Animal instinct

N-o mai vazusem de o buna perioada de timp. Nu mai stiam nimic de ea. Era ca si cand plecase dintr-o data in calatorie spre granita uitarii provocandu-ma s-o sterg din gandurile mele matinale. Daca o facuse in mod intentionat era o incercare zadarnica din moment ce mie nu doar ca nu-mi pierise amintirea dansei, ci chiar mai puternic isi marca amprenta. Tocmai de aceea cand a sunat telefonul stiam ca s-a intors si am accepat fara rezerve sa ne intalnim. Nebunului de mine nici nu-i pasa daca ea avea vreo pozitie oficiala fata de "noi" sau daca era complet indiferenta in fata neprevazutului care ne dadea tarcoale. Acum, fie vorba intre noi, cea de-a doua ipoteza era destul de improbabila, stiut fiind faptul ca nici o femeie cu mintea intreaga nu e capabila de o indiferenta completa. Firea ei iscoditoare in mod sigur a cochetat cel putin odata cu fiecare din posibilitatile pe care le propune intalnirea dintre un el si o ea, preferand apoi siguranta unei masti ingenue.

Dar gandurile astea nu m-au deranjat nici inainte nici in timpul cat eram cu ea. Atunci nu stateam prea mult pe ganduri, eram mai degraba instinctual, chiar daca asta insemna sa dau inapoi sau sa merg inainte. Alegerilor mele nu le acordam nici macar atentia unei 'second guess', renuntand definitiv la orice fel de proiectie mentala a drumului paralel. Nu-i vedeam rostul, atata vreme cat eu mergeam alaturi. Iar daca in ziua aceea mergeam drept spre intalnirea cu ea era din cauza ca nici o clipa nu am zabovit daca sa zic pas. Instinctul actiona deliberat. Viscerele erau in control. Mintea rula deja filmul revederii, momentul in care eu voi intra in bar, o voi cauta din priviri peste cele cateva mese, ea se va ridica si-mi va zambi iar eu voi porni spre dansa vesel, ma voi opri la distanta minima pentru sfertul de secunda necesar, si apoi ma voi apleca ca sa-i sarut obrajii. Da, totul era pregatit dinainte, revizuit, acel moment trebuia sa fie perfect pentru a se inscrie in memoria de lunga durata.

Ok, si atunci ce-a mers gresit. Cum sa-mi explic intrarea mea precipitata, pasii mari facuti spre masa unde ea ma astepta, ce abia i-au dat ragaz sa se ridice, palmele mele reci ce i-au cuprins fata si sarutul nemilos pe care l-am aplicat acelor buze delicate ce rosteau "Sal..."? Nu era imaginatia mea, chestia asta chiar se intampla si secunde bune am sorbit-o pofticios de parca vroiam sa scot sufletul din ea. Cand si-a revenit din soc a facu primul gest de retragere iar asta m-a readus si pe mine in stapanirea simturilor. I-am dat drumul sustinandu-i privirea intrebatoare cu raspunsul meu mut si tulburat. Oricare dintre noi ar fi intrebat "Ce faci?" ar fi primit un raspuns dubios de "nu stiu!". Prin urmare ne-am retinut cuvintele si am sezut in liniste, studiind meniul - ea - sau deruland filmul mental - eu..

Dupa o tacere suficient de stanjenitoare si considerand ca e de datoria mea sa deschid gura primul, avand in vedere ca tot eu i-o inchisesm, am zambit neutru si am rostit "Ma bucur ca te-ai intors". Si-a inaltat capul si zambind la randul ei conciliant a spus simplu "E bine sa fii acasa"... iar apoi continuand cu o explicatie referitoare la cat de obositor e sa calatoresti mult timp printre straini, ori ceva de genu', nu-mi amintesc exact. Revederea a decurs apoi normal, asa cum trebuia, asa cum o programasem, cu sentimentele ce ma inundasera navalnic pentru cateva minute revenind in matca lor, cu eul meu retras in cochilie si pandind femeia din obscuritate. Daca ea suferise vreo transformare emotional-afectiva in acele minute n-am putut deslusi. Era la fel de criptica si de sinuoasa cum o stiam, jongland perfect cu aparentele inselatoare. Am tras concluzia ca mi se va trece cu vederea acea iesire viscerala, acea transgresiune neconventionala si m-am facut ca ploua. Banalitatile discutiei nu m-au deranjat, stiam ca intalnirea incepuse cu punctul culminat si acum era doar un fel de calmare postcoitala. Ar fi trebuit sa-mi pun intrebari despre efectele acelei indiscretii dar am preferat sa nu. Cand insa ne-am despartit mi-a fost cumva destul de usor ca sa remarc acea mica stralucire din privirea ei, acel licurici ce parca se zbatea sa scape dintr-o apa neagra, ca un porumbel scanteietor ce-avea de dus solia la cetate. Si-am inteles intr-un final...

photo source