02 septembrie 2009

O perfecta zi perfecta

"Opt si jumatate. Ies din holul blocului [....] ma intersectez cu un batran care-si plimba ulcerul in lesa. Ma impinge. O femeie isi taie venele deasupra unui canal ca sa nu pateze trotuarul. Mii de litri de cafea si anxiolitice plutesc in stomacurile trecatorilor ca un ocean pe vreme de furtuna. Cateva personane se arunca nonsalant sub rotile masinilor care accelereaza, altele se spanzura de felinare, o cersetoare cere de pomana o pilula de cianura. Un copil ghemuit pe trotuar si-a spintecat burta cu o sabie japoneza din plastic albastru fluorescent; inainte de a se prabusi, hraneste veveritele cu firmituri de prajitura. Un barbat isi infige un cutit in mijlocul fruntii si isi deschide ziarul. Femei tinere in taioare gri, elegante, pentru sezonul primavara-vara, alearga. Sunt atat de grabite, incat le e greu sa-si potriveasca teava revolverului la tampla. Trag toate odata. Cu o jumatate de cap smulsa, continua sa alerge; una din ele scoate o oglinjoara si niste fond de ten cu care isi tamponeaza obrazul ciopartit.

Un politist ii face un proces verbal unui barbat taiat in doua, care s-a aruncat sub un autobuz in afara trecerii de pietoni. La sapte metri distanta in fata mea, langa o banca mare, albastra cu verde, suna un telefon dintr-o cabina. Repede, la o parte! E pentru mine."

Ei bine, cartea asta parca a fost scrisa pentru mine! Si poate si pentru voi, daca gustati amestecul de absurd si fantastic din carticica lui Martin Page. Ii spun carticica pentru ca n-are nici 130 de pagini si o citesti intr-o ora daca stai linistit. Mie mi-a luat ceva mai mult ca eram la lucru. E o carte geniala care vorbeste metaforic despre evadare. Atunci cand simti ca lumea din jurul tau nu-ti mai apartine cauti modalitati de a evada. Iar personajul principal, corporatistul de multinationala, o face in fiecare zi in propria imaginatie. Viata se desfasoara un pic altfel cand te trezesti dimineata si simti ca porti in pantec un rechin de sase metri care-ti roade sufletul tau de inadaptat. Pare absolut normal ca atunci cand, in loc sa fii stapan pe viata, viata devine stapana pe tine, sa cauti refugiu in lumea interioara (intr-o masura am regasit ideea din Fight Club-ul lui Palahniuk cu apartamentul care te detine pe tine) si deci sa practici sinucideri mentale de 20 de ori pe zi. Poate odata iti va iesi. Recomand a se citi urgent daca sunteti dintre cei care simt ca lumea se misca prea repede pe langa noi.

9 comentarii:

  1. Doamne, nu stiam ca esti chiar asa de deprimat!... Vorba lui Woody Allen, you should see my analist! :))

    RăspundețiȘtergere
  2. Si eu vreau sa citesc carticica asta. sa vad daca o gasesc pe net sa o citesc la lucru. :P

    RăspundețiȘtergere
  3. @Tomata: ti-o dau eu dupa ce o termina bunica-mea. (no joke!)

    RăspundețiȘtergere
  4. si eu am citit cartea...e foarte faina

    RăspundețiȘtergere
  5. @Cami: nu sunt deprimat deloc. mi-a placut felul cum e scrisa.

    RăspundețiȘtergere
  6. Eu aş vrea doar să îi închiriez trupa de mariachi :))

    RăspundețiȘtergere
  7. Martin Page e autorul perfect :)),are ironie,umor si sadism in cartile lui,sunt captivante.

    RăspundețiȘtergere

Comentezi?