Psihologia poporului român

Am dat peste cartea asta, Psihologia poporului român, si pot sa spun ca citind fina analiza de acum 100 de ani facuta poporului roman simt ca dupa 2 razboaie, o perioada interbelica, un comunism atroce si o tranzitie fara sfarsit, noi ca popor sunt foarte rezistenti la schimbare.

"Sufletul neamului nostru s-a format ca o rezultantă din sufletele românilor care au trăit şi trăiesc; el îşi are firea sa proprie, pe care o putem explica din sufletele românilor, dar pe care nu o putem confunda cu firea vreunuia dintre aceştia. El este în fiecare din noi, şi cu toate acestea este în afară de noi: noi îi împrumutăm viaţa organică, el ne dă continuitatea şi durata istorică; el este chipul în care ne întrupăm pentru ochii altor neamuri."


"Nu este ţară în hotarele lumii civilizate în care „gura lumii“, „gura satului“ să aibă mai multă trecere ca în ţara noastră! Cele mai multe din convingerile noastre sunt întemeiate pe „zvonul public“ şi numai foarte puţine pe dovezile adunate de noi personal."


"Când un român stă la îndoială fiţi siguri că el nu stă fiindcă are o convingere personală de apărat, ci fiindcă nu ştie încă de partea cărui grup să se dea."


"Se apucă românul cu greu de câte ceva, dar de lăsat se lasă uşor, zice proverbul. Mai exact ar fi însă să se zică: sub influenţa mulţimii românul se apucă de orice, dar când este să execute prin faptă individuală lucrul de care s-a apucat, atunci se lasă de el foarte uşor. Nu este iniţiativă pe care să nu o ia românul în grup! Să facem o şcoală? Să facem şi două. Să facem o societate cu scopul acesta şi acesta? Să facem şi mai multe! Să contribuim pentru a asigura mersul acestei şi acestei instituţii? De ce nu? Să contribuim. Dar când vine rândul fiecăruia să pună în execuţie hotărârea luată în grup, atunci fiecare amână pe mâine, sau se face nevăzut. Când se adună din nou grupul, atunci încep recriminările şi noile hotărâri. Este ruşine, domnilor, trebuie să începem odată! Patria îşi are ochii îndreptaţi asupra noastră! Ne privesc străinii, râd străinii. Să ne punem pe lucru. A doua zi aceeaşi indiferenţă. În grup, şi ca grup, fiecare se judecă sever, foarte sever; în parte, individual, fiecare se judecă foarte indulgent. Lasă să înceapă ceilalţi, ca să nu rămân eu singurul păcălit!"


Omul, care îşi are atenţia îndreptată asupra activităţii sale personale şi ştie şă preţuiască virtuţile din care izvorăşte această activitate, aşteaptă foarte puţin de la politică. Dar unde atenţia nu este îndreptată asupra activităţii personale, şi unde lipseşte conştiinţa valorii sufletului individual, acolo este natural să stăpânească politica. De aceea românul este pasionat pentru politică. Pentru el politica este ca o baghetă magică prin care totul se poate transforma; fericirea neamului întreg, ca şi fericirea sa personală pot fi aduse prin politică. „Dacă aş fi eu la guvern“, „dacă aş face eu legea“, cum s-ar mai îndrepta lucrurile! Pentru români lucrurile nu se pot îndrepta decât prin lege. Fiecare dintre noi are ca supremă ambiţie să facă cel puţin o lege. Activitatea sa proprie nu este unul să o ştie dirija cum trebuie; dar fiecare totuşi vrea să facă o lege prin care să dirijeze activitatea tuturor. Toţi aşteaptă mântuirea de la acţiunea poporului întreg. „Iată ce trebuie să facem noi, românii“; „iată cum este mai bine pentru neamul nostru“; şi niciodată: „iată ce trebuie să fac eu, Ion sau Gheorghe“, „iată ce este bine pentru activitatea mea“.


"Preocupat de ce vor zice alţii; uşurelnic când are să ia hotărâri sub influenţa mulţimii; religios si naţionalist de ochii altora, şi în genere totdeauna cu privirea aţintită la ce vor face alţii, românul pare dar a trăi sufleteşte mai mult cu o conştiinţă de grup, decât cu o conştiinţă a sa personală. În conştiinţa grupului îşi găseşte dânsul pe de-a gata până şi cele mai intime motive ale vieţii sale zilnice. Casa lui este făcută după obiceiul românesc şi nu după gustul său personal; masa lui de asemeni; haina lui, de asemeni; până şi mormântul părinţilor săi, de asemeni."


"Imităm ca oile faptele din jurul nostru şi nu arătăm o energie decât când suntem în grup. La război ne luptăm voiniceşte, fiindcă acolo suntem umăr la umăr, dar la munca profesională suntem neglijenţi, fiindcă aici fiecare este lăsat pe seama datoriei sale proprii. Nu avem curajul părerilor noastre, când este să ni le apărăm fiecare în parte, dar suntem poporul cel mai susceptibil, când este să ne rostim în grup, şi ca grup. Ne aprindem uşor ca un foc de paie, dar ne şi trece uşor prinderea, cum trece şi focul de paie, fiindcă sufletele noastre luate în parte sunt prea puţin personale ca să opună rezistenţă. şi o dată ele aprinse au prea puţin substrat propriu ca să nu se şi stingă uşor. Din cauza aceasta trecem foarte adesea prin adevărate crize sufleteşti."


"Scopul şcolii noastre este ca toţi copiii românilor să iasă cu aceeaşi mentalitate, învăţând toţi aceleaşi lucruri – parcă n-am avea din naştere o mentalitate destul de uniformă! De asemenea şi scopul bisericii. Citirea personală a credinciosului în timpul cât ţine slujba preotului care ar contribui la împuţinarea numărului analfabeţilor şi ar arunca în sufletul credincioşilor deprinderea reflectării personale – rezultate care s-au obţinut aiurea – la noi este un obicei practicat numai de străini. Când cineva îl va propune are să fie acuzat că tulbură ordinea în biserică. În serviciul bisericii noastre trebuie să nu se dea deloc ocazie individualizării sufleteşti! Să asculte toată lumea la preot, adică să nu reflecteze personal nici unul!"

Psihologia poporului român / Constantin Rădulescu - Motru. - Bucureşti : Paideia, 1998


Despre autor:
Reprezentant de seamă al şcolii filosofice româneşti (într-un fel, în spiritul lui T. Maiorescu putând fi considerat chiar iniţiator), gânditor cu formaţie enciclopedică, savant, dar şi remarcabil dascăl şi promotor al noului în educaţie şi învăţământ, Constantin RĂDULESCU-MOTRU (n. 2.02.1868 – m. 6.03.1957) rămâne, orice s-ar spune, una dintre personalităţile de prim rang din istoria României moderne.