26 februarie 2011

Tonight's favorite movie line (14)

Mi s-a amintit sub forma de leapsa ca n-am mai pus de ceva timp replici geniale din filme asa ca... here goes, un teaser din panfletul hollywoodian al lui Robert Altman intitulat simplu The Player (1992):

"I was just thinking what an interesting concept it is to eliminate the writer from the artistic process. If we could just get rid of these actors and directors, maybe we've got something here."




"- Hey, you're Martin Scorsese!
- No, but I know Harvey Keitel.
- Of course you do! Hey, I loved Cape Fear!"




"Can we talk about something other than Hollywood for a change? We're educated people."




"- It lacked certain elements that we need to market a film successfully.
- What elements?
- Suspense, laughter, violence. Hope, heart, nudity, sex. Happy endings. Mainly happy endings.
- What about reality?"




"Great movie, huh? So refreshing to see something like this after all these... cop movies and, you know, things we do. Maybe we'll do a remake of this!"

24 februarie 2011

All Of The Lights

Nu ma dau foarte tare in vant dupa muzica 'neagra' (desi era o vreme cand doar asa ceva ascultam) insa piesa asta noua a lui Kanye West mi-a intrat sub piele. Cred ca de vina e si clipul asta uberglamoros si stroboscopic facut de Hype Williams la All Of The Lights, featuringul lui West cu Rihanna si,cica, Fergie. Dupa scurtul intro foarte poetic cu fetita ce se plimba printr-un peisaj urban dezolat si parca monocrom, clipul loveste fulgerator in maniera ultimului spectacol vizual semnat de Gaspar Noe, Enter the Void, aruncand in ochi toata bogatia de fonturi, lumini si culori posibila...

Obsesiile lui Chuck Palahniuk

“În vila Gartoller, Helen Hoover Boyle se plimbă prin încăperile goale, cu ecou. Continuă să vorbească la telefon tot timpul ăsta. Cu norul ei de păr roz, cu costumul roz asortat, cu ciorapii albi şi pantofii roz, cu toc mediu. Buzele îi sunt încleiate cu ruj roz. Braţele îi sclipesc şi zornăie de brăţări aurii sau roz, de lanţuri, amulete şi monede de aur.[...]
De umăr îi atârnă o poşetuţă cu roz şi alb prinsă de un lanţ lung, auriu.[...]
Un metru optzeci. Şaizeci de kilograme. Vârsta nu-i uşor de ghicit. E atât de slabă, încât ori e pe moarte, ori e bogată. Costumul e dintr-o stofă care seamănă cu tapiţeria unei canapele, tivită cu alb. Este roz, dar nu roz-crevete. Are mai degrabă culoarea pastei de crevete servite pe un cruton, cu o frunză de pătrunjel şi o lingură de caviar. Sacoul e croit strâns pe talia zveltă şi tăiat pătrat la umeri. Fusta e scurtă şi mulată. Nasturii aurii - imenşi.
E îmbrăcată în haine de păpuşă.”

“Fusta de la costumul pe care-l poartă e ajustată pe talie. E verde, dar nu verde-lămâie, ci mai degrabă verdele unei prăjituri cu lămâie. Nu verde-avocado, ci mai degrabă verde ca o supă de avocado ornată cu o feliuţă de lămâie subţire ca o foaie de hârtie, servită rece ca gheaţa într-o farfurie de supă din porţelan galben de Sevres.
Este verde ca postavul verde al unei mese de biliard sub bila galbenă cu numărul unu, nu sub bila roşie cu numărul trei.”

“Helen poartă un costum roşu, dar nu roşu-fragă. E mai degrabă acel roşu al spumei de fragi cu frişcă, servită într-un bol de cristal cu picior.” 

“Costumul lui Helen e galben, dar nu galben-rapiţă. E mai degrabă galben ca o floare de piciorul-cocoşului făurită de Carl Faberge din aur încrustat cu pietre preţioase galbene.”

“Helen e îmbrăcată cu taior alb şi pantofi asortaţi, dar nu alb ca zăpada; e mai degrabă albul ăla când mergi la schi într-o staţiune de lux din Canada, cu maşină închiriată şi şofer la dispoziţie, cu 14 valize asorate şi apartament la hotel de cinci stele.”

Cîntec de leagăn


Multa culoare in cartea asta, mai multa decat eram obisnuit sa gust in romanele lui Palahniuk. Aproape ca-ti vine sa crezi ca-i o bucatica de literatura chick. Dar e inselatoare, caci nu lipseste nici griul, nici albastrul rece si sticlos si nici negrul, culoarea predominanta stilului cinic si intunecat al lui Palahniuk. Magie si moarte sunt ideile de baza. Subiectul insa nu e cel mai important aspect al cartii. Important e procesul de creatie si motivatia existentei acestui roman. In 1999 tatal lui Chuck, Fred Palahniuk si iubita acestuia, Donna Fontaine, erau ucisi de fostul sot al femeii, proaspat iesit din inchisoare. Asasinul a fost prins si condamnat la moarte iar Chuck a avut si el un rol in luarea deciziei de catre instanta... Lullaby (Cantec de leagan) e felul in care Palahniuk a ales sa faca pace cu propria constiinta.

Pe foarte scurt e vorba de doua personaje, Carl si Helen, si despre un descantec pe care amandoi il stiu si-l folosesc discretionar. Poezia - un adevarat cantec de leagan - are efectul magic de a adormi pe veci fiintele asupra carora e rostita, copii sau oameni mari, indiferent de locul unde se afla. O adevarata “arma de distrugere in masa” daca ar fi sa cada in maini nepotrivite. Simtind fiecare efectul descantecului pe pielea sa (amandoi isi ucisesera accidental familia) cei doi se pun sa cerceteze toate bibliotecile pentru a elimina sursa raului, insa nu ezita sa-i descante pe toti cei care se impotrivesc. Puterea de a cauza moarte prin vorbe e seducatoare si greu de rezistat. Am priceput adevaratul sens al povestii abia dupa ce am aflat conjunctura in care a fost scrisa. Ucigasul tatalui lui Chuck Palahniuk a fost executat la o luna dupa finalizarea romanului. Descantec cu efect intarziat...

“Acum vreo doua săptămâni am trecut cu maşina pe lângă casa lor. Îi zic că i-am văzut pe el şi pe mama lucrând în curte. Eram parcat mai încolo, pe stradă, sub un cireş înflorit... maşina mea, maşina lui Helen, acoperită de petale roz. Arătau bine, zic, şi el, şi mami.Îi spun că şi mie mi-a fost dor de el. Şi eu îl iubesc. Eu sunt bine, îi zic.Nu ştiu ce să fac, zic. Dar o să fie bine, zic.Apoi tac şi ascult. Aştept să se oprească din plâns, ca să-i pot zice că-mi pare rău.”

23 februarie 2011

Scrisoarea III

Unui trup,

Am niste fiori ciudati cand ma gandesc la tine. Uneori. De obicei seara, tarziu, cand ma pun in pat prea devreme si somnul nu si-a terminat de facut rondul strazilor pustii inainte sa vina peste mine, gazda lui din fiecare noapte. La ora asta, cand bezna camerei se lupta cu lumina singurului bec aprins pe strada mea, un far stingher infipt precis in dreptul geamului ce ma vegheaza ca ciclopul mitic, atunci prin pleoapele ochilor mei stransi danseaza spectre despuiate. Sunt umbre ale unui singur trup, forme ispititoare ce trudnic ma framanta si sub ale caror mangaieri ma incord si ma destind pocnind din oase. Sub stapanirea lor refac in minte momentele de iubire viscerala si-adulmec instinctiv parfumurile vechi din amintiri. Palmele mele inca mai stiu contururile trupului visat. Treptat imi readuc in minte acele tresariri, freamatul acelor muschi necontrolati, gingasia sanilor cei feciorelnici si caldura pielii de pe soldurile albe. Trupul meu adora acel trup de langa el, il controla adanc prin tainice unghere savurand miasme si fluide pretioase. Uneori, ii ghicea prezenta chiar din spatele voalului constientei mele, reactionand ca la un ordin in semn de salut. Buna dimineata, iti zicea cu minute bune inainte sa ma trezesc.. buna dimineata ii replicam si eu, alte minute mai tarziu, in timp ce-ti priveam chipul adancit in somn. Si amandoi, trup si minte, enumeram apoi tacuti ca niste serpi satui senzatiile de cu noapte: toate frisoanele, toate sfortarile, toate oftaturile si gemetele si muscaturile, toate palmele si toate zgarieturile, impunsaturile si tragerile de par, chicotelile si mangaierile, de la primul sarut infomentat si pana la ultimul orgasm viclean sincronizat. Ce desfatare matinala...
Iar acum, noaptea, tot acest rasfat stravechi e un adevarat supliciu. Un film perfid menit sa-mi tina mintea ocupata ore-n sir. Sa ma-nfierbante. Sa ma innebuneasca. Sa ma faca sa pun mana pe telefon si sa tastez hipnotizat. Sa cedez ispitei si sa fac un compromis. Intr-una din aceste nopti, tu, stapana unui trup odata cunoscut atat de bine, o sa auzi o sonerie. Acum stii cine-o sa fie...




îmi place trupul meu când e cu trupul
tău. e aşa, un ceva, foarte nou.
muşchi mai buni, nerv mai mult.
îmi place trupul tău. îmi place ce face,
îmi place stilul său. îmi place să-i simt
coloana şi oasele şi tremurătoarea
fermitate catifelată pe care iar
şi iar şi iar o s-o
sărut, îmi place să-ţi sărut aşa şi pe dincolo,
îmi place, încet mângâind-o, tensiunea
blăniţei tale electrizate şi ce vine după ce carnea
se desface...Şi ochii mari, firmituri ale dragostei
şi poate-mi plac tresăririle
tale sub mine, un ceva foarte nou.


E.E. Cummings

20 februarie 2011

32 de lectii de viata

In primul an al vietii am descoperit beneficiile sânului.
In al doilea, avantajele mersului pe jos si comicul de limbaj.
Al treilea an m-a incurajat in socializare cu cei de teapa mea.
Al patrulea an m-a expus iubirilor caraghioase si nuditatii fara frontiere.
In al cincilea am cunoscut marea. Si ea pe mine.
Al saselea mi-a adus o temporara distantare de parinti, o lectie de grai moldovenesc si impactul capului meu visator cu un obiect solid aflat pe o traiectorie de coliziune.
In al saptelea an am invatat ca daca ceri ceva ti se ofera, chiar si in cazul in care e vorba de o sora.
Al optulea an mi-a aratat cum sa las urme pe hartie, cum sa-l tin pe unu-n minte si de unde sa cumpar lapte.
Al noualea an mi-a evidentiat riscurile “atingerii” unor fete fara voia lor si sensul “abaterii” disciplinare.
Al zecelea an m-a invatat ca e mai usor sa devii popular spargand ceva decat construind ceva. Din nefericire tatal meu a avut prea multe geamuri de reparat.
In al 11-lea an mi-am descoperit slabiciunea pentru sange. In cazul meu revolutia in direct s-a lasat cu un mic lesin.
In al 12-lea an mi-am facut prieteni din Jules Verne, Al. Dumas si Karl May.
In al 13-lea an trupul meu a inceput sa se comporte dubios.
In al 14-lea an a explodat pubertatea prin pantalonii de pijama. Drept consecinta imediat mi-au facut buletin de Timisoara.
In al 15-lea an declaram razboi timiditatii dar pierdeam fiecare batalie pe fondul lasitatii. In paralel citeam Frank Herbert si Sven Hassel pentru castigarea increderii si reforma(ta)rea caracterului.
In al 16-lea an invatam cu ardoare despre biliard, ping-pong si testam diferite sortimente de bere.
In al 17-lea an eram un ratacit sentimental fara planuri de viitor. Mazgaleam primele pagini dintr-un roman de aventuri julvernian cu influente din Indiana Jones. L-am abandonat pentru a explora istoriile civilizatiilor antice si diverse speculatii mistice.
Al 18-lea an m-a cocosat cu valuri de stres. Nu eram deloc pregatit pentru viata. Am inceput sa ma barbieresc si sa practic escapismul montan.
In al 19-lea an am devenit sofer, student si etern amorezat. Inima mea facea maratoane emotionale.
In al 20-lea am inteles adevaratul sens al dragostei nedeclarate. Avea ochi albastri si era prea frumoasa pentru ca eu s-o merit. Stupid dar, hey, asa gandeam pe-atunci..
In al 21-lea an am intrat in puscarie si la morga. Doar in vizita. Intr-adevar doua experiente inaltatoare care m-au convins ca nu e indicat sa mai ajung pe-acolo. 
La finele celui de-al 22-lea an realizam ca cuvantul “cariera” nu-mi provoaca nici o emotie. O reala dezamagire pentru ai mei.
In al 23-lea an am devenit licentiat in ceva ce nu ma (mai) interesa. O lectie despre compromis sau un prim pas catre o reconversie profesionala.
In al 24-lea an am fost si somer si angajat la multinationala. Pentru prima oara “banii mei” au inceput sa aibe greutate. Erau, cum s-ar spune, maruntis.
In al 25-lea an sistemul meu de valori a fost puternic alterat de o lume ticsita de curve si milionari - fata nevazuta a turismului romanesc.
In al 26-lea an am simtit prima oara gustul libertatii si sentimentul de completa detasare. Eram in Vama.
Al 27-lea an nu poarta nici o insemnatate pentru mine. E blank.
Al 28-lea a fost marcat de prezenta mea pe lista invitatilor la destul de multe nunti.
In al 29-lea an al vietii mi-am gasit “chemarea”. E anul in care mi-am facut blog si intr-un fel cursul vietii s-a animat. Paradoxal, din a scrie s-a nascut dorinta de a citi mai mult. Iar din asta dorinta de a scrie mai bine. 
Al 30-lea an a fost complet lipsit de rutina. Desi acordam mai multa energie activitatilor neprofesionale obtineam o multumire de sine. Mi-am inteles nevoia de apartenenta la o comunitate de oameni cu aceleasi interese, fie ei cinefili, biciclisti, iubitori de lectura sau bloggeri. Eram un animal social prin definitie.
Al 31-lea an a fost destabilizat masiv de convulsii emotionale ne-specifice. Deziluzii sentimentale m-au aruncat tot mai mult inspre 'depresia de factura inspirationala' eliberadu-ma in texte pline de un patetism cvasi-literar. In paralel mi-am exersat in mod obsesiv simtul cinefil.
In al 32-lea an am fost mai … rezervat. Si, cu toate astea, am constatat ca n-am invatat nimic din ceilalti ani, ca sunt la fel de nesigur, visator, schimbator, frustrat sau blazat, intr-un cuvant, dezorientat, ca si pana acum. Nordul tot intarzie sa apara.

Privind in urma descopar insa amuzat ca tot ce ma intereseaza am invatat in primii 4 ani din viata: importanta sânilor, a mersului pe jos si a limbajului, nevoia de socializare cu cei de teapa mea si fascinatia nuditatii si a iubirilor caraghioase. Restul e balast. Mai putin marea, dar ea era oricum acolo dinaintea mea.

18 februarie 2011

Andrei Ruse recidiveaza

Al doilea roman al tanarului autor e gata de lansare. Purtand titlul Dilăr pentru o zi, manuscrisul intitulat initial mdma 16 a intrat pe mana editurii Polirom si in cateva zile se va gasi in librarii, daca n-a si ajuns deja. Tinand cont ca Soni, cartea precedenta a lui Ruse, mi-a picat bine anul trecut, am o curiozitate nesimulata pentru noua poveste. E evident ca lumea descrisa acolo e de factura apropiata cu cea din Soni, intunecoasa si nihilista. Ramane de vazut. In orice caz cartea "e cu droguri, tripuri si alte nebunii.." deci inscrisa in realitatile romanesti intens mediatizate. Povestea e despre un politist de la antidrog care ii intinde o cursa unui dealer pe nume "nebunul" dar apoi are mustrari de constiinta. Intre timp insa dilărul ii ofera o excursie absolut "stupefianta" si plina de insemnatate pe strazile bucurestene. Ca un film de actiune in care politistul nu-i doar adjectiv ci substantiv, verb si mai ales complement circumstantial (de timp si de loc) eroului principal.

Mai jos un video-trailer la roman sub forma unui monolog al personajului poreclit Nebunul. Adica dilărul.

17 februarie 2011

Crash

“Universul descris in Crash nu este nici realitate, nici fictiune, ci un fel de hiper-realitate care le anuleaza pe amandoua. Iar aceasta lume a simularii si a mortii, o lume de un erotism violent si intens, in care dorinta este cu totul absenta si unde tehnologia e devenit un scop in sine, nu este nici buna, nici rea, ci pur si simplu fascinanta.” Jean Baudrillard


Vine un moment in viata fiecarui cititor pasionat (pasional?) cand are impresia ca, gata, nimic nu il mai poate “impresiona” sau “entuziasma” din punct de vedere al grotescului literar, ca si-a bagat nasul prin atatea scorburi ale putreziciunii ca nici un miros nu-i mai inteapa narile. Acel moment m-a vizitat si pe mine deunazi si acum, o data trecut, sunt din nou readus la propria-mi realitate virginala: dincolo de mine e o lume nebuna iar J. G. Ballard o calareste de-i sar fulgii. Intalnirea mea cu Crash a fost destul de accidentala, sub forma unei vizionari nocturne a filmului cult regizat de Cronenberg in ‘96. Era vorba de o poveste bizara si intunecoasa, plina de erotism, care in esenta se reducea la “symphorophilia” sau obsesia fetisista a unora de a obtine excitatie sexuala pe calea zdrobirii de autovehicule.. Daca filmul era nitel iesit din comun cartea lui Ballard e parca pierduta din biblioteca alternativa a unei lumi distopice grotesti, ce pare sa se-ndrepte cu 100 de mile pe ora catre un autoghedon.

Desi il are in centrul povestii pe narator sub numele de James Ballard, romanul descrie mai indeaproape un alt personaj, Robert Vaughan, fost tehnician tv convertit in vanator de accidente, o relicva umana a multiplelor crash-uri organizate in scopul implinirii unui eros tehnologic. Prin intermediul acestuia James descopera “adevarata semnificatie a accidentelor de masina, insemnatatea leziunilor ca de bici si extazul coliziunilor frontale.” Conexiunea care se stabileste intre cei doi in urma accidentului suferit de Ballard si a interesului manifestat de Vaughan pentru el se va materializa in atragerea primului in acelasi joc fetisist, de vanare a orgasmelor auto. Impreuna cu sotia, amanta si diverse personaje feminine de aceeasi factura patologica, James incepe un dans pe patru roti in cautarea obsesiva a unei noi sexualitati, pe masura unui trup cicatrizat, stropit cu fluide corporale si oglindit in imagini explicite de o violenta si un erotism necenzurat si stilizat.

“Vaughan imi explicase toate obsesiile lui pentru erotismul misterios al ranilor: logica perversa a tabloului de bord imbibat in sange, a centurilor de siguranta manjite cu excrement, a parasolarelor stropite cu tesut cerebral. Pentru el, fiecare masina lovita declansa un tremur de surescitare; la fel si geometria complexa a unei bare de protectie indoite, variatiile neasteptate ale grilajelor de radiator zdrobite, proeminenta groteasca a unui tablou de bord impins in vintrele unui sofer parca intr-un act calibrat de felatie mecanica. Aceasta impletire de cutite cromate si sticla jivrata reprezenta pentru el eterna fosilizare a timpului si a spatiului intime ale unui individ.”

Actul sexual nu mai tine cont de cutume si morala iar coitul se petrece cel mai adesea in autovehicul, facand din acesta sanctuar, stimul si partener al desfraului. Trupurile mutilate ale victimelor acestei confortabile manifestari a geniului uman isi cauta mangaierea intr-un mariaj decadent de crom, vinilin, sange si lichid seminal. “Tehnologia devianta a accidentului de masina oferea sanctiunea oricarui act pervers.” Limita grotescului e depasita doar de acul vitezometrului in momentul impactului cu un parapet sau o limuzina glamoroasa iar paroxismul este atins in cautarea teatrala a mortii si legarea propriului destin de cel al unei celebritati, ca intr-un viol simbolic cu final descarcerat.

Crash-ull ballardian e astfel o fresca a decadentei unei culturi marcate de autosuficienta si plictiseala, o ingenioasa exploatare a celor mai ascunse dorinte si instincte omenesti si o explorare a unei forme de perversitate in masura sa-l faca pe Bruckner sa toarca alte luni de fiere. Dat fiind continutul insistent pornografic al acestei carti lectura ei se poate dovedi o reala provocare pentru neavizati iar in unele case chiar riscanta in caz de cadere in mainile unui tata supraprotector de fete minore (are coperti tari). Deci eticheta IM18.

criticilor sai:
“De-a lungul acestui roman am folosit masina nu doar ca imagine sexuala, ci si ca metafora totala pentru viata omului in societatea de azi. Astfel, romanul are un scop politic cat se poate de distinct fata de continutul lui sexual, insa mi-ar placea totusi sa cred ca este primul roman pornografic bazat pe tehnologie. Intr-un anumit sens, pornografia este forma cea mai politica a fictiunii, aceea care vorbeste despre cum ne folosim si exploatam unul pe altul, in cel mai imperios si nemilos fel cu putinta.” J. G. Ballard.

15 februarie 2011

O viata de invidiat

Cred ca cei mai multi stiti ca io-s mare iubaret de caini, in principiu caini de talie mare, cu care la o adica sa te poti lua la tranta fara teama ca-i strivesti dintr-o eroare. No, ideea e ca in acelasi timp sunt si iubaret de ursi (si intre altele de lupi dar despre asta cu alta ocazie) iar aseara mi-am dat seama de un lucru. Daca se dovedeste dupa lasatul cortinei ca, ce sa vezi, ai sansa sa te reincarnezi sau ceva de genu', apai io vreau sa ma renasc urs! Da, urs sovietic de Kamceatka! Aseara m-am benoclat pe Nat Geo si jur de nu mi-au dat lacrimile la ce viata duceau ursuletii astia de 200 de kile in coasta Siberiei. Deci 2 luni pe an trai lejer, mirosit flori, lungit la soare pe iarba, tavaleala. Patru luni dat la peste ca-i sezonu' cu somonu', pescuiala la ape mici, vrednicii pestoci aratand asa de apetisanti ca-mi venea mie, om mare, sa rontai unul crud de pofta. Iar apoi, dupa ce s-a asigurat burta de peste, valea in barlog pentru 6 luni ca vine iarna cu ger de -30. Pai ziceti, nu-i asta viata mai buna ca cea de roman. Cred si eu. Mno asa, deci, unde tre' sa platesc pentru un abonament cu 7 reincarnari incluse? Pachetul Urs de Kamceatka desigur.

Eu si Multiversul


Sunt tentat sa-mi schimb un pic religia, in sensul de a trece la un set de “credinte” mai potrivite felului meu de a fi si, in acelasi timp, necesare constiintei mele prea des nelinistite. Asa ca, va prezint: multiversul. Iau asadar conceptul asta stiintifico-fantastic si-i adaug valoare de crez personal pentru ca in felul asta sa fac pace cu mine insumi, cu dimensiunile mele interioare, acuplandu-le pe fiecare cu cate o dimensiune potentiala exterioara pana la putearea infinitului si, fara alte derapaje, dobandind o stare zen. De ce? Pentru ca in teoria universurilor alternative orice drum exista independent, de la rascrucea temporala care-l traseaza si pana la destinatia finala, iar eu merg pe acel drum fara sa mai privesc inapoi. Orice posibilitate care mi-a trecut vreodata prin cap dar n-am explorat-o (sau am explorat-o deficitar) exista intr-o alta realitate.

Prin urmare acum, in propria mea realitate, cea pe care teoretic o percep prin intermediul simturilor mele (desi exista niste dubii si in aceasta ipoteza intrucat judecatorul final e tot creierul si nimeni nu-ti garanteaza ca nu “servesti” deja o iluzie) EU ma voi debarasa de orice regrete sau neimpliniri si-mi voi pastra un optimism ridicol pentru ca voi fi constient ca undeva, intr-un alt plan al existentei, temporar inaccesibil, un alt EU, identic cu al meu, isi are propriile sale reusite sau esecuri, cumva complementare cu ale mele.

Adoptand aceasta “religie” prefabricata si cu acoperamant stiintific ma pot bucura de implinirile tuturor fratilor mei interdimensionali si dispensa de orice moment tragic al vietilor noastre multiple. Eliminand universul asta in care sunt blogger, universul in care nu mai sunt viu si pe cel in care sunt, poate, gay (ca sa acoperim orice posibilitate) imi raman numai universuri in care eii mei sa se bucure de fiecare exemplar al frumusetii feminine pana la cifra de 3,5 miliarde. Numa zic...

Exista teoretic un loc unde EU si prima mea iubita avem o viata IMPREUNA sau unde eu si ultima iubita inca avem parte de “beneficii”. Exista un loc in care cineva care mi-a spus NU imi poarta copilul sau in care cineva caruia i-am spus eu ca “prieteni e mai ok” ma saruta acum tandru pe tampla stanga. Exista si locuri groaznice dar ele nu ma afecteaza personal. Exista lucruri frumoase care ma pot “ferici” chiar si numai prin felul in care ma raportez la ele. Prefer sa cred intr-o asemenea utopie si sa ma port in consecinta ca un om ‘implinit’ decat in promisiunea unei fericiri conditionate rezervate pentru mai tarziu. Pot spera si la sanse repetate, la reparatio, daca ma gandesc ca teoria probabilitatii e in folosul meu: caci intr-un alt ungher al infinitatii, pe un alt palier dimensional, tu si eu suntem pe-o plaja, chiar si-acum in miezul iernii.. Tu si eu... o alta tu si un alt eu... mai receptivi, mai increzatori, mai fericiti...

Sunt doar cateva Lumi potentiale puse in miscare doar prin forta gandurilor unui om prea dornic de o schimbare, Existente imaginare concepute pentru simpla usurare a unei constiinte mult pre realiste, Dorinte utopice manifestate verbum scriptum, in scop reflexiv, pe copertile unui jurnal al propriei imaturitati. Doar acolo, EU si Natalie Imbruglia facem casa buna impreuna. (Btw, cine imi spune culoarea ochilor acestei femei are dreptul la o intrebare personala :). Parol.

photo source

14 februarie 2011

Sfaturi pentru oropsiti

...din intelepciunea lui Henry Valentine Miller:

"Creatura irezistibilă de sex opus e un monstru care parcurge procesul de a deveni o floare. Frumuseţea feminină e o neîncetată creaţie, o neîncetată revoluţie în jurul unui defect (adeseori imaginar) care face ca întreaga făptură să se rotească în direcţia cerului."

"Orice om care se consideră înfrânt, deznădăjduit, secătuit de resurse, să se molipsească de curaj de la mine. Aveam un condei care zgâria, o sticlă de cerneală şi hârtie - singurele mele arme. Şi am turnat tot ce mi-a trecut prin cap, fie că avea sens sau nu. Îmi spuneam iar şi iar că dacă un bărbat ca mine iubeşte, din toată inima lui, o femeie, dacă e gata să-şi taie urechile şi să i le trimită prin poştă, dacă o să-şi scurgă sângele din inimă şi o să-l pompeze pe hârtie, dacă o s-o satureze cu nevoia lui şi cu dorul lui de ea, dacă o s-o asedieze până-n pânzele albe, femeia nu va putea să-l respingă. Bărbatul cel mai urât, cel mai nevolnic, bărbatul cel mai lipsit de merite trebuie să triumfe dacă e gata să-şi dăruiască şi ultimul strop de sange. Nici o femeie nu poate rezista în faţa darului iubirii absolute." 

Sexus

13 februarie 2011

Lady & Bird

Album conceptual, experimental, indie si melancolic, explorand profunzimea unei stari de insingurare, alunecand in suicidal, strigand dupa ajutor si sucomband in fata unei tristeti criptice. Solistul islandez al Bang Gang-ului face echipa temporara (temporala?) cu parizianca Keren Ann si-si ascund vocile in trupuri de copii ignorati si izolati: Lady and Bird. Impreuna compun o balada psyhedelica.



Albumul se poate descarca de aici. N-o fi pentru oricine dar unii vor gusta atmosfera de dupa miezul noptii. Eu unul pot adormi foarte bine pe Walk Real Slow, See me Fall sau Blue Skies. Interesante sunt si coverurile dupa Velvet Underground - Stephanie Says sau pe muzica din serialul MASH, Suicide is Painless, care acum realizez ca avea niste versuri curioase.

12 februarie 2011

Eye of the storm

Un shot the steampunk pentru amatorii genului. Fara vorbe doar imaginatie.. Atmosferic, inspirational, melancolic, vizual spectacular... si muzica... pefecta de ascultat pe intuneric, atunci cand pui capul pe perna si incepi sa traiesti.




“O, lume, amuţită şi năruită, unde sunt dinţii albi şi puternici? 
O, lume, care te scufunzi cu mingile argintii, cu plute şi centuri de salvare, unde sunt ţestele trandafirii? 
O, lume, spînă şi băloasă, din care n-a mai rămas decît un capăt tocit, sub ce lună moartă zaci rece şi luminoasă?” (miller)

11 februarie 2011

O zi din viata unui liber-profesionist

Pe la 7 dimineata liber-profesionistul se trezeste morocanos in patul sau de liber-profesionist lipsit de grijile cotidiene. Intinde mana dupa telefonul sau profesionist cu touchpad luat la liber si apasa snooze. E liber-profesionist si deci are program flexibil. Se intoarce pe partea cealalta sa-si pupe nevasta dar asta, o corporatista, lipsea deja de 45 de minute. In consecinta mai doarme un pic.

Liber-profesionistul se trezeste relaxat pe la 9:15, porneste spre baie si, cascand, intra sub dus tinand profesionist in mana dreapta o periuta electrica de dinti iar in stanga un sapun ecologic, asta in vreme ce se pisa liber si profesionist in gaura de scurgere.

Intors in camera se imbraca ca un liber-profesionist, combinand tinuta office cu cea streetwear si aruncand un strop de coolness la misto. Se muta apoi in bucatarie pentru a-si lua micul dejun liber-profesionist pregatit de nevasta corporatista la crapatul zorilor. Asta in vreme ce-si bea cafeaua liber-profesionista si se joaca Angry Birds la nivelul profesionist. Nu-l macina nici un fel de ganduri. E liber.

Liber-profesionistul realizeaza la un moment data ca are stabilit un pranz de afaceri asa ca isi arunca in graba in geanta sa liber-profesionista laptopul liber-profesionist si niste dosare cu contracte si se incalta in fuga in vreme ce verifica mailurile de pe telefonul sau liber-profesionist si scrie un twitt la misto de genul ‘fuck, o sa intarzii la meeting! sau poate nu!’. Se arunca in primul taxi liber, un profesionist, si se preface tot drumul ca-l asculta pe sofer palavragind.

Ajuns la intalnire se prezinta ca un adevarat liber-profesionist, stralucind de incredere in sine si convingand clientul ca totul e posibil in domeniul sau dar si ca nimic nu e sigur, fiind vorba de o piata foarte volatila. Insa el, ca un liber-profesionist, e cel mai potrivit pentru treaba asta intrucat stie foarte bine cum stau lucrurile. Semneaza contractul cu pixul sau profesionist, liber de orice clauze suplimentare, si apoi, dupa un ochi aruncat ceasului sau de liber-profesionist decide ca e vremea pentru intors la birou, adica in apartamentul sau de liber-profesionist.

Abia ajuns acasa primeste un apel de la amicii sai corporatisti care tocmai au terminat programul si-l cheama la una mica dupa lucru. Nu poate refuza stiind ca in clipa in care nevasta va sosi acasa nu va mai putea accepta. Are si liber-profesionistul niste limite. Inhata geanta de liber-profesionist si telefonul sau mega-profesionist si-o intinde in pub. E musai sa fie wireless acolo. Poate va si lucra un pic, intre doua shot-uri si niste beri. La asta se pricepe.

Pub-ul era plin de lume si de fum. Niste bugetari ingramadeau o halba langa bar. Vremuri grele. Corportatistii isi serbau la o masa depasirea cotei trimestriale minime intr-un an de criza ceea ce il cam seaca la ficat pe liber-profesionist si-i face uscat in gura. O sa bea cu dansii dar nu ca un profesionist ci doar ca un om liber. La dracu cu corporatiile astea. Acum are ganduri de liber-profesionist anti-corporatist. Sa bem pentru asta.

Liber-profesionistul bea toata seara cu corporatistii apoi i se face mila de bugetari si le face cinste ca sa bea si cu ei. Se simte ca un milionar. Corporatistii nu fac fata si o intind primii acasa, a doua zi se trezesc devreme ca vor sa depaseasca si cota urmatorului trimestru. Bugetarii pleaca si ei in clipa in care liber-profesionistul ramane lefter. Ramas singur liber-profesionistul mai cere de baut, pe credit, ca doar e pub-ul lui preferat iar chelneritele sunt pretene cu el. E poftit in mod politicos sa plece.

Liber-profesionistul iese din pub proferand obscenitati si o apuca leganat spre casa. La ora asta nici taxiuri nu mai gaseste. Telefonul si l-a pierdut prin bar aratand la toata lumea o aplicatie cu parturi. Nu-i bai, o sa mearga pe jos, doar e profesionist. Pe drum se-mpiedica de-un caine adormit si sparge halba pe care o cara din pub. Acum mai are o mana libera si poate sa se pise profesionist. Pe caine. Cainele nu apreciaza asta si-i da follow pana la intrarea in bloc.

Ajuns acasa liber-profesionistul trezeste tot palierul anuntand ca da de baut si apoi intra in apartament razand infundat. Nevasta apare cu ochii incercanati dar tipul o evita cu un aer liber-profesionist. Vor discuta dimineata. El aproba cu o miscare profesionista din cap. Mdeah.. Apoi vomita, ia o cola din frigider, isi ruleaza profesionist un joint si deschide laptopul. Are un singur gand in cap: Doamne ce viata de rutina. In noaptea asta imi fac blog

09 februarie 2011

Nici măcar o falsă primăvară

"Când fiecare lucru e trăit până la capăt, nu există nici moarte, nici regrete nici măcar o falsă primăvară; orice moment trăit deschide un orizont mai larg, mai cuprinzător, din care nu e nici o scăpare în afară de a trăi.
Visătorii visează de la gât în sus, în timp ce trupurile lor sunt bine legate de scaunul electric. Să imaginezi o lume nouă înseamnă să o trăieşti zilnic, şi fiecare gând, fiecare pas, fiecare gest ucide şi recreează, moartea aflându-se mereu cu un pas înainte. A renega trecutul nu e destul. A proclama viitorul nu e destul. Trebuie să acţionezi ca şi cum trecutul ar fi mort şi viitorul irealizabil. Trebuie să acţionezi ca şi cum pasul următor ar fi ultimul, şi cu el moare o lume, inclusiv tu însuţi. Suntem aici, ai pământului nesfârşit, şi trecutul nu se termină niciodată, viitorul nu începe niciodată, numai prezentul e pentru totdeauna. Lumea lui niciodată-niciodată pe care o ţinem în mână şi o vedem, dar în care totuşi nu ne recunoaştem.”

Primavara neagra

si-am revenit la Miller.

08 februarie 2011

Profesorul Jules Verne

In urma cu 183 de ani, pe 8 februarie, se nastea Jules Gabriel Verne, mare scriitor francez si un adevarat "influencer" al copiilor din lumea intreaga. Mie mi-a fost ca un fel de al doilea bunic care in loc sa-mi povesteasca chestii din razboi imi scria carti cu aventuri extraordinare si personaje de neuitat, carti pe care ai mei parinti le faceau cumva sa apara in biblioteca. Lui indeosebi ii datorez pofta nestapanita cu care citesc science-fiction sau nevoia de a calatori. Jules Verne (alaturi de HG Wells) a fost unul din pionierii SF-ului, intamplarile imaginate de el, desi fictionale, fiind suficient de bine fondate pe cunostintele stiintifice ale vremii ca sa para verosimile sau chiar vizionare, intuitive. Nu exagerez daca-l consider pe Verne profesorul meu de fizica intrucat, fara sa vrea, omul a facut materia asta (care era oricum interesanta) mai aventuroasa, furnizand acel catalizator necesar sinapselor mele in formare.

Sa cresti cu romanele lui Jules Verne inseamna sa zbori in gand cu balonul cu aer cald si sa pricepi importanta curentilor de aer sau a densitatii atmosferei, sa te scufunzi cu submarinul lui Nemo intr-un excelent exemplu al victoriei ingeniozitatii umane asupra fortelor din adancuri, sa esuezi pe insule misterioase ca sa primesti mici lectii despre supravietuire sau dinamica de grup, sa navighezi oceanele imaginare pe bricuri si goelete invatand rigorile busolei, a sextantului, sau a pozitiei stelelor. Evenimente pana atunci straine ca "goana dupa aur" (din Vulcanul de Aur) mi s-au revelat astfel intr-un mod nesperat de captivant.
Inainte de televiziune si StarTrek "where no one has gone before" au fost voiajele julverniene in adancul Pamantului sau in jurul lumii, pe Amazon sau pe Dunare, in Indii sau in nordul Alaskai, ori tocmai la noi in Carpati. Pare-se ca fiecare petec de pe glob a avut parte de o aventura imaginata de Verne. Cred ca nu exista om de la Pamant la Luna care sa nu fi citit vreun roman de-al sau. Sau macar sa fi auzit de el. Doar e al doilea scriitor din lume ca numar de traduceri, dupa Agatha Christie. Recent am aflat ca scrisese si o lucrare distopica (Parisul in secolul XX) in care descria Parisul din 1960, adica vreo 100 de ani in viitor, si pomenea de automobile pe baza de "benzina", calculatoare, trenuri ultrarapide, zgarie-nori din sticla si otel si o retea de comunicare globala. A ramas insa in stadiul de manuscris pana in 1994. Uneori ma intreb daca omul asta a avut asa putere de clarviziune asupra geniului uman ori pur si simplu a avut o imaginatie infierbantata care-a sedus niste 'factori de decizie' de-au exclamat a la cpt Picard: "Make it so!" Si s-a facut.

07 februarie 2011

06 februarie 2011

Zece pentru dubstep

Din seria ce mai asculta Richie cand se satura de alternativa rock si-are pofta de niste basi azi prezentam dubstep. Si pentru ca de o luna munceste aiurea la sortat remix-uri mai bune sau mai putin bune azi si-a bagat picioarele si-a zis no, ajung zece! Deci, care va tin boxele, suiti pe dubstepper si dati play... Atentie, continut ridicat de drujbe! S-o luam domol...



Zeds Dead Remix - Blue Foundation - Eyes On Fire


  BYOB vs J Majik Wickaman - Save My Life (J Majik Wickaman Dubstep Mix)


Crystal Fighters - Follow (Roksonix Remix)


Diplo - 02 Summer's Gonna Hurt You (Diplo 2010 Remix)



Ellie Goulding - Starry Eyed (Jakwob Remix)


Example - Last Ones Standing - Doctor P Remix


Cracks feat. Belle Humble { Flux Pavillion Remix }


Flux Pavilion - I Can't Stop


Magnetic Man feat. Katy B - Perfect Stranger (Benga Remix)


Mr. Hudson - White Lies (Rusko's Euphoria Mix)


Si bonus de noapte buna:
Girl Unit | Wut

Scrisoarea II


Tu Străino,

am avut o revelatie. Eu nu merit sa fiu fericit de tine. E evident. Acum stiu asta cu certitudine. Explicatia e simpla: cine nu lupta pentru fericirea sa merita sa rataceasca vesnic intr-o bezna trista. N-am facut nimic pentru noi in directia asta. Dar e ok... e ok, tu n-aveai idee, eu n-aveam incredere ca merita efortul. Doi autisti. Iti mai amintesti cand te-am intalnit in gara aia fierbinte si pustie, amandoi asteptand acelasi tren prafuit, fiecare insa tintind destinatii diferite? Eu da. Nu-i ciudat cum firele destinului se impletesc din cand in cand? Ca itele intr-un razboi, aranjate dibaci de niste maini invizibile intr-un model unicat. Tu mova, rosie sau galbena eu in mai multe nuante de gri. Sau albastru bronzat. Suflet si invelis. Ce urzeala turbata ar fi iesit in final. Doua destine prinse intr-un razboi, asta titlu misto pentru o carte. Cred ca inconstient te-am iubit (sau macar dorit ori gandit la tine cu un zambet tamp pe chip) din clipa cand ai coborat... dar tu nu stiai asta, caci vezi, eu am mai ramas o vreme pe-acel drum si-am avut timp sa reflectez. N-a fost greu deloc... sa ma indragostesc, avand in vedere ca eram singur, infometat si trist. Tu aveai tot ce pretuiam eu mai mult eu la o femeie: frumusete ingenua, minte agera si ceva bun de mancare. Plus un vis oarecum naiv de implinit. Vezi, eu ma hranesc cu asemenea vise. Imi asum nobila cauza de a sustine din toate puterile oamenii cu vise admirabile. Iar al tau era cel mai admirabil dintre toate.

Acum esti aici si-mi pare c-au trecut asa multi ani de-atunci. Dar chiar au trecut pentru ca tu te-ai schimbat, eu m-am schimbat, lumea s-a schimbat, timpul s-a schimbat. Doar trenurile nu s-au schimbat si au ramas la fel de prafuite. Ma uit din nou la tine cu aceiasi ochi cu care m-am uitat si prima oara, te-ating cu aceleasi maini cu care te-am atins si-atunci si amandoi zambim numai ca zambetul meu se faramiteaza in mii de aschii nostalgice. Ma intrebi ce am? dar acum e tarziu. Ti-am spus de-atunci ca mi-as dori sa-l mut pe mine si pe tine intr-un noi dar mi-ai zis nu-i momentul. Nu erai pregatita. Nici eu, dar as fi riscat orice in acel moment daca m-ai fi incurajat. Pacatul e ca eu cand ratez momentul nici nu mai caut alte sanse. Sunt intr-un rapid care daca ajunge prea repede in statii nu poate astepta. Cu atat mai mult sa revina. Asa ca m-am coborat in alte statii iar tu te-ai plimbat prin alte trenuri pentru ca, pana la urma, macazul vietii sa mi te scoata din nou in cale. Si nu doar o data. Nu-i viata asta o tarfa? Cum ne face sa ne inghitim vorbele, calcam inimile, exploram si exploatam sentimentele pentru ca iar si iar sa ne traim esecurile. Nu exista o sansa a doua la aceeasi fericire. Nu exista un remake bun la aceeasi poveste ratata. Exista numai multiple versiuni ale aceleiasi mizerii. Combinatiile fericite sunt atat de rare incat atunci cand auzi de ele strigi "fantastic! nu se poate!".

Iar acum esti in fata mea, toata vesela si radioasa, iar langa tine e El. Si-mi spui vorbe calde si esti plina de fericire ca m-ai reintalnit. Iar mie imi vine sa ies din mine si sa plec pe-o plaja cu mare pustie, intr-o tara fara nume, intr-un capat de lume, unde sa caut scoica aia mitica pe care daca o pui la ureche auzi vocea celui care te va iubi. Si ti-as face-o cadou. N-ar fi asta un vis devenit realitate? Al meu?

foto source

03 februarie 2011

01 februarie 2011

Ravase argintate

Daciana are expozitie meseriasa. De bijuterii. Lucruri faine, unicate, argintate, "manufacturate" de propriile sale manute si deci, speciale. Iar acum insotite de povesti. Vernisajul expozitiei de Ravase are loc maine, 2 februarie, in Carturesti (Mercy) de la ora 19. Fetelor, incetisor, cate una ca sa ajunga la toate.. sau mai bine trimiteti barbatii ca se-apropie ziua in care n-avem voie sa ne doara capu... chipurile. Deci baieti, pentru sex de buna calitate o carte din Carturesti nu-i de-ajuns, fie ea si kamasutra. Un ravas in schimb... Face minuni! :D (bai ce glume scoate febra din mine... anyway, nu uitati, de maine pana in 23, Daciana face ravase d'amour).

"Fiecare obiect poate fi personalizat, fiecare răvaş putând purta povestea altcuiva: o scrisoare de dragoste, o fotografie foarte dragă, un text interesant, o schiţa, orice poate fi trecut pe hârtie."



Regina de gheata

Tipa asta e ca o femeie posesiva si... frigida. Nu-i poti fi fidel. Adica e misto cand apare la inceput cu tot felul de beneficii, ca o veche prietena cu care nu ti-ai mai facut demult de cap. E simpatica, zglobie, frumoasa si te seduce imediat cu parfum de cozonaci si vin fiert cu scortisoara. Incita ca o lolita si da clasa ca o domana. Al dracu de periculoasa. Cand dama fatala intra in scena totul incremeneste, de la opinca boschetarului la vladica primarului. Tu, nascut din sanul ei ca mine, te mai si-ndragostesti. La prima vedere. Pentru ca dupa un timp realizezi ca fata a facut si ea o pasiune pentru tine de-ti rogi moartea si tot nu mai scapi de ea. Te pandeste de-afara, intinde bratele-i firave prin ferestre intredeschise, confisca ganduri, planuri, zilee libere, face amor zgribulit cu tine prin locuri publice si te saruta umed pe gene cu maxim de fulgi pufosi. Iti usca buzele, lipeste narile, cerne sprancene si-ti ingheata orice extremitate mai de doamne-ajuta. Pana ti-e de-a dreptul lehamite de patimile ei sticloase. Ajungi sa nu mai iesi din casa de-atata sictir, stai numa-n pat, te infiori cand iti amintesti de ea, suferi de repulsie albicioasa cronica si-ti descoperi vechile instincte privind ora rasaritului sau numaratul gradelor in lungimea turturilor de la stresini. Daca o eviti, mai aprig pandeste. Daca-ti doresti sa plece, mai mult se intinde. Visezi si tu la o baie fierbinte - iti strica centrala. Te-ascunzi in masina - iti descarca bateria. Pur si simplu nu vrea sa te paraseasca, e ca o copila amorezata ce crede ca daca-i scapi n-o mai cauti. Si pe buna dreptate! Cine dracu vrea o aventura de-o noapte extinsa pe 3 luni. Da fetito, ai venit, ne-am iubit, ne-am harjonit, da mai du-te si tu pe-acasa ca ma ustura gatul de-atata strepsils. Cheam-o pe sora-ta sa ma-ncalzeasca. Promit ca n-o tin mult si ne revedem curand...