14 iulie 2011

Distorsiuni pentru insomniaci


- Zi-mi o poveste! am auzit-o spunand.

Cand aud cuvintele astea parca mi se contracta memoria. Din toate intamplarile si povestile asimilate in viata asta nici una nu-mi venea in minte.

- O poveste? intreb eu ca sa castig timp... Ce poveste?

- Oricare, vine replica ei cu indiferenta.

Inainte sa-mi scape singura poveste care avea sens pentru mine, cea personala, incep sa turui despre ce citisem recent intr-un roman sf. Nu ma puteam deconspira in felul ala in fata ei, mai ales ca erau Sanzienele. Ar fi parut fals, fortat, penibil. Ii spun eu alta data ce rol joaca dansa in povestea mea.

- Stii, e un tip care prin ‘89 a scris un roman vizionar in care descria viitorul unei omeniri raspandite in toata galaxia sub forma unei World Web (chiar asta e termenul) prin care informatia si individul puteau circula instantaneu. Totul trecea prin niste porti, sau portaluri, in esenta mici gauri de vierme alimentate de o singularitate. Puteai realmente sa locuiesti intr-o casa in care fiecare camera era pe alta planeta din alt sistem solar...

Ma pierdeam in detalii dar nu avea importanta... imi facea bine sa ma aud vorbind.

- Lucrul fascinant era ca tipul chiar avusese strafulgerarea asta de inspiratie incat sa-si imagineze o retea totala in care omul sa fie integrat sau aservit, de care sa depinda cultural, economic, social....

M-am oprit un pic sa vad daca ma urmareste. Parea mai fascinata de muzica din casetofonul masinii asa ca am tacut si-am ascultat. LinkinPark.. ca-n anii de liceu. Boxa din stanga distorsiona dar Crawling inca imi dadea furnicaturi. Sau poate era apropierea dintre noi de vina? Mintea poate sa-ti joace feste si sa te convinga de orice. Chiar si ca o anume fiinta ti-e sufletul pereche doar pentru ca n-ai mai intalnit alta la fel.

- Hai sa luam aer, spun dand sa ies din masina... A iesit si ea.

In intuneric parea si mai micuta... Iar padurea parea gata s-o inghita.. Si nici macar nu era o padure adevarata. Totul pare distorsionat cand te apropii prea tare. Am parasit asfaltul si ne-am indreptat spre liziera. Imediat ce-am calcat pe iarba a remarcat sec:

- E uda.

Avea sandale in picioare...

- A plouat, zambesc ca un idiot, uitand ca n-are cum sa ma vada. Vrei sa te duc?

- Ok.

Ma aplec un pic si-o las sa mi se urce-n carca apoi ma ridic teapan. Usoara ca un fulg. Ca un rucsac de fulgi. Bratele ei impletite-n jurul gatului imi miros a iasomie. Sau cel putin cred ca-i iasomie. Nu-s sigur. Sanii ei lipiti de spatele meu imi tulbura gandurile. Zambesc din nou si-mi spun ca asta trebuie sa fie cel mai intim moment al nostru. Toata scena mi se pare ilara. Sper ca macar ielele sa fie nedumerite...

Mergem cateva zeci de pasi pana pe o ridicatura unde o debarc cu blandete.

- Pana aici ati platit!

Chicoteste. Asta si dorisem. Sunt vinovat, imi place s-o aud razand.. Are un ras minunat. Odata am insistat cu glumele pana aproape s-a sufocat de ras.

- Daca eram la munte stelele s-ar fi vazut mai bine. Si-ar fi fost mai multe, constat cu dezamagire.
- Oricum se vede Carul Mare.
- Da, si Orion.
- Unde?
- Acolo, ii arat eu ce-am furat de pe Discovery.
- Si Carul Mic unde e? Niciodata nu-l gasesc...
- E o smecherie. Uite-asa, prelungesti imaginar ...de 5 ori ...distanta dintre cele 2 stele din spatele carului mare ...si dai de Steaua Polara, care-i in varful oistei carului mic...

Nici daca purtam o masca nu mi-ar fi ascuns satisfactia cu care-mi etalasem cunostintele astronomice de clasa 7-a. Vocea ei m-a trezit la realitate:

- Urasc drumul spre Bucuresti.
- Stiu.
- Sper s-adorm si sa ma trezesc acolo.
- Pai bafta... La cat pleaca trenul?
- La 5.
- Ok, mai avem ceva timp...

Ne-am intors la masina si am gasit-o unde-o lasasem. Am condus apoi printr-un oras pustiu, in liniste, noaptea, lasand doar muzica sa ne masoare scurgerea timpului. O melodie, doua melodiii, trei.. sapte. Repeat. Nu mai retin daca ea a propus sau eu m-am oferit insa la un moment dat eram hotarat sa ma urc si eu in tren. Ar fi fost unul din lucrurile alea care vin natural.. ca ceva ce trebuie facut. N-avea nici o legatura cu prvirea ei magnetica, cu ticul ala adorabil sau gura parca modelata spre a fi sarutata. Momentul cerea sa fac ceva instinctiv.

Dar... n-am facut-o. A plecat singura iar eu m-am dus acasa, am baut un pahar de vin statut si m-am culcat. Am visat ca mi-am construit un portal si prin el treceam intr-un dormitor ikea din capitala. Cand m-am trezit i-am trimis un mesaj.. “Data viitoare poate pierdem masina.” A raspuns: "Poate". 


3 comentarii:

  1. Richie, cand te-apuca scrisul despre indragosteli sau chiar indragostitul eu nu ma pot abtine sa nu zic ceva. Ca acum. Cand de fapt nu stiu ce sa zic. Placut. Tare.

    RăspundețiȘtergere
  2. Ei Liz daca tie ti-o placut asa de tare zic ca-i bine. :)

    RăspundețiȘtergere
  3. povestea ta si muzica mi-au stors toate gandurile din cap de peste zi si acum pot dormi in liniste.
    multumesc

    RăspundețiȘtergere

Comentezi?