11 noiembrie 2009

Ce-ar fi fost daca?



Au fost odata, mai demult, un calator si-o fata...

S-au cunoscut la intoarcerea sa dintr-o calatorie extrem de solicitanta pe care o intreprinsese aproape de unul singur. "Dupa 14 zile la mare eram uscat si epuizat, ars de soare si anchilozat de la dormitul in cort" isi aminteste. Petrecuse doua saptamani in compania unor prieteni vechi (eu fiind unul dintre ei) iar acum se intorcea singur acasa. Nu se lamenta insa pentru ca avea acea multumire sufleteasca rara, imi spunea, ca a unui om care trecuse printr-o experienta ravasitoare si iesea o masura mai bogat in interior. Cu toate astea si in ciuda oboselii, calatorul meu avea aceeasi privire curioasa si dorinta de socializare. Era singur intr-o gara straina dintr-un oras strain avand in fata sa un drum pe care nu stia cum il va sfarsi. Si atunci a vazut-o. Ea isi alesese un loc din usa garii, mai intr-o parte, la umbra si sedea pe-un izopren. "Era atat de tinara si radia de buna dispozitie" mi-a zis. "Avea castile in urechi si citea ceva, asa, mai mult sa treaca vremea". Si atunci el a facut ceva ce nu-i statea in fire: s-a dus la ea asa incarcat cu rucsacii cum era si a intrebat-o cat se poate de firesc daca poate sa se tranteasca si el in colt la umbra. Si ea i-a zambit facandu-i imediat loc, fara sa se arate vreun pic surpinsa de indrazneala sa.

El n-avea nici o alta intentie, mi-a spus ani mai tarziu cand ne-am reintalnit, afara de a schimba o vorba cu cineva interesant. Nu era cica omul care sa agate tipe pe tren. Coincidenta sau poate intuitie, ea se intorcea din acelasi loc ca si el fapt care i-a legat instantaneu. Fusesera la acelasi festival de film, deci aveau un punct comun - cinematograful. Fata nu era de una singura insa, mai avea vreo 2 prieteni pe care nu i-am retinut.. El era singur si tocmai din celalalt capat al tarii, ceea ce intotdeauna starneste curiozitate si dezleaga limba. Fata vroia sa il descoase asa ca el i-a povestit. Zilele din Vama, fuga intempestiva spre Delta, sejurul de la festivalul de film, aproape tot ce vazuse. Era fascinata, sau, cel putin, asta mi-a spus el. Si el se simtea bine: era prima persoana careia ii derula sirul intamplarilor din ultimele saptamani. Cele doua ore pana la sosirea trenului au trecut repejor si s-au bucurat sa afle ca mergeau cu acelasi tren chiar daca pentru o scurta durata. S-a mutat in compartimentul lor si a petrecut niste ore alaturi de acea creatura care il intriga din ce in ce mai mult. "Era atat de copilaroasa si amuzanta ca te cucerea instant" povestea amicul meu. I-a confiscat camera foto si l-a blitat non-stop, apoi mp3-ul cu muzica lui "furata" dintr-un club de pe plaja, ochelarii smecheri de soare...era intr-o continua expansiune si el simtea cum inima i se incalzea. Oboseala si regretul intoarcerii acasa parca dispareau dintr-o data facand loc la ceva nedeslusit. Cand ea spusese ca se gandea sa devina actrita lui i se paru ceva extraordinar. O fata cu un vis si cu energia si charisma necesara pentru a si-l realiza. Se simteam eclipsat un pic. El nu indraznise niciodata sa viseze prea sus, si, mai mult, sa creada ca ar putea sa-si atinga acel vis. Un timid.

Inainte sa-si piarda cumpatul si sa se dea de gol, fata din gara si-a atins destinatia. Trenul opri in orasul ei natal si au coborat. "Era o noapte rece" isi aminteste. "Urma sa schimb trenul pentru restul drumului, asa ca, fara formalitati ne-am strans mainile, schimbat mailuri si telefoane si apoi dusa a fost". Era singur in gara, din nou, si pret de juma' de ora s-a gandit cum era daca destinatia lui n-ar fi fost sute de km mai departe. "Daca in loc sa astept un nou tren, mi-as fi continuat seara cu noua mea cunostinta" imi povestea el nostalgic. "Undeva in intimitatea unei cafenele si departe de ochii lumii". Cu gandul asta s-a urcat in noul tren si s-a cufundat intr-un somn chinuit si fara vise. "Dupa zece ore eram insa acasa. Iar dupa alte 2 zile vorbeam cu ea la telefon." zice amicul meu zambind. In sase luni a ajuns s-o cunoasca destul de bine iar intr-o zi ea s-a trezit cu el in oras. Fara veste, fara vise iluzorii, doar doi prieteni la un pahar de vin. "Arata atat de diferita de cum o stiam insa avea aceiasi ochi jucausi si pofta de viata". O fiinta care vrea sa cunoasca si sa experimenteze totul. Dar limitele fusesera de mai demult stabilite, amandoi aveau vieti usor complicate si nu doreau sa le complice mai mult. Doar se bucurau de compania celuilalt ca doi prieteni vechi de-o viata. In aceeasi seara el a plecat inapoi.

Dupa 4 luni a primit un telefon: "Daca vin la tine ai timp de mine?" Asa era ea, spontana, impulsiva, o scanteie aprinsa-n noapte care arde repede si dispare daca nu gaseste ceva care sa-i alimenteze flacarile mai departe. I-a raspuns "Normal" si a asteptat sa vada daca de data asta ea va avea curajul sa se suie in tren. "Nu era prima oara cand incerca insa a fost prima data cand a mers pana la capat" imi explica el. A doua zi dimineata el era in gara asteptand-o si, la fel, abia daca a recunoscut-o cand a coborat din tren. "Era de o prezenta cameleonica, se schimba radical de la o luna la alta, de parca isi dorea sa se reinventeze neincetat". Sau poate folosea acele masti pentru a se ascunde de cei din jur si, implicit, de el. Nu i-a spus niciodata iar el nici n-a intrebat.

A ramas 2 zile cu dansul, mai mult decat ii oferise el cu 4 luni mai devreme. Sau poate ca el s-a revansat acordandu-i acum mai mult timp decat atunci. Nu e treaba mea... In orice caz, el si-a schimbat programul pentru ea si nu a regretat nici o clipa. Au avut doua zile minunate. Dar sutele de km nu dispar prea usor, cel putin nu din mintea lui, caci in loc sa traiasca clipa si sa-si asculte inima, amicul meu a lasat mintea sa-l conduca spre decizii inexplicabile menite sa-i ascunda teama de esec. S-a convins ca ea il vede doar ca pe un prieten foarte bun si nu a vrut sa strice iluzia, asa ca a ales solutia deloc onorabila de joc sigur fara riscuri. Iar cand ea a plecat el a ramas cu gustul amar al neimplinirii... E adevarat ce se spune ca "daca nu incerci te vei intreba toata viata cum ar fi fost daca..." Acum fata aia din gara e cine stie unde, in varful unui munte sau intr-o vale cu flori, undeva departe de el, probabil urmarindu-si setea de viata ca o flacara jucausa si scanteind frenetic in cautarea aventurii in vreme ce el, de fiecare data cand iesim la bere, dar nu foarte des, imi aminteste distrat "Oare ce mai face fata aia din gara?" Iar eu il bat pe umar parinteste: "Ai fost fraier, hai sa bem!  Viata-i plina de surprize.."


photo source

5 comentarii:

  1. Toti am avut o fata/un baiat intr-o gara :)
    Ai scris frumos :) Mai frumos ca de obicei sau poate doar cum imi place mie.

    RăspundețiȘtergere
  2. intrebare de baraj...sa ma urc in tren ca tipa, cu destinatia cluj sau nu? :))

    RăspundețiȘtergere
  3. @Daciana: pai am zabovit mai mult la draftul asta. Mersi.

    @Todo: go for it!

    RăspundețiȘtergere
  4. Foarte frumos şi trist şi frumos, la fel cum sunt toate poveştile de genul. Şi scris impecabil, dar asta ţi-am mai spus şi cu alte ocazii.

    RăspundețiȘtergere
  5. @Daciana: ce putin una...
    @Todo: ce-ai avea de pierdut, la urma urmei? Go for it :)) nu se stie niciodata :)
    @Richie: as putea sa adaug asta ca si completare, addendum, la cele doua postari de azi-noapte, din moment ce si asta se elaga introspectiv de rascolirile interioare pe care le am zlele astea. De ce, nu stiu, dar e bine ca pot sa am o vedere obiectiva asupra lucrurilor si articolul tau mi-a aratat ca se poate face si ordine-n dezordine si ca uneori sunt lucruri la care nu ai de ales si ies asa cum trebuie sa iasa. Trist. Dar constructiv, benefic :)

    Frumos scris, aproape terapeutic si elevator, as putea zice :)

    RăspundețiȘtergere

Comentezi?