Fara aplauze, trece dictatorul

Marti a fost o zi interesanta. As putea spune ca am dedicat-o teatrului intr-o mare masura caci, dupa inceputul matinal cu happening-ul de trezire organizat de tovarasul de Ecran si seful de Atelier, intamplare despre care n-o sa povestesc pentru ca e are sens doar daca esti implicat, seara mi-am incheiat-o in aceeasi companie amicala a lui Boris Gaza la spectacolul dlui Alexander Hausvater de la Sala 2, Julius Caesar, o montare moderna a piesei de Shakespeare. Nu fac cronica de teatru cu aceasta postare, caci maestrul n-are nevoie de laude sau critici amatoricesti asa cum piesa n-are nici ea nevoie de aplauze, fie ele fizice sau virtuale. Imi expun doar impresiile in fata celor care probabil ma vor intreba de ele. Intr-o “coaja de nuca” - nu a fost ce ma asteptam. Drept e ca nici Povestea de iarna de acum 2 ani nu a fost, dar la finalul aleia nu mai doream sa ies din sala, as fi vrut sa raman la urmatorul spectacol, cum faci la cinema cand vezi un film mult prea bun ca sa te rupi de stare. Din pacate Julius Caesar nu m-a bucurat pe cat mi-as fi dorit iar asta e un lucru regretabil. Participarea mea la actul creativ, pentru ca, vrei nu vrei, in piesele lui Hausvater publicul e parte din joc, “masa de manevra” daca intelegeti, asa deci, “participarea” insa nu o regret, am vrut sa fiu acolo, am avut curiozitatea sa ma duc dar poate ca nu am fost in publicul tinta ori mi-au lipsit niste antene sensibil mai acordate pe viziunea unui regizor asa avangardist. Cine poate sti?

Piesa insa e un admirabil efort, atat intelectual cat si material, o desfasurate de forta creativa care, ce-i drept, impresioneaza, cu o scenografie elaborata (scena tip bunker cu publicul dispus in jur ca intr-un colosseum) si un echipaj de 18 actori + 1 caine (rottweiler :|). Inteleg ca Hausvater ar fi vrut sa predea o lectie de politica pornind de la Shakespeare si racordandu-l la realitatile secolului XX - revolutionar, dictatorial, demagogic si manipulativ. Consider ca discursul sau a fost un cam prea dens pentru cele doua ore iar aglomerarea de teme si simboluri mi-a cauzat oboseala aia frustranta care ma imbie sa inchid televizorul in campanie! Dar poate sunt doar eu. Altfel, au fost si momente admirate chiar de un neofit al teatrului ca mine: dansul si coregrafia lui Razvan Mazilu, in rolul profesorului/spectrului mortii care aparea in momente cheie.

Intrarea in sala a fost atat originala cat si intriganta, fiind condusi pe usa din spate, prin subsol, pana in holul principal, totul in muzica patriotica, cu figuri din intreg spectrul politic (de la o extrema la cealalta) invitandu-te la marele carnaval: targul politic. Inside: cuplul Caesar - Calpurnia, care aminteste uneori de cuplul ceausist..., tradatorii Cassius, Mettellus, Casca, Trebonius, Decius si Brutus (Ion Rizea), costumati a la matrix si razbunatorii Antonius si Octavius. Zarurile vor fi aruncate pe consola hi-tech, conspiratia filmata digital (si proiectata) iar asasinatul cu efect paranormal, spiritul lui Caesar bantuindu-i pe ucigasi pana la Phillipi. Nu asteptati Idele lui Marte ca sa vedeti spectacolul. Mai ruleaza in 14 si in 16 ianuarie.

explicatii mai consistente in ArtActMagazin