10 ianuarie 2010

Soni, de Andrei Ruse

"ma cheama sonia, am 26 de ani, cancer la stomac si inca sase luni de trait."

Asta e premisa de la care porneste cartea lui Andrei Ruse - Soni - debut curajos in proza romaneasca pentru un autor de 24 de ani, salutat si taxat deopotriva pentru continutul destul de controversat al cartii. Ca sa fiu clar de la inceput eu ma numar printre cei care au salutat aceasta aparitie si au citit cu placere povestea imaginara a Soniei, o drama, fictiva ce-i drept (cel putin asa sper), dar care s-ar putea inscrie oricand intr-un jurnal de stiri.

La o prima vedere as putea spune ca Soni e o carte despre moarte si sex dar, de fapt, eu cred ca mai degraba e una despre dorinta de a trai. Frica de moarte e un puternic stimulent pentru a te scoate din letargie si a te determina sa cauti noi valente ale expresiei "traieste-ti clipa", mai ales in cazul in care existenta ta are un termen de expirare batut in cuie. Bineinteles ca nu putem aprecia cati dintre noi ar alege drumul Soniei si cati ar pleca intr-o croaziera in Caraibe sau cu o caravana de camile prin Sahara. Dar nu inseamna ca scenariul autodistructiv e doar o fabulatie...socul revelator al efemeritatii vietii noastre, care spulbera iluzia sigurantei zilei de maine, are efecte de neimaginat asupra psihicului uman.

Calea Soniei inseamna o adevarata prabusire in senzorial, intr-o lume a extremelor, cu un singur scop in fata, acela de a simti cat mai mult, de a trai cat mai mult din timpul care i-a ramas, de a nu mai pierde minute cu chestiuni insignifiante (somnul, filmele, cartile etc). E o calatorie frisonanta prin Bucuresti, un slalom printre citostatice, jointuri si sticle de vodka, punctata cu frustrari, rebeliuni impotriva normalitatii si conventionalului, certuri cu sine sau cu cei de langa si, pe final, chiar cu o iubire anapoda. Alcoolul si iarba sunt astefel la ordinea zilei, sexul devine uneori descatusare, alteori razbunare pentru perioadele de "fata cuminte" iar tripurile sunt evadari din realitate..

Cartea e un amalgam de scene realiste si suprarealiste, de monologuri interioare foarte misto pe tema singuratatii si a fricii de moarte, din ea razbatand o puternica atitudine nihilista. Are insa si cateva episoade extrem de explicite pe care unii le-ar cataloga drept perverse; mie insa nu mi-au provocat deloc repulsie, ba chiar m-au amuzat, pe alocuri considerandu-le destul de originale: fetisul angajatului de la sex-shop pentru chelia Soniei si "dezvirginarea" copilului sarb. La capitolul vulgaritate literara insa trebuie stiut ca putine chestii ma mai socheaza dupa ce m-am familiarizat cu Miller, Bruckner si Bukowski..

In ce priveste influentele cartii lui Andrei Ruse ele sunt evidente si autorul nici nu cred ca le contesta. Avem citate din Kerouac, Palahniuk si Welsh, referinte la filme/carti - FightClub, Trainspotting - e de inteles ca multe idei iti sunt influentate de ceea ce citesti sau ca atunci cand scrii un roman adresat unui anumit gen de public (cel la curent cu scriitura generatiei beat sau cu romanele cult inchinate lumii drogurilor) e de bun simt sa aduci tribut inaintasilor tai. Dar cred ca e si destul de multa originalitate acolo, cel putin momentele onirice ale Soniei, starile din capitolele "Nirvana" au fost delicioase, horror cu impact vizual destul de puternic in mintea mea.

O chestie interesanta mi s-a parut si introducerea unor capitole sub forma unor discutii pe email ale autorului cu tipa care ar sta la baza personajului Soni, inducand cititorului o stare de confuzie si nesiguranta legat de ceea ce citeste:fictiune sau realitate. La fel, introducandu-se in carte si declarand voalat "ca nu e scriitor ci doar un tip publicat" lasa impresia unei lungimi de nas rezonabile pentru tanarul autor. Nu-l cunosc dar cred ca e un tip ok si as sta la o bere cu el... In incheiere as puncta insa un mic regret in privinta finalului..nu m-a dat pe spate..am vazut atatea filme incat un twist de genul ala mi s-a parut gratuit. Dar e treaba lui ce scrie, altora probabil le-a placut, eu sunt doar un tip cu blog, nici macar bloger..iar asta nu e recenzie ci o reflectie la ultimele 3 zile in care am citit o carte faina.

Ps: cartea s-a bucurat din plin de promovarea new media, avea un blog activ in ceva timp si a beneficiat de "primul trailer pentru o carte"...

5 comentarii:

  1. No... deci fu faină :D ştiam eu că nu-i numa părerea mea :D . Vezi că ce ai citit tu e prima ediţie, fugi la o librărie şi caută ediţia a doua care are un capitol în plus...

    Ajută-mă cu ceva. Twist-ul de la final seamănă pe ceva final de film... Sunshine of the Spotless Mind... Vanilla Sky... Nu mai ştiu... Nu-ţi miroase a ceva film? :D

    RăspundețiȘtergere
  2. Ba da, tocmai de aia.. aduce cu Spotless Mind pe undeva.

    RăspundețiȘtergere
  3. pai daca ai sta la o bere cu mine, cine da berea? asta e intrebarea. :)

    ps. vezi c-am 24 abia acum, cand am publicat soni aveam 23, mai e pana la 25.

    numai bine si mersi de "recenzie"

    RăspundețiȘtergere
  4. @andrei ruse: pai prima o dau eu, ca oricum dupa tu treci pe jack.
    Scuze pentru "distorsionarea" varstei reale, am aproximat gresit, oricum sper sa nu te superi daca o sa-ti spun "tinere" ;). Am corectat acum si iti urez multe "succesuri" literare

    RăspundețiȘtergere

Comentezi?