31 martie 2010

Floare de cires


În ultima sa zi din viaţă a mâncat nişte cireşe. Nimic deosebit în asta. Probabil că apoi, după ce s-a dus, sufletul lui purtat de-un vânt primăvăratic a zburat împăcat de gândul că apucase încă o dată să guste dulceaţa cireşelor de mai. Faptul era că întradevăr mâncase multe cireşe în acea ultimă după-amiază. Pesemne avea o slăbiciune pentru ele, căci le mânca cum le găsea, nespălate, cu tot cu sâmburi, cum avea poftă. Unii oameni simt o atracţie a simţurilor gustative pentru vişinele de iulie, alţii preferă caisele de iunie sau piersicile coapte-n august, lui însă îi intraseră la suflet cireşele din luna mai. Drept urmare, în ziua aceea, ultima pe care şi-o va aminti, se bucurase din plin de gustul minunat al fructelor sale preferate.

Apoi s-a stins brusc, în timpul nopţii, singur în camera pustie, întocmai ca o flacără de veghe alungată la deschiderea unei ferestre. Un curent de moarte rece i-a furat căldura trupului, gândurile, visele, întregul suflet, lăsandu-i aproape doar aşternuturile încremenite-n întuneric. Fără explicaţie, fără veste, aşa cum se întamplă de cele mai multe ori. Oricum pentru cel plecat motivele sau explicaţiile nu au nici un sens, rostul lor e rezervat doar babelor de la cimitir care, bocindu-l 3 zile, îşi uşurează firea gândind că ce i-a fost lui dat le-a ocolit pe ele. Omul dus e dus de tot, iar noi tot aici suntem. Măcar el s-a dus împăcat, cu burta plină de cireşele preferate. Mai greu de împăcat era fetiţa lui, micuţa cu o brumă de discernământ ce se străduie din greu să priceapă cum de tatăl ei a plecat la îngeri.

Şi dânsei îi plăceau cireşele la fel ca tatălui ei. Chiar în acea zi mâncaseră împreună cele mai dulci, zemoase, cărnoase, parfumate şi roşii cireşe pe care le văzuse vreodată. Asta n-o va uita niciodată. Acum însă trebuia să-şi ia rămas bun, aşa ziceau oamenii în negru de lângă ea, cu feţele lor triste, ochii umezi şi braţele încărcate de flori şi coroane. "Dumnezeu să-l odihnească" devine un refren deranjant pentru urechile fetiţei. Ea si-ar dori ca Dumnezeul lor să-l trezească, să-l poată întreba ce face mama, când se vor întoarce, de ce au lăsat-o singură? Să-i spună ca i-a promis că vor mânca împreună toate cireşele pe care ea va reuşi să le strângă. Cine o va mai ridica acum să culeagă fructele din vârf, cele mai frumoase cireşe, acele exemplare privilegiate care beneficiau de cel mai mult soare în luna mai? Nimeni.

Într-un final şi-a luat însă şi ea rămas bun. Chiar a prins curaj să spună câteva vorbe frumoase despre părintele ei. Numai aşa putea pleca de-acolo fără să ridice semne de întrebare. Apoi, treptat-treptat, s-a golit de lume tot cimitirul, grădina lui de piatră rămânând astfel pustie şi inertă, doar cei câţiva tei înfloriţi şi-un zid de cărămidă străjuind splendoarea proaspătului loc de veci. Încet însă şi teii se vor scutura, zidul de cărămidă va crăpa şi se va scoroji şi el, mormintele se vor tasa pe măsură ce trupurile oferite se vor împământeni mai bine iar timpul şi natura îşi vor urma cursul. Şi poate dintr-un sâmbure anemic de cireaşa pe care-l înghiţise un bărbat într-o după-amiază de mai, prin cine ştie ce conjunctură sau chimie a naturii, va creşte o mlădiţă vie. Iar întocmai cum acel om s-a înfruptat din roadele unui cireş tot astfel şi acest puiet se va înfrupta din trupul său, crescând vânjos spre soare, iar într-un an sau poate doi de la nefericita întâmplare, când fata va veni să viziteze acest loc, în loc de piatră tare va găsi o delicată floare de cireş.

sursa photo

28 martie 2010

Decat o Revista

Am auzit de revista asta de la un amic, Radu, ce-mi povestea intr-o seara cand ne grabeam la un concert ca o descoperit o chestie foarte misto, un concept nou de revista, cu multe articole pe gustul lui si ca in spatele ei sunt un grup de editorialisti care stand la o bere odata si-au imaginat un proiect idealist. Mi-a sunat fain povestea dar am uitat-o la fel de repede cum uit o gramada de alte lucruri intersante pe care nu mi le notez. Pana acum ceva zile, cand am prins din zbor stirea ca revista pilot de care mi s-a povestit incearca sa devina ceva regulat, astfel ca oamenii lucreaza la No 2! Acum chiar eram curios asa ca am pus mana pe numarul (virtual) al Decat O Revista, pe care il puteti descarca de aici, si m-am pus pe lectura. Mi-a luat cateva zile ce-i drept sa rasfoiesc electronic cele 120 de pagini (fara reclame pentru ca nu are asa ceva) dar ma declar satisfacut! Pe urmatoarea o cumpar, daca o gasesc, ca m-au convins.

Ce-am citit eu interesant in primul numar:
  • legenda pancardei cu Free Gigi de anu trecut cand l-or inchis astia pe Gigi Becali si niste baieti geniali au facut o farsa cefelor late care cereau eliberarea "patronului" confiscand miscarea cu cartonul lor vopsit si transformand-o intr-o manifestatie pentru legalizarea ierbii. Epic.
  • un articol mamut despre diacritice, istoric, controverse, diferente intre sedilă, virguliţă si multe alte lucruri care teoretic ar fi trebuit sa ma convinga sa scriu diacritc.. da mi-e lene acum.
  • un articol informativ despre magicienii din Romania si iluzionism in general.
  • povestea lui Fredo si Pid'jin, porumbeii din cunoscutul webcomic romanesc.
  • istoria unei coincidente fericite: cum a ajuns Irene (Mintea de Ceai) sa locuiasca impreuna cu fosta fostului ei gagiu si sa se inteleaga de minune.
  • un articol despre post-apocalipsa in cinema si literatura SF
  • interviu cu Dobro
  • articole despre pufuleti, despre lene, despre Bucuresti etc.
Trebuie sa recunosc ca demult n-am mai citit o revista, si cu atat mai putin una din scoarta-n scoarta, asta de pe vremea defunctei Republik.. Sper sa-mi gasesc in sfarsit ceva care sa ma fidelizeze. Totul depinde de acest numar 2 care ar trebui sa apara in 2 saptamani.

Cand 3 devine 4

...e mare stres. Pierd o ora din timpul meu si, cu toate ca stiu ca va fi recuperata la vara, acum ma cam supara treaba asta. Ma supara ideea ca voi dormi mai putin in situatia in care eu oricum dorm cam putin. Ma supara prin faptul ca se intampla sambata noaptea spre duminica in care vin la lucru. Ma supara ca toata lumea discuta despre asta, are grija sa-ti aminteasca sa treci ceasul pe ora de vara ca sa nu intarzii la munca iar tu spui da, da, da si evident ca uiti si intarzii. E o regula. De cand lucrez, intotdeauna cel care trebuia sa vina la lucru in ziua cand s-a schimbat ora a intarziat. Si cam fiecare s-a aflat in situatia de a trezi un fraier coleg ca sa-l cheme la lucru. Azi am fost eu trezit si, cum era normal, am stiut din clipa in care suna telefonul, de ce suna. Cu totul altfel e situatia pe timp de vara cand ora 4 devine 3 si ai o ora in plus de somn. Atunci nu te trimite nimeni acasa sa mai dormi o ora daca ai venit mai repede. Esti prost pe riscul si pe timpul tau, asta e. Beneficiile unei masurari precise a timpului si neajunsurile comoditatii noastre. 

Ma intreb acu cateva mii de ani cum se descurcau stramosii nostri? Venea batranul tribului, vraciul, astronomul, marele preot si zicea: "Fratilor, duminica asta dormiti o ora in plus!" Iar astia toti: "Ce-i aia duminica?" La cate calendare s-au facut pe Pamant ar fi normal de banuit ca toate aveau niste bug-uri pe care unul mai erudit le patch-uia cu vreo regula dinasta: o ora in plus/minus, o zi in plus/minus, o saptamana sau o luna in plus/minus ca nu cumva sa se apuce taranul de semanat cand afara inca ningea. Stiti cui tre' sa multumim pentru ora de vara? Lu' nenea Franklin Bj, care s-o trezit si el o data mai cu noaptea-n cap si-o vazut ca e deja zi afara dar toata lumea doarme asa ca s-o gandit ca nu-i corect sa fie el singurul treaz. Si-o zis ca ardem gazu de pomana si frecam menta-n pat cand soarele e sus pe cer si-ar trebui sa muncim de la 6! Si cine credeti ca or sarit primii sa-l aprobe. Tot nemtalaii ca doar nu era sa se scoale romanii!! Noi doar am aprobat tacit. Oare mai dureaza mult pana realizam ca siesta spaniolilor e chiar o idee prea buna pentru a fi ignorata in felul asta...

26 martie 2010

Wallpaper pentru fanii Lost


Pentru ca tot se apropie sarbatorile de Pasti si imediat se termina si Lost-ul. In lumina ultimelor episoade oare ce semnificatie au locurile personajelor in contextul Ultimei Cine. Adica e clar ca Locke e Iisus iar Kate - Maria dupa pozitia lor la masa, dar cum se transpune asta in serial unde Locke e "evil" iar Kate mama adoptiva. Si mai interesant, cine e Iuda?

25 martie 2010

Invictus

Out of the night that covers me,
Black as the pit from pole to pole,
I thank whatever gods may be
For my unconquerable soul.



In the fell clutch of circumstance
I have not winced nor cried aloud.
Under the bludgeonings of chance
My head is bloody, but unbowed.



Beyond this place of wrath and tears
Looms but the Horror of the shade,
And yet the menace of the years
Finds and shall find me unafraid.



It matters not how strait the gate,
How charged with punishments the scroll,
I am the master of my fate:
I am the captain of my soul.


de William Ernest Henley

23 martie 2010

Descopera Timisoara pe bicicleta

Incerc sa ma scutur de gandurile negre aduse de vestea trista din blogosfera locala ca sa reamintesc lumii ca venind intr-un sfarsit caldura e timpul sa scoatem bitzele la aer. Si cea mai potrivita ocazie e duminica in Concursul Descopera Timisoara.

“Descopera Timisoara” este o competitie organizata de Fundatia Bega in cadrul campaniei “Verde pentru Biciclete” si de catre Clubul Sportiv Gratzu, in cadrul Campionatului National de Sport ”Cupa Cetatilor”, editia a XVI-a. Competitie sportiva pe echipe pe biciclete, “Descopera Timisoara” este menita sa-i determine pe utilizatorii bicicletei sa isi cunoasca mai bine orasul in care locuiesc, sa faca miscare si sa foloseasca bicicleta in scop turistic, sportiv, recereational si ca mijloc de deplasare mai sanatos si mai curat.
Competitia se va desfasura in data de 28 martie 2010, pe parcursul a trei ore, de la 12 la 15. In prealabil, echipele se vor putea inscrie pe site-urile: www.pedaleaza. ro, www.cs.gratzu. ro si www.cupacetatilor. ro pana maine, 24 martie 2010.  Inscrieri vor avea loc si la fata locului, incepand cu ora 9:00, in Piata Unirii.

Asa ca, daca sunteti amatori de pedalat in gasca de 3, faceti-va echipa sa ne batem in cunostintele despre locurile din oras si capacitatea de orientare. Ideea de baza e ca fiecare echipa "are la dispozitie 3 ore de la start pentru a gasi si aduna cele 30 comori (puncte de control de pe harta) + punctele bonus. Pentru asta trebuie sa ajunga in format complet la punctul de verificare pentru a dobandi credite (1 punct de control marcat de echipa = 1 credit ( comoara) sau 2,3 credite in cazul BONUS-urilor."

Cronicarii de pe Marele Ecran, adica eu si Luci, si-au unit fortele cu debaterul de serviciu Radu si au format o echipa vrednica (Team OBwS) cu un obiectiv bine conturat: sa urcam pe podium! Mai ramane sa ne dezmortim un pic picioarele...ca sa fim in forma.

Donati sange pentru voi

 * articol scris ieri si a carui publicare am decis s-o aman pana azi din considerente presupun morale... m-am gandit sa-i respect linistea omului care in timp ce eu scriam trecea in nefiinta..

Nu ca sa va spalati pacatele, nu ca sa fericiti pe altii, nu pentru a va impopotona apoi cu titlul de "altruist" si cu atat mai mult nu o faceti (doar) pentru Mile. E asa un sentiment dulce-amar, o noblete cu nimic mai stralucita decat 5 bani in cutia milei pentru usurarea constiintei. Mai bine ati face-o pentru voi, din egoismul pur sau frica de nenorocire a celui ce-si pune deoparte ca nu se stie cand are nevoie, din solidaritate cu altii care-o fac pentru niste paine sau un medical, din simplul fapt ca in societatea actuala exista aceasta procedura uimitoare numita transfuzie de sange care-ti permite sa treci peste boli grele sau traumatisme grave.

Donarea de sange ar trebui sa fie un semn de prevedere nu unul de slabiciune emotionala si cu atat mai putin unul de umflat orgolii. Nu te du la Centrul de Sange doar pentru ca cineva de care-ti pasa e intr-o situatie de sanatate precara cu toate ca, daca esti un om sanatos, astea sunt singurele ocazii in care-ti amintesti cat de fragila e viata. [in acest moment am aflat ca Mile a murit] ......

Ce-as mai putea spune acum fara sa lezez sentimente... Ideea ar fi ca Mile, puternic sau in clipe de slabiciune, reprezinta exemplul perfect de om capabil sa mobilizeze cumunitati de oameni in actiuni pozitive. E o ironie frustrant de trista ca la nici o luna de cand s-au concretizat, eforturile sale de a face o diferenta sunt acum palmuite strasnic cu refuzul de a-i lasa pe ceilalti sa faca o diferenta pentru el. Da, nedrept si fara sens dar e singurul fel al vietii de a fi.

Revin insa la donarea de sange. Ma bucur ca tot acest om a trezit un pic de constiinta civica in sinea voastra, blogeri sau jurnalisti, programatori sau orice altceva. Zilele astea pe bloguri, pe twitter, prin ziare s-a vorbit foarte mult despre sange. Multa lume a mers si a donat iar in lumina acestui deznodamant nefericit putem macar zambi ca acest sange nu e risipit, ci va face poate diferenta in salile aglomerate ale ATI-ului. Ma indoiesc ca cineva regreta acum ca a donat doar pentru ca fapta lui nu a imbracat acea mantie miraculoasa care sa-l protejeze pe suferind. Vreau insa sa cred ca aceste gesturi vor avea un caracter repetitiv, iar noi, oamenii ceva mai sanatosi vom transforma acest act de omenie intr-un obicei.

Eu nu am donat pentru Mile. Stiam ca starea lui este grava dar stiam si ca in momentul asta eu nu pot sa-l ajut cu nimic. Nu e ca si cand m-as fi putut duce cu un borcanel de sange la el spunandu-i Tine Mile, fa-te bine! Lupta asta era doar a lui si a celor ce vegheau langa el. Noi eram doar martori muti ... sau niste simple rugaciuni. Si nu am crezut nici o clipa ca exista o penurie de sange in Centrul timisorean. In conditii normale (chiar daca existenta unor oameni cu nevoie de transfuzii nu e intocmai normala) Centrul acopera necesarul zilnic al spitalelor timisorene prin "abonatii" lui obisnuiti, intre care multi sunt oameni napastuiti care vad in asta o sursa de venit. Ce paradox: siguranta zilei de maine a unora se sprijina pe nesiguranta zilei de maine a altora. Care e deci valoarea sangelui? Cum de ceva oferit pe 7 bonuri de masa devine atat de important pentru altii incat ar da aur curat cand viata lor ar depinde de asta. Pentru ca sunt multi care il dau. Dar sunt si multi care primesc. E drept ca unii numai sa depuna iar altii numai sa retraga din aceste stocuri?

Vocile pe care le auzim spunand ca "Este nevoie de sange" nu fac decat sa afirme un truism: intotdeauna este nevoie de sange! Nu ca el ne lipseste. Ele insa inscriu in mintea tuturor campanii care militeaza ca e ok sa donezi sange pretios pentru zile grele. Nu stii cand ele or sa vina. Si e bine sa-l avem din timp pentru a nu suferi de lipsa lui atunci cand chiar va fi o tragedie de proportii. Fara sa vrea, Mile, a fost o astfel de campanie pentru cei ce aveau nevoie de ea. Multa consideratie acelora care au raspuns... sper ca veti continua s-o faceti, nu pentru memoria lui, ci pentru voi, pentru noi toti, asa cum ar fi facut-o el.

Ps: nu credeam acum 2 luni, cand am scris despre timpul ce ne scapa si cum cei din jur ne lasa tot mai singuri, ca o sa am o reconfirmare (nu neaparat eu, ci aceia care l-au cunoscut pe Mile) iar degetele imi vor tasta un nou epitaf...

22 martie 2010

[Viral] Prietenii prietenei tale...

Well, daca ati citit deja cele 10 articole aparute deja pe acest subiect (Cristina, Raka, Tomata, Todo, AncaCrinutza si Bloo) o sa fiti tentati sa treceti peste asta cu usurinta cu care depasiti o lipeala esuata intr-o discoteca sateasca. Ar fi pacat pentru ca eu n-am nici o idee despre varianta predominant feminina dezbatuta  de ele - "prietena prietenului tau" - cea care tine de prezenta unei "rivale" care ocupa locul de confidenta in inima barbatului, un loc care toate iubitele cred ca ar trebui sa le apartina. Asa o fi.. n-am idee. Prietenii prietenei (mele)tale e alta mancare de peste, mai complexa, din cateva motive:
- sunt mai multi
- fiind mai multi devin un anturaj ceea ce spune despre ea ca e obisnuita cu amicii masculi si deci "she knows stuff"
- in plus, sunt sanse mai mari ca ea sa fi fost cu vreunul din ei, rezultand deci nevoia subconstienta de a "fi mai bun"
- apoi, in vreme ce intentiile ei amicale sunt clare pt tine, nu poti spune acelasi lucru despre intentiile lor pentru ca, ce naiba, esti barbat si stii cum gandesc barbatii.

Astfel, ceea ce face diferenta in comportamentul tau e "cat de bine ii cunosti pe acei oameni?" Daca sunt niste cunostinte noi, o sa-i vezi fie ca potentiali rivali, fie ca niste ratati penibili gata sa te gratuleze cu invidia lor, asta in functie de cat de sigur esti pe tine. Daca sunt si ei amici de-ai tai, ii vei trata in consecinta, lasand astfel garda jos si in 2 cazuri din 10 luandu-ti un "sut in *oaie" de la cel mai bun dintre ei. Pana atunci totul va fi insa misto, ca intre prieteni, cu mici apropouri si glume la vedere menite sa testeze gelozia sau "daruirea" ta. E Jocul in varianta safemode, pseudo-flirtul ei nevinovat si teatral cu niste oameni in care poti avea incredere in majoritatea timpului. Dar, oricand poate unul calca stramb si da vina pe alcool.. asa ca, bafta.

Partea misto e cu astia necunoscutii, cand vii tu, "pretendentul", si incepi sa destabilizezi cuibul amical cu ganduri de intimitate sau cu intrebari la care sa ti se raspunda "eh, inside joke". Daca tipa aia nu realizeaza ca statusquo-ul s-a modificat si ca prioritatile ar putea fi altele, atunci e naspa pentru tine. Inseamna ca aveti perspective diferite asupra "relatiei" si, deci, mai bine retrogradati la un nivel inferior, gen facebooking.. Acum, nu spun ca in cazul unui cuplu extista ceva regula care spune "uita-ti prietenii" caci ar fi ceva stupid, numai ca modul firesc ar fi sa se reduca din timpul alocat lor in favoarea timpului alocat voua, asta daca e ceva pe-acolo, o emotie, o iubire ceva.. In rest, daca incepi sa-ti bati creierii pentru orice pusti care-o face sa rada mai bine te lasi pagubas de amoruri dinastea, iti cauti o urata antisociala si te muti la tara.

In concluzie, totul tine de cunoasterea de sine ca si de cunoasterea celorlalti. Din pacate la barbati, cunoscandu-te pe tine crezi ca-i cunoasti si pe ceilalti asa ca iti rulezi cateva filme in cap de genul documentarelor alora in care Leul e in permanenta inconjurat de o sleahta de hiena care tin sa-i pape caprioara. Si tot timpul ele rad isteric, asa ca o gasca de prieteni buni!! E o jungla dragilor... dar cat ne mai maimutarim?

20 martie 2010

A doua casa

Laolalta cu ceilalti inadaptati sociali cu tendinte tot mai grave de plictiseala cronica si care-si parasesc zilnic cuibul confortabil pentru a nu risca blazarea survenita din contemplarea acelorasi pereti prea goi, o tai si eu din Prima Casa spre cea de-a doua: Orasul. Cu camerele lui primitoare sub forma de librarii, pub-uri, cafenele si chiar birturi ordinare, cum rasfat eu locurile decadente destinate aventurilor cultural-bahice, Timisoara e tot un cuib, ceva mai mare dar la fel de confortabil.

In Funky mi-e biroul de lucru cum ar veni, locul destinat actvitatilor intelectuale. Acolo imi beau cafeaua (care e geniala dealtfel), imi rasfoiesc cartea proaspat luata de la librariile din preajma, acolo citesc presa, descopar evenimentele locale sau studiez oamenii ce mi se perinda prin dreptul ferestrelor panoramice. Cred ca ferestrele alea sunt acel ceva care face diferenta. Pe timp de zi, e locul perfect. Daca am nevoie de un loc de intalnire, ala e. Plus ca oamenii de acolo ma trateaza ca "regular" si deci toti zambesc si mi-s simpatici.

Camera de zi e Irishu. Doar e Public House. Acolo mananci, bei, performezi activitati sportive, primesti oaspetii din alte parti, stai la povesti, iar mananci si iar mai bei. Pana trece ziua si vine noaptea ca sa ne mutam in garaj.

Garajul e Pink Freud, adica muzica buna, barfe si filozofari de viata pana dimineata. Ca orice garaj care se respecta acolo se canta la chitara si se nasc trupe, The CumNut's e una dintre ele, pentru cunoscatori :)). Alta ar fi The Sirbs, si iti dai seama ca daca baietii astia se nasteau in UK erau in Indie Rock Playlist in fiecare luna. La fel ca toate garajele si asta e plin de vechituri nostalgice din anii "prohibitiei" asa ca e destul de fun sa scotocesti printre discurile de pick-up, pozele alb-negru sau cartile cu iz de comunism. Si daca simti nevoia te poti prabusi pe o canapea pentru ca exista una cu acest rost. Ai chef de cruce? Au carti. Un cub rubik? Este. Ti-e pofta de bomboane? Si dinalea sunt..uneori, ca-i bataie pe ele.

Prin urmare am destule locuri de evadat, camere de refugiu, hidden places sau cum vreti sa le spuneti, numai bune pentru zilele cand resedinta oficiala mi se pare incredibil de anosta.

Morning joke

Sa mai notam un banc delicios:

Ursul, lupul si magarul la carciuma din padure:
- O sticla de votca! ceru ursul.
- O sticlã?! se mirarã ceilalti doi.
- Da, mãi baieti! Am o treabã cu o ursoaica si vreau sa fiu tare!
- O sticla de votca! ceru si lupul.
- O sticla?! se mirara ceilalti doi.
- Da, mai baieti! Am o treaba cu o lupoaica si vreau si eu sa fiu tare!
- O cinzeaca de votcã! ceru si mãgarul.
- Numai o cincizeacã?! se mirarã ceilalti doi.
- Mãi baieti, eu sculã am, beau doar ca sã-mi sclipeasca ochii…

19 martie 2010

METROREX se deschide biciclistilor

Dragi bucuresteni, avand in vedere ca am de gand sa vin pe la Bucuresti anu asta, faceti bine si va exprimati punctul de vedere in favoarea accesului bicicletei in metroul vostru misto. Ca nu de alta, dar as vrea sa-mi car si bitza cu mine pe-acolo imediat ce-i conving pe cfr-isti sa ma lase cu dansa si pe tren!
Ia uitati comunicat:


Din dorinţa de a se adapta cerinţelor clienţilor fideli ai călătoriei cu metroul, şi care utilizează sau nu şi bicicleta în deplasările cu metroul, Administraţia Metrorex lansează o dezbatere publică ... ...pentru a determina părerea călătorilor pentru două idei: 
Daca este considerată utilă amplasarea în zona staţiilor de metrou a unor suporturi pentru parcarea bicicletelor pe durata utilizării metroului şi care sunt aceste staţii în opinia utilizatorilor. 
Dacă există utilizatori ai metroului care în zilele de sfârşit de săptămână doresc să poată transporta bicicleta în interiorul trenurilor de metrou pentru a se deplasa spre diverse locuri de agreement.
Publicul călător este rugat să-şi exprime punctul de vedere pe adresa contact@metrorex.ro în perioada 15 martie-15 aprilie 2010.Rezultatele vor fi făcute publice în jurul datei de 1 mai 2010.

METROREX

18 martie 2010

Tu, nebuno

Tu, nebuno, eşti frumoasã
în fiecare dimineaţã.
Dar mai mult seara.
Eşti frumoasã când dormi,
pentru cã atunci îmi pari un înger cald,
sau când te trezeşti -
parcã eşti o floare proaspătă.
Şi în timpul zilei eşti frumoasã,
cãci patul nu-ţi aduce un plus de febleţe
chiar dacã-i al meu.
Şi de-mi faci cafeaua, eşti frumoasã,
Dacã mergi la piaţã, tot frumoasã eşti,
Freci un geam sau o podea,
Tai un morcov sau o ceapã,
Eşti frumoasa mea şi gata!!

Tu, nebuno, eşti şi sfioasã,
În fiecare dimineaţă
Dar mai mult seara.
Când îmi zâmbeşti, sfioasã eşti.
Când vrei ceva, te uiţi aşa,
de parcã mi-ai fura ceva.
Eu ţi-am mai zis:
Ai luat tot ce-am avut de dat
Şi rãu nu-mi pare. Ce crezi?
Cã apa-i supãratã când din ea o floare se adapã?


Apoi tu, nebuno, eşti şi aiuritã.
În fiecare dimineaţă
Dar, mai ales seara.
Dar asta nu voi spune nimãnui.
Toţi vor şti cât de frumoasã eşti
Şi cât de sfioasã eşti
dar numai eu voi cunoaşte
cât eşti tu de aiuritã!
Şi de iubitã...

17 martie 2010

15 martie 2010

Roblogfest 2010

Am dat si eu intr-un final niste voturi la aceasta "mare" competitie blogosferica, Roblogfest editia 2010, si trebuie sa recunosc ca mi-a fost destl de greu sa aleg intrucat cei pe care-i stiu si citesc nu prea participa.. Ca sa vedeti relevanta.. Dar totusi, pentru posteritate, am ales urmatoarele bloguri:

  • cel mai tare Blog Colectiv am considerat ca merita sa fie Cititor SF. De ce? Pentru ca despre carti o data si despre SF a doua oara... Simplu.. Si-s niste oameni bine informati pe-acolo.
  • cel mai bun Blog de minori (sub 18 ani) habar n-am cine ar trebui sa fie ca nu cunosc nici un candidat. Deci pas.
  • la Blog de Muzica am zis ca eu cum nu citesc bloguri despre muzica mai bine dau votul unuia despre concerte ca la alea ma duc si vreau sa fiu informat corect. Deci iConcert sa fie.
  • Blog Culinar am zis si eu ca toti timisorenii care au gustat mancarea lui Adi Hadean.
  • Blog de Filme nu m-am putut abtine sa nu-mi incurajez proiectul. Am votat Marele Ecran pentru simplul fapt ca altcineva l-a inscris in competitie, deci intr-un fel asta e votul acelei persoane.
  • la Blog de Sport mi-a placut cum arata Derdelus.ro
  • la Blog de Travel recomand Plecat de acasa
  • Blog de Fashion nu citesc, nu cunosc.
  • iar Cel mai popular blog am zis sa fie Makavelis, a carui popularitate a urcat vertiginos in ultimul an.

14 martie 2010

Ce se vede in oglinda?


Uneori nimic. Doar ochii atintiti in sticla reflexiva, surprinsi de cat de tacuta li-e privirea. Doar liniste. Ochii mei nu spun povesti.

Cat de aspra mi-e barba ce abia am ras-o ieri. Si ce sclipiri argintii imi scapara din parul rar lasat sa cresca neglijent si care acum reflecta usor lumina celor doua spoturi. Asta nu-mi place. E timpul sa ma tund.

Cand sunt obosit ma vad dormind. Se mai intampla. Raman in baie cu mainile sunt jetul inghetat de apa si-mi privesc chipul adormit minute-n sir. Uneori chiar atipesc.

Daca sunt grabit nu vad nimic, doar o umbra-n fuga.

Noaptea vad scenarii absurde: eu pe o geamandura imensa citind ultimele pagini dintr-o carte, dand din umeri si sarind apoi in valuri... sau eu iesind pe prispa unei case de lemn si, cu un topor pe umar, indreptandu-ma spre un puiet de brad. Flash-uri. Franturi de vise uitate. Ochiade aruncate asupra unor realitati interdimensionale sau simple halucinatii ce dispar la prima clipire.

Sunt momente cand realizez ce mult seman cu tatal meu. Si nici macar nu am intentionat vreodata asta. Sunt tatal meu la tinerete sau el e viitorul eu la batranete. Cat de ciudat. Cand eram doar un pusti toate matusile imi ziceau ca seman leit cu maica-mia. Nu eram deloc incantat de asta. Sunt curios ce-ar spune acum..

Uneori ma astept sa vad pe cineva in spatele meu.. dar nimic. Poate ca-i mai bine.

Intotdeauna remarc cat de inchis mi-e chipul si cat de greu transpare ceva la suprafata lui. Prea mult sictir. Nepasare. Incer sa-mi aduc aminte cand mi-a spus cineva "se vede pe tine ca esti fericit/trist". 

Nu-mi place sa zambesc dar tot o fac instinctual. Si tot nu-mi place ce vad. Nici macar eu nu m-as plati ca sa-mi zambesc.

12 martie 2010

Twiterist, caut job

Deci sincer de cand am luat microbul asta stam cu totii lipiti de laptopuri si ne impartasim trairile minuscule de la fiecare 5 secunde. Ba chiar incercam sa fim si vigilenti la ce spun cei pe care-i urmarim ca nu cumva sa pierdem vreun ras mai copios sau vreo ideea de afacere ori cine stie ce stire senzationala. Ok, nimic rau in asta, dar e o grozava pierdere de timp!! Si cand zic pierdere ma refer la faptul ca te consuma nu ca ar fi inutila. Evident ca cei care n-au alta treaba mai buna de facut nu resimt asa dur lipsa acuta de timp si distragerea la care se expun click-uind bulina albastra a echofonului sa vada ce mai e nou, gen, dar daca esti un afacerist mega ocupat, cu proiecte, deadline-uri, meeting-uri, pitching-uri, brainstorming-uri si alte g-uri dinastea capitaliste nu vei avea timp de twitter! Asa ca: EU SUNT SOLUTIA!

Angajeaza-ma pe program fix, gen slujba de birou 9-17, ca sa stau pe contul tau de twitter si sa-ti culeg cele mai importante twitturi dintr-o zi de lucru. La fiecare ora as putea sa-ti trimit o compilatie din cele mai importante lolz-uri, stiri, RT-uri sau ţâţe NSFW pe care probabil ai fi vrut sa le vezi dar nu puteai ca erai in sedinta. In felul asta iti poti face treaba fara sa-ti risti pretiosul tau timp ca sa ramai fixat cu ochii intr-un ghem de blana ce exclama awwww!! Lasa-ma pe mine sa caut in "gunoi" si sa-ti gasesc cele mai frumoase si suculente twitturi dintr-o zi de munca. As putea fi un ... twitterwall!! Ia-ma acum... cat inca nu-s satul de el. Fac toti banii de care poti sa te lipsesti!


inspirat de @OviSirb

11 martie 2010

Steady rollin, baieti

Incet incet mergem mai departe.. pana ne prinde nostalgia. Cum sa va spun eu, cam de vreo saptamana asa am o obsesie pentru piesa celor de la Two Gallants care-mi place de mor si pentru care am sa le multumesc calduros lui Tudor si Ancai care mi-o cantau pe la 5 dimineata in Retro. Mie imi suna asa vag cunoscut da atunci am ascultat-o atent si am intrat in stapanirea ei deplin.. o fi fost de vina ora tarzie, combinatia de alcool, pizza si prieteni buni, naiba stie dar s-a imprimat definitiv si acum nu mi-e bine daca n-o ascult de cateva ori intr-o zi. Si pusca de minune in perioada asta, caci sunt in plin maraton de filme western si n-am decat cowboy si outlaws in fata ochilor.. azi tocmai am vazut Tombstone, cu un Val Kilmer intr-unul din cele mai bune roluri ale sale.. In fine, aveti piesa mai jos, cu dedicatie speciala burlacilor de 30 de ani...da Radu la tine ma gandesc!!


 Lirice:

You might have seen me 'neath the pool hall lights.
Well baby I go back each night.
If you got a throat I got a knife.
Steady rollin', I keep goin'.

I don't mind how quick the seasons change.
You know to me they's every one the same.
The sweetest sunshine drips the drain.
Death's comin', I'm still runnin'.

Well I come from the old time baby,
too late for you to save me.
If I remain then I'm to blame.
But if you should ever need me,
I'll go where'er you lead me.
It's all the same, the same old game.

My lovin' lady she's a ball and chain.
I still can travel but my speed has changed.
I bring the money, I take the blame.
Steady rollin', I keep goin'.

But I shot my wife today,
dropped her body in the Frisco bay.
I had no choice it was the only way.
Death's comin', I'm still runnin'.

Well I come from the old time baby,
too late for you to save me.
If I remain then I'm to blame.
But if you should ever need me,
I'll go where'er you lead me.
It's all the same, the same old game.

Out waltzin' with the Holy Ghost,
from the Bowery to the Barbary Coast.
The land I'm from you know I love the most.
Steady rollin', I keep goin'.

And everyday is just another town.
The more I search you know the less I've found.
Me, I'm a sucker, just a slave to sound.
Death's comin', I'm still runnin'.

Well I come from the old town baby,
where all the kids are crazy.
If I remain then I'm to blame.
But if you should ever need me,
I'll go where'er you lead me.
It's all the same, the same old game.

10 martie 2010

Cameron pe Facebook

Luni dimineata eram deci in avion(!), ma intorceam de la un blogmeet in LA si stateam flexat cu dopurile in urechi, ascultand muzica mea preferata de pe ipod. Deodata se aseaza langa mine... James Cameron. OMFG, e tatal Terminatorului! Ce sa fac, ce sa fac? Scot netbook-ul din tasca si ma dau pe net. Ii gasesc profilul de facebook, intru si vad o multime de "prieteni" dand like la statusul omului: "Am pierdut Oscarul :((" Realizez ca tocmai s-au decernat premiile ieri si incerc sa-l consolez dar fara sa par intruziv. Astfel ca-mi soptesc in barba cu obida si suficient cat sa ma auda:
- La naiba, Avatarul asta merita mai mult!

Se uita mirat la mine, un pic suspicios si imi replica:

- Chiar crezi asta?
- Normal ca da. Tarfa aia de Bibbelow si Academia te-or furat pe fata, amice, zau de nu.

Zambeste nostalgic si-mi face cu ochiu:
- Eh, eu am futut-o primul ce-i drept..
Zambesc si eu:
- Exact! Fara sentimente!
Imi intinde mana, mi-o strange pe-a mea si apoi imi da add pe Facebook. Imediat primesc in share un link: continea o bucata dintr-o discutie intre James si Mel Gibson privind oportunitatea convertirii in 3D a Patimilor lui Christos!! EPIC! Va puteti imagina ce-ar insemna adaugarea unei noi dimensiuni filmului meu preferat de Pasti?? Super tare frate!

In trend cu gasca feisbuk: Sexy Brăileanca pe Facebook, Adi Mutu pe Facebook, Băsescu pe Facebook, Mircea Geoană pe Facebook, Blogatu pe Facebook, Pintică pe Facebook, Kanye West pe Facebook, Catavencu pe Facebook, Boc pe Facebook.

09 martie 2010

Trei ani

V-am mai spus eu despre inceputurile acestui blog, cum intr-o duminica de 9 martie, prin 2007, frustrat si plictisit deopotriva, am hotarat ca respectiva zi imi apartine mie si deci am scris intaiul articol online: un text nesigur si naiv, fara vreun subiect anume, un "hello world" care incerca sa fie amuzant si in acelasi timp sa-mi justifice miscarea. Acum, dupa trei ani, nu mi se mai pare asa o coincidenta ca imediat dupa ziua femeii eu sa-mi aniversez blogul, mai ales dupa ce mi-am facut retrospectiva articolelor din ultimul an unde, ce-i drept, ele-le ocupa destul de mult loc.

Trei ani. E ceva, dar nu ma mir. Odata ce-am trecut de primul an si am luat microbul am stiu ca treaba asta o sa tina cat vreau eu sa tina. Asa ca ma asteptam sa ajung aici la fel cum ma astept sa fiu tot aici si peste 5 ani. Asta in ideea ca nu se duce naibii lumea asta.. sau nu voi face vreun salt tehnologic spectacular.

Din ciclul "daca doriti sa recititi" v-as recomanda:
Cu alte cuvinte inca un an de Richie's Day intr-o retrospectiva de cateva posturi, mai mult sau mai putin reusite, mai mult sau mai putin personale. Imi atragea atentia cineva asupra faptului ca ma "dezgolesc" destul de mult pe blog si cred ca are dreptate. Adevarul e ca scriu deja de atata timp aici incat ma simt tot mai confortabil si nu mai am tracul ala specific de "amator". Cred ca acest asa-zis curaj a venit chiar de la cititorii de care probabil altii se jeneaza, incurajarile lor transmise prin comentarii sau pe alte cai m-au calauzit de multe ori in locuri ascunse ale mintii mele, asupra unor chestiuni pe care nu obisnuiam sa le dezvolt. Ideea e ca nu mai ma tem sa dau cate un strat din propria personalitate la o parte pentru a vedea ce e dedesubt si nici nu cred ca voi fi in pericol vreodata sa fiu cunoscut "prea bine", pentru ca, nici macar eu nu ma cunosc pe de-a-ntregul, asa fiinta complexa sunt!! Asa ca mai dati din cand in cand pe-aci ca nu se stie ce-mi va scapa printre degete in viitor. Ramenti sanatosi.

08 martie 2010

Draga mea Femeie

Trebuie sa-ti spun ceva. Stii de ce te fixam mai devreme cu privirea? Pentru ca te gasesc fascinanta. Pentru ca imi bucuri ochii. Stii cum tot spui tu ca nu esti fotogenica si eu te contrazic? Ei bine putem ajunge la un compromis daca vrei, esti ochiogenica! Adica placuta privirii mele, cel putin. De asta te fixam aseara cu privirea, uneori mi se intampla sa nu ma pot abtine si sa raman captiv in fata frumusetii si gingasiei chipului tau. Adevarul e ca imi placi... Mi-ai placut din prima clipa, atunci cand te-am vazut, nu a fost ca-n filme, o involburare a sangelui ... a fost mai mult o constatare a ochilor mei gen "fii atent ce draguta e tipa aia! Ar trebui sa vorbesti cu ea!" Si asta am facut.. si am incercat sa o iau cat mai incet posibil..mergand pe cioburile fostelor experiente, incercand sa nu grabesc curgerea lucrurilor prin actiuni nesabuite.. care sa ma puna intr-o pozitie de om "dezbracat" sau disperat. Astfel ca, daca am parut calculat in miscari sa stii ca n-am calculat nimic..am fost doar rabdator..am acordat timp cat mai mult sentimentelor sa devina clare..firilor sa se cunoasca...sa se placa. Intr-un fel, pot spune ca am gustat "relatia" noastra strop cu strop, ca dintr-un pahar cu vin rar, dandu-i timp sa se aseze, sa-si desfaca buchetul si eventual sa ne ameteasca.. Din acest motiv probabil ca nu m-am aruncat asupra buzelor tale pana azi, nu eram ezitant, doar ca vroiam sa le savurez dulceata la momentul potrivit...si vroiam ca si tu sa stii ca e momentul potrivit. Adica in momentul in care m-as fi aplecat spre tine sa fiu intampinat la jumatatea drumului, intelegi? Asa ca, te intreb acum direct, poti face fata? Poti sa primesti ceea ce vreau eu sa ofer? Pentru ca nu vin cu jumatati de masura, cand vin vin asa cum ma vezi... Vreau sa apuc paharul si sa-l dau peste cap si apoi sa mai imi torn unul caci sticla mea e fara fund.. Deci te intreb acum: vrei sa te imbeti cu mine? Sa traim clipa si sa tragem de ea cat putem de mult? Nu-ti cer promisiuni de viitor, nu ai ce garantii sa imi oferi, tot ce caut e raspunsul favorabil care sa-mi justifice aceasta asteptare. Dar te avertizez: chiar daca esti nesigura si vrei timp de gandire, sau nici n-ai nevoie si refuzi stanjenita aceasta declaratie a mea, eu de aici nu voi pleca fara acel sarut pe care il astept de la-nceput. Am spus!

06 martie 2010

O gura de oxigen

Saptamana asta a fost cam fucked up asa ca astept ziua de duminica ca pe o gura de oxigen, lucru ce nu l-am mai facut de multa vreme. Incepand cu vremea care nu vrea nicicum sa devina mai calda si mai buna ca sa pot opri naibii centrala si sa termin odata cu facturile astronomice la gaz care ma ruineaza si pe mine si pe tata-miu. Trecand apoi la job, miercuri a fost o zi mult mai lunga decat de obicei si care s-a incheiat cum nu se putea mai dezastruos cu inca un tepar rupand usa de la intrare si disparand fara sa-si achite cazarea si mancarea!! Cat tupeu nerusinat pe unii, sa te priveasca in ochi, sa-ti zica ca se intoarce cu datele firmei pt factura si s-o intinda.
Tot miercuri mi s-a imbolnavit cainele. Subit si fara explicatie, dulaul meu Argo nu s-a mai ridicat de jos, iar cand a facut-o nu se putea tine pe picioare si cadea inapoi. Cred ca l-au ajuns batranetile, zece ani cainesti e multa vreme. Totusi medicul zice ca a facut ceva compresie pe nervul sciatic si acum ia injectii... Realizez din plin ca probabil in curand voi avea o versiune proprie si personala a lui Marley & Me.. In rest, UPC-ul m-a pocnit cu o factura de-a dreptul nesimtita.. pe care evident ca n-am platit-o pentru ca astept explicatii, RCA-ul imi expira in cateva zile, oh the joy of paying taxes.. si tot primesc apeluri de la creditorii fostei proprietare a numarului meu de telefon, domnisoare dragute care ma anunta sa-mi platesc ratele.

Prin urmare astept duminica asta pentru chestiile ce le am de facut in ea: mersul la film cu blogarii amatori de Marele Ecran, a nustiucata editie a Schimbului de Carti si noaptea decernarii Oscarurilor care va prilejui aflarea castigatorului concursului de intuitie cinefila. So I got stuff to do on sunday.

02 martie 2010

Gorillaz vs Bruce Willis: in Stylo

Magnific. Ultimul clip de la Gorillaz e genial. Stylo, piesa de pe albumul ce imediat se va lansa - Plastic Beach - il pune pe Bruce Willis pe urmele baietilor intr-o urmarire cu muscle cars pe route 66. Si nu suna rau deloc!!





via fubiz

Despre ochi, chei si porti


As vrea sa pot spune ca primul lucru pe care l-am remarcat la ea au fost ochii, dar as minti. Au fost al doilea lucru. Primul a fost rasul cred. Sau parul? Nu mai stiu exact. Probabil o combinatie din cele doua. Ca sa sune frumos o sa spun ca mai intai am auzit un raset delicat si sincer, de persoana obisnuita sa guste placerile umoristice ale unei conversatii si care nu se jeneaza sa afirme asta, iar apoi, intorcandu-ma sa caut sursa acelui izvor de buna-dispozitie, am observat parul ei bogat imprastiat pe acei umeri micuti si curgand-i in valuri lungi pe spate ca o roba mistica. Dar, cum spuneam mai sus, nu ne vom lega de primul lucru intrucat acesta are doar un rol de introducere in subiectul celui de-al doilea lucru, si anume ochii. Pe care insa i-am cunoscut abia la un timp dupa primul lucru, motiv pentru care i-am si numit al doilea lucru. Cred ca e destul de evident in acest moment ca eu am o afinitate pentru ochii femeilor. Ii prefer, cum s-ar zice, altor parti anatomice predispuse unei analize fidele din partea unui barbat, in speta buzele, sinii sau fundul. Si ele sunt foarte importante ce-i drept dar, sa nu ne amagim acum, ne petrecem cea mai mare parte din timp privind chipul celor cu care vorbim astfel ca, indiscutabil, ochii sunt cartea de vizita.

Iar mie imi plac ochii de femeie. Uneori prea mult as zice, dar o sa ma abtin. Imi plac atat de mult incat as putea fi acuzat de hartuiala cu privirea (asta e un sinonim pentru actiunea de holbare, cuvant pe care il detest pentru ca mi se pare badaran si troglodit si nu are vreo legatura cu motivele pentru care fixez privirea ei). Astfel ca, atunci cand privirile ni s-au intalnit, i-am spus "salut" si am plonjat in adancul ochilor sai caprui inchis. Erau larg deschisi si primitori, deci loc era destul pentru mai mult de-o simpla privire. Puteam ramane ceva timp acolo dar, cum nu sunt prea priceput sa visez si sa vorbesc in acelasi timp, m-am desprins ca sa pot continua discutia ce se suspendase pret de-o rasuflare si astfel sa nu par retard. Dar, cand si cand, mai scaparam cate o sageata in ochii aia mari de chihlimbar intunecat in cautarea grauntelui de viata straveche, acelei scantei din soarele primordial fosilizata intr-o singura privire. Caci toti suntem cenusa la origini, pulbere si praf de stele, iar eu cautam focul vesnic.

Si l-am gasit, sau cel putin asa cred uneori. Era acolo in adanc, dar la fel ca orice foc sacru era bine pazit. Sunt mai multe porti de trecut pentru a-l atinge, iar ochii sunt doar una din ele, cea catre sufletul ce intretine focul ala. Doar ea e deschisa, exact ca la o expozitie. Privesti dar nu poti atinge exponatul. Ai nevoie de aprobare speciala, supraveghere sau adapostul noptii, uneori chiar toate trei. Si mai ai nevoie de cheile sufletului respectiv pentru a imbratisa focul. Naivii cred ca e de-ajuns o singura cheie. Master cheia. Cea care sa se potrivesca la toate portile si la toate expozitiile. Unii nici macar nu se gandesc la asemenea lucruri si deodata se trezesc cu cate-un suflet in brate, stanjeniti. Altii gandesc prea mult lucrurile si incep sa adune tot felul de atribute si de calitati, puteri speciale ca intr-un joc de role-play. Trec de la un nivel la altul dar nu mai termina jocul niciodata intrucat dificultatea sporeste necontenit si, pana la urma, jocul conteaza mai mult decat premiul. Mai sunt si cei cu tupeu, siretenie sau pur si nesimtire care navalesc, asemeni unor luptatori antici, spargand usile, declasand alarmele si furand suflete, unul dupa altul. Mi-ar placea sa fiu ca astia. Numai ca eu cred ca m-as opri dupa primul si m-as pensiona.

In fine, revenind la ochii pe care i-am tot scrutat odata cautand raspunsul "You are the One. You have the key. Come on in."... mi s-a intamplat uneori sa n-am cheile. Si tot cautand scara de incendiu sau vreo fereastra deschisa sa ma strecor, dornic sa ating focul chiar cu riscul de a ma praji, m-am trezit intr-o casa goala. De aceea nu mai vizitez fara invitatie si intotdeauna o sa cer cheile in avans. Deci pana le primesc mai studiez niste ochi, niste buze, niste maini, niste cuvinte si citesc, pentru ca am o puternica impresie ca daca voi navali trambitand ca un cavaler in cautarea graalului, focul se va stinge sau, mai rau, arde toata casa...

... de sezon

toată lumea din bloc face dragoste acum
toate scările se mişcă în acelaşi ritm
toate treptele gem

mobila din apartamente scârţâie
liftul şi termopanele transpiră
aerul tot mai încălzit
mă împinge în depresii colective
ale tuturor personalităţilor mele

secundele sunt din ce în ce mai pline
ca nişte vietăţi separate de mine
cu un sens al lor
cu un destin

eu stau ronţăindu-mi tristeţea
şi creez dumnezei
cu raiuri tot mai frumoase

fragment de Andrei Ruse

01 martie 2010

12 Hours Party People

Sau cum se tin intalnirile de blogeri in Timisoara. 

1. De regula se incepe cu un singur om. Cel care vine primul si e punctual. Uneori sunt eu, alteori sunt altii. Cel mai interesant e cand toata lumea se straduieste sa intarzie :). Atunci incep telefoanele sa sune. Aseara am fost insa printre primii, oarecum dintr-un sentiment de raspundere asumat prin faptul ca facusem rezervarea in Marzano pe numele meu si, deh, trebuia sa fiu acolo la 18. Ma bucur ca n-am fost singur.

2. Apoi, incet-incet vin si blogerii cate unu, cate doi sau cate patru, nu conteaza, pana suntem toti impreuna. Apoi berile se aduna. Si tequilele. Si ocazional cate-un coniac sau vreun cocktail mai aratos. Dar numai asa ca o cutuma sociala, adica daca tot am iesit la discutii e normal sa avem si ceva de baut in fata ca sa ne mai umezim buzele, dregem gatul, gen, stiti voi...sa nu ni se uste gura. Betia simturilor nu mai e demult un scop ci un accesoriu pe care fiecare si-l poarta cat mai putin ostentativ, sau chiar deloc. Dar mai sunt si exceptii..

3. Apoi mancam. Nu stiu cat e de valabila regula asta dar mi se pare ca intotdeauna cand ne adunam dupa o vreme ni se face o foame si-i vezi pe toti cum rasfoiesc meniurile de potol. Sau cum se sustrag discret de la povesti pentru a infuleca vreo shaorma sau ceva sandwishuri bune in locurile preferate.

4. Dupa ce ne-am ghiftuit, cantam. Oh da.. si daca suntem intr-un loc cu karaoke, cum a fost aseara, atunci sa ne auzi.. Ne putem mandri cu cateva voci deosebite, Ovi, Titza si mai nou, Deme, dar nici noi astialaltii nu pierdem ocazia de a lalai cu "slagar" de la Killers sau Oasis.

5. Un blogmeet nu are ora de incheiere deci durata lui e strans legata de ora de inchidere a localului. Si ce e misto e ca intotdeauna se gaseste un alt birt cu programul ceva mai lung decat precedentul. Nu e necesar sa amintim de cate ori am fost serviti cu "ultima comanda". Nici nu avem propriu-zis nevoie de ea, dar o luam in virtutea unei intelegeri tacite cu barmanii ca vom sta pana la inchidere cu ei. Iar in cazul celor cu orar non-stop, pana circula tramvaiele..

Na, cam asa se deruleaza o intalnire de blogmeet. Ieri a fost a 26-a! Si azi dimineata in Retro pe la 6 ultimii sapte participanti (Dan, Creatza, Sora, Cristi, Tudor, Bloodie si cu mine) cantam ragusiti dar acompaniati de o chitara versurile din Timpuri noi - Perfect: Ooohhhh... Totul eeee Miiinunaat!! Pentru mine au fost 12 ore de party, people. Ne vedem peste o luna.