Randomizare

Nu stii niciodata cum vor evolua lucrurile. Intr-o zi e doar un chip proaspat pe holurile unei facultati, in alta o fiinta afabila ce se lasa descusuta la un ceai. Intr-un moment da cu bulgari de zapada dupa tine in altul mancati pizza in camera ta si te intrebi cum ati ajuns acolo? Si, mai important, pentru ce? Latura imprevizibila a vietii o face deopotriva interesanta si enervanta. Temerile si sperantele tale n-au nici o influenta asupra cursului evenimentelor. Actiunile si stradaniile tale uneori functioneaza alteori sunt complet futile. Si-apoi vine un moment neprevazut in care fara nici un efort cateva piese se aseaza in formula potrivita conturand o imagine palpabila. Si zambesti. Asta n-are cum sa dureze, iti spui. 

Si, intr-adevar, in cele mai multe cazuri nici nu dureaza. Nu e un plan divin care se pune in miscare, e doar o clipa fericita de randomizare. Ca un joc de carti: daca amesteci suficient de mult pachetul pana la urma un rege si-o dama tot vor sfarsi unul langa altul. Conteaza in ce moment jocul e devenit constient de sine. Din toate combinatiile posibile, mai devreme sau mai tarziu, unele trebuie sa fie atat de bune incat sa para masluite. Iar durata lor depinde doar de intensitatea cu care le traiesti. Atunci timpul e cu adevarat ceva relativ iar dragostea singura constanta demna de luat in calcul. Din pacate insa, dragostea in sine e cam inconstanta iar toate momentele astea sunt doar coincidente stranii urmate de lungi perioade de dispersie si cautare.

Prin urmare, intors la vesnica miscare browniana din care, pentru un scurt moment, ai fost intrerupt, te lasi din nou captiv suvoiului haotic; pana cand te ciocnesti iar de-o alta fiinta la fel de efemera ca si tine. Una care, intr-un fel, e bizar de familiara. Ai fost cumva amprentat prea dur in trecut si vezi imagini reziduale de un magnetism aparte deja cunoscut? Sau ai creat chiar tu conditiile prielnice pentru ca cineva sa se reinventeze dupa un model care, la un nivel intuitiv, banui ca-ti apartine. Uite ca te roade iarasi gandul si-ti rememorezi traseul parcurs in alte vremuri. Iti amintesti acele eforturi uneori naive pe care le-ai depus si recunosti efectele lor in masca abia intalnita. Una, in mod neasteptat, familiara. 

Cat de cinic poate fi universul? Ceea ce odata provocase stari conflictuale acum e bun de aplicat? Ori e doar consecinta naturala a unei maturizari proprii, independente...Unele masti cresc de la sine, ori poate, nici nu sunt chiar masti. Tot acel timp pierdut, toata acea senzatie de esec, cand tot ce era nevoie era sa lasi fiinta sa devina cea mai reusita forma a ei, asa cum ai ghicit-o ca se-ascundea in sanul crud ce ti-a abatut demult privirea. Oare totul a fost doar o lipsa de sincronizare? O eroare intr-un infinit joc al hazardului? Sau o intamplare menita a elimina varianta marker dintr-o serie de experiente al caror scop final nu-ti este accesibil? Daca-i asa, tine-te bine si uita de masuratori. Nu stii cat mai ai pana la urmatoarea randomizare.