Datatorii de viata

Nimic nu e mai mort decat status quo-ul, fie ca el se numeste democratie, fascism, comunism, budism sau nihilism. Daca aveti un vis pentru viitor, sa stiti ca se va implini intr-o buna zi. Visurile se adeveresc. Visurile sunt insasi esenta realitatii. Realitatea nu este ocrotita sau aparata de legi, proclamatii, ucazuri, tunuri si armate. Realitatea este ceea ce incolteste tot timpul din moarte si descompunere. Nu poti face nimic cu ea; nu poti sa aduni sau sa scazi, nu poti decat sa devii din ce in ce mai constient. Cei partial constienti sunt creatorii; cei pe deplin constienti sunt zeii si ei umbla printre noi tacuti si necunoscuti. 

Functia artistului, care este doar un tip de creator, este de a ne trezi. Artistii ne stimuleaza imaginatia. Ei ne deschid bucati de realitate, descuie usi pe care noi le tinem de obicei zavorate. Ei ne deranjeaza, unii mai mult decat altii. Par mici si lipsiti de aparare, dar cand ating tinta produc distrugeri inestimabile. Avem motive intemeiate sa ne fie frica de ei, celor dintre noi care dormim. Ei aduc lumina care ucide si in acelasi timp ilumineaza. Sunt siluete singuratice, inarmate doar cu idei, uneori cu o unica idee, care arunca in aer epoci intregi, in care suntem infasurati ca niste mumii. Unii sunt suficient de puternici pentru a invia mortii. Unii se furiseaza spre noi pe neasteptate si arunca peste noi o vraja de care nu reusim sa scapam cateva secole. Unii ne blestema pentru inertia si prostia noastra si apoi parca nici Dumnezeu nu poate ridica blestemul.
 

In spatele fiecarei creatii, sustinand-o ca o bolta, este credinta. Entuziasmul e nimic; el apare si dispare. Dar cand crezi, se petrec minuni. Credinta nu are nici o legatura cu profiturile; poate doar cu profetii. Oamenii care stiu si cred pot prevedea viitorul. Ei nu vor sa puna ceva deasupra noastra, ci sub noi. Ei vor sa aduca o sustinere solida visurilor noastre. Lumea nu merge mai departe pentru ca este o afacere profitabila (Dumnezeu nu scoate un cent din tranzactia asta). Lumea merge mai departe pentru ca in fiecare generatie cativa oameni cred in ea total, o accepta fara sa se indoiasca; o garanteaza cu vietile lor. In lupta pe care o poarta pentru a se face intelesi, ei creeaza muzica; luand elementele discordante ale vietii, ei tes un model de armonie si semnificatie. Daca n-ar exista aceasta lupta constanta a catorva tipuri creative pentru a extinde simtul realitatii la om, lumea s-ar stinge efectiv. Noi nu suntem tinuti in viata de legiuitori si de militaristi, este evident. Suntem tinuti in viata de oamenii de credinta, oamenii cu viziune. Ei sunt ca niste germeni vitali in procesul nesfarsit de devenire. Faceti loc, deci, pentru datatorii de viata!

Henry Miller - Cosmarul climatizat

Despre Cosmarul climatizat cea mai buna caracterizare o ofera chiar subtitlul - cartea deziluziei. Odata cu debutul celui de-al doilea razboi mondial Miller se intoarce in State si porneste intr-o calatorie de "redescoperire" a teritoriului natal. Cauta modul de viata american. La capatul unui drum de 15.000 de kilometri se opreste si pune pe hartie un jurnal despre America asa cum o vedea dupa ce locuise zece ani in boema Franta. Diferenta e cat o prapastie:  "Din punct de vedere topografic tara este superba - si infricosatoare. De ce infricosatoare? Pentru ca nicaieri in lume separarea dintre om si natura nu este atat de toatala. Nicaieri nu am intalnit o urzeala atata de monotona a viatii ca aici, in America. Aici plictiseala atinge apogeul.(...) Am avut ghinionul de a fi hranit cu visele si viziunile unor mari americani - poeti si profeti. O alta specie de oameni a invins (...) In lumea aceasta, poetul este o anatema, ganditorul un nebun, artistul un transfug, vizionarul un criminal..." Alternand intre bucurie si tristete, entuziasm si apatie, omul Miller trece in revista cateva interactiuni cu oameni de arte sau obisnuiti, se indragosteste de masina sa, plange in fata Marelui Canion si se revolta impotriva progresismului si comsumerismului american.