31 octombrie 2011

Grolsch Party, laser frate!

Din punctul meu de vere exista cateva ingrediente care fac o petrecere sa fie sau nu reusita. Sa le luam pe rand:

- locul: sa fie un spatiu generos, usor accesibil, user friendly si nefriguros. O hala dezafectata poate indeplini rolul asta atata vreme cat atmosfera incalzeste locul. La Under Distracşăn doar 15 minute am tinut geaca pe mine. In rest, locul a fost incapator, accesul gratuit dar cu invitatie (insa nu au fost absurzi cu cei fara) iar barmanii suficient de prietenosi.

- muzica: sa fie tare dar nu asurzitoare ca sa mai putem schimba o vorba. Cat priveste genul acreditat, aici fiecare isi alege petrecerea la care sa se duca. Under Distracşăn a fost in primele ore "doar ok" cu mici portiuni  de "foarte misto" in functie de inspiratia tipului de la platane. Acid-house si techno industrial au fost tag-urile pieselor. Am inteles ca mai incolo lucrurile s-au incins asa de bine incat si politia a dat join. Ca la disco.

- bautura: in cazul fericit ar trebui sa fie multa si sa fie gratis. Petrecerea Grolsch a fost un caz fericit. Mai stiu cateva marci de bere care m-ar face cel putin la fel de fericit :). Le astept, hale avem destule.

- mancarea nu trebuie decat sa existe! Fiind insa o petrecere branduita de o marca de bere mai inchidem ochii si tinem post. Dar niste alune mergeau minunat cu berea.

- atmosfera sa fie una de bunastare totala, cu oameni veseli si chititi pe distrat. Sunt binevenite laserele si luminile difuze plus jocurile interactive. Under Distracşăn a avut niste lasere bestiale si ecrane touch imense pe care se juca un Pong modern.

- animatoare: la fel, sa existe. Under Distracşăn n-au avut ceea ce le-a redus ceva din coeficientul de distracşăn. Data viitoare vrem animatoare. Si-un MC n-ar strica.




Tragand linie apreciez ca utila si satisfacatoare petrecrea Grolsch, una de care aveam nevoie dar pentru care am fost nitel nepregatit (fizic, caci urma o zi de munca).

29 octombrie 2011

Asta-i negare?

Lumea are impresia ca a fi in negare se preteaza mai mult la cazul betivului care refuza sa accepte ca e betiv. Pe ideea ba esti beat, nu ba nu sunt. O presupunere lipsita de imaginatie sau, cel putin, neconcludenta. A fi in negare e foarte similar cu a fi injunghiat in mijlocul strazii cu o sabie ruginita si a te ruga la toti sfintii sa te trezesti cat mai repede din cosmarul asta. Sa te gandesti ca nu, totul e doar un vis, o sa-ti revii in 2 secunde si maica-ta o sa-ti aseze sub bot un mic dejun copios cu ochiuri si sunca plus un pahar de laptic caldut sa-ti stearga toate amintirile neplacute. Iar sabia din piept va disparea miraculos iar rana nici ca va fi existat. Asta in vreme ce realitatea se scurge o data cu sangele tau intr-o rigola insalubra. Moartea mea nu-mi apartine. Asta-i negare.

Iar asta-i ceea ce ma omoara incet dar sigur. Sa stiu ca ma amagesc regulat, sa stiu ca-mi construiesc scenarii care n-au forta de a deveni realitate si, totusi, sa le insuflu energie si sa sper in ele. Sa ma injunghii singur, cu propriile maini, incercand rand pe rand diverse sabii de pe-o panoplie invizibila sperand ca macar una va intra in teaca nu in mine. Si cu fiecare junghi sa-mi spun nu, e doar un vis, e doar in mintea mea, sa mai incercam o data. Asta-i negare.

Cu genul asta de metode ajungi usor sa pledezi lucruri fictive si sa sustii cauze la prima vedere nobile. Nimic nu e mai nasol decat dubla negare: amagirea proprie si convingerea celorlalti sa te amageasca la randul lor. "E ok ba, du-te mai departe. Nu-i paguba." Oh, da. Cand esti pus apoi fata in fata cu acceptarea cruda nu poti decat sa-ti doresti un buton rosu. Anihilarea totala a unei realitati infecte. In asemenea momente eu n-as sta prea mult pe ganduri daca sa zbor sau nu fulgii planetei asteia. Sunt slab, ma recunosc. Nu-mi pasa de nimeni decat de mine. N-am nevoie de nimeni decat de mine iar cand eu ma insel pe mine insumi e semn ca totul poate sa se duca dracu’.

Stiti ce inseamna de fapt sa fii in negare? Sa te negi pe tine insuti. Sa-ti refuzi judecata cea buna. Sa-ti reprimi sentimentele de teama de a fi deconspirat, cercetat, judecat. De teama de a te judeca singur. Jena de penibil. Sa te gandesti ca le vei “redacta” mai frumos cand vei fi mai pregatit sa intampini refuzuri si prejudecati. Sa iubesti gandirea alternativa, viata alternativa, prezentul alternativ. Sa-ti faci scenarii “asa cum trebuie” si sa le cauti implinirea. Sa-ti refuzi realitatea asa cum este ea, simpla, banala, dureroasa si sa te vezi drept actor in propria drama insa cu un numar infinit de vieti. “Una din ele o va nimeri” iti spui, iar asta-i amagire. 

Negare e sa te trezesti dimineata cu false amintiri. Cu visuri inexplicabile, cu chipuri si-ntamplari stranii pentru cei din jur dar de impact pentru tine. Cu gandire dubla si confuzie latenta, cu eforturi consistente de inchipuire a situatiei finale si pusee de autoconvingere nesanatoasa. “Familiar dar improbabil” iti intra in vocabular si totusi... undeva in adancuri cineva refuza sa adoarma. Adevaratul tu. Instinctualul. Te poti minti de o multime de lucruri dar nu de ceea ce simti. Daca iubesti, iubesti iar daca urasti, urasti. E simplu. Carnea nu uita chiar daca mintea se straduie sa convinga. Nu necesita explicatii, doar reactioneaza. Daca un chip se lipeste de ea, asociandu-i o emotie, sudand un manunchi de sentimente, nu exista cale pe lumea asta ca sa-l dezlipesti. Iar cand acel chip e in alte brate decat cele proprii nu exista metoda pe care n-ai incerca-o pentru a ti-l extirpa. Iar asta in vreme ce mintea iti lucreaza asiduu impotriva (sau spre binele tau, habar n-am) si-ti sopteste “e doar o amicitie nevinovata”. Asta-i negare.

28 octombrie 2011

Ivan Patzaichin si Raed Arafat, oameni cu idei si solutii

Azi dimineata m-am infiltrat si eu in calitate de blogger printre jurnalistii si, mai ales, oamenii de afaceri invitati la conferinta Vodafone Business Club. Asta e un eveniment anual organizat de Vodafone in care-si prezinta cele mai noi solutii de comunicatii si noutatile din portofoliu dar de fapt miezul il reprezinta strangerea intre 4 pereti a comunitatii de oameni de afaceri locali dandu-le ocazia sa coaca ceva proiecte noi. Pe mine personal m-a interesat prezenta la conferinta a celor doua personalitati invitate oficial sa ne vorbeasca despre ideile si solutiile lor, fie ele din trecut sau de viitor. Ca din ambele se poate trage invatatura.

Dupa o descriere sumara a evolutiei companiei Vodafone in Romania, cu accent pe inovatiile si solutiile oferite de-a lungul timpului plus anuntarea lansarii de la 1 noiembrie a solutiilor de comunicatii fixe pe fibra optica, s-a trecut la partea cu adevarat interesanta din tot evenimentul: invitatii de seama din doua segmente grele ale societatii: medicina si sportul.

Primul invitat, Dl Raed Arafat, pe care cred ca il stiu toti automobilistii din tara si caruia unii ii datoreaza viata, a avut o prezentare foarte interesanta despre cea mai noua solutie de telemedicina dezvoltata la noi. Fondatorul SMURD a tinut sa sublinieze premiera europeana a acestui sistem de comunicare audio-video si de date al functiilor vitale (EKG, date personale, imagini radiologice si de ecografie) in timp real intre ambulanta care preia bolnavul si un centru de control care astfel poate decide imediat ce masuri se pot lua si unde sa fie dus respectivul. Paramedicii si peste 100 de ambulante din Mures si din capitala sunt deja dotate cu aparatura respectiva iar Vodafone ofera suportul tehnic pentru serviciile telemedicale. Ajutat de cateva statistici si grafice dl Arafat sustinea ca, practic, mortalitatea in cazuri de infarct a scazut cu 50% numai prin directionarea cardiacului la spitalul echipat sa-i faca cateterizare (laborator + personal de garda). Lucrul deosebit in tot acest sistem de telemedicina e ca acopera intregul segment de Urgente, nu doar afectiuni specifice. Nu-mi doresc decat ca sa fie achizitionate cat mai multe ambulante si pe viitor sa se deschida un centru de control la Timisoara dat fiind ca de la anu va functiona unul si in Iasi.


In ce-l priveste pe Ivan Patzaichin (pe care-l vad a doua oara in 2 zile, ieri arbitrand o regata la 4 ace pe Bega) acesta a povestit relaxat inceputurile carierei sale la Mila 23 (satul din mijlocul Deltei in care s-a nascut), unde abia se tinea in canoe incercand sa-i convinga pe antrenori sa-i dea o sansa, cum a castigat prima medalie de aur la Olimpiada din 1968, cum s-a calificat c-o vasla rupta in finala din 72 si apoi l-a batut pe favorit (care i-a devenit ulterior prieten) cum aproape a renuntat in ‘76 dar apoi a revenit si a mai castigat doua Olimpiade, in ‘80 si ‘84. Practic, 20 de ani Ivan Patzaichin a facut legea in competitiile de canoe 1000 de metri. Si totusi cand Romania vorbea de ambasadori ai sportului si de promotori ai turismului romanesc nu auzeam decat Hagi, Nastase si Nadia. Ok, Patzaichin promoveaza turismul cum crede el de cuviinta si in locurile dragi de care-l leaga mai mult decat amintiri. La Tulcea a avut loc in septembrie Festivalul International al Barcilor cu Vasle - Rowmania - prilej cu care Ivan a lansat si canotca, o “inventie” provenita din incrucisarea canoei cu lotca. Barca, pe care campionul o declara drept o “bicicleta” a apelor, lasa turistului ragazul necesar pentru a se bucura de frumusetea locurilor fara zgomotul motoarelor de salupe si cu impactul minim in mediu cauzat doar de vasle. Personal mi se pare o treaba geniala: faci o asociatie, faci un festival, inventezi o barca si chemi oamenii la vaslit. Asta-i antreprenoriat rural, ce mai. Bine, ajuta sa fii cvadruplu campion olimpic si multicampion mondial. Dar nici lucrurile astea n-au venit asa, aduse de ape, ci dupa multa munca, sacrificii si, de ce nu, inovatii, pentru ca 20 de ani sportul cu vasle n-a stat in loc iar ca sa se mentina in frunte Ivan a trebuit sa inoveze, fie tehnic fie psihologic.

Probabil unul din avantajele “materiale” pe care mi le-a oferit conferinta de azi, dincolo de cafea, fursecuri si mapa de presa, a fost cartea asta:


O citesc si apoi o imprumut. Sau o fac cadou. Ma mai gandesc...

Last minit distracşăn

Pe ultima suta de metri am aflat ca berea Grolsch s-a hotarat sa incerce Bega cu degetul si sa aduca petreceri de capitala si prin orasul asta mai plin de provinciali(sic!). Deseara se da startul la un eveniment "provocat" de Grolsch (cum le place s-o comunice) prin care vor pur si simplu sa 'darame' hala UTT din Simion Barnutiu si eventual sa provoace moartea tuturor boxelor. Under Distracsan se cheama petrecerea, contine muzica electronica - Murphy Jax, The Model si Indie Jules - jocuri interactive, sesiuni de grafitti, visuals halucinante si multa bere Grolsch. O parte din ea va fi moka, imi bazaie antenele. Iar daca nu-i asa sau eventual se termina, cautati-ma pe mine ca am un bax dosit pe undeva. Asa de protocol. Ori il beau, ori il bem.

Mai o chestie legata de acces. Pe-aci se face. Gratuit dar cu invitatii. Party-ul incepe pe la ora 23 iar locul de desfasurare e Str. Simion Barnutiu nr. 28 (intrarea prin Str. Viorelelor si Str. Samuel Clain Micu), undeva dupa P-ta Badea Cartan, aproape de Bega (harta ajutatoare). Ne vedem. Voi fi "accesibil" (si) pe twitter.

26 octombrie 2011

Feriti linia, domnilor alesi

Cand ajung in Timisoara cu trenul, de la gara am doua solutii ca sa ajung acasa: fie un taxi, fie tramvaiul 8. Aseara am ales tramvaiul si m-am cufundat in motaiala pana la destinatie trecand nestiutor prin Iosefin, locul unde cu cateva ore inainte o fata de 14 ani fusese calcata de un tramvai asemanator. Am aflat stirea abia azi cand televiziunile si ziarele inca reciclau povestea de ieri cu maximum de detalii vizuale dara fara vreo informatie noua despre cauze si raspundere. Ca vatmanul a trecut sau nu pe verde, ca fetita era langa sau in dreptul trecerii de pietoni cand a traversat, etc.. Se insista insa destul de mult, ca intr-un film pervers in care drama nefiind de ajuns se mai presara si niste actiune, pe faptul ca trupul sfartecat al fetei a fost tarat 30/40 de metri si a trebuit scos de echipa de descarcereare de sub tramvai. Ok, rupem filmul aici ca si mie mi s-a rupt cand am citit ca fata e din Scoala Generala 12, o scoala prin fata careia trecea tramvaiul (trotuarul fiind practic langa terasament despartit de-o pista de bicicleta si niste gazon) si ca inainte de lucrarile de reabilitare a liniilor exista un fel de grilaj de protectie. Care desigur acum nu mai exista intrucat n-a fost inclus in proiectul de reabilitare (logic, nu?) iar apelurile repetate ale directoarei scolii au primit doar flit.

Acum, indiferent cine se scoate vinovat in drama asta, vatmanul ca a mers prea repede, fetita ca a traversat fara sa se asigure sau prin loc nepermis, mama ei ca n-a tinut-o de mana sau oricine altcineva, ramane totusi intrebarea asta simpla: cate clase iti trebuie ca sa conduci Primaria si in care din ele prinzi a sesiza importanta de a preveni accidente de genul asta printr-o mai mare atentie acordata modului in care scoala si traficul se impaca. In cazul copiilor, un "Feriti linia" nu e deloc destul, domnilor alesi locali! 

20 octombrie 2011

Spre leaganul Renasterii

Ok, o sa ma urati pentru asta, sunt sigur. Dar nu-mi fac griji pentru ca mai incolo o sa-mi fiti recunoscatori pentru pozele si povestile aduse. Plec in weekend spre leaganul Renasterii, unul din cele mai frumoase orase din lume, inima Toscanei, Florenta, adevarata Atena a Evului Mediu. Locul de nastere si de-ngropaciune al lui Dante si Machiavelli. Casa celei mai vestite familii nobiliare evar (de Medici) si, dupa unele guri, capitala italiana a artei. Habar n-am cum o sa-mi organizez timpul ca sa pot vedea cat mai multe si am o vaga banuiala ca o sa dorm foaaarte putin. Adica, sa fim realisti, Florenta are peste 80 de muzee iar eu n-am intrat in toata viata mea in mai mult de 8. Plus ca mai opresc si la Pisa pentru a bifa o treaba in bucketlist. In fine, mai vorbim dupa..

Doar ca funfact, wikitravel zice sa fim cu bagare de seama:

Beware of Stendhal syndrome, namely, dizziness caused by being overwhelmed by Florence's fantastic art. Yes, it's a real syndrome, named after 19th-century French author Stendhal, who suffered from it during his stay in Florence.
Sper ca o sticla de Chianti sa fie un bun remediu. Gen fight dizziness with more dizziness... 

19 octombrie 2011

You're the sun to me



If my body was your mirror
You'd be able to see
Exactly
What it is about you
That I'm addicted to
.



Ps. e cel putin bizar ca "esti soarele meu" suna mai putin ridicol indata ce-l exprimi in alte limbi.

15 octombrie 2011

Dixieland



Asta-i Dixie, sectoristul curtii mele si ultimul membru care s-a lipit de-o viata plina de huzur pe langa 'conacul lu Richie'. Are 7 luni, zodia Pesti, si-a fost pescuit de taica-miu dintr-o hala unde ma-sa il fatase laolalta cu mai multi frati. E pe jumate ciobanesc nemtesc iar restul invaluit in misterul unei nopti de iarna. Cand l-am adoptat era destul de pricajit si fricos, abia se tinea pe picioare si-l batea si vantul de pe terasa daca nu eram atenti. Acum s-a mai intremat putin, probabil si datorita apetitului ingrijorator pe care il are. Zici ca n-o mancat niciodata pana azi. De crescut n-a crescut in ritmul pe care il stiam eu la ciobanestii germani. Cred ca unul de rasa pura e cam de doua ori cat el. Dar nu conteaza ca noua ni-i destul de simpatic chiar daca ne scoate din pepeni aproape zilnic.

Problema la Dixie tine de educatie intrucat a venit cu niste setari by default dezagreabile ca: roade papucii, fura tot ce prinzi si sari in doua picioare pe stapani mai ales cand vin de la munca. Acum ne aflam in prin proces de uninstall si de facut curatenie pe hard pentru a instala niste basic skill-uri de sezi, culcat, musca, adu berea.. etc. Dupa ce mai creste putin ii punem si un firewall decent si-i configuram sensorii de proximitate pe anumite categorii sociale din zona. Deocamdata cu pisicile n-are nimic de impartit pentru simplul motiv ca e doar o idee mai solid decat un motan si totusi la fel de agil. Uneori ma gandesc ca neavand un tata langa el a fost confuz si a preluat chestii nesanatoase.

Ps: poza cu mingea a iesit dupa 30 de incercari.

13 octombrie 2011

SMS2

Si iata ca evenimentul pus pe picioare anul trecut la Timisoara de revista BIZ, Cristi Manafu si partenerii lor locali sau nationali (din online sau din offline) a facut turul complet revenind cu o a doua editie la noi in urbe. Social Media Summit, conferinta regionala pe teme de social-media, marketing pe interneti, blogging si trenduri in online, s-a desfasurat vreme de 7 ore ieri intr-una din salile nou amenjate la Hotelul Timisoara, unul din hotelurile care, sa fiu sincer, incepe sa arate tot mai occidental (cel putin in zona de lobby si conference).

Conferinta a avut din nou o structura tripartita la fel ca anul trecut, cu un warm-up lasat pe mana blogerilor locali (nebuloasa, Andrei Crivat, Ovidiu Sirb si Cristina Putan), o sectiune de management densa si profesionala si un final lucrativ dornic sa demonstreze cum cele doua pot lucra impreuna. Daca, evident, isi doresc asta.

Primul segment - Tendinte in social media - a pus in discutie treburi ca brandul personal, influenta in online, reputatia, comunitatea locala si alti facturi care contribuie la formarea acelui ecosistem care sa genereze continut relevant si sa poate justifica atentia marketerilor sau companiilor dornice de "a lucra cu blogarii". Nebuloasa a vorbit de cum sa-ti tratezi cititorii drept prieteni ca sa te poti baza pe ei la nevoie, Andrei despre cum iti creezi, intretii si repari reputatia in online, Ovi a povestit cum s-a derulat maturizarea lui in online din clipa in care a luat blogingul ca mai mult decat o joaca iar Cristina a dezvaluit rezultatele unei munci de compilare a blogurilor active, cu continut regulat si pozitie relevanta in Timisoara. Aveti aici prezentarea ei. Contine cifre. Si, cum e si normal, cateva sfaturi ca de la PR la blogger. Un lucru inedit a fost optica diferita pe care au avut-o speakerii asupra a doua chestiuni esentiale, zic eu: cum iti vezi audienta si cum devii un profesionist fara sa-ti pierzi totusi originalitatea. In opinia mea nu exista un adevar absolut iar discrepantele sugereaza doar ca exista mai multe retete de adaptarea a creativitatii la ideea de bloging monetizat.

Segmentul al doilea - Social Media pentru Companii - s-a adresat in special celor care s-au incumetat sau e pe cale sa se incumete a intra cu afacerea lor in social-media. Tiberiu Mercurian (bergenbier.ro, Director de Marketing) a pus pe tapet grafice si statistici despre campaniile Bergembier, Ziua Barbatului, nefiltrat vs fresh etc. Bogdana Butnar (bogdanabutnar.ro, Digital Marketing Consultant) a fost cum ma asteptam, energica, expansiva, amuzanta, cu o prezentare foarte detaliata dar din care a dezvaluit doar chestii esentiale. A avut insa o disputa principiala cu Cristi Manafu legata de departamentele de SM din companii si obisnuinta lor de a-si contabiliza rezultatele doar in like-uri fara sa-si lege obiectivele de business-ul concret.. Bobby Voicu a vorbit despre intrarea unei companii in SM, care-s etapele si unde nerespectarea lor aduce daune. Georgiana Gheorghe (danone.ro, Corporate Communication Manager) a vorbit, desigur, despre iaurturi si cum a intrat Danone in SM "denuntand" si campania #obiceiurisanatoase care e acum in derulare pe bloguri si twitter. Ultimul speaker din serie a fost Laurentiu Dumitrescu (digitalstar.ro, Managing Partner) cu cateva reguli de baza privind vanzarea de Social Media Marketing.

Ultimul segment s-a referit pe exemple de Cum lucreaza bloggerii cu brandurile si mai precis cum adaptezi mesajul brandurilor la brandul tau personal? Chinezu a fost iar sarea si piperul vorbind de comunitatea de legionari care te apara si-ti sporeste prestigiul, despre oglinda personala pe care fiecare o are dar nu toti o folosesc, despre compromisuri, munca si importanta networking-ului. Fraza zilei: Social media te simte dacă eşti ‘papagal’. Viktor Kapra a fost si speaker dar si moderator si ne-a luminat pe toti cu badgeul adus de la o conferinta din San Francisco pe care scria bloger/jurnalist. Diferenta devine tot mai irelevanta afara, blogarii avand acelasi statut ca si jurnalistii. Evident, conteaza si care blogar primeste asemenea invitatii si cum a ajuns in situatia aia. Asa ca a oferit o seama de sfaturi pentru blogari si companii cel mai sugestiv fiind inu ma temeti, veti ajunge intr-un final sa lucrati unii cu ceilalti. Costin Cocioaba de la refresh.ro a vorbit tot de brand personal in bloging analizand imaginea catorva din blogarii de top din tara si cum si-au format-o iar Sebi 'Visurat' Bargau a fost studiul de caz in materie de om care nu asteapta sa i se propuna colaborari ci le cauta singur. Redescopera Romania pe 2 roti a furnizat materialul acestul studiu.

Cam asta a fost povestea cu SMS2. Pentru aprofundare va sugerez amical sa vizitati dojoblog pentru ca a facut o munca titanica ca sa transmita ce s-a vorbit intr-o lunga sesiune de livebloging. Respect doamna :). Mi-ati fost de ajutor atunci cand vorbele speakarilor n-au mai patruns prinre gandurile mele legate de Staropramen, berea sponsor care sedea in frigiderul pazit de Chinezu.

10 octombrie 2011

VpB - o noua numarare, mai personalizata

In acest moment, pe strazile Timisoarei (si nu numai pe ele) circula peste 10500 de biciclisti cu numar. Daca te numeri printre ei, inseamna ca faci parte din marea familie a biciclistilor. Daca nu ai inca un numar, il poti obtine gratuit participand la numaratoarea de toamna. Pe 23 octombrie.

Pentru cei mai fitosi dintre noi, pentru cei cu branduri personale sau cu modele demne de urmat, pentru cei spirituali sau doar nostalgici, Verde pentru biciclete anunta lansarea numerelor personalizate. Afisele de mai jos sunt sugestive, zic io. Aveti o idee, puneti-o in practica. Inmatriculati-va bitza intr-un mod original.





plus un al cincilea promo pentru vitezomani. In exclusivitate pe Richie's Day.


09 octombrie 2011

Enigme



Toţi avem câte-o enigmă
şi cum e firesc îi ignorăm
cifrul cheia nepătrunsului
abia-i atingem conturul
colecţionăm deşeuri
ne rătăcim printre ecouri
şi o pierdem în somn
chiar când păream a o dezghioca

şi tu o ai pe a ta
o enigmuţă atât de simplă
încât portiţele nu o ascund
nici n-o exclud premoniţiile
este în ochii tăi şi-i închizi
este în mânile tale şi le dai la o parte
este în pieptul tău şi-l acoperi
este în enigma mea şi mi-o părăseşti

de Mario Benedetti (1996), traducere de Paul Abucean


* o ghicitoare invelita intr-o enigma, fiecare dezlegandu-se prin cealalta dar amandoua legate de nevoia unei chei pe care, dupa cate imi amintesc, o porti la gat... aici incepe insomnia mea.

08 octombrie 2011

Beautiful occupation

Sunt un pic nedumerit de impactul slab pe care il are in blogosfera romaneasca miscarea #occupywallstreet pornita in Statele Unite. Intr-o tara cu atatia pareristi e ce putin bizar ca nimeni nu emite o opinie. Sau nu citesc io pe cine trebe :p. Practic de peste trei saptamani, zilnic, mii de oameni se aduna si blocheaza zona zero a finantelor mondiale, chiar in buricul New York-ului, pe WallStreet, intre sediul bursei si bancile responsabile de criza financiara din 2008. Mi se pare un lucru de neinteles pentru ca miscarea asta a pornit tot pe Internet, pe bloguri, anuntata de acum 2 luni pe situl oficial al Anonymous si s-a promovat tot via retele sociale, ceea ce unii dintre noi mananca pe paine la orice ora a zilei. Cred ca e un caz ce trebuie privit.

#OCCUPYWALLSTREET is a people powered movement for democracy that began in America on September 17 with an encampment in the financial district of New York City. Inspired by the Egyptian Tahrir Square uprising and the Spanish acampadas, we vow to end the monied corruption of our democracy … join us! We're now in DAY 22.

Toata nebunia a inceput la jumatatea lunii septembrie cand mai multe zeci de persoane s-au adunat in fata Bursei new-yorkeze pentru a protesta impotriva coruptiei si lacomiei corporatiste care a cauzat falimentul din 2008, trimitand milioane de oameni in somaj, fara ca cineva sa fie practic tras la raspundere. Ba mai mult, ca o ironie amara, cei vinovati sunt in aceleasi pozitii de forta iar bancherii scosi din rahat pe spinarile contribuabililor realizeaza acum profituri enorme materializate in bonusuri si prime nesimtite.

Celor cateva zeci de oameni pe care initial nimeni nu ii baga in seama li s-au adaugat zilnic tot mai multi nemultumiti pana ce au devenit acum cateva mii de protestatari pasnici uniti de simplul fapt ca s-au saturat de inegalitate. Se considera reprezentanti ai celor 99% din cetateni care muncesc pentru bunastarea singurului procent care a pus mana pe o felie serioasa din finantele mondiale. Sunt oameni de toate felurile, din toate paturile sociale si de toate varstele. Sunt pasnici dar hotarati, dupa traditia perfectata de Gandhi. Si nu au vreun lider sau vreo ierarhie organizatorica. Nici agenda politica. Sunt o comunitate unita intr-un ideal care se gestioneaza singura dupa necesitati. Dorm in aer liber, se hranesc din donatii, isi fac PR si atrag o gramada de atentie in media independenta. Sincer, ii admir. Iar eforturile lor se vad cel putin la nivel de activism social. Miercuri au fost intre 8 si 15 mii pe strazile NY-ului iar miscarea creste zilnic si face pui in tot mai multe orase. Au loc “ocupari” simbolice in Washington, Chicago, LA, Philadelphia etc. Unele sindicate si organizatii si-au anuntat sprijinul, trusturile media incep sa-i ia in serios, Casa Alba la fel, George Soros simpatizeaza cu idealurile lor iar un analist le dadea perfecta dreptate: Wall Street is evil. Pe site-ul OccupyTogether sunt anuntate proteste pe 15 octombrie în multe alte orase din SUA (aprox 70 pana acum) dar si în alte tari din Asia si Europa. Sunt curios ce va urma... Primavara araba inca nu s-a racit.

mai jos un clip interesant

Right Here All Over (Occupy Wall St.) from Alex Mallis on Vimeo.

07 octombrie 2011

Destrăbălare industrială cu bere şopârlească

Jungla asta urbana numita Timisoara a gazduit asnoapte o petrecere destul de reusita in halele industriale ale fostei fabrici Fructus. Organizatorii chefului ne-au asteptat cu atmosfera bine incinsa de fetele cu catuse si chipiuri si inarmate cu bere Desperados iar 'salbaticia' tematica a petrecerii a depins doar de dispozitia ta personala de a-ti da frau liber ca sa te simti bine. Adica sa bei niste bere cu aroma de tequila, sa asculti muzica aia furioasa, sa dansezi, sa te tatuezi, insori si sa pleci dimineata acasa. Ceea ce mai mult sau mai putin am si facut.


Am ajuns pe la 22 si-un pic, mi-am luat in primire berea de "bine-ati-venit" si soparla de cerneala cu rol de tichet si am sezut cuminte in anticamera de warm-up. Cand mi-am terminat prima bere jepul Desperados a spart zidurile false care desparteau multimea nerabdatoare de locul petrecerii si n-a durat mult pana cand pe scena a inceput sa produca rime vexate Norzeatic. Fetele incuiate in custile lor suspendate au furat insa imediat ochii petrecaretilor iar baietii cu focuri au incendiat aerul ridicand serios temperatura si fortandu-ma sa fac drumuri repetate pentru aprovizionare cu bere rece.


Care bere recunosc ca am incercat-o acum pentru prima oara in formula "amestecata". Impresia generala a fost de bere dulceaga, aromatizata si usor baubila care merge de la sine si-ti lasa loc de mai multa. Intotdeauna am apreciat berea care te ia doar atat cat sa te simti bine si relaxat fara sa dea cu tine de pereti odata ce numarul sticlelor baute depaseste numarul degetelor de la o mana. Si un avantaj deloc de neglijat e ca place si fetelor. Te scapa de complexul "iubi, io ce beau?".

Un lucru remarcabil mi s-a parut faptul ca absolut toata lumea s-a tatuat cu soparla Desperados, exemplu elocvent al teoriei ca daca le dai oamenilor bere si muzica o sa-ti promoveze brandul. In schimb poze cu pitonul n-au facut decat cei mai inconstienti dintre noi. Eu pur si simplu nu puteam scapa de imaginea cu fiara aia sarind cu coltii la jugulara pentru ca deodata asa i s-a nazarit lui in creierul ala reptilian. Soparla in schimb a fost foarte cuminte. Parca era dresata sa stea la pozat.

De departe cea mai lunga coada a fost la capela casatoriilor (sic!). S-au legat si s-au dezlegat destine asnoapte ceva de speriat: femei cu barbati, femei cu femei, barbati cu hostese, barbati singuri, serpi cu soparle.. a, nu asta e de la mine... in fine, ceva de necrezut. 

As specula ca doar caracterul temporar al unei asemenea uniuni a fost cel care m-a indemnat s-o comit insa in sufletul meu stiu ca m-am dus doar pentru catuse. Dovada sinceritatii mele a rasuflat pe twitter asnoapte. Din nefericire catusele mi-au fost sustrase de consoarta intr-un moment de neatentie (nici prin cap nu mi-a trecut ca ni s-au dat doua chei) si astfel am ramas doar cu actul de casatorie "desperata"... Prin urmare imi dau nevasta in urmarire generala. Semnalmentele sunt usor de identificat din fotografie.

Programul serii i-a mai cuprins si pe revolutionarii artificialului - ROA - in echipa de 2+1 chitarist si improscand beaturi electronice si rime de junkyard, tachinand putintel zona de dubstep dar fara un wobble serios. Insa au prins excelent publicul. Oamenii chiar s-au simtit bine si bag seama ca le lipseste tot mai mult Tmbase-ul.. DJ Ursula 1000 a intrat direct in pita cu opening-ul din Odiseea Spatiala (Strauss - Also sprach Zarathustra), si-apoi ne-a dus prin zona clubing de ne-am saturat. Pentru edificari vizitati cartea cu poze.

06 octombrie 2011

Some body that I used to know

You can get addicted to a certain kind of sadness
Like resignation to the end
Always the end.

si uite-asa mai adaugam o margea pe ata cu obsesii muzicale: Gotye feat. Kimbra

04 octombrie 2011

Omelette du fromage

La librarie:
- Buna ziua, as dori si eu o carte.
- Cu ce sa fie?
- Cu de toate...

La agentie:
- Buna ziua, as dori si eu o excursie dinasta la oferta.
- Cum sa fie?
- Pai, cu de toate...

La medic:
- Buna ziua, am venit si eu dupa o reteta.
- Asa, ce va pun pe ea?
- Pai... de toate...

La cofetarie:
- Buna ziua, dati-mi si mie o clatita.
- Cu ce v-o umplu?
- Cu... de toate?

La Posta:
- Sarumana, am si eu de trimis un colet.
- Ce contine coletu'?
- Ei, de toate...

La restaurant:
- Imi faceti si mie va rog o omleta?
- Simpla sau...
- Cu branza!


Gandul matinal: orgasmul pe stadion

Stire de tabloid prin Germania: in timpul unei partide anoste de fotbal intre Hoffenheim si Bayern Munchen un cuplu plictisit a decis sa anime un pic partida si-a atras obiectivul camerelor spre tribune. Au inceput o partida de sex in aer liber fara remuscari sau inhibitii fata de colegii de meci. Nimeni nu i-a apostrofat, ba probabil cativa suporteri au si aplaudat si mai mult ca sigur cei doi au "terminat" inainte de venirea oamenilor de paza. Acestia erau de fapt prea concentrati la criza de apatie de pe gazon si abia cand au privit monitoarele cred ca s-au autosesizat. In rest scorul partidei a ramas 0-0. Nu se stie in tribune cine a inscris primul. Surprinzator la aceasta stire e insa faptul ca nimeni nu si-a pus problema daca cuplul era de romani. Ca doar n-or fi fost chiar nemti!!

Intrebarea mea: e mai intens orgasmul pe stadion sau care-i faza?

03 octombrie 2011

Desperados dezlantuie petrecerea

Tocmai cand imi luasem gandul de la o noapte epica cu bere si muzica electronica in Halele Fructus apare vestea ca un cu totul alt tip de petrecere si-a gasit casa in zona industriala, una in care muzica are sanse sa treaca aproape neobservata (dar nu si neascultata) la vederea set-up-ului pregatit de organizatori. Pe 6 octombrie se tine asadar un Desperados Party la Timisoara (o sa mai fie unul si la Bucuresti), adica un chef “salbatic” cu tot harnasamentul unei petreceri tematice: wedding chapel, tatuaje si live grafitti, fakiri, serpi si iguane, dansatoare politiste in custi, ce mai, spectacol. Acum poate va intrebati si voi de ce dansatoarele sunt in custi si iguanele umbla libere la brat cu serpii... N-am zis ca-i petrecere “salbatica”?

Oricum, io o sa fiu pe-acolo din urmatoarele motive: in primul rand imi place berea, apoi imi place tequila si, trei, s-a promis ca un numar nedefinit de butoaie Desperados cu bere de-asta “nelegiuita” - bere cu tequila in aceeasi halba - vor fi dosite la rece. Nu in ultimul rand insa, line-up-ul e asa: Norzeatic & Khidja (Norzeatic e Vexatu Vexx in gama electro-funk), R.O.A si DJ Ursula 1000 (UK). Ceea ce ne place. Ah, si v-am zis de hostesele politiste care vor patrula si, probabil, aresta pe nepetrecareti? Pe mine unul ma cam roade curiozitatea sa vad ce-o mai fi pe-acolo afar’ de toate astea. O jungla? Un deşert? Ceva dueluri disperate?

Am inteles ca s-au pus doua feluri de invitatii la dispozitia timisorenilor. Unele normale, de 2 persoane, putand fi obtinute din aplicatia de pe facebook in schimbul urcarii unei poze de la un chef nebun la care ati participat sau de la o alta activitate tipica amatorilor de adrenalina (rafting, tiroliana, mountain biking, skating, bungee jumping etc). Stiti voi, pozele alea care va fac cinste intre amici dar nu si-n familie :). Castigatorii de asemenea invitatii vor fi anuntati tot pe facebook si-apoi nu mai trebuie decat sa-si dea datele de contact ca sa intre in posesia lor, ele fiind nominale.

Mai sunt insa si invitatii speciale, VIP, care dau un pic mai mult de lucru dar sunt recompensate pe masura. Astea-s pentru petrecaretii mai competitivi din fire. Daca se aduna intr-o gasca (maxim 10 oameni) isi pot face ‘trib’ pe site-ul DesperadosParty si apoi fie urca poze bestiale si strang voturi, fie vegheaza la codurile anuntate pe facebook si le posteaza in contul tribului strangand puncte. Tribul castigator are tratament vip, masina Desperados oficiala sa-i transporte, bere sa le potoleasca setea si calificare la party-ul final de la Bucuresti.

Pana atunci mai e insa petrecerea de joi seara de la Halele Fructus (pe Gh. Lazar 26) la care suntem chemati s-o facem, efectiv, lata. Ni se vor oferi toate conditiile pentru asta. No, eu acum am o curiozitate personala. Daca vine un/o strain/a la voi si va propune o casatorie de-o noapte la wedding chapel, ce argument v-ar convinge s-o faceti? Dincolo de, sa zicem, aspectul fizic...

02 octombrie 2011

Cat mai costa un hobby?

Teoretic un hobby e o activitate in afara profesiunii care iti produce pacere si in care esti dispus sa pui pasiune, timp si resurse. Practic destul de multa lume inglobeaza aici cam tot ce le produce placere indiferent de nivelul de implicare. Spre exemplu daca citesti un roman o data la 6 luni e o activitate utila si placuta dar nu un hobby per se, la fel daca iti place sa calatoresti dar mergi doar in concediu la mare o data pe an. La fel si muzica.. ambianta sonora oferita de zecile de giga de mp3-uri care se aud cand esti pe-acasa nu poate fi un hobby real ca, spre exemplu, sa inveti sa canti la un instrument.

Trebuie mentionat aici ca un hobby prin definitie solicita pasiune pentru a oferi satisfactie personala. In acelasi timp este o indeletnicire oarecum de diletant, fara caracter profesional (desi poate ajunge o profesie). Meritul sau e acela de rupere de ritm, oferind relaxare, detensionare, alternative pentru imbogatirea interioara. 

So, cat ne costa un hobby si cati mai avem vreme si bani de ele? 

Nu e cam suparator cand gasesti un lucru ce ti-ar placea sa-l faci si nu-ti da mana sa-l faci? Fie ca timpul nu-ti permite, fie ca implica niste costuri pe care nu le poti ignora, de fiecare data cand incerci un potential hobby ajungi sa-ti faci calcule si sa-ti pui intrebarea “da eu chiar am nevoie de asta?” Iar chestia asta omoara toata pasiunea.

Am reusit sa ma motivez suficient de puternic in cazul catorva hobby-uri astfel incat sa ajung sa investesc si timp si bani si energie in ele culegand doar laurii unei satisfactii interioare. Lectura si filmul ocupa destul mult spatiu … extracuricular, ca sa zic asa, cu toate ca filmul se concretizeaza tot mai mult ca un mod de viata nesanatos :)). Dar teatrul poate fi un hobby incipient... Calatoriile la fel... Am ajuns sa ma gandesc destul de mult la drumetii dincolo de costuri, ideea de a descoperi orase si locuri noi facandu-si loc tot mai adanc in firea mea nestatornica.

Dintre activitatile mai sportive asa am avut multa vreme a atractie pentru ping-pong pe care acum am abandonat-o. Nici nu stiu de ce, timpul, anturajul o fi de vina. Cand am descoperit squash-ul eram hotarat sa merg cel putin lunar sa bat mingea la perete... N-am mai fost din vara. Acum am fost la escalada sa vad cu ce se mananca. M-am catarat pe pereti cu o ravna copilareasca, am simtit niste adrenalina la 5 metri inaltime dar curand am constatat ca am o conditie fizica de neinvidiat.. Antebratele parca imi erau pironite in ace. As mai merge, insa, macar cat sa fac un traseu de fete.

Din fericire unul din hobby-urile cele mai raspandite nu m-a prins foarte tare. Cel de colectionar. Cand eram mai pusti aveam si io timbre. Doua clasoare mai exact. Apoi le-am aruncat pe toate (o crima, nici acum nu inteleg cum am facut-o) si m-am apucat de turbo, ca baietii. Acum mi-a trecut. Adun si eu cateva “nimicuri” - insigne, carti postale - dar nu obsesiv si doar cand mi se nazare. Unele imi definesc personalitatea, altele functioneaza ca amintiri. Si fotografia ar putea fi un hobby daca as avea un set de basic skills si niste scule decente. Dar si aici e o chestie de cat esti dispus sa investesti. Si iar revin la intrebare: cat ne costa un hobby?

Mihai Marinescu, pilotul nostru national

Hai sa ne bucuram un pic pentru baiatul asta si sa-i uram succes. Mihai Marinescu e practic singurul pilot roman care alearga intr-o competitie auto ce poarta denumire de Formula. Nu e Formula 1 dar e cea din care se aleg viitorii piloti pentru Marele Circ. Ieri tanarul de 22 de ani din Brasov a castigat prima lui cursa in Formula2, tocmai pe circuitul de la Monza. Da, in "Templul Vitezei". Victoria vine ca o confirmare a talentului acestui baiat dupa ce cu o luna in urma, in etapa precedenta din Austria se clasificase pe locul 3. La Monza Mihai a plecat din pole position si, dupa 21 de tururi, a castigat la 5 secunde in fata urmaritorului sau, lider in clasamentul general, Mirko Bortolotti. Astazi se mai desfasoara o cursa de la 15:40 si care se poate vedea pe Sport.ro. Sa-i tinem pumnii. Mihai e pe pozitia a 4-a in clasamanetul general.

photosource: mihai-marinescu.ro

01 octombrie 2011

Toamna prin Oradea


Weekendul trecut am dat o raita prin Oradea si ca o concluzie generala va zic ca cel mai bun anotimp de vizitat Oradea e toamna. Si nu doar pentru ca atunci se intampla Toamna Oradeana, festival la debutul caruia am avut placerea sa asist, ci pentru ca atunci soarele are privirea aia piezisa care pune mai bine lumina pe cladirile renovate fara ca sa-ti orbeasca “ochiul” fotografic. O fi sunand a exagerare insa adevarul e ca mie imi cam place sa plec aiurea in diminetile petrecute prin orase straine si, inarmat cu o harta si sapuniera mea fotografica, sa pescuiesc amintiri si stari. Cu alte cuvinte in expeditia asta am luat pulsul festivalului si am cutreierat un pic orasul bihorean, suficient cat sa plantez samanta regretului care ma-ncearca acum cand vad ca dupa ce-am plecat au inceput lucrurile “cu adevarat” faine (folk, jazz, Alexandrina Hrisov etc).




Nu ma plang prea tare insa caci in cele doua zile am avut si concerte de vazut dar si solutii alternative, cum a fost spectacolul de teatru Scripcarul pe Acoperis sau Gala Traficantului de Cultura, o miscare atat de originala si de experimentala ca ma tem ca cele cateva ore petrecute in Palatul Sonnenfeld mi-au fost insuficiente pentru a-i cuprinde adevarata dimensiune. Era acolo expozitie de pictura, de fotografie, teatru, muzica, arte vizuale, film, toate rasfirate in interiorul unei cladiri istorice cu multe etaje dispuse in jurul unei scari circulare avand rol de ascensor spre Paradis. Tot acolo am descoperit si-un birt “total” - Moszkwa - care parea sa se intinda peste tot etajul in buna traditie comunista. Practic greu faceai distinctie intre zona de bar si zona de spatiu cultural. In fine, barul-cafenea e f misto si boem iar faptul ca o cladire cam dezafectata a fost ingenios ‘recuperata’ si redata ‘publicului’ in doar o saptamana prin efortul mai multor tineri e ceva extraordinar.







Revenind la oras trebuie sa mentionez ca am descoperit si o cetate destul de impresionanta si care tocmai a fost supusa unui plan complex de reabilitare cu termen de finalizare in 2015. N-am avut nici cea mai vaga idee ca in mijlocul Oradiei se afla o fortificatie stelara pentagonala cu 5 bastioane solide, ziduri inalte de 10 m si in interiorul careia pana mai ieri functiona Facultatea de Arte Vizuale. Inconjurata de un sant de aparare transformat acum in parc dendrologic modern, cu alei pietruite noi, cosuri de gunoi si chiar un lac cu nuferi, Cetatea asta poate deveni o atractie de vis pentru turistul strain. Arhitectura finala dateaza de pe la 1770 dar inceputurile ii sunt plasate undeva prin secolul XI, avand ctitorirea invaluita intr-o legenda crestina.
Teatrul
Primaria si Turnul cu ceas

Mihai Viteazul
o librarie :)

Inima orasului e Piata Unirii, un loc larg strajuit de 3 biserici (una din ele se numeste Biserica cu Luna pentru ca in turn e un mecanism care arata fazele lunii), Primarie, Palatul Episcopiei, Palatul Vulturul Negru si malul Crisului Repede. In centrul Pietei se ridica statuia ecvestra a lui Mihai Viteazul care s-ar fi oprit la Oradea in drumul sau spre Viena abandonandu-si tunul lui preferat - “tunul de 5 funzi”. La fel ca multe primarii vestice vechi si cea din Oradea are turn cu ceas iar pe turnul ala s-a pus tricolorul la 12 octombrie 1944 cand s-a eliberat orasul. N-am reusit sa urc in el din pacate ca sa panoramez orasul dar am fost insa pe dealul cu Ciuperca in varful caruia inca mai exista un restaurant fosta cooperativa (acum renovat) in care se fac nunti. Privelistea de-acolo e poate chiar mai buna si pare un loc bun de catarat cu bitza.
Biserica cu Luna
Pasajul Vulturul Negru


Viata de zi in Oradea se desfasoara mai ales pe Republicii, o zona pietonala destul de lunga si plina de magazine si terase intre care la loc de cinste e Lactobarul (jos), o creatie nebuneasca intre cafenea de zi, fast-food si muzeu al comunismului. In mijlocul lui troneaza o Dacie reconditionata in loja de gustari iar peretii sunt plini de amintiri, stickere sau sticle de bere. Daca stai o vreme in Lactobar uiti sa mai bagi in gura. Viata de noapte are un loc special: Pasajul Vulturul Negru (sus) e tixit de cafenele si pub-uri, cabinete de avocati si chiar un nightclub. Zona are o valoare de patrimoniu istoric, fiind cam cel mai important ansamblu secession din Oradea. E, cum ar veni, pe harta reperelor vizuale.






O treaba pe care am constatat-o cu regret a fost numarul redus de biciclisti. Poate nu s-au trezit in weekend sa pedaleze...Nasol. Am inteles ca malurile Crisului se amenjeaza din greu si vor fi “prietenoase” cu pietonii si ciclistii. S-o vedem si pe asta. Pana atunci un sfat: daca mereti la Oradea luati-va undita. Am vazut niste pesti pe-acolo cat bratul.

Dar ajunge cu palavrageala turistica si sa revin la ideea de baza. Se intampla chestii faine prin Oradea. Iar Toamna Oradeana nu e doar un alt nume pentru un festival cu mici, bere si concerte (de care are nevoie si norodul obisnuit) ci e o umbrela maricica sub care se aduna un spectru colorat de manifestari socio-culturale.. Daca zilele astea s-a dat muzica fina (jazz, blues, folk) iar weekendul trecut s-a facut cover cu rock adevarat, urmeaza inca o saptamana cu teatru (H. Malaiele, Florin Piersic Jr), stand-up comedy apoi iar concerte zgomotoase (Suie, Trupa Veche, VH2, Zdob si Zdub etc) plus niste muzica de camera. Daca-mi e permisa o comparatia cu Timisoara, Toamna Oradeana e un fel de Mica Viena mai condensata si cu programul mai bine structurat si mai vizibil. Sper ca oradenii se simt bine.

Ps: acest post a fost posibil prin mijlocirea nebuloasei si know-how-ul lui Lilisor si Laurentiu. Le sunt recunoscator.