27 februarie 2012

Death and all his friends

Parafrazand un dicton celebru (nu ajungi sa cunosti pe cineva pana cand nu incerci sa privesti lucrurile din punctul sau de vedere) sa discutam un pic de moarte. Stim foarte bine ca cea mai des auzita fraza dupa aia cu “a ajuns intr-un loc mai bun” e cea cu “moartea e doar o etapa” (statie, loc de tranzit etc). Ok, asta nu lamureste nimic, nascand doar noi intrabari, insa indulceste suferinta celor care mai au de asteptat. Hai sa privim insa lucrurile din punctul de vedere al Mortii. Poate astfel o vom intelege mai bine si nu ne va mai speria.

Daca adopti o perspectiva agnostica despre lume nu e greu sa imbraci roba neagra si sa constati ca, in ce ne priveste, viata e “doar” o etapa. Ea e o faza, o temporara iesire din starea de irelevanta a existentei catre cea in care poti efectiv contempla vidul din care tu si moleculele tale te-ai smuls. Vid e oarecum impropriu spus, in fond si la urma urmei, fiind vorba de aceeasi vesnica cloaca cosmica din care infinitati de atomi trezite din repaus de-un big bang, in teorie, si calatorind in bezna miliardelor de ani lumina, s-au intrupat intr-o forma constienta si rationala doar cat sa-si nasca singura intrebare cu adevarat interesanta: de ce? Si-apoi, fara a primi vreun raspuns, sa piara in negura universului pentru alte miliardelor de ani. 

Privind la scara macro descoperi ca, in realitate, moartea face legea. Ordine si haos, foc si pucioasa, lumina si inertie, dar fara viata. Asta e starea generala sau naturala a lucrurilor, cadrul inflexibil povestii. Insa, din cine stie ce motive, care pot varia de la o lege imuabila a complexitatii pana la design-ul inteligent/divin, “moartea” s-a complicat si-a devenit viata. Cine stie, poate asta-i idealul ei final, menirea ei, sa transgreseze definitiv intr-o alta stare, iar deocamdata experimenteaza pe noi. Ca pe cobai. Mici soareci de laborator dragalasi si diversi colorati care mananca, dorm, defecheaza si reflecteaza la gratiile din jur, care uneoi isi tine de urat sau se imperecheaza pana ce o mana invizibila ii scoate din cusca eliberandu-i in labirint. De ce va intrebati? Pai, sunt cobai... e inevitabil.

4 comentarii:

  1. nu stiu care e parerea ta, dar mi se pare ritualul nostru de inmormantare de-a dreptul hilar si grotesc. nu stiu cum e pe la rusi si greci o sa intreb o prietena, sa ma lamureasca. ultimul a venit ghiftuit de la pomana. mancat si baut bine.si mai ales la priveghiuri, distractie, ii vezi pe unii cum trec in revista, isi iau notite, evalueaza, o minune. nu e mai bine ca afara, ca omu care trece in lumea ailalta sa-l lasam in liniste, cu rudele si cei apropiati care l-au cunoscut cu adevarat, sa-l planga, sau sa-l rada. la ce atata tam-tam, atatea pomeni.

    RăspundețiȘtergere
  2. si da coldplay -death and all his friends, e faina pe la sfarsit

    RăspundețiȘtergere
  3. Motivatia naturii o fi evolutia, atingerea perfectiunii in etape, de la un nivel spre urmatorul.

    RăspundețiȘtergere
  4. nu sunt inca convinsa ca moartea va trece intr-o alta stare sau o alta forma, e posibil in acelasi timp sa fie singura care nu se schimba. moartea face parte din viata, dar viata face parte din moarte?

    RăspundețiȘtergere

Comentezi?