09 martie 2012

5 ani

orice s-ar zice, anii astia n-or trecut usor... si, de bine, de rau, locul asta a devenit parte consistenta din mine. nu e cea mai reusita parte, nici cea mai interesanta, desi am incercat sa-l fac cat mai diversificat si mai eclectic cu putinta, nu e nici o oglinda fidela, ba chiar de multe ori e una inselatoare, insa e un profesor personal care nu ma lasa sa-mi uit ratacirile. 

sunt deseori intrebat de ce stau pe blogspot... sunt prea comod, frate, e simplu. merg in vizita dar ma mut rar. iar singurul lucru care conteaza intr-adevar pentru mine e ceea ce scriu... nu aspect, nu fonturi, functionalitati si seo-isme, nu tehnicalitati, desi le acord si lor importanta meritata... textul, atat ma intereseaza. cuvintele.

am turnat multe din mine pe blogul asta. poate prea multe. dar chiar nu-mi pot imagina ce s-ar fi intamplat daca le strangeam in interior... pentru ca si-n mine am turnat destule. iar acum am cam obosit.

ma tot gandesc cat e de stufos si cum as mai taia din ele chestiile irelevante, cum l-as plivi un pic de cel putin jumatate din articole... apoi imi zic ca nu-i ca si cum i-as taia unghiile ci mai degraba cum i-as smulge firele albe din cap... dar vine un moment cand si un pic de cruzime e buna la ceva.

in fine, s-ar impune o retrospectiva dar nu vreau sa mai privesc in urma... e tot ce fac mai des si, sincer, am cam obosit.


6 comentarii:

  1. de fistic nu te saturi ii un exemplu de placere

    RăspundețiȘtergere
  2. te inteleg perfect. e un jurnal pana la urma. stii, pe vremuri, jurnalul il piteai sub perna, il tineai sub cheie, intr-un sertar. azi blogul&jurnal e o carte deschisa. esti cunoscut, ,, citit", judecat, iubit, hulit. ce asteptari ai? in definitiv, asa cum se intampla si in lumea reala, ai prieteni si ,, prieteni" nu poti multumi pe toata lumea, nici nu trebuie. iar chestia asta cu revenitul, e normala, ce ai scris ramane scris din pacate. si eu am patit acelasi lucru. ma ,,zgariam". am renuntat sa ma manifest in public. dar daca ma gandesc bine, e normal, ceea ce scriem azi e sub impulsul dispozitiei, intamplarilor, sentimentelor. maine poate gandim altfel. e o evolutie pana la urma. in cinci ani... mi-ar parea rau sa renunti la el, dar chiar daca o renunti sunt sigura ca o sa continui sa scrii. e o descarcare, vorba ta. acum zambesc, poate o sa incepi sa scrii kilograme de ciorne, selectezi, ca mai apoi ,,sa treci pe curat". si nu te mai teme de critica. important e sa dai drumul cuvintelor, daca asta simti. iti doresc succes.

    RăspundețiȘtergere
  3. La mai multi, atatia cati doresti.

    RăspundețiȘtergere
  4. Daca renunti la scris te bat de te c@!i pe tine!

    RăspundețiȘtergere

Comentezi?