Momente schitate

The evening grabs us in the sounds we are bound
we sit and watch the sun moving down
it feels so good to have you around
wish we could stay forever, have forever now.

Nici nu mai stiu de cate ori am pronuntat ganduri de felul asta, unele cu voce tare altele abia murmurate, fire de nisip scapate din clepsidra timpului cu care-am vrut sa rastignesc momentul. Sa-l prind asemeni unui poster pe tavanul camerei, in patru colturi, momentul fericirii si lipsei totale de griji demn de incastrat intr-o eternitate din satin roscat. Sau ca pe-un fluture exotic sa-l strapung cu acul mintii mele ca sa mi-l atarn in panoplie pentru vesnicie.

Cata naivitate din partea mea sa cred ca pot fixa asemenea instantanee doar prin simple vorbe, ori manifestand niste dorinte, arcuind cuvinte albe in urechi nepotrivite. Doar ca uneori chiar pare momentul potrivit.

De fapt momentul in sine nu e niciodata ceva special, e la fel ca alte clipe din marunta noastra existenta, dar pesemne dorinta, frica, graba, ori doar o neliniste normala il imbiba de valente speciale, unice, facandu-l sa para desavarsit.

O chestiune de perspectiva.
Un punct de vedere subiectiv.
O eroare dulce-amara.

...will we ever have this feeling again? 

Ps: ce pot sa zic? Muzica asta m-a impins in introspectii. Vina unui mecanism automat...