14 aprilie 2012

Living life, one book at a time

Nu stiu, poate e ceva de invatat si din toate aceste "oglinzi sparte" pe care altii mi le pun la dispozitie... Din reflexii sau imagini distorsionate, trecute prin diverse filtre temporale, imbatranite, prafuite, rupte-n bucati si realcatuite intr-un portret mai usor de cuprins decat tabloul propriei tale vieti. Nu stiu, probabil e nevoie si de-o anumita pricepere in construit asemenea oglinzi... Prea mult argint orbeste, prea multa sticla tulbura. Nu-i simplu de atins un echilibru... inainte ca sa-l frangi.

Gasesc un asemenea echilibru in sensul zilei de azi. O multime mare de oameni celebreaza o moarte, o singura persoana poate aniverseaza o nastere. Nicicare din ele nu au vreo consecinta imediata asupra mea... Sunt detasat... si, totodata, detasabil. Odata ce-ai acceptat asta restul vine mai usor. "Trebuie sa pierzi ceva ca sa-i poti da o aura sentimentala." citeam azi... Are sens.

Nu sunt un credincios insa apreciez o poveste buna si accept ca nu am toate raspunsurile. But I've never lost Jesus... I never knew I had it to begin with... Asta ar fi o replica buna in Ziua Judecatii..

In fine, ziua asta ar fi fost una complet irosita daca nu as fi utilizat timpul mort intr-un chip educativ, terminand una din cartile lui Paler, posibil cea mai autoreferentiala (Autoportret intr-o oglinda sparta). Am impresia ca de fiecare data cand il citesc pe omul asta, vorbele lui imi ordoneaza mie gandurile. E o senzatie placuta, desi doar o senzatie. Imediat ce pun cartea deoparte sunt din nou inghitit de propria-mi valmasie a intelectului.

Totusi, am ceva de care sa ma agat. Felul in care si-a descris parintii. M-a facut sa ma gandesc la ai mei si nu glumesc cand spun ca in anumite momente mi-am sters ochii... La fel ca el ma gandesc ca probabil o sa aman la nesfarsit momentul in care o sa-mi exprim si eu dramul ala de recunostinta... intotdeauna complexat de mediocritatea propriei existente in raport cu sperantele pe care si le-au pus in mine. Asta pana cand am dat peste fraza eliberatoare...

O viata mediocra poate fi justificata. Mai ales intr-o lume mediocra. Dar mediocritatea iluziilor nu are nici o scuza. Nimic nu ne opreste sa visam “fara masura”.




2 comentarii:

Comentezi?