29 iunie 2011

Dostoievski la Adevarul

Fratii Karamazov
Amintiri din casa mortilor
Jucatorul
Eternul sot
Adolescentul
Demonii
Dublul
Umiliti si obiditi.


Uite-asa se face o biblioteca. Cu Adevarul. 14.99 de lei volumul. Sa mai spuneti ca-s scumpe cartile bune.


PS: hai sa nu ne stricam bucuria gandindu-ne la cati romani si le cumpara "sa dea bine". Chiar si in cazul lor, cultura incepe cu crearea unui mediu propice. Poate 5% din copiii sau nepotii acelora vor gasi curiozitatea de a deschide un volum bibelou.

28 iunie 2011

"Cinema la mine acasa"

acasă
în singurătate
sau alături de vreo femeie
plâng uneori la filme

ştiu
sunt prost
iar prostia mă face emotiv
cele mai banale poveşti
despre moarte
despre viaţă
îmi provoacă uneori lacrimi şi muci cât o gripă

ele au toate aceeaşi reacţie
mă iau în braţe
mă strâng la piept
mă mângâie pe cap
uneori îmi şterg ochii
ce femeie rezistă unui bărbat care plânge?

acasă
la filme despre moarte
despre viaţă
eu plâng şi fut.

Robert Şerban

Prima cafenea vieneza

Cafeaua a intrat in Europa pe la portile Venetiei si s-a raspandit destul de repede pe continent. In 1669 ambasadorul Turciei ii oferea cafea lui Ludovic al XIV-lea, care prefera insa ciocolata, dar nu are nimic impotriva ca un italian, Francesco Procopio Cultelli sa deschida la Paris, in 1686, un local care-i poarta inca numele, Procope. Tot in perioada asta isi face aparitia si la Viena prima cafenea insa imprejurarile nasterii ei sunt din categoria momente de cotitura ale istoriei (cafelei). In 1683 Viena era asediata de turcii lui Mustafa Teribilul si pe punctul de a capitula. Armatele crestine ale ducelui Carol V de Lorena si ale regelui Sobieski sunt in apropiere dar necunoscand pozitia dusmanului nu puteau interveni eficient. 

Un tanar polonez de 23 de ani, Franz Georg Kolschitzky care locuise o vreme la Istambul si vorbea limba turca, se deghizeaza, reuseste sa patrunda in liniile otomane si le indruma pasii ducelui si regelui care pornesc la atac pe 12 septembrie. Bulversati, turcii abandoneaza armele, munitiile si 500 de saci de cafea. Viena e astfel salvata. Kolschitzky primeste cetatenie austriaca, cei 500 de saci si autorizatia de a folosi continutul lor. Eroul polonez fondeaza astfel prima cafenea din Austria, Zur Blauen Flasche - "La Sticla Albastra". Initial acesta prepara cafeaua ca la Istambul, prin decoctie (la ibric) astfel ca vienezii nu s-au lasat sedusi. Apoi insa ii vine ideea s-o filtreze si s-o serveasca cu frisca si miere iar succesul este imediat, lumea inghesuindu-se la Sticla Albastra unde ingeniosul patron le punea la dispozitie toate ziarele din oras. Mai apoi prepara si o prajitura, o "vieneza", care aminteste de infrangerea otomanilor prin forma ei de corn-semiluna, simbolul steagului invinsilor, acelasi corn rotofei pe care-l mancam si azi unii dintre noi fara a le purta vreo pica turcilor.

(sursa Michel Braudeau, Cafea. Cafenele.)

Ps: Doar un lucru pe care m-am gandit sa vi-l spun azi.

27 iunie 2011

Road to Dognecea

Care va mai amintiti ca asta iarna cativa blogari am fost Mosi Craciuni tre sa stiti ca ne-am distrat destul de misto pe drumul spre Dognecea.. Acolo iarna era ca-n povesti. In caz ca va lipseste (iarna, gen) am finalizat si filmul calatoriei. N-a luat mult, zic. 6 luni, ce-i aia. Anyway.. a fost o adevarata experienta sa conduci pe-acolo cu o Skoda Octavia 4x4. De repetat pe timp de vara. E un lac frumos de vazut acolo.

Tag, you're it!

Leapsa englezeasca sterpelita de la Luiza Liza si cestile ei de cafea cu intrebari scurte si clare asa cum imi plac mie:

1. Are you named after anyone? Yes. Richard I, II, or III. Surely there must be one of them.
2. When was last time you cried? I wept last year when my dog died.
3. Do you have kids? Don't think that I have... but you never know for sure.
4. If you were another person, would you be a friend of yourself? Hmm, would I be a rich person?
5. Do you use sarcasm a lot? I use a little bit of irony and teasing, but sarcasm, neeever...
6. Will you ever bungee-jump? If I'll find some high place and a rubber cord, sure.
7. What’s your favorite cereal? The one that goes extremely well with milk.
8. What is the first thing you notice about people? Their presence. And then their sex. I mean gender ;))
9. What is your eye color? Brown.
10. Scary movie or happy endings? Scary FTW! 
11. Favorite smells? Her perfume: story of a gentle murder. And gasoline and fresh asphalt, they smell absolutely divine.
12. Summer or winter? Winter. For a while. Then summer.
13. Computer or television? Personal Computer!
14. What’s the farthest you’ve ever been from home? Atlantic coast of Spain, Cabo Finisterae, or somethin'
15. Do you have special talents? many talents but nothing that special to mention.
16. Where were you born? Land of the free, home of the brave, Timisoara.
17. What are your hobbies? books, badges, bicycles.
18. Do you have any pets? None.
19. Favorite movie? Favorite movie list, perhaps.
20. Do you have any siblings? little sis'.
21. What do you want to be when you grow up? I still have no idea. I know how I want to feel, though..
22. When was your first slow dance and the song? don't remember... really...
23. Movies you dislike: bad porn.
24. What 3 bloggers would you like to meet in person? GroparuGogu Kaizer and Liz.
25. Who do you tag? Everyone and no one at the same time.

26 iunie 2011

Dilăr pentru o zi, A. Ruse

Scriitorii sunt nici mai mult nici mai putin decat niste dilări de cuvinte. Unii iti dau dependenta si te fidelizeaza alti sunt doar o experienta neplacuta. Cu unii poti ajunge la o stare de iluminare personala in vreme ce cu altii te arunci in cele mai adanci depresii, fantazand despre tot felul de idiotenii. Scriitorii sunt traficanti de vorbe si idei care te baga in cele mai neasteptate tripuri sau... nu. In functie de cat de receptiv, sensibil sau curios esti. Andrei Ruse e scriitor iar cu primul roman, Soni, i-a bagat pe unii in depresii, i-a excitat sau entuziasmat pe altii si chiar i-a dezgustat pe cativa. Riscul meseriei. Cu Dilăr pentru o zi a incercat o abordare la fel de existentialista, aruncandu-se cu vrednicia unui politist asupra "cancerului" societatii de azi - drogurile - insa descoperin si el ca situatia e un paradox: nu poti aprecia just decat analizand dinauntru iar odata intrat perspectiva se schimba complet. Nu exista droguri bune sau droguri rele la fel cum nu exista carti bune sau carti rele, totul tine de experienta personala, gusturi si de cat de multa libertate esti gata sa ingadui, tie sau altora. Unii se opresc dupa primul joint altii urca in carusel si nu se mai dau jos niciodata. Unii se opresc dupa primul capitol altii se “ard” dupa prima fraza mai incondeiata si formeaza un fanclub.

Al doilea roman al lui Andrei Ruse e branduit si vandut drept thriller politist dar asta e doar o chichita de marketing. Adevarul e ca Dilar pentru o zi e o analiza mai detaliata a unei metamorfoze personale prin care trece personajul Radu, un politist blazat de la sectia de Antidrog, care pe durata unei zile patrunde sub acoperire in lumea de jos, printre dependentii de "visare”, incercand sa culeaga informatii pentru a avansa in cariera. Prin urmare mai corect ar fi fost un “tripper politist”. In compania Nebunului, un dilăr cu vechime, Radu ajunge sa experimenteze nu doar substante ilegale si sa aibe parte de trip-uri ci sa priveasca din alt unghi o problema sociala si astfel sa sufere o reconversie brutala a modului in care gandea. Deghizat in Nebunul, adevarat “profet al zilelor noastre” , autorul “filozofeaza” la un cui si-o bere despre acele intrebari pe care multi cred ca si le-au pus in legatura cu libertatea individuala, dreptul la viciu, autoritatea oarba a statului, manipulare sociala, dezumanizarea si blazarea omului de rand, etc...

Intre declamarile intelectuale se depune si un efort considerabil in a incerca redarea cat mai artistic vizual a acelor momente de ratacire a simturilor cauzate de diversii stimuli halucinogeni consumati si educarea limbajului privind jargonului tipic, sau explicarea reactiilor chimice care se petrec in trupul astfel bombardat. Sub acest aspect romanul e unul destul de muncit. Personal, mi-a fost utila lectura, in unele momente chiar am indragit-o dar, totusi, simt ca personajul lui Radu nu e prea autentic si convingator (spre deosebire de Nebun) si astfel metamorfoza cam fortata. Insa trip-urile detaliate au savoarea lor (exista referinte muzicale care pe unii ii vor cuceri), anarhismul Nebunului, obsesiile tovarasilor lui, unul mai “prajit” decat altul, si, in general, perspectiva critica asupra unei societati in stare de degradare morala, sunt toate argumente pentru o apreciere pozitiva a romanului. Dar, la fel ca si Soni, are un final nesatisfacator, lucru care ma oftica oarecum.

Pe final o mostra de scriitura, ciupita din “monologurile Nebunului”:

ştii cum e viaţa? s-a ridicat nebunul şi mi-a prins mâna. e ca un joc pe calculator, la o rezoluţie proastă, asta că nu ţi-a luat mă-ta un pentium 7 dual, cu paişpe mii de mini ventilatoare şi video-ul inclus pe placa de bază, cu atăta memorie cât nici cel mai tare monitor, în generaţia nepoţilor tăi, n-o să poată duce.
şi drogurile? hmmm… e ca şi cum ai băga coduri. mişto la început, viaţă infinită, toate armele posibile şi muniţie nelimitată, sărituri de zece ori mai înalte, super viteză, soluţii pe loc, încă un nivel şi încă un nivel şi… game over, nici nu ştii când s-a întâmplat totul, ai uitat oricum despre ce era vorba. asta dacă nu te plictiseşti între timp şi te trezeşti în mijlocul acţiunii fără suplimentele-astea, încercând să te baţi pe bune.
retry level?
stai cu gura căscată, capul lăsat pe spate, mâinile fleaşcă în jurul tău, ca nişte opţiuni incluse de care te poţi debarasa oricând, te gândeşti că, la fel ca ceilalţi oameni, eşti un punct pe o pagină A4. atât. diferenţa e că tu vezi foaia de hârtie, sistemul infect şi creionul american, în dungi colorate, cu steluţe, băgându-ţi pe gât filme de căcat cu happy end care îţi fut creierul şi te obosesc, ca apoi să dormi liniştit şi s-o iei de la capăt a doua zi, să creşti plozi sau să visezi că faci asta şi că-i înveţi ce-i ăla bine şi ce-i ăla rău, că-i trimiţi la şcoală, să facă radicale, acolade, să rezolve necunoscute, să ştie cine-a fost Napoleon, cât se poate de scurt, ce-a dres în anu’ cutare, ce chiloţi avea, nimic oricum din ceea ce-a gândit şi ce înseamnă drepturile omului şi până în ziua de azi. istoria sau, de fapt, totul, se predă la fel cum se face shaorma
............
tu eşti acum deasupra foii albe, levitezi… ai grijă cât stai pe-aici, printre cei săraci cu duhu’, să nu se prindă cineva, să nu te ardă pe rug, să nu-ţi scoată dinţii cu ranga, să nu te interneze, să nu te închidă, să nu te dea la televizor, să nu te pună pe youtube, să râdă ca proştii dup-aia şi să-şi dea link-uri, să nu te declare erou, să te vândă sau să te execute şi toate celelalte posibilităţi infinite şi blestemate.
vorbim de nişte animale care au inventat instrumente de tortură, pricepi asta? şi-au ocupat timpul cu aparate care să te doară de te caci pe tine sau să te omoare încet şi sadic… ai mare grijă de pielea ta, acum că vezi cum lumea-i condusă de un nebun care i-a convins pe toţi proştii să le fie ruşine de ei înşişi
..............
sevraj? dependenţă de droguri? vrei să te întorci la toate astea cu braţele deschise sau să mergi mai departe? şi dacă te-ntorci, până unde te ţine? până la staţia de metrou de la unirii, unde vezi o adunătură de oameni, cu capul în pământ, care dacă se privesc, o fac pe furiş, speriaţi? sunt teleghidaţi de o telecomandă virtuală care-i trimite acasă sau la muncă, ce-i asta? cum am ajuns aici?
nu mai avem loc decât pe verticală, în buncăre şi cutii de beton, care costă enorm de multe hârtiuţe colorate, iar tu sau, puii mei, alţi cretinoizi, sunteţi atât de proşti să daţi banii pe ele? lumea, fratele meu, e jucată la poker de trei oameni, exact în momentul ăsta! unul l-a inventat pe dumnezeu, celălalt banii, iar al treilea, PRistul inspirat, le-a făcut cunoştinţă şi le-a zis: hai să-i ardem p-ăştia…
în timpul ăsta, sistemul merge, totul e ok…

Ps: Andrei Ruse crede ca Timisoara nu-l vrea pe-aici. Eu, unul n-am auzit sa avem o politica oficiala privind autorii romani, indiferent cum ar scrie. Parca era vorba ca suntem un oras liber, si de plecat si de intrat.

24 iunie 2011

Everyone needs

excuses to be right, 
a companion for solitary moments, 
music, 
magic 
or an island where to pretend 
they’re miniature tigers.


I am the drug,
don't watch me dancing,
there's little joy.
dry the rain, we're going to be friends.
after all
my mistakes were made for you.

run home.
don't worry at all,
we're as naked as we came
trough the camera obscura.

21 iunie 2011

Scrisoarea IV



Unei improbabile,

pot doar să sper. şi să te iubesc în mintea mea în vreme ce eu mă risipesc în mintea ta. cum ar fi dacă ai fi lângă mine? cum aş fi eu în preajma ta? mi-aş număra paşii măsurând distanţa dintre noi ca nu cumva să fie prea mică şi să te sufoc? dar de ce nu te-ai sufoca în îmbrăţişarea mea? n-ar merita o astfel de iubire doar o mică pierdere-a simţirii? şi cum aş încerca să te citesc din gesturi, cum mi-aş face harta ticurilor tale marcând acele mutre pe care le visez atât de des în ultima vreme. şi cum aş mai râde la mofturile tale. pariez că şi tu te-ai amuza ascultând glumele mele. şi cum te-aş surprinde într-o seară fără veste cu sărutul ăla pe care-l aşteptai mai devreme dar credeai că nu va mai veni. cum te-aş uşura de câteva grame de suflet şi ţi le-aş înlocui c-un stol de fluturi alb şi mov. sau de petale de liliac? şi cât m-aş îmbăta cu parfumul tău subtil al cărui nume niciodată nu-l ţin minte. ai vedea şi tu ce frumos ar fi să ne iubim o vreme. măcar până ne-om obişnui şi vom deveni neglijenţi. până ce tu vei începe să te gândeşti din nou la tine mai mult decât la mine. până ce eu voi obosi să mă mai gândesc la cum să fac să fie bine. sau când confortul va deveni amorţeală iar iubirea nu se va mai întreţine doar cu sine. atunci tăcerea mea te va agasa. atunci pofta ta de vorbă mă va plictisi încet, încet. atunci voi începe să lipsesc fără ca de fapt să îţi lipsesc. voi afla cum e să fim împreună separaţi, în acelaşi loc şi-acelaşi timp. oare o şosetă rătăcită sau nişte vase nespălate ne vor defini răbdarea. care din noi va ridica primul tonul? probabil nicicare dacă te cunosc aşa cum mă cunosc. vezi ce uşor ne vom afunda şi mai mult în muţenie? nici măcar o ceartă nu ne-ar mai salva. am fi prea obosiţi pentru ea, prea politicoşi unul cu celălalt. care din noi se va trezi că vrea să plece? vei veni la mine să-mi spui: “pleacă!”? voi accepta văzând că nu te mai pot descifra de ceva timp? că am obosit alergând în cercuri tot mai largi orbita resemnării? probabil. dar cum să citesc finalul pe care nu l-am scris încă? cum să înţeleg dacă vrei să rămân când îmi spui să plec? sau că dacă rămân n-o să pleci tu? cum să te fac să înţelegi că există o limită a răbdării aşa cum există una a încăpăţânării şi că ele nu formează întotdeauna un impas? pot doar să sper un lucru asa de improbabil...



No more pigeons

Sunt curios daca a mai observat cineva treaba asta. De vreo 2-3 saptamani incoace aproape fiecare strada are cate un porumbel proaspat lipit de asfalt. Nu e gluma. Daca plec de-acasa si traversez orasul pe bicicleta intalnesc macar 5-6 daca nu 10 porumbei sau porumbite vesnic incremeniti intr-o imbratisare cu asfaltul. Adevarate presuri din pene albe-gri-albastre. Au depasit de cateva ori numarul patrupetelor accidentate lucru neverosimil. Si tot ma intreb ce-au patit? Pentru ca, vorba aia, traiesc de ceva timp in oras si n-am observat asemenea decimari pana acum. E un eveniment oarecum bizar. Explicatiile ar fi:
- porumbeii sunt deprimati si se sinucid aruncandu-se sub rotile masinilor, 
- soferii timisoreni sunt mai rapizi zilele astea astfel ca zburatoarele n-au timp sa se fereasca.
- porumbeii sunt confuzi si aterizeaza pe sosea in loc de acoperisuri.
- poluarea e mai ridicata anul asta astfel ca porumbeii pica beti sub roti.
- cineva vaneaza porumbei si se descotoroseste de ei in spatiul public dupa ce-i bate mar.
- porumbeii sunt in perioada imperecherii si manifesta dovezi de curaj nebun zburand razant.
- caldura e de vina amortindu-le reflexele si facandu-i sa cada victime chiar si unor pietoni neatenti (necesita confirmare vizuala)
- e o campanie agresiva de constientizare publica a rolului porumbelului in societate. iar faptul ca nu ati observat-o spune multe despre voi ca si comunitate. sunt profund intristat.

Ca sa inchei va mai spun ca ieri am ratat la mustata un asemenea columbocid cand un exemplar sanatos al rasei Columba palumbus sedea tamp in mijlocul soselei si se holba la placuta mea de inmatriculare-n mers. He lived to tell the tale.

20 iunie 2011

Ruinele de la Jdioara

Jdioara e un sat cu vreo 600 de locuitori, la aprox 80 de km de Timisoara si 18 de Lugoj. Practic, cum iesi din Lugoj spre Caransebes, treci de Gavojdia si imediat faci la stanga de pe E70 catre Nadrag. Prima localitate e Criciova si dupa ea se face dreapta catre Jdioara. M-am dus ieri cu doi prieteni pana acolo sa vad ruinele unei vechi cetati medievale, cetatea Jdioarei, atestata documentar pe la 1320 insa datand probabil din secolele XI-XII. Ruinele le gasesti sus pe un deal, la vreo 25 de minute de urcus din sat. Nu-s vizibile de jos dar asta nu le face greu de gasit, satenii te indruma spre locul unde incepe traseul (da, exista un traseu marcat cu toate ca vopseaua marcajului e cam stearsa de ploi).


Din cetatea Jdioarei n-a ramas mare lucru, vizibila fiind doar latura nordica a fortificatiei, un zid de piatra gros de vreun metru si jumatate si inalt cam de 8-10. In interior zona e napadita de vegetatie si nu prea stii ce-i acolo, probabil pietris si ziduri prabusite. Asa ca nu e un loc potrivit pentru, io stiu, "picnic", cum a cazul cetatilor Soimos sau Siria din Arad. E pacat ca starea ei nu e prea grozava, ne-ar prinde bine o cetate-monument in judet. Mai ales ca Jdioara, ca orice cetate, are si ea o istorie destul de zbuciumata. In sec XIV a fost ocupata de rasculatii romani care-si cereau autonomia fata de banul de Caransebes fiind recucerita cu multa varsare de sange. In sec. XV a fost stapanita si de Iancu de Hunedoara, apoi de Ioan, fiul nelegitim al lui Matei Corvin. In 1599 a fost asediata de Baba Novac, capitan al lui Mihai Viteazul, si batuta cu tunurile vreme de 29 de zile fara sa poate fi cucerita. Prin secolul XVIII a fost un adevarat loc de haiducie, multi luptatori impotriva stapanirii habsburgice gasindu-si adapost intre zidurile ei. Generalul Lentulus insa a incendiat-o pe 26 ianuarie 1739 si, capturand 50 de haiduci, i-a impuscat sub zidurile ei.



Nimic din episoadele sangeroase ale istoriei locului nu mai razbate peste veacuri la calatorul curios care-si face drum pana pe dealul Plesa. Daca vrei sa-i stii istoria trebuie sa scormonesti pe interneti si chiar si-asa sursele sunt putine. Ultimele sapaturi arheologice dateaza din anii '70 cand s-au gasit fragmente de ceramica. Probabil ca starea deteriorata n-o califica pentru proiecte de reabilitare si inscriere in circuite turistice, desi cetatea e monument national. Insa cred ca s-ar cuveni o refacere a marcajelor, o curatare a balariilor si lastarisului din incinta si poate un panou explicativ mai bogat in informatii.. cheltuieli minore zic. Altfel, drumul pana la Jdioara e unul placut si ofera o panorama interesanta asupra zonei. Ca fapt divers, n-am intalnit picior de om pan' acolo si inapoi.





din fericire n-a batut vantul prea tare

19 iunie 2011

And I... forget that you're so young


*clip fanmade The Raveonettes

Unele cantece au darul sa te confrunte cu acele adevaruri personale care fac din cand in cand vizibile zidurile translucidelor capcane in care te inchizi cu atata inocenta... oare cum se vad ele din exterior?


And I

     ....see you
     ....choose you
     ....need you
     ....catch you
     ....hold you
     ....kiss you
     ....need you
     ....please you
     ....hurt you
     ....scare you
     ....leave you
     ....miss you
                  ....and I forget that you're young.

Can I fall awake now?

18 iunie 2011

Razbunare, Lenuto!!

Era o vreme cand barbatii respinsi isi pastrau coaiele si demitatea, isi tatuau cu brisca pe brat "Razbunare, Lenuta!" si apoi purcedeau vrednic la cordit femei la fel de singure ca ei. Se prea poate ca locul acestor exemplare sa fi fost luat de o specie diferita de grobian, intelectualul imberb care pozeaza in stalker din spatele unui nume la fel de banal ca el si care, inapt s-o incaseze cerebral deasupra de barba, deci barbatesc, sufera ca un caine castrat si coace razbunari opzecist-labagiste in maniera 1.0 (ca 2.0 inseamna un loc unde poti sa dai si feedback). Daca pentru primii aveam o doza de respect, ca de la barbat la barbat, pentru toparlanii astia care aduc "Viorica-i curva, tel:xxxxxxxx." de pe blocurile ceausiste in secolul vitezei si al social-mediei, n-am decat mila crocodilului. 

Eu credeam ca anunturile rautacioase la rubrica de matrimoniale s-au terminat odata cu bacalaureatul, daca nu cumva s-au sufocat dimpreuna cu presa scrisa. M-am inselat dupa cate se pare. Inca se mai gasesc unii care uita sa creasca si tin mortis ca lumea sa le acorde atentie si sa vada cat de incapatanati si, mai ales, obsesivi, pot deveni cand li se refuza jucaria. Nici nu-i de mirare ca femeile se intreaba unde sunt barbatii cand se vad inconjurate de astfel de ghibiti cu varsta incerta care recupereaza acum farsele de care n-au avut timp in copilarie cand erau prea ocupati sa se joace-n retea. 

Adica, frate, daca vrei atentia unei fete care oricum te crede un dubios, sa-i furi poza si telefonul si sa le urci la matrimoniale online chiar nu-ti cresc sansele de "prima intalnire". E un gest infantil si demn de dispret care in plus aduce prejudicii morale nu doar fiintei a carei onoare vrei s-o terfelesti dar si "domnilor generosi" ale caror sperante sunt astfel crud inselate si mai ales, pierderi financiare rezidentelor de facto ale sitului respectiv carora "victima" ta le va face astfel nedrept concurenta. E, cu alte cuvinte, un mare FAIL si chiar unul stupid pentru ca urmele pe interneti dispar mai greu. Iar daca esti si major, well, vei afla ca stalker e doar un nume draguţ pentru hartuire sexuala. In caz ca te cauta, io stiu, vreun nene cu chipiu. Hai, maturizeaza-te, flacau.

Ps: Ma intreb cum ar vedea Freud un asemenea tablou... i-ar spune si el ca impotenta nu se repara cu butonul de refresh?

Pentru context ieri am facut o vizita la IPJ impreuna cu o prietena pentru a-i intreba daca au de lucru la sectia "interneti".

16 iunie 2011

Ei plus Noi = o Şansă

Copii din Rachita, un sat din judetul Timis, de pe langa Faget, au initiativa. Inspirati de participarea la marea curatenie Let's Do It, Romania elevii scolii I-VIII, impreuna cu una din profesoarele lor au pus la cale un proiect micut dar ambitios prin care sa faca curatenie pe malurile raului Bega din satul lor. Pe proiect il cheama Esenta Vietii, pentru ca da, apa curata reprezinta esenta vietii, si el proiectul, participa la o competitie de astfel de proiecte eco in Tara lui Andrei. Castiga acele proiecte care aduna cele mai multe voturi de la noi iar premiul inseamna bugetarea actiunii cu 5000 de euro din partea Petrom. Acum, eu i-am votat pe pici dar cu un singur vot nu se face treaba. Ar mai fi nevoie si de alte voturi. Cred ca spiritul lor de initiativa si ambitia lor merita incurajate. Iar raul Bega arata intr-adevar jegos in zona aia. Adi a dat o tura prin Rachita si l-a inspectat. Aruncati si voi o privire si daca v-ati convins poate le votati proiectul. Nu costa decat o adresa de mail. Ultima zi e 20 iunie.

15 iunie 2011

Empire State Rebellion

Se pare ca tot mai multi iau in serios documentarele Zeitgeist si celelalte apropouri conspirationiste la adresa Statului Imperiu American si a felului in care-si manipuleaza cetatenii. Grupul hackeresc Anonymous i-au cerut acum 3 luni sefului Rezervei Federale demisia. Evident ca asta nu s-a intamplat. Daca va intereseaza detaliile pentru care Ben Bernanke ar trebui sa-si dea demisia ar trebui sa vedeti documentarul Inside Job in care e prezentata elita finaciara din USA in aceasi pozitie de forta ca si inainte de criza pe care au declansat-o in 2008. Ieri s-a implinit termenul de gratie iar Anonymous au "declansat" rebeliunea. La prima vedere "ocuparea unui spatiu intr-o cladire publica si cererea demisiei lui Bernanke" pare o chestie patetica. Cred ca e doar praf in ochi. Represaliile vor veni probabil in zilele sau saptamanile urmatoare pe cale electronica. Si-asa cu cateva zile in urma cineva a hackuit FMI-ul si-a plecat cu niste informatii grave de-acolo. Poate ca anonimii n-au nimic de-a face cu asta, dar fapta dovedeste vulnerabilitatea organizatiilor internationale so.. cyberwarfare-ul e o realitate.

13 iunie 2011

Yakuza Moon

Yakuza denumeste in societatea japoneza un fenomen asemanator in mare parte mafiei. Radacinile yakuza sunt insa foarte vechi, regasindu-se in cultura si mentalitatea Japoniei medievale si avand stransa legatura cu codul Bushido. Originea exacta a organizatiilor criminale japoneze nu este prea clara intrucat la formarea lor au luat parte, de regula, mai multe segmente ale societatii. Astfel una din explicatii ar fi ca la baza lor ar sta roninii, samuraii fara stapan. Prin urmare precursorii yakuza ar fi, in cursul secolului XVI-a, pe de o parte, asa numitii “kabukimono” (cei nebuni) si, pe de alta parte, “hatamoto yakko” (servitori ai shogunului) persoane care se imbracau ciudat, vorbeau o japoneza vulgara si purtau sabii foarte lungi, hartuind oameni obisnuiti pentru amuzament sau resurse.

Genealogia moderna a gruparilor yakuza poate fi stabilita mai precis in secolul XVIII, avand la baza doua categorii de indivizi: jucatorii de jocuri de noroc (bakuto) si negutatorii ambulanti - amandoua categoriile fiint calificate drept comunitati joase (tekiya). In timp aceste grupari au devenit organizatii recunoscute de guvern, iar fondatorilor lor li s-a dat dreptul de a purta sabie. Numele “yakuza” provine de fapt chiar din jocul de carti. Ya-ku-za inseamna ad-literam 8-9-3, cea mai proasta mana la jocul de carti numit “Oichikabu”, un joc asemanator cu Blackjack-ul doar numarul castigator fiind 19 in loc de 21. Yakuza insemna o mana pierzatoare (8+9+3=20) si astfel numele desemna ceva fara valoare, dar nu in sensul de lipsiti de utilitate ci pur si simplu ceva ce nu se potriveste cu societatea, inadaptabili, “paria”. Adaugand la asta si faptul ca jocurile de noroc era ilegale, acei jucatori-bakuto erau considerati de joasa speta.

Dar, la fel cum pentru samurai onoarea era totul, si pentru yakuza, paradoxal, onoarea juca un rol esential. De aici s-a nascut ritualul “Yubitsune” sau taierea degetului mic in semn de pocainta sincera in fata stapanului caruia i s-a gresit. Originea lui provine tot din vremea jocurilor cand cel care pierdea o suma de bani pe care n-o putea inapoia era obligat sa ofere in schimb prima falanga a degetului mic. Practic, cel care suferea o astfel de mutilare era atat stigmatizat cu amprenta esecului dar si afectat in felul de manuire al sabiei, devenind mai slab in lupta. Desi gruparile yakuza sunt considerate cea mai de jos fasie a societatii ele reprezinta un grup social, la fel ca in vremea nobililor samurai, codul yakuza banzadu-se tot pe respectarea unor valori stricte de toti membrii ei, chit ca acestia erau preponderent implicati in tot felul de activitati marsave.

Legat de obiceiul membrilor yakuza de a-si tatua corpul, si acesta provine tot din vremurile “bakuto”. Initial doar niste cercuri negre in jurul bratului, semnificand comiterea unei crime, aceste tatuaje au ajuns sa fie tot mai complicate si sa reprezinte un semn al puterii. In plus, desi tatuajul a devenit legal in anul 1945, el tot poarta pecetea criminalitatii. Tatuajele sunt in prezent uzitate pentru a declara afilierea la un anumit clan, un alt aspect care diferentiaza caracterul vizibil al yakuza de acela ocult al mafiei.


Yakuza Moon - Memoriile unei fiice de gangster este un roman autobiografic scris de Shoko Tendo, fiica mijlocie a unui membru yakuza, in care aceasta isi rememoreaza drama de a fi nascuta intr-o asemenea familie, ratacirile, abuzurile si toate suferintele sale oferind un peisaj remarcabil de viu si incercand totodata sa realizeze acea impacare cu trecutul de care au nevoie cei care cauta sa-si schimbe viata. Exorcizandu-si demonii in scris Shoko ramane sincera cu sine pana la punctul in care detaliile incendiare ale vietii sale te fac sa-ti pui intrebari asupra verosimilitatii lor. Dar nu se pune in discutie autenticitatea lor. Abandonand scoala de la varsta de 12 ani Shoko intra in lumea pustilor fara capatai - yanki - adolescenti rebeli fugiti de-acasa si care-si petrec vremea cu distractii si droguri. Face inchisoare si isi umple familia de rusine. De la punga cu peroxid - acelasi diluant folosit pentru a-si decolora/vopsi parul in cele mai stridente culori - trece la speed, de la aventurile cu baieti imberbi ajunge victima unor violuri oribile.

Dependenta de droguri si cea de sex o transforma intr-o jucarie sexuala in mainile unui gangster care se foloseste de influenta lui financiara si de situatia precara a parintilor ei pentru a o controla. Aduna cicatrici de la fiecare din cei cu care se incurca, in majoritatea lor barbati tatuati, excesiv de violenti si gelosi care o rasfata si o domina in acelasi timp. Are mai multe relatii cu barbati insurati, lucreaza ca hostess in cluburi exclusiviste pentru bogatii din Tokio, munceste pe branci dar toti banii ii foloseste ca sa-si ajute parintii sau sora, fata de care se simte indatorata. Salvarea apare cand isi ia viata sub control, isi face un tatuaj imens pe trup si se dedica activitatii de curtezana moderna, o profesie destul de nobila si in aceste timpuri in tara soarelui rasare. Cartea ei, scrisa la 32 de ani, dupa ce s-a retras din acea lume, e povestea foarte intima a unei femei nascute intr-o familie stigmatizata de societate, care toata viata ei a dus o lupta continua de supravietuire intr-un mediu ostil si extrem de violent. Stilul direct, clar si descriptiv, fara inflorituri sau autocenzura, face din Yakuza Moon o lectura usoara care pare ca se inbunatateste cu fiecare pagina. Critica il numeste "fenomen cultural" intrucat romanul face lumina intr-un colt destul de intunecat si foarte putin inteles al Japoniei. Eu zic ca are nevoie de un film bun. Ceva marca Takeshi Kitano.

Alternosfera ne cheama

Deseara, in Daos. Nu uitam, da? Rock alternativ de la Chisinau, bai! Cu intrare de la 20:00. Sa aveti vreo 15 lei in portofel.


10 iunie 2011

Povesti pentru copii 2.0

Nu mai citesc eu povesti pentru copii cum faceam odata dar sper ca undeva, candva, o voi face copiilor mei. Pentru ei si pentru cei care aveti copii, ca si pentru cativa nostalgici dupa micile povestiri cu talc, exista un loc unde acestea stau bine indexate. Povesti pentru copii e un site pe care stau la un loc Fratii Grimm, Hans Christian Andersen, Ion Creanga, Petre Ispirescu si Emilia Plugaru. Povestile lor sunt astfel la indemana unui tatic cu telefon superdestept si superocupat care n-a avut poate vreme sa cumpere o carte colorata cu povesti pentru fiica-sa. Ori poate a cumparat-o dar s-a ales cam prafu din ea.. Daca aveti copii de crescut nu-i lasati sa creasca fara povestile copilariei. In plus acolo gasiti si poezii, scenete, ghicitori, desene animate si chiar un alfabet pentru copii pe care-l puteti folosi in orice imprejurare ca sa va testati odrasla: "Pe un lac se legana, ca in scranciob L....a." Cu atatia copii nou-nascuti cred ca articolul va nimeri unde trebuie.

Tot rasfoind situ mi-a trecut un gand prin cap: nu poti fi un bunic cool daca nu stii povesti. Am zis.

09 iunie 2011

Am mers la Cluj doar pentru filme

In caz ca se intreaba cineva de ce-am fost la Cluj.. da, pentru filme.. Si-am vazut destul de multe, cam 3-4 pe zi, o sa povestesc de ele pe Marele Ecran cand voi avea ragaz. Despre Cluj pot sa spun ca incep sa-l cunosc din ce in ce mai bine. Adica am asa in cap un plan general asupra zonei centrale si asupra modului in care poate fi ea "atacata" si cam stiu in ce directie e una sau alta. M-au ajutat destul de multa alergarile intre cele 3 cinema-uri (Victoria, Arta si fostul Republica, actualul Florin Piersic) plus cautarile regulate ale unor buticuri care sa vanda servetele (am avut un weekend din cale-afara de alergic.. dar a trecut).

In Cluj am gasit un loc f. misto de dormit la buget redus, caci City Center Hostel e chiar la juma de minut de P-ta Unirii, pe o straduta pietruita cu nume de memorandist (Ion Ratiu). Hostel-ul e nou (de anul trecut), curat, cu personal amabil si cu un restaurant la care se poate manca f. bine si la preturi de criza (Bistro La Criza e numele localului). Am mancat la mic dejun niste omlete si ochiuri cu sunca fantastic de bune si ieftine (in jur de 5 lei). Cum ziceam, avantajul locului e zona centrala si pretul convenabil pentru un somn fara pretentii.. Poate am avut si eu noroc dormind singur intr-o camera cu 6 paturi.. De fapt sigur am avut. Ce dracu faceam daca dadeam peste 5 nemtoaice venite pentru sait visiting??

Unul din lucrurile pe care le-am sesizat cu o umbra de regret a fost faptul ca multe cafenele clujene in care am intrat pareau mai mari, mai spatioase decat astea de pe-aici.. Si nu vorbesc de terase. L' Atelier si Uptown/Downtown au fost cele care m-au surprins cu spatiul generos si caracterul lor de loc preponderent dedicat activitatii de timelapsing. Normal ca am intrat in muult mai multe locuri, consecvent principiului turistic-calator de "nici o cafea in aceeasi cafenea". De retinut insa ca in L'Atelier ar fi bine sa nu fumezi si nici sa versi bauturi ca-i toata cafeneaua din carton. Apoi am dat o raita si prin Atmosphera, un loc ascuns aproape de Cinema Florin Piersic, bun de incarcat telefonul cat timp bei o bere si in Klausenburg Cafe, cea mai chic cafenea vazuta pe-acolo, fix langa Arta. Beraria Ludwig e un loc misto cu nefiltrate si carnati, Casa Tauffer face ambianta placuta in centrul vechi pe ritmuri de jazz, iar Flowers Cafe e o ceainarie usor de ratat daca nu stii exact unde s-o dibuiesti. Un fun fact mentionabil mi-a oferit Bistro Viena care dupa ce m-a hranit in ultima dimineata mi-a intins o capcana cu nota de plata: locul nu e chiar mokangeala dar zgarcenia tipic studenteasca s-a rispit in fata unei asemena mostre de umor dezinvolt.

Despre cinema-uri tre sa declar ca m-a dezamagit un pic noul Cinematograf FP, o fi el modernizat insa scaunele tot incomode sunt, stai inghesuit in ele iar sonorizarea a fost varza la 2 filme din 3 (doar proiectia 3D la Cave of Forgotten Dreams a fost ok). M-am simtit infinit mai bine in micutele Arta si Victoria care, desi au ecrane cat o zecime din cel de la FP, s-au comportat exemplar. Si pentru ca tot m-am dus la TIFF ar fi de bun simt sa spun cate ceva despre eveniment. Din cate am putut aprecia eu organizarea a fost una lucida si in intampinarea tiff-arului. Puteai sa-ti cumperi bilete din oricare din cele 3 + 1(cu tot cu Odeon) cinema-uri pentru orice film din orice zi si de la orice ora, sistemul fiind centralizat si informatizat. Am vazut mici armate de voluntari marsaluind prin tot centrul Clujului si cam toate locurile de sezut aveau programul festivalului sau fituica AperiTIFF din ziua respectiva cu informatii proaspete. Proiectii s-au tinut in tot felul de locuri inedite si au existat la fel de multe evenimente conexe. Situl lor oficial arata si el de nota zece. Bine, sunt zece ani de viata, ce-i drept. O buba a fost cu subtitrarile, traducerile aparand realizate destul de superficial, insa nu cred ca e rost de scandal intrucat cele mai multe filme erau subtitrate si in engleza. In plus, hobby-ul meu mi-a cizelat o reactie ceva mai putin toleranta la balbele traducatorilor. Asa ca astea sunt detalii si nu voi insista.

Care-i rostul sa vizitezi un astfel de festival? In priml rand tre sa iubesti filmele, in totalitatea lor si nu doar pe cele comerciale sau cu "substanta". Apoi nu trebuie nici sa-ti faci iluziii ca te vei servi doar cu niste capodopere ale geniului celei de-a 7-a arte si o sa-ti stea inima-n loc de uimire iar sufletelul tau sensibilos va face tumbe prin vazduh. Festivalurile exista tocmai pentru a gazdui acele filme care n-au incaput in mapa vreunui distribuitor local sau regional reprezentand astfel singura lor sansa de a fi receptate dincolo de granita nationala. E ca si cum ai merge la un targ de carnati si-ai gusta niste sortimente noi. Unii or sa-ti placa, altii mai putin iar unii n-or sa-ti para deloc carnati. Normal ca alaturi de astfel de ozeneuri apar si cateva productii cu rol de felinar, care aduna in jurul lor cele mai felurite si pestrite gâze cinefile, plus toate celelalte placeri nevinovate din sectiunile "soc si groaza". Doar diversitatea e cuvantul de ordine. Insa dincolo de partea practica festivalul e o sarbatoare si o stare. Te inconjori de oameni cu aceleasi pasiuni si imparti o experienta de viata.. Nimic mai mult. Si chiar daca Clujul ar avea si altceva de oferit, pentru mine, in acest moment, TIFF e suficient.

02 iunie 2011

Acces Art 2011

Weekendul asta Fundatia Rubin si partenerii locali (CSJ si Primaria) cheama omul obisnuit le ora de atelier plastic. Se vor tine niste workshop-uri foarte misto care vor avea drept scop sa scoata din voi orice farama de creativitate in toate modurile posibile. Si, totodata, sa va dezvolte aptitudini pe care n-ati avut ocazia sa le exersati. Astfel sambata si duminica va puteti inscrie la ateliere de facut bijuterii ceramice, pictura pe sticla sau sevalet, monotipie, portrete si caricaturi, modelaj, lampioane etc. Inteleg ca Acces Art e un festival bazat pe voluntariat, care sustine munca in echipa si care se va desfasura in P-ta Unirii si pe strada cu Papillon, prin urmare mergeti sau nu cu prieteni, n-o sa fiti singuri.

Personal voi lipsi de la manifestarea asta intrucat mi-am facut planuri cu TIFF si deci voi fi peste weekend la Cluj. Sayonara.