Picnic la marginea drumului

Picnicul fratilor Strugatki e un SF clasic, o carte renumita care s-a bucurat de doua metode infailibile de promovare: cenzura sovietica, care a facut-o sa fie devorata de cititorii din toata lumea in cautarea subtilitatilor "comuniste" si ecranizarea ei de catre rusul Tarkowski in filmul Calauza (Stalker), care desi a dezbracat mult din invelisul sf al romanului a pastrat suficient pentru a crea o atmosfera extrem de apasatoare si incarcata de semnificatii metafizice realizand unul din cele mai mari filme de pana azi.

Motivul meu pentru care am citit cartea (pe care a trebuit sa mi-o comand de la Paralela 45 pentru ca nu se mai gaseste pe niciunde in librarii) era simplu: dupa vizionarea filmului tarkovskian am simtit asa o stare imposibil de lamurit, de parca ajunsesem la o usa si cu mare emotie trebuia sa arunc o privire inauntru dar mie imi lipsea claritatea perceptiei. Ceva imi scapa si cu toate ca sentimentul de uimire era prezent nu gaseam explicatia pentru el. Sunt sigur ca daca-i intreb pe cei care gusta filmele lui Tarkovski ce au inteles din ele nu primesc un raspuns edificator. Putin sunt cei care-ti pot explica cum le-a vorbit lor filmul, e nevoie de multa cunoastere interioara si de o maturitate pe care eu inca n-o posed. Asa ca, intrigat, uimit si confuz am crezut ca citind Picnicul voi intelege mai multe din filmul lui Tarkowski. M-am inselat, citind Picnicul am inteles mai bine ce a ramas afara din film, am priceput povestea mai clar, dar pentru a-l intelege pe regizor trebuie sa-l "citesc" pe el mai des.

Revin la Picnic ca sa precizez ca nu-l recomand "incepatorilor" in sf, nu pentru ca vezi-doamne nu l-ar pricepe, ci pentru ca pur si simplu s-ar putea sa nu le placa. Amatorii de SF sunt intr-un fel construiti interior, au o abilitate organica de a se uimi si de acele detalii "stiintifice" obositoare, si de "fictiunea" fascinanta a story-ului, dar ma ales de acele valente "filozofice" care se intrevad in unele din marile opere SF, adica the stuff that makes you think!! Deci e nevoie de o anumita obisnuinta cu un asemenea gen literar, incepi usurel si continui daca te prinde, altfel e mai probabil sa ramai cu gust amar dintr-o experienta nepotrivita. Plus ca rusii sunt "altfel" in scriitura iar SF-ul lor nu e asemanator celui occidental.

Povestea din Picnic la marginea drumului e legate de consecintele primei vizite extraterestre, un prim contact care insa s-a produs independent de vointa noatra si care a lasat cateva "cicatrici" serioase pe suprafata planetei. Mai exact 6 Zone de Vizitare unde peisajul arata ca dupa un cataclism. In jurul uneia din aceste locatii, numita scurt Zona, se deruleaza actiunea Picnicului. La 13 ani de la eveniment acolo functioneaza o sectie a Institului de cercetare extraterestra, iar Redrick Schuhart e un tanar de 23 de ani, localnic si angajat de Institut datorita cunostintelor sale de stalker. Stalkerii erau calauze care se furisau in Zona pentru a recupera artefacte si a le vinde pe piata neagra. Erau primii care explorasera Zona si care au simtit pe pielea lor pericolele ei, caci zona era ca o rana in tesatura spatiului, un loc unde fenomenele fizice nu avea nici un sens: de la instabilitate gravitationala pana la transformari neateptate ale peisajului sau diferente de temperaturi extreme. Acolo se aventurau zilnic stalkerii si printre ei si Redrick. El e si cel care explica foarte plastic consecintele unui drum in zona: "te-ai intors cu ceva de acolo - minune; te-ai intors viu - succes; te-ai ales cu un glont de la patrula - noroc, iar restu' - asa-i viata." Un mare plus acord autorilor pentru felul in care zugravesc Zona si pentru imaginatia lor in inventarea artefactelor si fenomenelor prezente acolo: "biberoane", "struguri negri", "chelia tantarului", "piftia vrajitorului" etc...

Cartea e impartita in 4 episoade, 3 dintre ele avandu-l in mijlocul lor pe Redrick la varste diferite (23, 28 si respectiv, 31 de ani) iar unul, cel de-al treilea, oferind o interesanta dezbatere intre doi oameni de stiinta de la Institut si o surprinzatoare explicatie privind Zona si titlul cartii. “Inchipuieste-ti o padure, un drum, o poienita. De pe drum vine o masina si se opreste in poienita. Din masina ies tineri; apar sticle, cosuri cu mancare, fete, tranzistori, foto si cineaparate . Se face un foc, se pun corturile, se da drumul la muzica, iar dimineata o intind. Animalele, pasarile, insectele, care toata noaptea au privit cu groaza la tot ce s-a petrecut, ies din adaposturile lor, si ce vad? Pe iarba s-a scurs ulei de motor, benzina varsata, bujii si filtre de ulei aruncate ici-colo. Peste tot zac carpe, becuri arse, cineva a uitat o cheie. (…) Un picnic la marginea unui oarecare drum cosmic. Si ma mai intrebi daca se vor intoarce sau nu”. Fraza asta e cea care arunca un tip de perspectiva asupra Vizitei pe care nu mi-as fi imaginat-o. Toti suntem "dresati" sa ne imaginam ca un eventual Prim Contact va arata ca in filme, cu descinderea martienilor pe gazonul Casei Albe si rostirea in engleza a cuvintelor "We come in Peace" sau poate cu o gramada de farfurii zburatoare iradiind nemotivat planeta, cand de fapt e mai probabil ca din cauza diferentei de civilizatie sa fim luati drept un musuroi de furnici sau o groapa de gunoi mai populata.

In fine, esenta acestei carti insa nu sta in explicatiile sau efectele vizitei, ci totul porneste si sfarseste cu personajul Redrick. Presupun ca povestea este exact evolutia acestui personaj creionat ca un anti-erou, fiind vorba de alegerile sale si de conflictul sau interior. De fiecare data cand tipul se aventureaza in Zona cauta niste raspunsuri: ce-l motiveaza sa isi riste de atatea ori viata? Face asta pentru familia lui sau din propriul sau egoism? De ce e atat de priceput la asta? Cand se va opri? Cand va fi cu adevarat fericit? Sau stie de ce anume are nevoie pentru a fi fericit? Finalul e si el in masura sa nasca multe intrebari in mintea fiecaruia pentru ca e facut intr-un fel incat sa se reflecte asupra cititorului, daca nu cumva il veti considera pur si simplu sec. Asta ar fi chiar trist. Si contrar indemnului final: Fericire pentru toti, pe gratis, si hai sa sa nu plece nimeni suparat!