Draga, nu suntem prieteni

Draga, nu suntem prieteni.
 

Si nu cred ca vom fi niciodata. Nu, nu esti tu de vina. Sunt Eu(sic!). Sentimentele mele n-ar incapea intr-un cuvant atat de uzat si golit de sens. E mai bine sa stii asta din timp ca sa evitam discutiile de mai incolo. In felul asta, cand ne vom trage draperiile de pe frunte, nu vei putea sa-mi spui ca preferi sa ramanem prieteni. Ar fi ilogic sa ramanem ceva ce n-am fost vreodata. Nu, vom fi intotdeauna doi oameni ce se vor cauta la infinit. Neingraditi de tipologii si bariere sociale, liberi unul de imbratisarea celuilalt dar, in acelasi timp, fiecare dependent de prezenta aluilalt. Dependenti de atingerea sau vorba rostita intr-un anume fel, de ticurile si de micile imperfectiuni ale celor doua firi, de marile repercusiuni ale incrucisarii celor doua drumuri. De coerenta gandurilor lor. 

Nu-ti voi fi prieten. As fi unul ipocrit. Nici tu nu-mi vei fi prietena pentru ca nu te-as accepta intr-un mod asa ciuntit. Nu voi fi nici cel care s-a indragostit pentru ca apoi sa afle ca nu este iubit. Patetic si finit. Ieftin fel ca sa ma deprim. Asa ca, daca m-am indragostit, daca m-a prins 'flama' si ma arde incet prin coaste, lucrul asta inca e pe cale de a fi constientizat. Caci deocamdata suntem nimic. Sau putem fi orice. Daca tu esti punctul fix eu sunt parghia si impreuna om rasturna lumile vizibile construind orice in loc. Caile sunt asezate dar nici un zar n-a fost inca aruncat. Si din punctul asta e asa placut sa privesc. Sa te privesc. Doi straini in contemplare. Un anonim si-o invizibila ce-n fiecare zi se intalnesc din nou intaia oara. Retraind imaginar in fiecare bataie de inima o bucatica a viitorului lor nescris.