Vorbim

Cat de usor s-a nascut noul salut al generatiei ultracomunicative si extratehnologizate. Incheiem o conversatie tocmai cu verbul ce defineste actul propriu-zis de a conversa, lansand parca promisiunea de a relua ceea ce a ramas in suspensie cu alta ocazie. Vorbim! Si-am inchis repede apelul. No, mai vorbim noi.. Click exit! si-am fugit. Vorbim... Tendinta de pastrare a contactului chiar si dupa incheierea lui fizica. Vorbim... Un acord expres de rupere a contactului vizual dar de mentinere a celui mental, chiar superficial cum e el. Vorbim... Un standby real ce parca te asigura ca interlocutorul nu e indisponibil, ci foarte aproape, gata de a fi contactat, asteptand chiar, asa cum a promis.. să vorbim.

Dar cate priviri lunguiete nu ai insotit cu acele cuvinte fals optimiste ce-ti imbracau in tonuri vii faldurile reci ale cortinei ce ti-o asterneai pe suflet.. bine măi, vorbim.. si mai vorbeati la sfantu-asteapta. Sau cate intalniri magice n-ai incheiat in felul asta, zambind indragostit si alergand cu mintea ratacind in gand spre casa ca sa deschizi un intrument de neo-comunicare si să vorbiți, cum ati promis...

Majoritatea saluturilor sunt finale, expeditive, decuplante.. mai putin la revedere, care e, intr-un fel, de perspectiva, promitator, dar totodata indepartat in timp si nesigur. Vorbim e insa pragmatic, concret.. inspira o asumare clara a unei reuniuni cognitive in timp foarte scurt. Zic inspiră, nu garanteaza, caci asta depinde ca in orice privinta de usurinta cu care "vorbim cuvinte", de cat de bine intelegem sensul lor stabilit literar si/sau convenit social. Unii accepta in naivitatea lor salutul ca pe o declaratie de onoare ce asigura continuitatea conversationala pe cand altii lanseaza asemenea baloane de sapun fonetic cu acea incredibila usuratate a fiintei lor aiurite. Si unii si ceilalti, mai devreme sau mai tarziu, vorbim. Din nou.