23 martie 2010

Donati sange pentru voi

 * articol scris ieri si a carui publicare am decis s-o aman pana azi din considerente presupun morale... m-am gandit sa-i respect linistea omului care in timp ce eu scriam trecea in nefiinta..

Nu ca sa va spalati pacatele, nu ca sa fericiti pe altii, nu pentru a va impopotona apoi cu titlul de "altruist" si cu atat mai mult nu o faceti (doar) pentru Mile. E asa un sentiment dulce-amar, o noblete cu nimic mai stralucita decat 5 bani in cutia milei pentru usurarea constiintei. Mai bine ati face-o pentru voi, din egoismul pur sau frica de nenorocire a celui ce-si pune deoparte ca nu se stie cand are nevoie, din solidaritate cu altii care-o fac pentru niste paine sau un medical, din simplul fapt ca in societatea actuala exista aceasta procedura uimitoare numita transfuzie de sange care-ti permite sa treci peste boli grele sau traumatisme grave.

Donarea de sange ar trebui sa fie un semn de prevedere nu unul de slabiciune emotionala si cu atat mai putin unul de umflat orgolii. Nu te du la Centrul de Sange doar pentru ca cineva de care-ti pasa e intr-o situatie de sanatate precara cu toate ca, daca esti un om sanatos, astea sunt singurele ocazii in care-ti amintesti cat de fragila e viata. [in acest moment am aflat ca Mile a murit] ......

Ce-as mai putea spune acum fara sa lezez sentimente... Ideea ar fi ca Mile, puternic sau in clipe de slabiciune, reprezinta exemplul perfect de om capabil sa mobilizeze cumunitati de oameni in actiuni pozitive. E o ironie frustrant de trista ca la nici o luna de cand s-au concretizat, eforturile sale de a face o diferenta sunt acum palmuite strasnic cu refuzul de a-i lasa pe ceilalti sa faca o diferenta pentru el. Da, nedrept si fara sens dar e singurul fel al vietii de a fi.

Revin insa la donarea de sange. Ma bucur ca tot acest om a trezit un pic de constiinta civica in sinea voastra, blogeri sau jurnalisti, programatori sau orice altceva. Zilele astea pe bloguri, pe twitter, prin ziare s-a vorbit foarte mult despre sange. Multa lume a mers si a donat iar in lumina acestui deznodamant nefericit putem macar zambi ca acest sange nu e risipit, ci va face poate diferenta in salile aglomerate ale ATI-ului. Ma indoiesc ca cineva regreta acum ca a donat doar pentru ca fapta lui nu a imbracat acea mantie miraculoasa care sa-l protejeze pe suferind. Vreau insa sa cred ca aceste gesturi vor avea un caracter repetitiv, iar noi, oamenii ceva mai sanatosi vom transforma acest act de omenie intr-un obicei.

Eu nu am donat pentru Mile. Stiam ca starea lui este grava dar stiam si ca in momentul asta eu nu pot sa-l ajut cu nimic. Nu e ca si cand m-as fi putut duce cu un borcanel de sange la el spunandu-i Tine Mile, fa-te bine! Lupta asta era doar a lui si a celor ce vegheau langa el. Noi eram doar martori muti ... sau niste simple rugaciuni. Si nu am crezut nici o clipa ca exista o penurie de sange in Centrul timisorean. In conditii normale (chiar daca existenta unor oameni cu nevoie de transfuzii nu e intocmai normala) Centrul acopera necesarul zilnic al spitalelor timisorene prin "abonatii" lui obisnuiti, intre care multi sunt oameni napastuiti care vad in asta o sursa de venit. Ce paradox: siguranta zilei de maine a unora se sprijina pe nesiguranta zilei de maine a altora. Care e deci valoarea sangelui? Cum de ceva oferit pe 7 bonuri de masa devine atat de important pentru altii incat ar da aur curat cand viata lor ar depinde de asta. Pentru ca sunt multi care il dau. Dar sunt si multi care primesc. E drept ca unii numai sa depuna iar altii numai sa retraga din aceste stocuri?

Vocile pe care le auzim spunand ca "Este nevoie de sange" nu fac decat sa afirme un truism: intotdeauna este nevoie de sange! Nu ca el ne lipseste. Ele insa inscriu in mintea tuturor campanii care militeaza ca e ok sa donezi sange pretios pentru zile grele. Nu stii cand ele or sa vina. Si e bine sa-l avem din timp pentru a nu suferi de lipsa lui atunci cand chiar va fi o tragedie de proportii. Fara sa vrea, Mile, a fost o astfel de campanie pentru cei ce aveau nevoie de ea. Multa consideratie acelora care au raspuns... sper ca veti continua s-o faceti, nu pentru memoria lui, ci pentru voi, pentru noi toti, asa cum ar fi facut-o el.

Ps: nu credeam acum 2 luni, cand am scris despre timpul ce ne scapa si cum cei din jur ne lasa tot mai singuri, ca o sa am o reconfirmare (nu neaparat eu, ci aceia care l-au cunoscut pe Mile) iar degetele imi vor tasta un nou epitaf...

2 comentarii:

  1. Prima data cand am fost aveam oarecum indoieli, dar de atunci revin in fiecare an si donez si chiar ma simt mai impacata cu mine.

    RăspundețiȘtergere
  2. ...totuşi este trist în lume...dar din fericire nu e totul trist :)...în orice suferinţă sau rău trebuie să existe şi un lucru bun, care să facă mai suportabilă suferinţa.
    în momentul în care te hotărăşti să faci ceva, trebuie să o faci pentru tine,în primul rând(iar indirect va fi şi pentru ceilalţi).
    ¤cu donatul am avut şi eu o mică întâmplare care era să mă descurajeze, dar nu m-am lăsat :)

    RăspundețiȘtergere

Comentezi?