21 iunie 2011

Scrisoarea IV



Unei improbabile,

pot doar să sper. şi să te iubesc în mintea mea în vreme ce eu mă risipesc în mintea ta. cum ar fi dacă ai fi lângă mine? cum aş fi eu în preajma ta? mi-aş număra paşii măsurând distanţa dintre noi ca nu cumva să fie prea mică şi să te sufoc? dar de ce nu te-ai sufoca în îmbrăţişarea mea? n-ar merita o astfel de iubire doar o mică pierdere-a simţirii? şi cum aş încerca să te citesc din gesturi, cum mi-aş face harta ticurilor tale marcând acele mutre pe care le visez atât de des în ultima vreme. şi cum aş mai râde la mofturile tale. pariez că şi tu te-ai amuza ascultând glumele mele. şi cum te-aş surprinde într-o seară fără veste cu sărutul ăla pe care-l aşteptai mai devreme dar credeai că nu va mai veni. cum te-aş uşura de câteva grame de suflet şi ţi le-aş înlocui c-un stol de fluturi alb şi mov. sau de petale de liliac? şi cât m-aş îmbăta cu parfumul tău subtil al cărui nume niciodată nu-l ţin minte. ai vedea şi tu ce frumos ar fi să ne iubim o vreme. măcar până ne-om obişnui şi vom deveni neglijenţi. până ce tu vei începe să te gândeşti din nou la tine mai mult decât la mine. până ce eu voi obosi să mă mai gândesc la cum să fac să fie bine. sau când confortul va deveni amorţeală iar iubirea nu se va mai întreţine doar cu sine. atunci tăcerea mea te va agasa. atunci pofta ta de vorbă mă va plictisi încet, încet. atunci voi începe să lipsesc fără ca de fapt să îţi lipsesc. voi afla cum e să fim împreună separaţi, în acelaşi loc şi-acelaşi timp. oare o şosetă rătăcită sau nişte vase nespălate ne vor defini răbdarea. care din noi va ridica primul tonul? probabil nicicare dacă te cunosc aşa cum mă cunosc. vezi ce uşor ne vom afunda şi mai mult în muţenie? nici măcar o ceartă nu ne-ar mai salva. am fi prea obosiţi pentru ea, prea politicoşi unul cu celălalt. care din noi se va trezi că vrea să plece? vei veni la mine să-mi spui: “pleacă!”? voi accepta văzând că nu te mai pot descifra de ceva timp? că am obosit alergând în cercuri tot mai largi orbita resemnării? probabil. dar cum să citesc finalul pe care nu l-am scris încă? cum să înţeleg dacă vrei să rămân când îmi spui să plec? sau că dacă rămân n-o să pleci tu? cum să te fac să înţelegi că există o limită a răbdării aşa cum există una a încăpăţânării şi că ele nu formează întotdeauna un impas? pot doar să sper un lucru asa de improbabil...



5 comentarii:

  1. Perfect!

    Un mic scenariu atat de cunoscut si gustat de marele public. Si totusi, atat de intim in doi.

    Bai, deci am zis perfect! Si nu zic asta prea des.

    RăspundețiȘtergere
  2. Probably the best way to tell the story of a resignation before even the beginning of that love... "we're bound to be afraid"
    Perfect.

    RăspundețiȘtergere
  3. superb. superb. multumesc si cu placere :)

    RăspundețiȘtergere
  4. @Evergreen & @Liz: mersi, mersi. vad ca v-am cucerit bine de tot :)). ar trebui sa stiti insa unde zace farama de inspiratie pentru scrisoarea asta: http://blogu.lu/boss/2011/06/19/unui-improbabil/

    @Boss: asemeni si multumesc la randu-mi.

    RăspundețiȘtergere

Comentezi?