E ciudat cat de adanca poate fi tristetea care te cuprinde uneori noaptea tarziu.* E ca o fantana cascata dintrodata-n cer din care somnambulii si insomniacii se adapa intre ei. O sete ce vine odata cu nevoia brusca de a lua o ultima gura de aer proaspat. Pacat ca mi-am zidit si ultimele ferestre spre voi ramase deschise. Pare-se ca sunt hotarat cu tot dinadinsul sa traiesc in oricare alt timp decat in cel prezent. Deloc sanatos. Nu-s vreun artist neinteles si nici vreun ignorant nebun. Doar prea constient de toate celelalte alternative. Prea increzator in potentialul lor de mai bine. Prea disperat de restrangerea versiunilor mele intr-un singur mine, unul pe care-l detest si de al carui esec ma tem.
Ce faci cand realizezi ca toate presupusele atuuri de care te agatai sunt in realitate niste slabiciuni? Cand punctele forte si dezavantajele isi schimba intre ele rolul, fortate de vreo conjunctura neprevazuta? Cand cuvintele ce pareau potrivite pe hartie suna ridicol, artificial sau pretios, cand seriozitatea e perceputa drept raceala iar umorul mai ciudat trece ca infantilism, cand timiditatea si respectul sunt indistinct intrepatrunse ori tacerea pare doar inca o simpla aroganta. Nu te simti deodata de parca ai umbla cu buzunarul plin de kriptonita? Ori invadat de un escadron de nano-sabotori indiferenti gata sa-ti tarasca vrednicia drept in abatorul de principii. Sau am doar o criza de identitate...
* citat din George Orwell - O gura de aer.
Hmm, nici nu pot descrie cat de mult ma pot regasi in postul de mai sus. Si melodia, e exact ce aveam nevoie sa ascult acum.
RăspundețiȘtergere