameni prezenti acolo: cel mult 2000. Mai greu e de ghicit procentul de timisoreni...


15 iulie 2012

Seeking a friend for the end of the world?

Nimanui nu-i place sa manance, sa bea, sa doarma, sa rada, sa calatoreasca, sa se uite la filme, sa cante(!)... singur. Sau sa moara... singur. Cu alte cuvinte, sa fie singur pana cand nu va mai fi. In oricare din cazuri si-ar dori ceva companie. Asa ca daca ti-ai putea alege companie pentru sfarsit... stiind ca nu poate fi evitat... pe cine ai dori langa tine? Asta mi se pare un exercitiu misto pentru a-ti identifica cel mai bun prieten... fie ca e vorba de un membru al familiei, un amic, un iubit/o iubita sau un ... strain abia intalnit. De vazut filmul de mai jos. Nu-i chiar asa de lung.




11 iulie 2012

Toate lucrurile pe care-am vrut să ţi le spun


toate lucrurile pe care-am vrut să ţi le spun
ar încăpea pe gămălia unui ac -
însă dacă le-aş scrie cu un laser foarte fin,
enciclopedia iubirilor prea mici ca să conteze
ar ieşi.

un leu de-aş fi primit pentru fiecare lucru
ce-am vrut să ţi-l spun
milionar eram deja.
plin de bani şi totuşi sărac lipit.

mă gândesc pe toate lucrurile astea
ce caut să le spun, totuşi, să le pun
într-un dicţionar de lucruri proprii.
l-ai putea folosi când nu înţelegi ceva.
fără un DEX orice comunicare-i hazardată.

de exemplu,
îmi doresc să fiu un om mai puţin bun...
e unul din lucrurile pe care o să ţi le spun.
sau,
n-am mai întâlnit pe cineva ca tine niciodată
deşi pe tine te-am mai întâlnit odată.

ori
prea puţini oameni mă inspiră dar
şi mai puţini mă intrigă.
tu le faci pe amândouă
cu destul succes, aş adăuga...

nu în ultimul rând aş vrea să-ţi spun:
frumuseţea... ţi se potriveşte.
puţini ştiu să şi-o poarte cu aceeaşi stinghereală
şi chiar... frânturi de modestie.

ce ciudat, lucrurile pe care-am vrut să ţi le spun
au încăput în 3 baloane de săpun.
în fine... suflă!

'We can't wait 'til tomorrow'

De asta aveam nevoie pentru a ma decide ca trebuie sa-i vad anul asta pe The Killers. Piesa noua, Runaways, e de la primele acorduri un hit fredonabil si deja va intra in heavy rotation incepand de maine. E semn ca noul album al lui Brandon Flowers and Co, Battle Born, va fi cel putin la fel de bun ca precedentul, lucru care nu ma deranjeaza absolut nici un pic. Avand in vedere ca se lanseaza in toamna, cei care vor merge la Sziget Fest in august s-ar putea sa aibe parte de niste premiere.




You gotta know that this is real, baby why you wanna fight it?
It's the one thing you can choose.

09 iulie 2012

"Asta-i tineretea noastra" - teatru ambulant



S-a incheiat experimentul Teatrul Mobil provocat de Grolsch zilele astea pe strazile timisorene. A fost o iesire din cotidian foarte binevenita intrucat teatrele de stat sunt in vacanta de vara iar pentru satisfacerea poftei trebuie sa ne multumim cu comedia de pe scena politica prezentata la tv. Tocmai de aceea am rasuflat usurat cand i-am vazut pe experimentalistii Grolsch venind cu actori si autobuz in oras si chemandu-ne la spectacole. Conceptul inedit a prins destul de bine, la fiecare din cele 4 “bucati” de piesa vazute de mine autobuzul fiind cel putin trei sfert ocupat.

Spre deosebire de tovarasul Luci, care pare ca s-ar fi saturat de “teatrul institutionalizat si anchilozat”, eu n-am nici o problema in a vedea o piesa old-school, in cadru formal, cu audienta si distributia bine delimitate de zidul invizibil impus de scena. Totusi, imi plac si conceptele indraznete care ma scot din zona de confort si ma urca la propriu intr-o cutie pe roti, asa cum a fost autobuzul Grolsch. In reprize de 15-25 de minute actorii Ioana Blaj, Paul Ipate, Conrad Mericoffer plus Radu Iacoban (care asigura si regia) au jucat fragmente dintr-o piesa de Kenneth Lornegan, “Asta-i tineretea noastra”. Piesa putea fi montata foarte bine si in cadrul institutionalizat dar se pare ca organizatorii s-au lovit de probleme neasteptate si astfel s-a nascut teatrul ambulant.

Primele doua excerpt-uri vazute au fost Primul Sarut si Prima Cearta, scene care descriu fara false pudori ‘ritualul de imperechere’ a doi tineri, Jessica (Ioana Blaj) si Warren (Conrad Mericoffer). Aflati la o petrecere si profitand de plecarea celorlalti dupa ‘coca’ Warren si Jessica flirteaza stangaci dupa tiparul varstei. El braveaza sacaitor si-si umfla penele iar dansa-i da cu flit si-l face sa para un natang. Probabil insistentele lui ii atrag nu doar o palma dar si un prim sarut iar dupa o noapte de amor petrecuta - teoretic in “pauza” dintre cele doua piese - ii regasim pe cei doi gata de prima cearta si de despartire. Ale tineretii valuri si problemele pe care le isca.


Celelalte doua fragmente la care am asistat au fost mai din zona de one-man-show, constand in monologuri executate de Radu Iacoban in prezenta unor martori mai mult sau mai putin muti. In Jocuri de calculator, personajul lui Radu incearca sa-l motiveze pe tovarasul lui (Paul Ipate) sa-si ia inima-n dinti si sa recupereze ceva de la fosta iubita. Textul e destul de criptic pentru ca nu aduce in discutie obiectul in cauza decat pe final, lucru care ne incredinteaza inca o data de valorile sucite pe care le au personajele lui Lornegan. Cu toate astea, discursul motivational al lui Radu e suficient de convingator. Practic, la final, as fi mers si eu cu ei la vaca aia sa luam consola Nintendo 64.

In Red, acelasi Radu Iacoban ii descrie unui oarecare jucat de Conrad filozofia lui de viata: sex, droguri si party like there’s no tomorrow. Cu un joint sucit intre buze si ochelari a la John Lennon, Radu intruchipeaza un smecheras de autobuz plin de manierisme caruia ii place sa se auda vorbind. Tipul iubeste spontaneitatea si detesta schimbarea, apreciaza micile placeri ale vietii si nu accepta conventiile si compromisurile care-i fac pe unii sa se transforme in fiinte utile societatii. Intr-o fraza, baiatul asta nu traieste decat pentru el. Iar acum trebuie sa decida daca o promisiune din trecut mai trebuie respectata.

Desi am apreciat conceptul fragmentar al piesei lui Lornegan trebuie sa recunosc ca as vrea s-o vad cap-coada intr-un spatiu intunecat si racoros. Ii felicit pe actori pentru efortul de a juca intr-un spatiu alternativ, in miscare si incins de soare, dar cred ca desi asta ne-a incredintat de masura talentului lor in acelasi timp ne-a vaduvit de o asimilare mai buna a povestii. Cred ca multi dintre noi au vazut doar bucati iar asta poate fi cel mult un teaser pentru o viitoare premiera. Totusi, experimente dinastea mai vreau... trenuri, vapoare, avioane, orice-ar fi, eu sunt gata.

Au mai scris despre piesa din autobuz si Corina, Anca, Dan si Andreea.

*sursa photo: ExperimentalistRO

08 iulie 2012

Fictiuni speculative cu CTP

Stiam ca Cristian Tudor Popescu este si scriitor pe langa ex-profesor de matematica, jurnalist, comentator de tenis, ‘analist’ politic, critic de film etc. Nu stiam insa ca a scris SF desi avand in vedere formarea profesionala lucrul acesta are destul sens. Probabil intrigat de postura lui de scriitor de SF am pus mana pe Trigrama Shakespeare, un volum de scurte povestiri compilate in 3 sectiuni: primele doua contin texte publicate in Planetarium, volumul sau de debut din 1987, iar a treia aduna o serie de texte publicate in alte carti ale autorului. Astfel volumul aseaza sub o singura umbrela - fictiunea speculativa - escapadele literare SF dinainte si de dupa ‘89 ale unui om cu o formidabila imaginatie si inventivitate, cu un stil ferm, expresivitate si o abilitate de invidiat in cercetat natura umana.

Povestirile, care merg de la eseuri filozofico-rationale pana la fantezii cosmice extravagante, sunt pline de diversitate si culoare. Mi-a placut spre exemplu povestirea Break, in care se descrie un meci de tenis al viitorului in care jucatorii au abilitati telekinetice. Sau Flash-back in care un individ bolnav de cancer apeleaza la o procedura care-l vindeca prin “retardare” obligandu-l doar sa-si retraiasca toata viata a doua oara fara sa aibe insa voie sa aduca vreo schimbare in ea.

Povestirile din segmentul Panetarium sunt in genul “oraselor invizibile” ale lui Italo Calvino, doar ca CTP inventeaza planete nu orase. Kumbria e visul unui singur individ adormit ce devine pentru locuitorii ei o divinitate supranumita Cel care Doarme. Pseudonia e o planeta cu o fata permanent indreptata spre soare si una permanent in intuneric pe care doua popoare, Auriii si Intunecatii se afla intr-un conflict dar nu-si pot cauza rau intrucat nu pot interactiona fizic. Totul devine o parabola despre existenta si non-existenta. Pe Plutonia ultimii doi oameni care au supravietuit unui cataclism atomic contempla ideea de a avea sau nu copii.

Ultimul segment mi-a parut si cel mai interesant, cuprinzand speculatii pe seama evenimentelor politice la care am asistat in ultimii ani. Timp mort e un scenariu (cu indicatiile de regie corespunzatoare) in care Revolutia a fost inabusita la Timisoara iar Ceausescu e tot la putere. Personajul principal, Maria, e asistenta la Spitalul 9 unde are un pacient care are amintiri despre o realitate diferita. Evident, baietii cu ochi albastri sunt pe faza. Distopie romaneasca care necesita ecranizare. Mai departe, Pe creasta valului de sange propune o perspectiva asupra istoriei in care omul e vehicul pentru informatie, sistemele informationale fiind cele care evolueaza si migreaza dupa un principiu al reducerii dezechilibrelor informationale in vreme ce Arta atomica descrie artistic “operele de arta” nascute in dezastrele de la Hiroshima si Nagasaki: sculpturi amorfe din sticla si otel sau umbre intunecate de frunze, arbori si oameni calcinati.

Fiecare poveste e unica in felul ei si lasa un graunte de reflectie in mintea cititorului, un hmm... asta e destul de interesant, dincolo de placerea subinteleasa de a privi prin niste ferestre ale imaginatiei deschise de un om inarmat deopotriva cu ironie si sarcasm dar si cu mila sau sentimentalism.

Mai departe citez din Prefata lui Mihai Iovanel consideratiile lui CTP in ce priveste fictiunea speculativa.

“Literatura generala pune in evidenta idei despre lume, SF-ul construieste lumi pentru idei. Lumea ideilor este mai cuprinzatoare decat lumea. Este extrem de greu astazi, in cadrul literar ‘normal’, sa emotionezi cititorul prin faptul ca un anume personaj plange. Frank Herbert imagineaza, in romanul Dune, o planeta arida, Arrakis, unde oamenii traiesc in costume speciale care permit reciclarea apei din organism. Atunci cand cineva moare, trupul sau e pus sub teasc si apa obtinuta astfel este varsata in rezervorul sacru. In aceasta lume, a plange pentru cineva este cel mai mare omagiu, pentru ca pierzi apa ta. (...) deformarile, alterarile, rasturnarile impuse umanului de SF-ul de valoare nu au alt scop decat reimprospatarea sensibilitatii noastre fata de valorile fundmentale."

“Nu exista subiecte privilegiate pentru fictiunea speculativa, cum nu exista pentru literatura, in general. Nu prezenta sau absenta elementelor stiintifico-fantastice, a enigmelor ‘nesplicate’ de tot soiul sau a ipotezelor fabuloase determina specificitatea fictiunii speculative, ci aspectele structurale: asemenea elaborarii teoriei stiintifice, textul se construieste plecand de la un set de ipoteze initiale, prin generare logica. Diferenta este ca un om de stiinta isi poate confrunta modelul cu realitatea si stabili gradul lui de adecvare, pe cand textul de fictiune speculativa traieste prin propria-i substanta, este un edificiu flotant...; iar finalitatea constructiei speculative este literara."


07 iulie 2012

A doua lege a termodinamicii sociale

"Intr-un sistem de relatii inter-umane nu exista nici o legatura directa sau de proportionalitate intre masura lucrului mecanic depus si cantitatea de caldura receptata."

si totusi, suntem inclinati sa credem diferit... nu putem scapa de gandul ca, daca periem indeajuns marginile, lucrurile se vor incalzi. sau, din contra, daca manifestam o apatie bolnavicioasa, ele vor ingheta implicit. ca e de ajuns o miscare uniforma si unidirectionala plus o presiune psihologica constant aplicata pentru a se genera un raspuns caloric convenabil. si e atat de frustrant cand nimic nu se intampla pe fir logic mai ales ca suntem convinsi ca am actionat ca la carte. dar singura problema e aceea ca aplicam regulile fixate unei lumi fizice palpabile in chestiuni cu totul si cu totul imateriale. de ce? o proasta intelegere a cauzalitatii si o incredere oarba in pozitivitate ca element al succesului? poate si un dram de superstitie medievala? deh, rodul educatiei corecte a omului.

esti invatat de mic ca daca se depune suficient de mult efort, totul se poate materializa intr-un rezultat concret, in ceva palpabil. totul tine de pricepere, noroc si timing. nu te gandesti vreo clipa ca ideea se aplica foarte putin in cazul relatiilor cu semenii. ca totul e un haos organic care nu poate fi explicat nici statistic. ba mai apare si impresia ca exista o anumita ordine naturala a lucrurilor, ca o justitie divina care functioneaza pe principiul reciprocitatii sociale si a bonificatiilor? faci lucruri bune, primesti lucruri bune, faci lucruri rele, te ia dracu’? de ce ti-ar spune cineva asta cand esti in plina crestere? doar un naiv ar crede ca lucrurile bune vin la cei ce le asteapta, ca ce-i al tau e pus deoparte, ca fiecare primeste ce merita, ori ca ne putem lasa pe mana ‘atractiei universale’ si tot ce ne dorim va orbita intr-un final spre usa noastra ca-ntr-un eden modern in care clickui si comanzi.

devii pragmatic cand aceiasi oameni care te invatau sa fii civilizat, ascultator, decent si altruist, impartind cu aproapele tau jumate din ce-ai in farfurie, vin mai tarziu sa-ti atraga atentia ca risti sa ramai nemancat. apoi, cand incepi sa pricepi singur ca lectiile vietii nu se predau la toata lumea din acelasi manual si ca fiecare individ are mai multi ‘tutori personali’ dispusi sa-l invete bunele manevre, incepi sa te prinzi cum stau lucrurile in bucataria lumii. dar oricat de bine te-ai descurca in taiat feliute mai mari sau mai mici si tras maslina-n scobitoare afli mult prea tarziu ca impresia artistica e o tarfa si tot ce conteaza e doar care mananca primul. atunci, exact aceeasi oameni, plus inca o duzina de fosti fraieri ca tine, intorc manualul invers si-ti demonstreaza cum de fapt ‘it’s a jungle out there, eat or be eaten’. Ori mananca primul ca sa fii bine mancat.

deci tu, expert pragmatic bine-instruit in lucruri mecanice, incepi sa aplici formula ecuatiei calorice celor din jurul tau iar cand rezultatele obtinute contrazic si cele mai optimiste speculatii n-ai decat sa-ti pui mainile-n cap si sa te resemnezi. Pentru ca fara scanteia din ochii persoanelor vizate nu poti avea caldura dorita. si pentru asta e nevoie de mai mult decat efortul obisnuit al unui cunoscator al focului. trebuie sa se petreaca o intalnire de vointe in exact acele conditii optime pe care le influenteaza un numar fix de fluturasi calcati intr-o plimbare nevinovata printr-un parc pustiu. o configuratie de aur nascuta demult, cand lucrurile erau mai simple, oamenii mai sinceri iar vietile noastre nu atat de complicate.


05 iulie 2012

Poftiti in autobuz! Grolsch va duce la teatru.

Sa mai spuna cineva ca nu se intampla lucruri inedite prin oras. Poftim teatru in autobuz. Cei de la Grolsch experimenteaza de ceva vreme o serie de idei si proiecte originale iar cel mai recent tine de mutat scena teatrului pe patru roti si plimbat cu ea prin oras. Un mijloc de transport urban devine un spatiu de cultura urban. Asadar incepand de azi pana duminica vreme de 4 zile teatrul mobil va circula pe prima banda. In fiecare zi vor fi 4 spectacole, intre 18 - 22, iar line-up-ul cuprinde titluri ca Marele Jaf, Maturizari Fortate, Primul sarut, Prima cearta, Jocuri pe calculator si Red. Oficialii spun ca primele cinci sunt excerpt-uri din “Asta-i tineretea noastra” de Kenneth Lornegan – jucate de Ioana Blaj, Paul Ipate, Conrad Mericoffer iar ultimul este un monolog contemporan cu Radu Iacoban. 

Traseul autobuzului dramatic incepe de la statia Posta Mare si circula pe ruta Posta Mare – Piata Marasti – Piata 700 – Piata Regina Maria – Catedrala – Consulatul Germaniei – Piata Iancu Huinade – Posta Mare. Pentru rezervari de locuri intrati aici. Nu se percep bilete. Eu unul mi-am rezervat cateva scaune. Sper ca e un autobuz climatizat. N-am mai mers demult pe blat iar asta din motive de stres. Acum cred ca o sa fie chiar relaxant.


04 iulie 2012

Teoria universurilor insulare

"Trăim împreună şi suntem influenţaţi de cei din jur, pe care, la randul nostru, îi influenţăm; dar întotdeauna, indiferent ce am face, rămânem singuri. Martirii intră în arenă ţinându-se de mână, dar sunt răstigniţi unul câte unul. Îmbrăţişaţi, îndrăgostiţii se străduiesc cu disperare să-şi contopească extazul individual într-o unică transcendere de sine; zadarnic. Prin însăşi natura sa, orice spirit întrupat este osândit să sufere şi să se bucure în solitudine. Senzaţii, simţăminte, intuiţii, fantezii - toate sunt date să rămână personale şi de necomunicat, în lipsa intervenţiei simbolurilor şi a intermediarilor. Putem aduna informaţii despre experienţe, dar niciodată nu putem aduna experienţele in sine. De la familie la naţiune, orice grup constituie doar o societate de universuri insulare."

A. Huxley - Porţile percepţiei

Ps-uri (X)

Cineva zicea ca atunci cand doi oameni se intalnesc, are loc uneori un fel de clic si, in consecinta, desi nu crede in dragoste la prima vedere, crede in acel clic. N-as putea fi mai in acord cu cele spuse. Necunoscand insa viitorul, constat ca clicul acesta poate fi atat al unei centuri de siguranta cat si al unui pistol armat in spatele capului meu. Si, sincer sa fiu, in ultima vreme, daca tot vad ca nu se arata nimic la orizont sunt din ce in ce mai tentat sa intorc privirea si sa ma zgaiesc la teava armei. E ceva real acolo sau doar blufezi?

03 iulie 2012

Iqubes - O idee de invatare interactiva

Maine, 4 studenti timisoreni pleaca la Sidney pentru a reprezenta Romania in finala competitiei Microsoft Imagine Cup, principala competitie tehnica din domeniul IT destinata elevilor si studentilor. Cei patru - cunoscuti drept echipa IQube - au castigat competitia nationala luna trecuta invingand celelalte 13 echipe cu un proiect de interactive learning destul de ingenios. Ieri am fost la conferinta de presa organizata de Universitatea Politehnica pentru a-i vedea pe cei patru finalisti ‘inventatori’ si a afla mai multe despre ideea lor.


Proiectul denumit LiveX Learning Platform se prezinta ca o solutie software de tip cloud capabila sa ofere un cadru de dezvoltat experimente stiintifice la pret redus. Astfel, patforma foloseste ca periferice o colectie de “cuburi” - un hardware specializat creat de ei dupa modelul cuburilor de jucarie din copilarie - care sunt prevazute cu display-uri pe fiecare fata si senzori de proximitate care le permit sa se simta si sa comunice intre ele sau, prin calculator, cu cloud-ul. Cuburile pot fi configurate astfel incat sa faca asocieri de cifre, litere sau imagini ce pot fi afisate pe display-urile lor oferind o metoda jucausa de invatare pentru varstele mici.

Nivelul de complexitate depinde insa de priceperea profesorului in a dezvolta lectii noi in interfata de tip cloud folosita de cuburi. De ex: in loc de 2+3=? poti sa realizezi reactii chimice stabilind compusii si cantitatile in care sunt adaugati si urmarind tipul reactiei. Cuburile comunica intre ele wireless si interactioneaza cu cei care le manuiesc prin semnale luminoase sau audio. Platforma insa poate integra si alte device-uri (smartphoane, tablete) care fiind deja echipate cu senzori (accelerometru, foto) devin un fel de recuzita de laborator pentru experimente de baza: masurat viteza pe un plan inclinat, descompunerea luminii, etc.

Toata inventia e gandita ca o solutie avantajoasa dpdv financiar ce poate oferi acces la educatie practica scolilor din zone defavorizate. Practic, ai nevoie de un singur laptop si de cateva seturi de cuburi, nu de un intreg laborator, pentru a opera cateva experimente de chimie, mecanica sau optica. Din cate am inteles prototipul cuburilor a costat destul de mult dar la o eventuala productie in serie s-ar ajunge la vreo 10 euro bucata. Norocul studentilor de la Fac. de Automatica si Calculatoare din cadrul UPT a fost ca firmele locale s-au implicat in sustinerea lor si i-au sponsorizat. Acum Viktor Ardelean, Lucian Bara, Remus Barbatei si Otilia Stretcu, coordonati de drd. Andrei Stancovici si conf.univ. Marius Marcu vor concura cu alte 70 de echipe din toata lumea in finala Imagine Cup de la Sidney. 50.000 de euro e premiul. Ma bucur pentru ei si sper ca, indiferent daca vor castiga sau nu, talentul lor nu va ramane neexploatat.

02 iulie 2012

Reclame si anunturi vechi de-un secol

Fumatorilor de sugarete!


"Club este cel mai curat, cel mai subţirel şi totuşi cel mai tare papir de sugarete. Total liber de glycerin. Se poate căpeta pretutindenea, anume în pachet patentat 3 cr., in pachet comun 2 cr. (Club exquisit). Marca de aperare şi de cunoaştere: un domn cu ochelari fumând sugaretă."

Remediu in contra betiei.


"Antibibin. Mijloc în contra beţiei cu efect sigur. Acest mijloc e probat deja de mult, precum o dovedesc multele adrese de mulţămire şi recunoştinţă, fiind-că persoane, cari de ani de dile erau îndatinaţi cu beuturi spirtuoase în mesură prea mare, s'au vindecat din această boală folosind modicamentul acesta - Pretul unei sticle. 1fl. 50 cr."

Ps: vazute in subsolul librariei Cartea de Nisip.

01 iulie 2012

Friends will be friends?

ce intelegi prin cuvantul prieten? o persoana cu care ai o relatie de prietenie, corect? dar ce inseamna sa ai o relatie de prietenie cu cineva? sa-l tii la o anumita distanta de tine, disponibil la orice ora din noapte sau zi, pret de un apel telefonic? sa-l faci un contact din agenda? sau un membru dintr-un anturaj pe care te poti baza sa-ti umfle ego-ul? sa te bazezi pe el ca va reactiona in modul in care vrei sau in care te astepti? ori poate sa se implice in viata ta exact atat de mult cat ai nevoie ca sa dai restart unei zile de cacat? sa stie cand e momentul s-o stearga si sa te lase-n pace? sa functioneze ca un organ ombilical, parte din tine dar totodata imun la toata mizeria care te afecteaza si, astfel, gata sa-ti ofere doze de vaccin regulate contra virozelor sociale? probabil ca toate, dar mai sigur, nimic.

nu cumva prietenia tine, mai degraba, de testat limitele celorlalti, asa-zisi, prieteni? o relatie non-conformista absolut diferita de cea familiala, teoretic neconditionata, sau de cea profesionala, strict conditionata de respectarea unor norme. ar fi un bun exemplu de dinamica inter-relationala intre oameni initial straini aflati brusc in cautarea unei compatibilitati reciproce si a unei legaturi mutual avantajoase. e drept ca nu functioneaza intotdeauna. de fapt, reuseste foarte rar, de asta avem o gramada de cunostinte dar foarte putini prieteni. ce sa-i faci, unele persoane nu ne motiveaza sau provoaca indeajuns pentru a ne fi prieteni. ori noi lor, daca-i pana acolo.

revenind insa la prieteni, de ce sa-i fortam sa indeplineasca niste asteptari cand e mult mai incitant sa-i vezi cum te surprind sau dezamagesc? de ce sa fie ‘permanent aproape’ si nu sa faca diferenta in momentele cand sunt? in loc sa stea in asteptare mai bine sa te sacaie cu probleme sau tentatii, sa te provoace, testand repetat limitele relatiei voastre. sa-ti intre in viata si sa te atraga in a lor intr-un mod haotic dar departe de a fi plictisitor. sa fie gata sa-ti invadeze zona de confort ca sa vada cat de mult ii poti tolera. sa te stimuleze in asemenea masura incat fiecare reactie sau raspuns al tau sa fie un rand nou adaugat in jurnalul autodescoperirii. ei pot fi deopotriva instrumentul de finete pentru cizelare personala sau forta bruta care sa te-mpinga spre punctul de rupere din matrita.

si ce daca in felul asta exista mai multe riscuri de fractura? e inevitabil. cineva, indiferent din care parte, depaseste pragul critic? pai daca firele ce va legau s-au calcifiat si nu mai fac fata presiunii crescute a timpului care v-apasa, prietenia se faramiteaza. e ok, scapi de balast. insa daca ele se impletesc frumos intr-un cordon elastic ce suporta convulsii puternice dar nu se frange, nu va aduce asta, intr-un rastimp, ceva mai aproape? iar uneori, daca circumstantele sunt favorabile, nu devine liantul pentru ceva nou si mult mai interesant? ma intreb... cat adevar e in afirmatia ca prietenii raman intotdeauna prieteni...