30 mai 2011

Perfect/imperfect

Ai ochi perfecţi
Şi sâni perfecţi
Iar gura ţi-e perfectă;
Un nas perfect,
Un păr perfect
Şi-o talie perfectă.

Zâmbeşti perfect,
Vorbeşti perfect,
Miroşi toat-a perfecţiune,
Te-mbraci perfect,
Te mişti perfect
Eşti unică în lume.

Pielea ti-e albă şi perfectă
Râsul ti-e clar şi delicat
Mâinile fine, de poetă,
Iar fundul, Doamne, unicat.

(O, muză, câţi pistrui perfecţi
Pe chipul ăsta feciorelnic
Şi ce urechi şi dinţi perfecţi
Mi se dezvăluie vremelnic.)

Cum altfel să-ţi descriu corect
Ce vad la tine, creatură,
Decât să strig: totu-i perfect -
Şi-apoi să te sărut pe gură?
.....

Un singur lucru nu-i perfect
În toată povestirea:
Nu vrei nicicum, cu nici un preţ,
Să explorăm iubirea.

Oricât de amplu şi perfect
Ar fi amorul şi tot restul,
Ajunge-un singur imperfect
Să-i tulbure efectul.

Si va mai intrebati de ce-mi plac cainii

Doua motive va ofer si ar trebui sa fie mai mult decat suficiente (faceti abstractie de latura senzationala a articolelor):

1. nu exista masura pentru fidelitatea cateilor fata de stapani.

Un câine luat pe sus de tornadă s-a târât înapoi acasă la aproape 3 săptămâni de la furtuna. Catelul Mason a pornit spre Oz pe 27 aprilie dupa ce o tornada vrednica a facut praf garajul in care se adapostise, incredintandu-l zarilor. Cu labele din fata fracturate, animalul s-a tarat inapoi spre casa vreo 3 saptamani. Faceti cunostinta cu Bear Gryls din lumea caninelor.

2. daca mâtzele au noua vieti cainii au vreo 40.

Un caine din Malta a fost impuscat cu 40 de alice, ingropat si dat uitarii insa patrupedul n-a renuntat. Un cretin l-a luat la tinta si si-a descarcat pistolul cu aer comprimat in el, apoi crezandu-l mort, l-a ingropat fugar. Star, ca asa-l chema pe dulau, a fost mai tare decat se astepta imbecilul si a scancit, scheunat pana cineva la scos din pamant. Faceti cunostinta cu Iron Dog.

28 mai 2011

Don’t you know people write songs about girls like you?

Cred ca pentru moment singurul refugiu pentru "discursul romantic" a ramas poezia si muzica. Si ne putem imagina cati oameni mai citesc poezie. Asa incat singurul loc general acceptat pentru creativitate siropos-amoroasa e partitura unei melodii. N-avem nici o problema sa ascultam declaratii si tanguieri patetice atata vreme cat riff-ul unei chitari electrice ne gadila firele de par de pe cefe. Asta-i ok. Nu-i ok insa aducerea lor in cotidian, in forma de randuri scrise sau complimente improvizate stangaci, pentru ca in ziua de azi suntem atat de destupati la minte incat nu intelegem rostul unei ture prin tufisuri verbale. Am pierdut gustul pentru limbajul mai complex, mai ingrijit al 'curtarii' traditionale si-am adoptat unul mai practic si mai plin de abrevieri invatate la oras. Cuvintele au fost inlocuite de simboluri si gesturi sociale. O prajitura nu mai e doar o prajitura, un film nu mai e doar un film, o plimbare nu mai e ceea ce pare iar toate pot fi excelent substituite de o invitatie la bere al carei singur aspect ramas de clarificat va fi pe-a cui canapea vom finaliza. Fara batai de cap, fara emotii sau situatii penibile. Iar in caz de nefinalizare, ramane intotdeauna varianta eX. E ok, sexul din compasiune e cea mai buna inventie a secolului. Nu sunt impotriva noilor realitati, nu caut pudoarea vechilor vremuri, nu ma dezic de revolutia sexuala insa jocul pe care-l jucam a devenit foarte schematic. Iar in eventualitatea unei "morti premature", daca tot facem analogii, nu se incurajeaza deloc schimbarea strategiei sau chiar augmentarea valorii personale ci scaparea ofticata in meniu si schimbarea direct a personajului cheie ori a misiunii. Iar mie imi place ca jocul sa aibe un story bogat, asa ca atribui o importanta uneori mai deosebita acelor momente, intamplari sau persoane care-mi produc reactii bizare de romantism desuet. Ma gandesc ca nu cumva sa am grija mai mult de trup si mai putin de suflet si nevoile sale. Pentru ca sufletul meu se rasfata cu  amintiri nu cu orgasme. Iar amintirile au cateodata aerul unei dulcegarii ieftine.. probabil numai asa rezista.
De aceea cred ca muzica va ramane ultimul bastion, sau de ce nu templu, al romanticilor incurabili, bolnavilor de amor, iubitorilor de femei fatale, ideale ori nemerituoase, iubitoarelor de barbati orbi sau inselatori, al tristelor, euforicilor si tuturor frustratilor cu slova poeziei in ritmul unei melodii. Pentru ca in celelalte locuri romanticul va continua sa fie tratat drept arhaic sau, destul de bizar, infantil.

24 mai 2011

"Jos cenzura!"

Saptamana trecuta o doamna "bine" intentionata de la conducerea Salii Dalles a avut un exces (acces?) de pudoare si a interzis o piesa de teatru independent pe motiv de "vulgaritate". Asta era scuza dansei "oficiala" repetata si in direct la Realitatea TV. In ajunul premierei dansa a dat cu ochii prin paginile textului si s-a speriat de "coae" si cine mai stie ce cuvinte deochiate mai pusese Stefanis Lupu, regizorul piesei "pornografice". De aici si pana la un scandal de proportii n-a fost mult intrucat chiar si cel mai apolitic om din tara asta s-ar fi prins ca titlul piesei - Blonda, chiorul si piticul - e cu cantec. Ironia face ca piesa sa nu fie nici macar politica ci o satira sociala cu un titlu mai sucar, o manevra de marketing care sa atraga oamenii la spectacol. Un fel de fabula cu 3 tipologii de personaje care alaturate in felul asta fac cumva trimitere la deloc sfanta treime din fruntea tarii. Partea trista e ca indiferent daca economista teatrului Masca detasata temporar intr-o functie de conducere la Sala Dalles si-a arogat drepturi de editor corector, sau a primit un telefon de undeva, sau s-a sesizat singura ca nu-i a bine sa lasi la lumina ceva soparla dinasta contemporana, cenzura si-a aratat coltii si piesa de teatru nu s-a mai jucat.

Partea amuzanta e ca, in furtuna culturala starnita, autorii spectacolului au avut un capital nesperat de imagine. Normal ca televiziunile s-au sfasiat pe reportaje, ziarele la fel, ne-am revoltat impotriva pumnului pus in gura culturii, a curs cerneala s-au consumat biti iar la final au venit si invitatiile populiste. Maria sa, Traian B., intocmai ca un monarh brusc iluminat, a extins din inaltul capitoliului sau regizorului invitatia de a juca piesa buclucasa la Cotroceni. Udrea a luat o pozitie ferm impotriva cenzurii "chiar si a pieselor indoielnice din punct de vedere axiologic" subliniind lipsa de talent al celui care recurge la scamatorii dinastea pentru promovarea actului artistic. Ba mai mult, distinsa sefa a turismului romanesc nu considera piesa un "act de cultura de inalta tinuta" ceea ce mi se pare de-a dreptul stupefiant tinand cont ce teatru de joasa tinuta practica de vreo 5 ani. Boc tace malc dar Oprescu si el ii cheama la primarie "ca sa ne lamurim despre ce-i vorba." Sub asemenea auspicii sper ca piesa asta sa joace tot anu cu casa inchisa pentru ca, oricat de jos s-ar cobora cenzura, cuvintele politicienilor nu reusesc sa ne trezeasca ura. Cel mult dispretul.

19 mai 2011

Jean Chauvelot expune

L-am cunoscut pe Jean in Little Pub, locul de pierzanie (evident ma refer la pierderea vocii pe motiv de prea mult karaoke) al blogarilor si, mai nou, al artistilor. Jean e un francez din Metz venit in Timisoara de ceva vreme prin programul burselor Erasmus. Exact ca in filmul L'Auberge Espagnole. Cum era de asteptat primele noastre discutii s-au legat de filme, eu fiind un fan modest al filmelor frantuzesti iar Jean unul aidoma al filmelor romanesti. Pare greu de crezut dar sunt destui francezi care gusta filmele romanesti. Le vine cam greu sa le gaseasca insa.

In fine, ca sa nu o lungesc mai mult decat tebuie, va mai spun cat de uimit am fost de baiatul asta Jean cand i-am descoperit blogul de artist. Tipul e un desenator extraordinar, caricaturist, sculptor.. adica un artist, iar stilul sau mi-a amintit pe loc de un alt mester in ale vizualului care a facut o cariera fascinanta in film - Tim Burton. Jean e la inceput dar are o imaginatie zdravana si un fin simt al umorului. A facut coperti de cd, benzi desenate iar zilele astea si-a expus personajele in Libraria Joc Secund, zona de chillout. Daca va plac chiar si Un Pic de Tot chestiile mai dark, mai gotice asa.. pai mergeti s-o vedeti.


17 mai 2011

Eurydice


A person has one body,
Singleton, all on its own,
The soul has had more than enough
Of being cooped up inside
A casing with ears and eyes
The size of a five-penny piece
And skin—just scar after scar—
Covering a structure of bone.


Out through the cornea it flies
Into the bowl of the sky,
On to an icy spoke,
To a wheeling flight of birds,
And hears through the barred window
Of its living prison-cell
The crackle of forests and corn-fields
The trumpet of seven seas.


A bodyless soul is sinful
Like a body without a shirt—
No intention, nothing gets done,
No inspiration, never a line.
A riddle with no solution:
Who is going to come back
After dancing on the dance-floor
Where there's nobody to dance?


And I dream of a different soul
Dressed in other clothes:
Burning as it runs
From timidity to hope,
Spiritous and shadowless
Like fire it travels the earth,
Leaves lilac behind on the table
To be remembered by.


Run along then, child, don't fret
Over poor Eurydice,
Bowl your copper hoop along
Whip it through the world,
So long as even quarter pitch
With cheerful tone and cold
In answer to each step you take
The earth rings in your ears.


Arseniy Tarkovsky
(Translated by Kitty Hunter-Blair)

"When I speak of poetry I am not thinking of it as a genre. Poetry is an awareness of the world, a particular way of relating to reality. So poetry becomes a philosophy to guide a man throughout his life." 
Andrei Tarkovsky


16 mai 2011

Stargate Universe e pus la rece

Acum cateva zile s-a terminat un capitol din viata mea: a luat sfarsit obsesia pentru Stargate. Data din anii dinaintea filesharing-ului, cand inca ma uitam la HBO si umblam cu decodorul contrafacut de la un televizor la altul. Nu pot aproxima cu exactitate cat a durat obsesia, oricum peste 10 ani, dar va zic numarul exact de episoade: 354 in 3 serii - SG-1, Atlantis si Universe - acoperind 17 sezoane emise pe durata a 14 ani. Plus doua filme pe DVD care transau finalul SG1. E mult. E atat de mult incat nu m-as mai pune inca o data sa le vad oricat de mult mi-au placut. E o experienta unica care va ramane unde ii e locul, in amintiri.

Ultima serie, Stargate Universe, a fost anulata in ianuarie. Era dupa jumatatea sezonului 2 si audientele mergeau prost, sub 1 milion de spectatori pe episod. SyFy (fostul Sci-Fi), televiziunea care producea si emitea SF pe banda rulanta intr-o vreme, l-a considerat dezavantajos si l-a anulat. Au preferat wrestling-ul si programele de reality TV, mult mai ieftine. N-avea nici o legatura cu calitatea lui, pur si simplu nu mai facea fata competitiei pe slotul orar respectiv iar fanii nu mai raspundeau la fenomen ca inainte. Decizie corporatista. SyFy isi asumase oricum un risc destul de mare cu noua serie, intrand in productie pentru 40 de episoade la un serial scump, desprins din universul Stargate dar mult mai intunecat si cu o seama de lucruri noi care au frustrat o buna parte din fanii hardcore ai seriei. Plus ca nasterea SGU coincidea cu anularea seriei Atlantis care avusese un succes extraordinar dar la fel suferea de o uzura creativa a scenaristilor si nu mai tinea stacheta. 

Noua serie avea multe de dovedit iar o schimbare atat de dura in concept era cu 2 taisuri. Stargate era initial un serial de familie, o aventura galactica care oferea destul de mult divertisment. Universe devenise o epopee a luptei pentru supravietuire, dramatica, destul de intunecata si cam cu mult hard-science. N-a avut timp sa se aseze cum trebuie, nu era ca Atlantis, urcand piramida SG-1 cu noi si extravagante personaje, ci pur si simplu darama piramida de-a dreptul. Nu exista un inamic atotputernic dar nu existau nici prieteni si sanctuare, totul era restrictionat pe o singura nava, Destiny, veche de cand lumea si tot timpul gata sa se dejghine. Probleme lor erau prea pamantesti, misiunea prea confuza, intotdeauna era ceva care se defecta, resurse care lipseau, iar atentia care era acordata personajelor si interelationarii lor, desi fireasca, era catalogata drept telenovela. Evolutia migaloasa a personajelor principale: col Young, Dr Rush si geekwizz-ul Eli, parca n-a fost suficienta. In consecinta, desi Universe avea o baza serioasa de fani, nu adusese cresterea scontata asa ca a fost pus la rece. Si el si orice proiecte viitoare aflate in stadiul de conceptie.

Asa cum era de asteptat decizia nu a trecut fara sa starneasca reactii vehemente. Intr-o scrisoare deschisa adresata retelei SyFy, editorul GateWorld, Darren Summer, critica schimbarile din grila de programe care adusesera in seara de vineri, dedicata dintotdeauna SF-ului, 3 ore de wrestling. In acelasi timp le atragea atentia sa nu renunte la seriile scenarizate in favoarea divertismentului facil oferit de programele reality TV bagate in grila. Concluzia lui era ca datorita unei politici axate pe rating si a deschiderii retelei spre alt tip de programe, nu doar SF sau fantasy, s-au luat niste decizii aiurite care au impins Stargate Universe si Caprica intr-o competitie imposibila cu celelalte televizuni si programele lor, lucru care a rezultat in audiente tot mai slabe si, ulterior, anularea lor. Va recomand s-o cititi, iar apoi sa cititi si reactia vice-presedintelui SyFy Digital, Craig Engler, intr-o scrisoare la fel de deschisa adresata fanilor.

Eu unul inteleg ca asteptarile erau foarte mari, atat in cazul SGU cat si al Capricai (spinoff-ul la BSG), iar aceste doua seriale au schimbat fundamental reteta parintilor lor, dar, cu exceptia unor episoade de umplutura (putine) firul lor narativ, evolutia personajelor, conflictele prezente m-au multumit pe mine ca fan. Ramane de vazut daca undeva in viitor cineva se va razgandi si-i va scoate pe eroii din SGU din capsulele de staza. Ar fi epic. Despre universul BSG nu-mi fac grij pentru ca pilotul la Battlestar Galactica: Blood & Chrome e in productie.

15 mai 2011

Ce frumos e cand te scoli dimineata


cu o mangaiere de soare pe fata. Cred ca sunt singurul om care s-a bucurat sa prinda rasaritul intr-o dimineata de duminica cand cei mai multi fie profita de un somn strasnic pana in miezul zilei, fie se ascund pe dupa gardurile vii in revenirea dinspre pub. Pe mine m-a trezit insa batranul soare cu blandetea unui bunic, cautandu-mi ochii obositi ce profitau de ultimele clipe de motaiala pe o canapea infinit mai moale decat 'patul meu de-acasa' si deschizandu-i cu caldura. Pentru cateva momente, cele care populeaza granita dintre vis si trezie, mi-am zis ca sunt la mare, undeva pe-o plaja iar gardurile, copacii, masinile, cladirile pur si simplu nu mai exista. In fata era doar marea.

14 mai 2011

Impresii de la PRbeta

Cand n-ai nici in clin nici in maneca cu PR-ul ca obiect de business dar esti invitat la o conferinta de PR e subinteles faptul ca cineva e interesat de opinia ta asupra evenimentului asa ca iata cei 2 centi ai mei. PRbeta a reusit sa-mi comunice o serie de lucruri interesante din culisele social media, smecheriile pe care companiile si/sau oamenii din online le fac pentru a dobandi mai multa vizibilitate, notorietate, influenta si castiguri banesti. Unele le-am mai auzit la SMS-ul de anul trecut sau la Social Spark-urile de pana acum, dar altele mi s-au revelat abia aici. In mare parte acesta e motivul pentru care ma duc la asemenea prezentari, sa vad cum gandesc oamenii astia, ce experienta au si ce-s dispusi sa dea din casa. Asta e, imi place sa fiu informat..

Cred ca s-a batut destul moneda pe cat de mare si tare a fost acest eveniment in reactiile de dupa. Adevarul e ca intr-adevar, chiar a fost special si a cam depasit celelalte conferinte de gen tinute pana acum in Timisoara, asa putine cate au fost. Deci e un mod clar un pas important pentru online-ul romanesc iar asta se datoreaza, din fericire, experientei acumulate de Cristina si Titza si legaturilor stabilite de ele cu oamenii potriviti atat pe online cat, mai ales, in offline. Sincer ma bucur pentru ele, ca doar le stiu de cand erau atatica (in interneti) si le felicit acum pentru cat de frumos au crescut ele in orasul asta. Desigur ca nu s-ar fi descurcat doar singure, au avut parte de sprijin din multe directii, dar au muncit mut si roadele se vad.

PRbeta a insemnat 8 ore de conferinta cu 14 speakeri si tot atatea prezentari impartite in 4 sectiuni. N-are nici un sens sa mai repet si eu despre ce-au vorbit fiecare dintre acestia ca deja sunt plini internetii de review-uri iar unele prezentari cred ca vor fi publicate in curand pe situ conferintei. Iar cei pe care i-a interesat evenimentul au facut cumva sa ajunga acolo. O trecere in revista foarte concisa a facut Diana, asa ca sunteti liberi s-o consultati. Eu nu voi face decat sa subliniez cateva lucruri: 
- daca crezi ca-i complicat sa-ti faci o reputatie pe online afla ca e si mai greu sa ti-o monitorizezi ca lumea. din fericire Bogdana Butnar ne-a recomandat niste “unelte” eficiente.
- agentiile asteapta de la bloggeri sa-si faca cv-uri iar companiile nu se supara daca sunt abordate cu propuneri de colaborare. 
- facebook nu-ti omoara doar viata sociala ci si pe cea profesionala. Asta daca-ti pui poze cu tine “simtindu-te bine”.
- mai devreme sau mai tarziu bloggerii pot deveni din evanghelisti, ambasadori de brand. infricosator?
- Redescopera Romania aduce mai mult content pentru brandul de tara decat toata campania Ministerului de Turism.
- noi romanii avem doua mari probleme: ego-ul si atitudina critica. Romgleza s-ar putea sa devina limba oficiala a omului de media.
- Like-ul este cea mai perversă unitate de măsură din online.
- viitorul ar putea aduce o noua specie pe online: jurlogger-ul, odrasla combinatiei dintre jurnalist si blogger, cel care cunoaste si fineturile limbajului bun de tipar si noile instrumente ale mediei.
- prezentarile cele mai profi mi-au parut cele ale Bogdanei Butnar, Cristinei Bazavan si a lui Bogdan Olteanu.

11 mai 2011

Felii de teatru

Daca n-ati apucat sa vedeti Ferma Animalelor interpretata de actorii din Auăleu Teatru (de camera, garaj sau curte) n-aveti nici o scuza. Au jucat oamenii 5 spectacole in 4 zile saptamana trecuta, un efort considerabil fara doar si poate. Pornind de la distopia alegorica a lui George Orwell, in care revolutia comunista si oroarea unui regim totalitar bazat pe conditionare psiho-sociala erau demascate subtil si abil printr-o paralela om-animal, Ovidiu Mihaita si ceilalti tovarasi de “joaca” au imaginat un spectacol cantat, o piesa noua adaptata realitatilor dimbovitene si perioadei de tranzitie, care e in acelasi timp panflet politic, concert punk-rock si un show de comedie ‘dăşteaptă’. Cari Tibor a compus majoritatea cantecelor, mai putin Politica si S-a Schimbat Sistemul care apartin trupei HAOS, iar Ovidiu Mihaita a scris textele asigurand regia si punerea in scena. Rolurile s-au atribuit pe spranceana, versurile s-au potrivit de minune, muzica a sunat de la bine in sus iar spectacolul a fost complet si cu un final usor moralizator - Exerciţiu Zilnic Pentru Condiţia Fizică Umană.

Piesa de mai sus a fost insa doar un preludiu pentru o saptamana dedicata dramaturgiei intrucat de sambata in Timisoara a inceput FEST-FDR. Vreme de o saptamana avem asadar cate 3 spectacole pe zi, in locuri diferite (sala mare, sala 2, sala TGST, aer liber) si cu actori si regizori de la cele mai importante teatre din tara. Plus musafiri straini. Cu ceasta ocazia am reusit sa vad un admirabil tur de forta al Ofeliei Popii in Felii de Lia Bugnar (Teatrul National “Radu Stanca” din Sibiu). Felii e un one-woman-show alcatuit din monologurile dramatice ale unor personaje feminine diferite (toate interpretate de Ofelia) conectate intre ele prin relatia pe care o aveau cu un barbat decedat. El, om cu functie importanta, e redus la un obiect de decor intr-o scenografie minimala dominata de un perete imens acoperit cu fragmente din textul piesei. Peretele functioneaza ca paravan ascunzand ochiului transformarile Ofeliei din sotia alcoolica si ranchiunoasa in amanta banala dar iubitoare, din fiica dezorientata in bunica plina de cinism sau in pedichiurista recunoscatoare. Prin usi mascate sau turnante toate aceste femei se succed in fata noastra ca rudele la un priveghi, reveland viata defunctului, construindu-i portretul dar dezvaluindu-ne si propriile lor rani.

Tabloul e astfel plin de culoare si emotie, alternand stari caracterizate de umor sau tristete cu crize de furie si lamentari patetice. Cateva felii de viata si de moarte, cateva destine incurcate macabru intr-un nod al urii si al iubirii.





Mica noastra Timisoara incepe sa devina cam neincapatoare pentru multimea de treburi culturale ce inunda pasnicul oras de pe Bega la fiecare inceput de primavara. Cred ca in lunile aprilie si mai a fost si inca este o adevarata extravaganza in planul artistic al vietii noastre de animal urban. Incepem si noi sa “avem de unde-alege si apoi sa ne enervam ca nu-i destul timp”. Te duci la un concert si stii ca-n acelasi timp mai sunt doua trupe ce canta deodata insa in alt birt. Alegi un spectacol la Filarmonica in dauna unui spectacol la teatru sau un festival de film in dauna altuia. Un pic de frustrare iti umbreste satisfactia oferita de o seara misto. Dar c'est la vie.

09 mai 2011

Persona



persona:  in the study of communication, persona is a term given to describe the versions of self that all individuals possess. Behaviours are selected according to the desired impression an individual wishes to create when interacting with other people.


Oamenii ne spun dinainte cine si cum sunt dar deseori ignoram asta pentru ca vrem ca ei sa fie cum vrem noi. Am fost de multa vreme constient de efectul de autoiluzionare dar a fost nevoie de cateva experiente ca sa pricep ca intr-adevar avertismentele fusesera mai mult sau mai putin voalat expuse. Iar eu le alungasem mecanic, asa cum alungi o musca ce-ti da tarcoale cand vrei sa depeni o poveste. Eram prea ocupat cu construirea propriei imagini despre om, chiar daca la inceput nu era decat o umbra difuza, o pata neregulata de culoare. Umbra urma sa se disipe, pata sa se contureze. Eram asadar prea ocupat sa identific singur restul de forma al persoanei decat s-o ascult cum se prezinta ea insasi. Egoist si arogant, eram pictorul propriei mele iluzii. Imi cream simulacrul ca un sarcofag de lut in care omul sa-si poate varsa substanta, bagajul de vise, ganduri, impliniri, si sa capete o forma. 

Doar ca de multe ori aceasta substanta eterica ce formeaza persona unui om e mult mai densa, mai fluida si mai perfida decat te asteptai, astfel ca, atunci cand se cristalizeaza, iti crapa sarcofagul si, implicit, si asteptarile. Alteori e atat de diluata si de vaporoasa ca nu ti-l umple nici pe jumatate iar forma rezultata e o hidosenie groteasca. Si toate astea pentru ca n-ai ascultat sfaturile ce ti-au fost comunicate dinainte: “stiai ca sunt ciudat(a), sunt defect(a), sunt independent(a), sunt nonconformist(a), sunt autosuficient(a), un pic sau mai mult egoist(a), emotiv(a) sau insensibil(a), libertin(a) sau puritan(a).” De regula oamenii sunt destul de mandri de trasaturile mai puternice ale propriului caracter si nu ezita, cu unele exceptii, sa si le dezvaluie. Lor ca si celor care aleg sa nu o faca, purtand in schimb una sau mai multe masti, de ce sa le mai oferim inca una, construita din perceptiile noastre eronate?

08 mai 2011

Targul Gaudeamus la a 7-a editie

Azi se incheie Targul Gaudeamus si cu toate ca ma bucur in adancul sufletului ca exista si se desfasoara de la an la an, nu pot nu-mi exprim un mare regret: pe mine ca cititor si cumparator de carte nu ma avantajeaza prea tare targul asta. Probabil singurul merit e acela ca aduna un numar mare de edituri la un loc (vreo 50) iar unele sunt atat de specializate si "micute" ca intr-o librarie moderna iti scapa atentiei. Al doilea merit ar fi lansarile ocazionate si evenimentele cu publicul (gen lecturi deschise). Dar revenind la esential: vizita standurilor si vanzarea de carte, nu ma multumeste prea tare. 

Deci e un targ, se intampla o data pe an, e mama evenimentelor de carte din tara si editurile (alea mari) tot nu se indura sa mai lase din preturi. Nu am gasit nimic diferit de ce gaseam intr-o librarie. Aceleasi carti cu 5, 10 de la Nemira sau 10,15 lei de la Humanitas care sunt prezente si in librarii plus cateva bucati ieftine si ratacite de la Polirom (caci editura in sine absenta, lucru care m-a ofticat nespus). Pai de ce sa vin la targ atunci? RAO avea un 20% doar la unele titluri, Nemira avea 25% in conditiile in care la libraria online gasesti oferte de 45-50 %, Humanitas cred ca avea cam 10% discount (la Coelho!!), pe langa cartile cu pret special, deci nimic prea convingator. In conditiile astea nu mai bine merg la Carturesti intr-o ambianta linistita?

Oferta seducatoare era cea de carte straina: Penguin Books avea clasici ai literaturii in lb engleza la 9 lei. Adica Shakespeare, Dickens, Melville, Jane Austen etc. Evident ca nu lipseau nici cartile si dvd-urile Adevarul si Jurnalul, la preturi mai modeste deci o buna ocazie sa-ti completezi rafturile. Ca fapt divers DEX si DOOM la pachet - 99 de lei. Asta idee de cadou.

Indemnul meu ar fi unul singur: faceti toate cartile mai accesibile oameni buni. Macar o data pe an. Daca tot e targ. 

Ps: nu puteam sa ies cu mana goala dintr-un cort plin de carti asa ca mi-am luat o editie de buzunar a Hamlet-ului (o editie Biblioteca pentru Toti din anii 30 republicata recent, am dat cinci lei pe ea) si un volum de Eliade, Romanul adolescentului miop, ca mi-a starnit curiozitatea. Zece lei. As mai fi luat insa.

06 mai 2011

Tactică şi strategie

Tactica mea este
Să te admir,
Să te învăţ aşa cum eşti,
Să te iubesc aşa cum eşti.
Tactica mea este
Să-ţi vorbesc
Şi să te ascult,
Să construiesc din cuvinte
Un pod indestructibil.
Tactica mea este
Să-ţi rămân în amintire.
Nu ştiu cum sau
Cu ce pretext...
Dar să-ţi rămân.
Tactica mea este
Să fiu cinstit
Şi să te ştiu onestă,
Astfel ca între noi
Să nu ridicăm cortine
Şi să nu deschidem hăuri.
Strategia mea este,
În schimb,
Mai profundă şi mai
Simplă...
Strategia mea este ca,
Într-o bună zi,
Nu ştiu când şi nu ştiu
Sub ce pretext,
Să ai nevoie de mine.
Mario Benedetti - Tactică şi strategie

04 mai 2011

Lolita lui Nabukov

Exista un aspect in care un film nu va putea invinge niciodata o carte si acela consta in latura meditativa, confesorie, personala sau caracterul de introspectie la vedere a textului literar. Un film poate excela in redarea unei atmosfere, a unor decoruri pitoresti, dialoguri sau personaje carismatice, dar niciodata nu te vei simti atat de conectat la gandurile acelor oameni ca in singuratatea unei lecturi. Desi am vazut cele doua ecranizari ale Lolitei simt ca abia citind cartea am descoperit-o pe Lolita asa cum o vedea H. H. in romanul lui Nabukov. Nu prea sunt cuvinte care sa-mi exprime satisfactia pe care am resimtit-o dupa primele capitole ale romanului, atunci cand, familiarizat cu scriitura rusului, am putut s-o las libera sa rascoleasca prin cotloanele mintii.

"Sunt poet à mes heures şi am compus un madrigal în care îi cântam funinginea genelor, ochii cenuşii indiferenţi, cei cinci pistrui asimetrici de pe nasul obraznic, puful blond de pe membrele bronzate; dar l-am distrus şi nu mi-l amintesc astăzi. Pot să descriu trăsăturile lui Lo doar în termeni foarte comuni (reiau jurnalul): aş spune că avea păr castaniu şi buze roşii ca dropsurile roşii linse, cea de jos destul de cărnoasă - oh, de ce nu sunt scriitoare s-o pun să-mi pozeze goală în lumina pură! În schimb, sunt deşiratul, ciolănosul Humbert Humbert cu piept păros, sprâncene negre stufoase, cu accent excentric şi cu o hazna de monştri pestilenţiali care colcăie ascunşi în spatele zâmbetului inept de baieţaş. Dar nici ea nu este copilul plăpând dintr-un roman feminin. Natura dublă a nimfetei mele - a oricărei nimfete, probabil - mă înnebuneşte; e vorba de amestecul dintre inocenţa visătoare şi tandră şi un soi de vulgaritate stranie ce-şi are rădăcinile în isteţimea insolentă a reclamelor şi ilustraţiilor din reviste, în radicalismul vag al slujnicelor adolescente din Anglia (mirosind a margarete strivite şi a transpiraţie) şi în târfele foarte tinere deghizate în copii din bordelurile de provincie. Încă o dată, toate acestea se combină cu delicateţea aleasă, neîntinată care răzbate prin mosc şi mocirlă, prin murdărie şi moarte, oh, Doamne, Doamne. Faptul cel mai straniu este că ea, Lolita aceasta, Lolita mea, a individualizat pofta straveche a scriitorului, astfel că mai presus de toţi şi de toate tronează Lolita."


Ma indoiesc serios ca exista cineva care sa nu cunoasca care-i treaba cu Lolita si de ce e un roman controversat. Intr-o coaja de nuca este vorba de iubirea interzisa a unui barbat matur(?) - mai corect adult - pentru o fetita de 12 ani, in fapt o nimfeta aflata la granita dintre fetita inocenta si femeie fatala, si felul in care aceasta dragoste ilicita il consuma si-l duce pe barbat la pierzanie. Sincer, mie ca cititor mi-a starnit infinit mai multa mila personajul masculin, poate si din cauza ca romanul e structurat sub forma unui jurnal-confesiune in care, pe alocuri, damnatul iubaret isi face mea culpa. Felul in care-si descrie iubirea e simpatic si plin de lirism, insa permanentele referiri la monstrii care-i colcaiau in sulfet si viscere vine ca un dus rece, blandetea respectuoasa fata de picanteriile sexuale care sunt doar banuite intre randurile dramei sale ma face sa-l cred un tip de treaba cu un singur defect major in personalitate: ii placeau pustoaicele prea mult si prea tinere.

"I-am recomandat galant şi culant - era un fel de compromis - să se ducă, atunci când era posibil, la piscină împreună cu alte fetiţe. Apa strălucitoare o fascina. Era o excelentă scufundătoare. Mă instalam în umbra post-meridiană bogată, înfăşurat confortabil în halat, după ce îmi executasem numărul meu modest de înot, şi stateam acolo cu o carte inutilă sau cu o pungă de bomboane, sau cu amândouă, sau pur şi simplu doar cu glandele mele care zbârnăiau şi o urmaream cum se zbenguie, cu casca de cauciuc perlată cu stropi de apă, cum zburdă vesela, uniform bronzată, în chiloţei de matase bine mulaţi si cu sutien de supraelastic. Iubita mea puberă!"

Evident ca daca cercetam adancimile psihologice ale fiintei sale, gasim radacinile bizarei apucaturi intr-o copilarie si adolescenta nesanatoase si marcate de frustrari. Dar oricat de abominabila ar fi fapta lui - casatoria cu mama fetei pentru a-si netezi drumul spre infanta - fapta usurata intr-un fel de soarta, care-i grabeste tranzitia in tata vitreg si unic tutor, nici macar o clipa nu l-am urat pe individ. Cred ca de vina e si Nabukov pentru asta, facandu-l pe N. sa para un biet amorezat subjugat farmecului unei femei in trup de copil, care nici pe departe nu era atat de inocenta pe cat si-o imaginea sau dorea el. Iar festa/tradarea din final il pedepseste cu virf si indesat - o justitie poetica de-a dreptul - codamnandu-l pe bietul om la vesnica nefericire si un pic de nebunie.

Dincolo de subiectul cu iz senzational, interzis, imoral daca vreti, exista insa minutiozitatea detaliilor unei lumi si frumusetea scriiturii unui clasic. Kudos multiplus pentru Vladimir Nabukov.

"Fiinţe umane, ascultaţi! Ar fi trebuit să înteleg că Lolita dovedise că se deosebeşte considerabil de inocenta Annabel şi că răul nimfic ce respira prin porii copilei damnate pe care o pregatisem pentru delectarea mea tainică va face imposibilă discreţia, iar delectarea se va dovedi letală. Ar fi trebuit să ştiu (prin semnele venite dinspre Lolita - de la adevăratul copil Lolita sau de la vreun înger neîmblânzit ascuns în spatele ei) că extazul scontat va aduce numai chin şi oroare. Oh, gentlemeni înaripaţi ai juriului!"

"Totuşi nu-mi voi plictisi cititorii mei experimentaţi cu o relatare detaliată a îndrăznelilor Lolitei. E suficient să vă spun că n-am sesizat nici o umbră de modestie la această fată tânără, frumoasă şi încă neformată, pe care învăţământul mixt modern, atitudinile moralei juvenile, colcăiala de la focul de tabără şi aşa mai departe o pervertiseră complet şi fără speranţă. Pentru ea actul în sine ţinea de lumea tainică a tinerilor, o lume necunoscută adulţilor. Nu o interesa ce făceau adulţii cu scopul de a procrea. Viaţa mea era mânuită de Lolita într-un stil viguros, lipsit de fantezie, ca şi cum ar fi fost vorba de un dispozitiv insensibil, fără legătură cu mine. Dorea să mă introducă energic în lumea puştimii dure, însă nu-şi dădea seama că există anumite nepotriviri între viaţa unui copil şi a mea. Numai mandria a împiedicat-o să renunţe."


"Ce încântare să-i duc cafeaua şi apoi să nu i-o dau până când nu-şi făcea datoria matinală. Şi eram un prieten atât de atent, un tată atât de patimaş, un pediatru atât de priceput, care se ocupa de toate nevoile trupului micuţei mele şatene![ …] În după-amiezile tropicale, mai ales, în zăpuşeala lipicioasă a siestei, îmi plăcea senzaţia rece pe care fotoliul de piele o dădea goliciunii mele masive în timp ce o tineam pe ea în poala. Acolo statea ea, o puştoaică tipică, scobindu-se în nas, captivată de articolele frivole ale unui ziar, indiferentă faţă de extazul meu, de parcă aş fi fost ceva peste care se aşezase, un pantof, o papuşă, mânerul unei rachete de tenis, şi îi era lene să îndepărteze obiectul."