30 noiembrie 2011

Recurente muzicale

De Grimus ma leaga niste amintiri placute. Intr-un fel, as putea spune ca mi-au afectat cursul vietii. Ritmul ei. Mi-au adus un pic de culoare. Un pic de frumusete. Poate a fost doar o coincidenta insa dupa un concert al lor acum vreo 3 ani chiar am avut parte de un pic de ... nush cum sa-i zic, iubire!? O emotie acolo, ceva foarte placut si intens pe care doar eu o pot cataloga. Vointa mea e definitie. N-a fost chiar imediat insa atunci s-au sadit germenii, oarecum, si nici n-a durat prea mult dar a fost ceva necesar. Si neasteptat. Am intrezarit de unde si in ce fel poate intra lumina in vietile noastre... Si am primit-o cu bratele deschise.

Anyway, Grimus revin au fost in Timisoare pe 29 octombrie in club Setup promovandu-si noul album, Egretta, din care acum au lansat un prim videoclip - Face the light. 


29 noiembrie 2011

Apropo de Marea Finala de la Alba Iulia


Azi s-a incheiat intervalul de timp in care sustinatorii echipei timisorene de rugby RCM MVT Universitatea de Vest si-au putut exprima lozincile de suporter violet pentru a ma convinge sa-i iau la Marea Finala de la Alba Iulia, din 3 decembrie. N-am avut foarte multe comentarii insa cele emise au fost in tema si mi-au oferit ce-mi trebuia: un mesaj de sustinere ca sa-l pun pe banner. Lucru care ma bucura dealtfel. La fel cum ma bucura si faptul ca toti ceilalti din campanie si-au adunat oameni la randul lor asa incat vom merge pana la urma o armata de suporteri pe stadionul Cetate sa-i ajutam pe-ai nostri sa puna mana pe Cupa Romaniei la Rugby Rosia Montana Gold Corporation. O Cupa care poate insemna aproape un campionat.

Pana atunci insa ... va dezvalui vrednicii mei insotitori, fani proaspat convertiti ai rugby-ului si abili manuitori de cuvinte scandabile prin tribune. Cei trei muschetari sunt dupa cum urmeaza: Adrian Uhly, Alex Gheorghitan sii... Rodica Petrescu (urale!!) care a pus pe versuri si muzica proprie chintesenta suporterului timisorean: Banateni mereu vom fi/ Si cu RUGBY ne-om mandri/Campioni vom deveni! Asta vom flutura noi in tribune si probabil asta veti vedea la tv, asa ca daca va sare in ochi la tv sa stiti ca suntem acolo!!

Probabil cel mai mare castigator in toata competitia asta, cum bine zice Maka, este orasul Alba Iulia care, iata, devine intr-o alta zi decat cea nationala un fel de Mecca a social mediei. Asta intrucat, daca si Baia Mare si Clujul s-au miscat cum trebuie, n-o sa mai vezi atatia bloggeri la un loc decat la roblogfest care nu-i chiar un eveniment sportiv. De fairplay ce sa mai vorbim. Si ma indoiesc ca toate astea sunt doar din cauza tombolei organizate de sponsor la care se pot castiga iphoane, mingi ovale, treninguri etc. Sau a unei rivalitati exacerbate. Pentru asta avem comoditatea facebook-ului unde din cateva clickuri ne 'faceam datoria' si mergeam mai departe. Imi place sa cred si sper ca am dreptate ca imaginea pozitiva de care se bucura Alba Iulia de un an incoace a magnetizat mai tare interesul individual pentru o deplasare acolo. Chiar si pe vreme infrigurata.

Dar ajunge cu Alba Iulia. Noi suntem noi, suntem din Timisoara, orasu-n care ne-am nascut in vremuri ce-au trecut. Hai Timisoara! Sa le rupem buturile Zimbrilor si sa-i facem gramada frumos ordonata.

28 noiembrie 2011

Iesirea din labirint


Stim foarte bine care a fost eroarea lui Icar. A zburat prea aproape de soare si aripile i s-au topit. Asta l-a costat viata. Dar stim oare care i-au fost gandurile in acele ultime clipe? Oare si-a regretat nesabuinta asa cum am fi inclinati sa credem? Cine in locul lui s-ar fi multumit cu un zbor lin si sigur cand i s-a oferit mijlocul de a se avanta in inaltul cerului. Pentru acele cateva momente Icar a fost mai sus decat orice om inaintea lui, ochii sai au vazut mai departe decat orice alti ochi inaintea lor si, astfel, omul a privit, fascinat, fata luminoasa a soarelui. Abia apoi a murit zdrobit. A fost multumit de realizarea sa? Probabil, cine stie? Iesirea lui din labirint a fost dramatica si temerara dar, in acelasi timp, s-a produs intr-o stare de beatitudine. De extaz. Poate ca a meritat.

Pot doar specula ca daca si-ar fi ales un zbor nocturn, o evadare din propriul labirint sub auspiciile unei lune pline, n-ar fi fost vreo mare diferenta in destinul sau. Ar fi cazut, la fel de abrupt, victima fascinatiei pentru un alt astru, s-ar fi scaldat in lumina lui selenara ca un lunatic, urcand tot mai sus si mai sus, hipnotizat, ajungand probabil sa orbiteze la infinit regina noptii. Din nou, o alegerea nu mai putin rationala decat prima. Dar, probabil, nu mai putin extatica.

Revenind cu picioarele pe pamant ma intreb cate zboruri vom mai intreprinde noi ca Icari moderni. De cate ori ne vom mai arde aripile de la un soare prea incandescent si ne vom prabusi inapoi in labirint, zdrobiti in inimi, simturi si cuvinte. Cate ture ametitoare vom mai da reginelor nocturne pana cand, dezorbitati, sa descoperim o alta luna noua, la fel de fascinanta pe cat de goala va fi imbratisarea ei. Eu unul imi cunosc raspunsul. Oricate va fi nevoie. Imi plac aripile chiar si daca le imbrac pentru scurta durata. Iar Labirintul meu e groaznic de plictisitor.

27 noiembrie 2011

Inca o victorie pentru file-sharing

Curtea Europeana de Justitie a decis la capatul unui proces de vreo 7 ani ca nimeni nu-si poate baga nasul in calculatoarele noastre ca sa vada daca nu cumva detinem sau transmitem continut piratat. Hotararea schimba decizia unei Curti de Apel belgiene care daduse dreptate unei companii detinatoare de drepturi de autor in procesul intentat de aceasta unui ISP (furnizor de interneti) prin care il obliga sa filtreze continutul aplicand niste filtre invazive pe propria cheltuiala si cu incalcarea unor drepturi ca libertatea de informare sau intimitatea utilizatorului. O decizie de bun-simt

"Such an injunction could potentially undermine freedom of information since that system might not distinguish adequately between unlawful content and lawful content with the result that its introduction could lead to the blocking of lawful communications."
O victorie dulce pentru file-sharing. Razboiul dintre creatorii de continut protejat si patronii retelelor de transmisie a acestui continut (finantati de marea masa a utilizatorilor) continua. Cel putin in Europa sedem linistiti.


26 noiembrie 2011

Mesaje inghetate

De cand a inceput iarna sa-si anunte prezenta cu burnita si ceata deasa, de se prinde pe masini ca o husa alba protectoare, ba chiar si cu #fotozapada, am inceput sa primesc mesaje inghetate. Azi dimineata pe masina mea scria:

ANDA + RICARDO + DALIA.

Challenge accepted! Data viitoare sunati direct la poarta.

24 noiembrie 2011

Un sport de "golani", o Finala intre domni

"Rugby-ul este un sport de golani practicat de domni, pe când fotbalul este un sport de domni practicat de golani”. (Pierre de Coubertin).


Vesti bune pentru timisoreni. Dupa ce fotbalul local a fost exmatriculat in divizia inferioara iata ca doua sporturi cel putin la fel de spectaculoase -dar mai putin promovate- au parte de rezultate excelente la Timisoara. Baschetbalistii de la BC Timisoara conduc in clasamentul general iar, cel mai important, echiba de rugby a orasului, RCM MVT Universitatea de Vest joaca finala in Cupa Romaniei la Rugby cu lidera la zi din SuperLiga, CSM Stiinta Baia Mare. Nu stiu daca informatia asta ar fi ajuns la urechile mele pe canalele uzuale de informare, intrucat nu sunt un avid consumator de rugby, baschet, fotbal ci urmaresc doar rar competitii internationale la TV si, ocazional, mai joc ping-pong sau squash. Iata insa ca uneori stirile vin ele la tine si se cer raspandite.

Posibil sa ma insel dar probabil din cauza celor ca mine s-a pornit o campanie de promovare a Finalei Cupei Romaniei la Rugby Rosia Montana Gold Corporation, care sa ne atate un pic patriotismul local si sa incinga spiritele competitive. Avem echipa de rugby in finala? Sa bem pentru asta. E nevoie de bloggeri sa “transmita de la fata locului”? Facem sa fie bine. Sunt absolut de acord ca acest sport merita o atentie sporita si ca are nevoie de mai multi suporteri asa ca daca e nevoie de mine sa duc oameni la Alba Iulia sa-si sustina echipa, m-am bagat. Nu se intampla in fiecare an, desi as vrea, ca Timisoara sa aibe o echipa in finala la rugby (baschet, polo, oina sau alt sport, daca-i pana aici) asa ca voi actiona in consecinta. 

Eu am fost invitat alaturi de alti 9 blogeri timisoreni la meci. La Alba Iulia, in data de 3 decembrie, pe stadionul “Cetate”. Sa fac galerie, sa cant, sa flutur fanioane, etc, chestii de suporter. N-am mai facut asta de cand juca Poli finala Cupei cu Rapid. No, si mi-a fost sugerat sa iau si niste cititori de pe blog cu mine acolo, transportul fiind asigurat, care sa ma ajute sa flutur un steag si-o pancarda acolo. Deci 3 oameni. Cum o sa-i aleg io pe oamenii astia? Pai simplu: ii rog sa-mi raspunda onest la intrebarea “ce mesaj de sustinere ati scrie voi pe-un steag si l-ati flutura la meci?” Fiti creativi. Dupa asta voi alege cine ma va insoti iar cel mai motivant mesaj il vom flutura ca sa moara băimărenii de oftica. Atentie, fara cuvinte obscene, băimărenii pun la cale aceeasi miscare, deci va fi competitie si in tribune, nu doar pe teren sau pe facebook. Putem eventual sa le spunem in particular ca autocarul nostru e mai mare decat al lor. Sau mai dotat sonor, hehe.

No puneti asta in perspectiva: in cel mai fericit caz vom merge 40 de oameni la Alba Iulia (oras care sunt sigur ca-i asteapta pe timisoreni cu bratele si sticlele deschise) ca sa facem galerie unei echipe timisorene care n-a mai avut o asemenea sansa de prea multa vreme (a fost campioana in ‘72). Poate vom fi noi cei care-i vom ajuta sa ia Cupa. Noi cu steagurile noastre. Iar daca mai e nevoie de stimuli e bine sa stiti ca tot stadionul va participa la o tombola organizata de sponsorul oficial al competitiei (RMGC) la care se pot castiga 10 telefoane iPhone 4S, 100 de mingi de rugby, 150 de tricouri sau 150 de treninguri. Intrarea fiind libera in loc de bilete se vor da tichete de tombola. Sincer, premiile nu-mi fac atat de mult cu ochiul pe cat m-ar incanta castigarea Cupei de-ai nostri si apoi, o eventuala poza cu ea... 

Dar, pana atunci, sa rezolvam treburile logistice: comentariile sunt deschise pana pe 29 nov. ora 10 cand tre’ sa am ce sa scriu pe banner. Deci, sa umplem rugbycarul cu oameni veseli.


Românii sunt oameni pre(a)ocupati

de imaginea lor in lume. Iar cand spun generic Românii nu vorbesc de vreo institutie a carei treaba chiar asta ar fi ci de oameni obisnuiti cu probleme obisnuite, cu job-uri, facturi, familii, copii, colegi sau sefi idioti dar care in toate astea mai gasesc timp sa se macine sufleteste in legatura cu imaginea noastra ca popor in lume. Nu spun ca asta ar fi un lucru bun sau rau, e doar o constatare. Probabil ca e bine sa te intereseze felul in care altii vorbesc despre tine, ca sa fii informat, dar nu vad de ce ai pune vreun pret pe parerile lor. Sau mai mult, ai vrea sa le inseli.

Na, acum eu nu sunt om cu studii in domeniul marketingului, dar mai recunosc si eu una alta. Campania asta a ciocolatei ROM de convingere ca “româniisuntdestepti” e buna pentru ei intrucat polemizeaza pe marginea unei sensibilitati romanesti si astfel isi cresc notorietatea brandului. Ceea ce sustine campania e insa gresit. Daca era doar o satira mai intelegeam dar oamenii par setati pe influentat google pe principiul muncii chinezesti: mii de mânuţe sa tasteze lucruri bune despre români ca sa ne spalam onoarea de a nu fi tigani. Zau asa....

Pe langa ca daca metoda ar functiona mi-as pierde increderea in google, mai e si o problema de ‘overacting’. Ne concentram eforturile in cele mai aiurite directii doar pe baza unei reactii emotionale. Ne asumam responsabilitati nationale cand tot ce ar trebui sa ne intereseze sunt cele individuale, de cetatean care munceste, plateste taxe si se exprima vehement cand e prost reprezentat. Daca te deranjeaza imaginea poporului din care faci parte e o problema pe care n-ai cum s-o rezolvi. Poti eventual sa influentezi un mic grup din jurul tau prin propriul exemplu. Daca te enerveaza felul in care autoritatile gestioneaza aceasta criza de imagine ai parghii ca sa-l rastorni. Trebuie doar sa fiti destui cei care trageti de ele.

Nu cred ca românii sunt mai prosti sau mai urati decat alte popoare. Google nu spune intotdeauna adevaraul ci numai o parte a lui. Google stie mai multe despre tine ca utilizator decat despre lumea pe care o descoperi cu ajutorul lui. Si, mai ales, românul nu-i el chiar atat de afectat de ce cred alte popoare despre el dar ii cam place sa se victimizeze ori sa dea episodic rateuri zgomotoase de patriotism. Eu, personal, n-am auzit un român sa se planga ca-i român. Da, se plange ca tara-i naspa si lucrurile nu merg cum trebuie, ca tiganii sunt români in Europa, dar nu ca era mai bine sa fie EL neamt. Ceilalti sa fie nemti da. El nu.

Probabil pentru ca, daca te iei dupa Google, “germans are cold, weird, arrogant and rude”, la fel cum “americans are dumb” iar “italians are black”. Ne plac filmele cu irlandezi poate tocmai pentru ca “irish are racists, drunk and impervious to psychoanalysis”. Rezultatele astea nu caracterizeaza o natiune ci arata felul in care lumea ii percepe pe unii din reprezentantii ei. Iar dupa cum bine stim, cei mai multi dintre noi judecam gresit oamenii. Pana ii cunoastem.

Ce vreau eu sa spun e ca ar trebui sa fim ai dracu de bucurosi ca suntem români. Da era mai bine sa fim io stiu, nemti, francezi sau olandezi, dar Soarta, D-zeu, Universul si-a dat silinta sa nu ne trimita in China, India, Bangladej sau Africa. Traim intr-o tara la cateva ore de buricul Europei, unde n-avem amenintari de tsunami, pradatori naturali, serpi veninosi in casa, foamete si SIDA pe toate strazile sau canibalism. Am avut o istorie crancena, ne-au tras-o unii si altii prin toate orificiile, am dezamagit si noi si-am mancat amaraciune pentru asta dar acum avem o pagina noua. Sa n-o umplem cu “românii sunt” ci cu “românii fac”.

20 noiembrie 2011

17 noiembrie 2011

Siluete





Un bărbat de douăzeci de ani e aţâţat de un simplu gând.
Un bărbat de patruzeci de ani, de suprafaţa pielii.
Dar pentru un bărbat de treizeci de ani, cea mai primejdioasă este femeia care e doar o siluetă.

Kobo Abe - Femeia nisipurilor.

Voi stiti sa acordati primul ajutor?

Nu dupa ureche, nu dupa cum ati vazut prin filme sau seriale cu medici, nu din discutii cu amicii la bere ci oarecum informat si instruit de niste oameni in masura s-o faca. Ca cine stie cand ajungi intr-o stituatie neprevazuta si apoi ramai cu sechele ca n-ai stiut ce sa faci sau ai facut mai mult rau decat bine. Eu recunosc ca n-am nici o idee, adica am una asa "i know cpr" si-o imagine romantata despre respiratia artificiala aplicata unei d-re, dar totusi, traim vieti reale nu fragmente literare si nu-ti garanteaza nimeni ca n-o sa ai vreun rol principal vreodata.


In cazul asta ce ne opreste sa facem niste cursuri gratuite predate de medicii SMURD. Va puteti inscrie aici si veti fi anuntati cand se organizeaza unul in orasul vostru. O campanie initiata de Asociatia React si Vodafone.

16 noiembrie 2011

11+2 chestii invatate de cand sunt OM MARE

Articol provocat de Ovi si solicitat de Cristina in care am de gand sa va impartasesc din intelepciunea mea de om mare. Nu glumesc, chiar sunt un om mare iar prietenii mei nu se sfiesc sa-mi aduca aminte asta. Prin urmare din invataturile mele de viata extrag mai mult de 11, ca asa sunt eu, mai darnic din fire:

- oamenii se schimba si nu poti face absolut nimic sa impiedici asta
- dragostea e pretutindeni dar nu e “cu oricine”.
- niciodata nu amesteca afacerile cu placerea decat daca placerea e absolut irezistibila iar afacerea sacrificabila.
- fii discret. femeia si internetul nu uita.
- nu vorbi despre lucruri pe care nu le pricepi sau care nu te privesc
- daca cineva te considera optional nu-l fa o prioritate
- invata sa faci compromisuri dar nu te compromite
- fii rabdator, lucrurile bune vin si la cei care le-asteapta
- orice sfarsit e un nou inceput asa cum orice inceput este amenintat de un posibil sfarsit. lasa grijile si mai bine traieste.
- nu-ti ascunde sentimentele fata de cei apropiati, viata e prea scurta.
- cand pleci in calatorie ia cu tine jumatate din haine si de doua ori mai multi bani.
Bonus:
- oricat de mare ar fi petrecerea intotdeauna e “insuficienta bautura” si “prea multa mancare”.
- niciodata nu vei intelege femeile dar, pentru numele lui d-zeu, niciodata nu renunta sa incerci. efortul iti va fi recunoscut.

14 noiembrie 2011

De la Travka, multa iubire

Relaxati-va, intra Travka. Lumini. Baietii astia canta intr-un mare fel. E cineva in orasul asta care nu-i stie? Daca e, atunci e o zgarba. Lumea jump. Cum ma simt? Sunt un erou. Tu cum te simti? Ca un inger sedat? Iti sta bine. Ti se pare ciudat? Ce mai e nou pe frontul de vest? Fetele-n in luna. Cunosc. De aia sunt asa greu de prins. In plus, urbanul e asa violent. E mai bine in iarba. Atentie, ceva mi s-a rupt. Venus, ochiul cere lumina. Tu si zambetul tau stati singuri in apartamentul 77. Eu cu cine mai simt Praga? Nu pot sa-mping singur corabia nebunilor. Am nevoie de iubire.


 Versuri:
Lasand la o parte, orice camp de razboi ori de pace
Suntem la mijloc, Pasare, intre zi si noapte
Sa trecem o data prin tot timpul inimii noastre
Care inca bate secunde umane.

Refren (4X):
Iubire (hop-hey)

Apoi cand forma ta un chip a luat asemeni mie
Iti voi vibra in pantec cu ochiul
Nu grabesc sa risipesc ce am pentru sine

Refren (4X)

Doar sa simti ca acum e sfarsitul, as vrea
Ca dincolo de asta nu e altceva
Doar sa simti ca acum e sfarsitul, as vrea
Ca dincolo de asta nu e altceva
Doar sa simti ca acum e sfarsitul, as vrea
Ca dincolo de asta nu e altceva
Doar eu fara tine doar tu fara mine
Amandoi in eu, amandoi in tine
Doar sa simti ca acum e sfarsitul, as vrea
Ca dincolo de asta nu e altceva
Doar eu fara tine doar tu fara mine
Amandoi in eu, amandoi in tine.

Refren (4X)


11 noiembrie 2011

De ce nu mi-as dori un Iphone 4s?

Sunt destul de sigur ca cei mai multi oameni isi doresc un Iphone 4s gratuit chiar daca n-o stiu inca sau nu vor sa accepte asta. Trebuie sa fii din calea fara de multumit ca sa refuzi un voucher de 1000 de euroi de la Vodafone. Adica chiar multumit de propria multumire. Ma intreb ce oameni ar fi intr-o asemenea stare de serenitate:
- unul care astepta iphone 5 cu atata nerabdare incat s-a simtit brusc inselat si s-a lepadat de Apple?
- copiii lui Steve Jobs care pesemne s-au jucat cu el pana asta vara?
- cel care a gasit un iphone 4s intr-un bar cu putin timp inainte de lansare?
- tipul care baga in blender toate prostiile ca sa vada daca se maruntesc sau nu?
- taica-miu?
- CEO-ul de la Samsung care ar fi iar acuzat ca si-a pus logo-ul pe telefonul altora?
- angajatii de la blogalinitiative.ro care nu au voie sa dea glas asemenor pofte?
Greu de apreciat.

De ce mi-as dori un Iphone 4S?

Poate o sa vi se para dubios ca un nesimpatizant al filozofiei lui Steve Jobs (fie-i tarana usoara) de a cuceri lumea prin produse seducatoare si inovatoare sa-si doreasca un iphone dar n-am putut rezista la intrebarea celor de la Vodafone: de ce mi-as dori un iphone 4S? Exista mai multe motive si nici unul (!) nu are legatura cu faptul ca nu sunt utilizator Apple:

- e singura sansa prin care as putea dobandi unul pentru ca in veci nu mi-as cumpara unul. nu e vorba de antipatie ci doar de faptul ca nu am fost sedus de toata canalele lor de comunicare asa incat numai "cumpararea" mea cu un asemenea telefon ar mai putea functiona.

- in caz ca totusi n-ar fi iubire la prima utilizare exista sansa sa-l schimb pe-un ipad2. tableta aia imi place si mi-ar fi utila la citit comics si rasfoit bloguri.

- vreau s-o cunosc pe Siri. in felul asta m-as putea alege cu o asistenta personala cu care sa am doar o relatie  profesionala.

- Vodafone imi e dator pentru diminetile in care operatorii sai m-au trezit aiurea si pentru mesajele nesolicitate. un voucher de 1000 de euro m-ar face sa uit lucrurile negative.

- ar fi o dulce ironie ca eu sa fiu in acelasi timp ultimul blogger local cu smartphone dar primul cu iphone 4S. 

08 noiembrie 2011

Celelalte Cuvinte. Dupa 30 de ani.

Eu n-am avut privilegiul sa ma nasc intr-o familie intelectuala sau de artisti care sa-mi cultive eficient inca din copilarie gustul pentru muzica buna. Ai mei erau simpli muncitori care m-au crescut cum au crezut ei de cuviinta. Astfel, muzica n-a fost ceva prioritar in educatia mea asa ca primele mele casete cu muzica buna mi le-am luat pe la 14 ani, dupa ce intrasem la liceu. Erau albume Queen, Michael Jackson, Roxette etc.. Muzica romaneasca era si mai putin reprezentata, ca sa zic asa, compusa aproape exclusiv din genul suburban. Prin nu stiu ce situatie conjuncturala am ajuns insa in posesia unui album Celelalte Cuvinte. E foarte posibil sa mi-l fi cumparat singur de la vestitul magazin timisorean Rockarolla, unde acum vreo 15 ani gaseai cam tot ce cautai in materie de rock.

Pe mine m-a intrigat atunci trupa asta Celelalte Cuvinte care avea un album intitulat Armaghedon, o bijuterie cum nu mai vazusem eu pana atunci, un album conceptual, cu o pictura de Hyeronimous Bosch pe coperta (am aflat multi ani mai tarziu asta) si cu un sound total nou pentru mine. I-am ascultat obsesiv luni de zile, le stiam toate versurile - booklet-ul din interior era mana cereasca intr-o perioada cand nu exista winamp si versuri.ro. Piese ca Lupii sau Lumea de Apoi imi starneau niste emotii foarte intense iar instrumentatia, cu riff-uri complexe si solo-uri era ceva f. nou pt mine. A fost prima si cea mai intensa experienta rock pt un pusti de 15-16 ani care nu avusese vreun contact nici cu Phoenix nici cu Pink Floyd ca alti tovarasi, n-avusese nici mag nici pickup iar primul casetofon Sony pe care mi-l luase tata, un dubludeck, functiona cu muzica populara de petrecere.


Desigur ca n-am ramas "fan" Celelalte Cuvinte pana acum. Omul se schimba permanent. Insa am respect pentru muzicienii care rezista in timp, care respira muzica si care se mai intorc "pe-acasa" din cand in cand. Inca port nostalgia aia cu Armaghedonul si, chit ca nu cunosc altceva din munca acestor oameni, turneul lor aniversar ma bucura. Joi seara vin la Timisoara si cred ca ma duc sa-i vad. In Setup, de la 21. Ar fi asa, o datorie de onoare pentru copilul de atunci.



07 noiembrie 2011

Viseptol de George Vasilievici

Am cumparat Viseptol fara prescriptie literara, mediatica sau de ce nu, medicala, dintr-un imbold de moment, atunci cand mi-a sarit in ochi intr-o librarie coperta cu estetica de comic-book si titlul sugestiv-adictiv de panaceu pentru un disconfort social cauzat de un somn neregulat sau o supradoza de vise. Nu stiam nimic despre George Vasilievici, era doar un nume strain pe care-l intalneam pentru prima oara dar care venea recomandat de Mihail Vakulowski. “George Vasilievici e un scriitor pur sînge, iar noul său roman, „Viseptol”, este atît de fain încît, citindu-l, ai impresia că te afli în faţa unui text tradus din vreun scriitor rus, olandez sau american. O carte care are tot ce-i trebuie unui bestseller: personaje puternice & ţicnite, acţiune la limită, situaţii extreme, simbolice, existenţialism, imaginar, realism, ficţiune, trecut, viitor; şi la propriu, şi la figurat.” Suna a dosar de presa - si chiar era - dar cuvintele faceau o descriere foarte concisa a romanului lui George. Din fericire ele nu dezvaluiau chiar cat de ticnite erau unele personaje, cat de la limita si de extreme erau unele situatii ori cat de multa fictiune si realitate isi facea loc in paginile cartii.

Debutul cartii m-a luat pe nepregatite si m-am cam fastacit in randurile lui George incercand sa-mi sincronizez imaginarul cu descrierile sale. Proza e cinematografica, stilul trece din realist in supra-realist, in fantastic si chiar in science-fiction. Limbajul e accesibil, natural in stil underground, uneori frust si incarcat de trivialitati, alteori filosof, autoreflexiv sau oferind puzzle-uri simbolice ale caror chei imi scapau. Personaje ca Ultimul Papa sau Colectionarul de Ingeri, cainele care se mananca singur sau eroul propriu-zis al romanului au o semnificatie mai adanca decat la prima vedere. Actiunea incepe in Constanta si apoi se muta la Amsterdam cu ocazia calatoriei eroului in Cartierul Rosu pentru a-si reface stocul de Viseptol, o pastile minune cu efecte halucinogene foarte originale. Abandonandu-si prietena, Ela, unei cariere pornografice, tipul revine la aeroport dupa cateva episoade bizare (a se intelege tripuri pe baza de viseptol) si descopera reguli noi de check in. Nici un pasager nu are voie sa se imbarce cu maini. Ergo, mainile sunt taiate si inapoiate la debarcare. Dintr-o eroare umana omul primeste inapoi maini de femeie cu potential criminal transformandu-se intr-o arma de ucidere in masa. Felul in care evolueaza apoi lucrurile l-ar face si pe Chuck Palahniuk sa exclame cu entuziasm: Awesome!

Din pacate, romanul asta e si cantecul de lebada al lui George. Anul trecut s-a sinucis in apartamentul din Constanta. Avea 32 de ani, 5 volume de poezii, un alt roman (YoYo), prea multi demoni si prea putini prieteni. Viseptol era al doilea sau roman si fusese deja refuzat de o serie de edituri. Pana la urma si l-a publicat singur in 13 exemplare ca sa si-l ia de pe cap. Anul asta o editura “mica da faina”, Casa de pariuri literare, a facut un pariu si l-a publicat. Le sunt recunoscator. Face toti banii.

fragment

Am intrat în bar şi după ce m-am îmbătat nu s-a mai întâmplat nimic acolo. După ce am coborât în clubul de la subsol şi am băgat un pumn de viseptoale nu s-a mai întâmplat nici acolo nimic. Apoi am căzut pe stradă şi am rămas întins până când nici acolo nu s-a mai întâmplat nimic, aşa că m-am ridicat exact ca si cum nimic nu s-ar fi întâmplat şi am plecat spre casă. Îmi aprind o ţigare şi când vreau să bag pachetul înapoi în buzunar văd cele cinci doze de viseptol ascunse între pachetul de Malrboro şi ţipla protectoare. Fac la stânga pe lângă Tribunal şi o iau pe Traian. Pe treptele băncii Reiffaisen un băiat şi o fată împart frăţeşte o pungă cu aurolac. Îmi schimb brusc direcţia şi o iau spre ei. Văzându-mă, încearcă să dosească punga, însă este prea târziu.

- Unde-i punga? Întreb dintr-o politeţe nejustificată.
- Ce pungă? Întreabă fata, vrând să pară mirată, însă cuvintele ei sunt foarte lungi şi semnul exclamării din voce este aşa de departe, încât nu se aude şi nici nu se vede.
- Punga cu aurolac, punga pe care o aveai mai devreme în mână.
- Nu ştiu despre ce vorbeşti.
- Hai, lasă vrăjeala şi scoate punga, nu vreau să ţi-o iau sau să îţi fac cine ştie ce, vreau doar să trag, pentru că nu am tras niciodată.
- Dă-i fă punga, îi zice băiatul, care pare să fi înţeles mult mai repede decât ea cum stă treaba.

Fata ezită. Stă aşa cu privirea pierdută pe faţa mea. Habar nu am unde se uită, în nici un caz nu mă priveşte pe mine. Băiatul însă nu se pierde cu firea, nu stă pe gânduri şi bagă mâna sub geaca fetei, scoate punga cu o mişcare smucită şi mi-o întinde. Mirosul de diluant îmi înnoieşte toate simţurile. Ca şi cum o primăvară întreagă ar sta înghesuită în punga de celofan. O duc la gură şi trag cu putere. Primăvara narcotică a săracilor. Este iarnă şi toată zăpada aşezată pe crengile pomilor înverzeşte.

- Nu aşa, îmi zice băiatul, întâi trebuie să sufli, să o umfli şi după aia tragi.

Ghioceii se poartă pe dos. Ei sunt ultima respiraţie a zăpezii. Gura căscată prin care iarna îşi dă sufletul. Zic mersi şi îmi văd de drum. Nu mi-e foame. Nu mai am nici o obligaţie. Nu trebuie să ajung nicăieri. Nu trebuie să fac nimic. Merg înainte pentru că nu trebuie nici măcar să stau. Pot să mă opresc şi este tot aia.

Un câine negru vine spre mine dând din coadă. Pe măsură ce se apropie îşi lasă capul în jos. Sunt un balon incolor pe care o fetiţă plictisită l-a eliberat. Zbor fără să am nici un merit pentru asta. Nici nu îmi pasă. Privesc în jos spre câinele străin. Lumea de jos cântă pentru lumea de sus. Nu vine nimeni de sus la spectacol, toţi se duc la spectacolul de mai sus. Sunt invitaţi să cânte acolo unde sala este mereu goală. Spectacolul poate fi oricând inutil şi asta trebuie să învăţăm la repetiţii. Să repetăm partea cea mai grea, s-o punem în scenă.

Gandul matinal: Profesorul de sex sportiv

Stirea pentru care se consuma destul de multa cerneala si curent zilele astea e aia cu profesorul de la Jean Monet acuzat ca ar fi violat 1-2 fete de Halloween. Bun, deci prima zi erau gata sa-l linseze pentru ca a sedus doua minore si-au facut ei sexulet in excursia la munte si-apoi numai una din ele (dubios) a depus plangere pentru viol. Ok, a doua zi presa a dat-o cotita cum ca si fata denuntatorare risca ceva daca a spus neadevaruri. Asta dupa ce au descoperit cat de libertina era, cum bea wiskey si-o arde prin cluburi de fitze ca 90 % din beizadelele de la Jean Monet. Cu alte cuvinte, marturia ei incepe sa fie erodata de expunerea in media a unui mod de viata reprobabil. 

Dilema mea de dimineata e urmatoarea: cum tu, un profesoras de educatie fizica, sa-ti implinesti fantezia cu 2 minore, eleve de-ale tale, si sa crezi ca poti scapa cu asta. Nici n-are importanta daca a fost sau nu "consimtamant". Ti-ai pus latu de gat cand te-ai dus in camera cu ele. In vazul lumii. Are you dumb or are you dumb?

05 noiembrie 2011

Paradoxul romantismului

Oscar Wilde spunea ca “oamenii strică fiecare clipă de romantism prin încercarea de a o face să dureze pentru totdeauna.” Altfel spus, e mai bine ca romantismul sa fie un lucru scurt si accidental decat unul cauzal ori intentional. Un caz fortuit. O coincidenta poetica ce se-mbiba de importanta doar in relatie cu cei direct implicati. O criza de spontaneitate cu final fericit. Indata ce momentul e cautat pentru a se intrupa artificial intr-o definitie searbada de act romantic magia se pierde. Si totusi asta nu inseamna ca doar cei spontani sunt romantici.

Desi ma intereseaza destul de mult ideea de romantism, nu m-am gandit niciodata ca as fi un tip romantic. Asta probabil pentru ca nu mi se pare un lucru iesit din comun, ci pur si simplu inca una din etichetele care ne fac umani. Daca sa fii romantic inseamna sa acorzi o mai mare atentie laturii emotionale, impresionabile, visatoare etc, sa te bizui mai mult pe senzorial si instincte decat pe cerebral sau ratiune, da, in aceste conditii ma declar romantic. Nici o surpriza pentru cei care citesc ce scriu pe-aici de-un oarecare timp. Femeia si Iubirea sunt teme mai mult decat recurente iar, luate impreuna, cele doua sunt painea si sarea romanticului.

In realitate sunt insa mai... romantic... in scris decat in fapte. Asta din cauza ca scrisul iti ofera ceva mai mult timp la dispozitie si te fereste de reflectoare si prejudecati. Stangaciile mele sunt mai rare daca vin dupa un timp de gandire. Un moment de reflectie personala poate deveni un act romantic atunci cand, facut public, atinge pe cineva anume intr-un mod neasteptat. E ca o scrisoare dintr-o alta epoca. Poarta aceeasi incarcatura de romantism ca un sarut, o mangaiere, o impacare sau o prima intalnire cu toate ca, daca e sa fiu drept, nu e nici pe-aproape la fel de intens. Nu e la fel cu a cutreiera orasul in miez de iarna dupa o inghetata, a pune o floare pe masa cat timp ea e la baie sau a pleca brusc in creierii noptii de sanziene la o tura prin padure.

Paradoxul romantismului e ca se-ntampla cel mai adesea fara voia noastra. Oamenii nu-si propun dimineata in fata oglinzii: “Azi o sa fiu romantic” decat, probabil, in filme. De cele mai multe ori isi doresc doar sa fie atenti cu cei din jur, cu perechile lor, sa captureze timpul in momente kodak pe care sa le rememoreze apoi in clipe de melancolie sau la bere. Nu exista o competitie a romanticilor, o vanatoare de statut, ci doar o dispozitie dulceaga de impartasire a unei clipe, de pierdere si cautare reciproca. Nu exista nici o instanta care sa judece romantismul unei actiuni decat forul tau interior, iar asta doar dupa o vreme cand, analizand efectul actului, vezi ca se inscrie intr-un asemenea tipar.

Cred ca in cele mai multe situatii romantismul e doar manifestarea unei anumite sensibilitati. In cazul barbatilor, una pe care tind sa si-o mascheze printr-o reactie de autoconservare machista. In alte situatii e o exteriorizare constienta a personalitatii si o arma de distragere in masa in randul posesoarelor de fluturasi gastrici. Paradoxal, nici una din tabere n-o exclude pe cealalta. Sunt doua fete ale aceleiasi monede umane si, statistic vorbind, nu poate fi doar cap sau doar pajura la nesfarsit. Undeva, candva, chiar si cel mai neslefuit mascul isi va avea momentul sau de romantism. Total accidental.

Daca ma insel in tot acest demers n-aveti decat sa intrati pe blogjuan.ro si sa-i votati pe ceilalti (mai) romantici. N-am nimic de pierdut. Poate doar o excursie la Paris, stiti voi, capitala multiculturala a romanticilor din toata lumea. Ah si ocazia de a mai face un gest romantic luand pe cineva cu mine. Insa nu vad cum cititorii mei din umbra ar putea sa-mi fac asa ceva. Adica, pentru ce muncesc io aici?

02 noiembrie 2011

Timisoara ar putea avea un Turn turistic

Aflu din Adevarul ca edilii nostri mai au cateodata accese de inspiratie si arata un dram de interes pentru dezvoltarea turistica a orasului. Timisoara are spre exemplu doua turnuri de apa vechi de-un secol, unul in Traian si unul in Iosefin. Turnurile nu mai au utilitate de vreo 60 de ani si sunt catalogate ca si monument. Cel din Iosefin e intr-o stare mai buna decat blocurile ANL, cu zidaria originala.

Ceea ce m-a entuziasmat e asta: "Castelul de Apa" din Iosefin aflat in administrarea Aquatim a fost acum lasat pe mana studentilor de la Arhitectura ca sa-si dea frau liber fanteziilor creatoare si sa-l readuca in circuit. Unii il vad drept muzeu, altii cafenea, altii perete de escalada, loc de promenada etc.. Proiectele lor se pot vedea in sediul Aquatim din P-ta 700 (cred ca fac maine o vizita sa vad daca ajung la ele). Ca sa n-o mai lungesc: turnul are 99 de ani, e facut de unguri, se inalta la 52 de metri deasupra solului (Turnul din Pisa are 55, numa zic) si ofera panorama asta: 



Sper ca in maxim 3 ani sa avem unul ca cel din Szeget. Ar fi epic. Poate odata cu el si cu navigarea pe Bega toata zona renaste intr-un mod spectaculos.

The people's library

Dincolo de ocean lucrurile sunt destul de fierbinti, "ocupatia" celor 99% face pui in tot mai multe orase, confruntarile cu politia se inaspresc caci autoritatile n-au de gand sa mai tolereze mult caracterul lor pasnic. In replica protestatarii si-au adus resurse noi in locurile de campare: cartile, sursa cea mai vrednica de intelepciune populara si relaxare. Biblioteca poporului a fost scoasa in strada. Carti de imprumut fara termen exact de restituire, pe incredere si fara bani. Exista cate una cam in fiecare din campingurile #occupy in New York, Boston, Los Angeles, Portland... Mi-a placut o chestie pe care o spunea cineva: "Cand bibliotecarii incep sa marsaluiasca stii ca treaba-i serioasa". Foarte posibil.

 photosource

photosource

01 noiembrie 2011

Un SdC mai esoteric asa

Noi aici la Timisoara facem bisnita cu carti la modul amical de vreo 4 ani si ceva. Uneori cursul mai fluctueaza usor dar ne tinem la suprafata si nu am auzit sa ofteze cineva ca n-a iesit in castig literar. Duminica asta ne revedem ca se intampla o alta editie a Schimbului de Carti (le-am si pierdut numarul) si nu vreau decat sa se stie ca e ceva mai deosebita decat cele din trecut. Cineva de la libraria Esotera a zis ca un asemenea entuziasm si aplecare livreasca nu trebuiesc ignorate si ne-au ofertat cu cateva carti de pe rafturile lor, ca sa le oferim celor care fac Schimb. Io, cand am aflat asta, abia am rezistat impulsului initial de a le pastra doar pentru mine. Ca mno, sunt titluri pe placu meu... Si, oricum, Andra are un sac de carti temporar abandonate in Schimb de fosti participanti, deci marfa este. Dar, in spiritul fratesc al imprumutarii aproapelui tau, am decis sa facem totusi o tombola la vedere, acolo la Sevastia, si cine n-are carte dar are noroc sa aibe si parte pe loc (rima a venit de la sine). Atat. Asa ca, daca aveti liber duminica, 6 noiembrie, pe dupa 15 asa... hai la urna esoterica din Sevastia..