In fata usii m-am blocat. Eram cu degetul pe sonerie, o atingeam asa finut de parca era declansatorul unui Canon si eu ma pregateam sa focalizez un cadru cu momentul cand ea imi va deschide usa. Diferenta era ca in vreme ce o fotografie cu ea ar fi revarsat cele 1000 de cuvinte proverbiale in mai multe limbi straine eu nu gaseam nimic potrivit de spus. Eram asadar in locul potrivit dar lipsit de o continuitate in gandire ca sa-mi incurajeze degetul aflat pe sonerie. Viitorul era o pagina goala...o sugativa pofticioasa, si ma saturasem sa o las tot pe ea sa imprastie cerneala. Era initiativa mea cea care ma purtase pana in pragul usii... Planul imi fusese destul de clar pana cand urcam treptele spre apartament, mai intai grabit apoi calculat, numarand pasii si relaxandu-mi respiratia ca sa nu ma dau de gol. Era clar si inainte de a intra in bloc cand am sunat la interfonul mai multor vecini raspunzand simplu "Eu sunt!" si asteptand sa deschida, pe principiul ca fiecare asteapta pe cineva la un moment dat...
Eram in control chiar si in clipa cand m-am suit intr-un taxi si i-am dat soferului o hartie de agenda mazgalita spunadu-i "urmareste aceasta harta si nu pune intrebari!". Mi-a parut o idee geniala la momentul respectiv, ceva aventuros si distrat. Oricum ma scutise de intrebari imbecile de genul "pe unde vrei sa o luam?" intrucat harta mea era foarte explicita. M-am straduit sa o fac asa in autobuz, cand ma intorceam spre casa si eram atat de abatut incat mi-era teama ca pana ajung o sa uit drumul inapoi, asa ca mi l-am trasat singur, exact cum il parcurgeam de fiecare data cu bicicleta cand veneam pe la ea... Acum luasem taxiul..
Ideea asta era insa de neconceput cand asteptam expres-ul intr-o statie prapadita dintr-un cartier infect, al carui singur atu era domiciliul unei anume persoane, caci in momentul ala uram acea persoana cu o furie mocnita. Si eram nervos pe mine pentru naivitate, pe ea ca ma facuse sa ma simt infect, pe cainele batut de aurolaci care imi concura mizeria si ma privea sticlos, pe aurolacii care parca ies din pamant atunci cand ai nevoie de liniste si in general pe tot sistemul de transport in comun care nu dovedeste pic de gandire creativa cand fixeaza statiile.
Atitudinea mea de mizantrop ratt-ist ce fusese declansata mai devreme de ciocnirea in mediu controlat a doua planuri pe termen lung - ciocnire in urma careia planul meu de 1+1 s-a facut bucati in fata planului dansei de a intra sub radical si a ramane "numa'una" - se transformase in decursul unei ore si era acum ceva mai temperata (ea, atitudinea), ca o meditatie inceputa chinuit dar terminata intr-o stare zen. Astfel incat, vazandu-ma cu degetul pe sonerie dupa aceasta miniregresie mentala ce-mi plimbase tot felul de imagini prin fata ochilor ca intr-un vis manipulat..am presat "ciripitoarea" din tocul usii in speranta unei noi si sincere manipulari, cea a iluziei. Iar cand usa s-a deschis am spus doar: "- Ninge.." si i-am aruncat manusa-n brate, dupa care am plecat...A functionat.
Eram in control chiar si in clipa cand m-am suit intr-un taxi si i-am dat soferului o hartie de agenda mazgalita spunadu-i "urmareste aceasta harta si nu pune intrebari!". Mi-a parut o idee geniala la momentul respectiv, ceva aventuros si distrat. Oricum ma scutise de intrebari imbecile de genul "pe unde vrei sa o luam?" intrucat harta mea era foarte explicita. M-am straduit sa o fac asa in autobuz, cand ma intorceam spre casa si eram atat de abatut incat mi-era teama ca pana ajung o sa uit drumul inapoi, asa ca mi l-am trasat singur, exact cum il parcurgeam de fiecare data cu bicicleta cand veneam pe la ea... Acum luasem taxiul..
Ideea asta era insa de neconceput cand asteptam expres-ul intr-o statie prapadita dintr-un cartier infect, al carui singur atu era domiciliul unei anume persoane, caci in momentul ala uram acea persoana cu o furie mocnita. Si eram nervos pe mine pentru naivitate, pe ea ca ma facuse sa ma simt infect, pe cainele batut de aurolaci care imi concura mizeria si ma privea sticlos, pe aurolacii care parca ies din pamant atunci cand ai nevoie de liniste si in general pe tot sistemul de transport in comun care nu dovedeste pic de gandire creativa cand fixeaza statiile.
Atitudinea mea de mizantrop ratt-ist ce fusese declansata mai devreme de ciocnirea in mediu controlat a doua planuri pe termen lung - ciocnire in urma careia planul meu de 1+1 s-a facut bucati in fata planului dansei de a intra sub radical si a ramane "numa'una" - se transformase in decursul unei ore si era acum ceva mai temperata (ea, atitudinea), ca o meditatie inceputa chinuit dar terminata intr-o stare zen. Astfel incat, vazandu-ma cu degetul pe sonerie dupa aceasta miniregresie mentala ce-mi plimbase tot felul de imagini prin fata ochilor ca intr-un vis manipulat..am presat "ciripitoarea" din tocul usii in speranta unei noi si sincere manipulari, cea a iluziei. Iar cand usa s-a deschis am spus doar: "- Ninge.." si i-am aruncat manusa-n brate, dupa care am plecat...A functionat.
photo source
Superb. Atat.
RăspundețiȘtergere